ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2355/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2355/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Ședința

publică din 22 iunie 2009

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 33/P din 18

martie 2009 Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în

dosarul nr. 536/35/P/2008, în baza art. 278

1

pct. 8 lit. a) C. proc.

pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarii B.B. și B.V.

împotriva rezoluției nr. 274/P/2008 din 13 noiembrie 2008, dată de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Oradea, menținută prin rezoluția din 7 ianuarie 2009,

dată în dosar nr. 641/II.2/2008, obligându-i totodată, la plata sumelor de câte

50 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de

Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a reținut că, prin

plângerea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, la data de 9 februarie 2008,

petiționarii B.B. și B.V. au solicitat desființarea rezoluților atacate și

trimiterea dosarului la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de

făptuitorii P.L.S., pentru infracțiunile prevăzute de art. 288, art. 291 și

art. 292 C. pen. și M.A. (notar public), pentru infracțiunea prevăzută de art.

289 C. pen.

În motivarea plângerii, petiționarii au

susținut, în esență, că la data de 15 iunie 2001, la Biroul Notarului Public M.A.

s-a autentificat sub nr. 2179 o declarație, iar la data de 18 mai 2004 s-a

autentificat o procură sub nr. 1814/2004. În baza acestor înscrisuri numita P.L.S.

și-a făcut înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate asupra

cotei de ½ din apartamentul nr. 4, situat in Oradea. Cu privire la

imobilul în discuție, petiționarii au avut încheiată cu numiții H.D. și H.I. o

promisiune de vânzare-cumpărare începând cu anul 1999, care a fost notată în C.F.

Petiționarii au apreciat că, declarațiile au fost falsificate, iar prin acest

fapt și prin utilizarea lor la C.F., părților vătămate li s-au adus un

prejudiciu patrimonial însemnat. Totodată, petiționarii au menționat că în urma

expertizării semnăturii care apărea în xerocopia actului, în mod evident, nu

s-a putut stabili cui aparține semnătura, existând suspiciunea că nu numai

semnătura lui H., ci chiar întreaga operațiune de autentificare a fost

frauduloasă, respectiv prin contrafacerea semnăturii notarului și aplicarea

fără drept a parafei de către persoane din anturajul acestuia.

Petiționarii au conchis solicitând

ca, în urma admiterii plângerii și trimiterii cauzei la parchet, procurorul să

procedeze la expertizarea semnăturii aplicate în numele notarului M.A. pe

încheierea de autentificare, pentru a se stabili dacă aparține acestuia sau

dacă încheierea de autentificare este falsă.

Prima instanță, examinând actele și

lucrările aflate la dosarul cauzei, a constatat că:

Prin plângerea penală adresată

Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea sub nr. 1204/P/2006 (filele 2-4,

dosar urmărire penală), petiționarii B.B. și B.V. au solicitat efectuarea

cercetărilor penale față de P.L.S. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în

înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în declarații, invocând faptul că prin

falsificarea declarațiilor și prin utilizarea lor la C.F. li s-a produs un

prejudiciu patrimonial însemnat Totodată, au solicitat să se constate că este

falsă și declarația autentificată sub numărul 2179 de către Biroul Notarului

Public M.A.

S-a reținut de către prima instanță

că prin rezoluția din 6 august 2008 emisă în dosarul nr. 1204/P/2008 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea s-a dispus declinarea competenței de

soluționare a plângerii în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apoi

Oradea, iar prin rezoluția din 13 noiembrie 2008 emisă în dosarul nr.

274/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus, în baza

art. 249 C. proc. pen., art. 11 pct. 1 lit. b) rap. la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., scoaterea de sub urmărire penală a intimatei P.L.S., pentru săvârșirea

infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută și pedepsită de

art. 288 alin. (1) C. pen. și, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de aceeași făptuitoare în

ceea ce privește infracțiunile de uz de fals și fals în declarații, prevăzute

și pedepsite de art. 291 și art. 292 C. pen., precum și neînceperea urmăririi

penale față de notarul public M.A., pentru infracțiunea de fals intelectual,

prevăzută de art. 289 C. pen., întrucât s-a constatat că nu au fost întrunite

elementele constitutive ale infracțiunilor anterior menționate.

Pentru a dispune astfel, procurorul

a reținut, în esență, că făptuitoarea P.L.S. a fost căsătorită cu numitul H.I.

din anul 1990, până în anul 2005, când au divorțat. La data de 11 mai 1999, H.I.

și H.D. au încheiat cu S.C.C.T.I. Bihor S.A contractul nr. 66/1999 prin care au

cumpărat apartamentul nr. 4 situat în Oradea. S-a mai relevat că între H.I. și H.D.

în calitate de vânzători promitenți și B.B. și B.V., în calitate de cumpărători

promitenți a intervenit data de 7 iunie 1999 o promisiune de vânzare cumpărare

pentru apartamentul nr. 4 situat în Oradea, (promisiune care a fost notată în

cartea funciară), urmând ca după împlinirea termenului de 10 ani, prevăzut de

Legea nr. 112/1995, să se încheie contractul de vânzare cumpărare și să se

transfere proprietatea.

Numitul H.I., prin procura

autentificată sub nr. 1814/2004 la Biroul Notarului Public M.A. a

împuternicit-o pe făptuitoarea P.L.S. să ridice de la S.C.C.T.I. SA Oradea,

contractul de vânzare-cumpărare din anul 1999, decizia de atribuire a terenului

și procesul-verbal de luare în folosință a imobilului, întrucât originalele

s-au pierdut. Apoi, a fost autentificată sub nr. 2179/2004, la același birou

notarial, o declarație a numiților H.D. și H.I., acesta din urmă reprezentat de

făptuitoarea P.L.S., în vederea intabulării dreptului de proprietate asupra

apartamentului nr. 4, situat în Oradea, respectiv în cote de ½ pentru H.D.,

ca bun propriu și ½ pentru H.I. și P.L.S. (ca bun comun al soților). O

copie a acestei declarații a fost legalizată la Biroul Notarului Public M.G.,

sub nr. 2206 din 7 iunie 2005.

În privința procurii autentificate

sub nr. 1814/2004 numitul H.I. nu a contestat împrejurarea că a fost prezent și

a semnat procura.

Din cercetările efectuate de către

organul de urmărire penală a rezultat că pe copia declarației dată în fața

Biroului Notarului Public M.A. și autentificată la Biroul Notarului Public M.G.,

au fost executate două semnături, una a făptuitoarei P.L., iar una care ar fi

trebuit depusă de numitul H.D., însă pe exemplarul rămas la Biroul Notarului

Public M.A. s-a constatat că lipsește semnătura din dreapta paginii, care ar fi

trebuit executată de numitul H.D.

De asemenea, din raportul de

constatare tehnico-științifică nr. 234739 din 17 aprilie 2008, efectuat în

cauză de către Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Bihor, a rezultat că

nu s-a putut stabili dacă semnătura depusă pe copia declarației autentificată

la Biroul Notarului Public M.G. a fost executată sau nu de H.D. S-a relevat că,

în legătură cu acest aspect, numitul H.D. a recunoscut că a fost de mai multe

ori la notarul public, dar nu și-a amintit ce anume documente a semnat,

necontestând însă deplasarea la notar și semnarea unor înscrisuri.

Cu ocazia audierii notarul public M.A.

(fila 6-8 dosar parchet), procurorul a reținut că numitul H.D. s-a prezentat

împreună cu P.L. (fostă H.) la biroul notarial, unde a fost de acord cu

autentificarea acelei declarații, însă faptul că numitul H.D. nu a semnat decât

un exemplar din două, nu a însemnat decât că notarul nu a fost atent în a se

asigura că sunt semnate toate exemplarele, împrejurare care nu a lipsit de

validitate declarația, ca act juridic, apreciind că lipsa semnăturii pe cel

de-al doilea exemplar putea fi suplinită în orice moment, chiar și ulterior,

prin voința părții.

Totodată, ca situație juridică

civilă, s-a constatat că, prin sentința civilă nr. 5588/2007 a Judecătoriei

Oradea, a fost respinsă acțiunea reconvențională formulată de H.I., privind

radierea mențiunii dobândirii de către P.L.S. a cotei de ½ din imobilul în

litigiu, ca bun comun, constatându-se ca prin această hotărâre înscrierea în C.F.

a fost corectă și legală, nu numai conform actelor care au stat la baza

încheierii de intabulare nr. 19798/2005, act valabil, ci și în temeiul art. 30 C.

fam., calitatea de bun comun dobândit în timpul căsătoriei prezumându-se,

nefiind necesar a fi dovedită.

De asemenea, s-a arătat că dacă

înscrierea în Cartea Funciară nu s-ar fi făcut din oricare motiv, oricum ½

din imobilul cumpărat de frații H. era bun propriu, iar cealaltă cotă de ½

din imobil avea calitatea de bun comun, întrucât H.I. era căsătorit la acel

moment cu P.L., (calitatea de bun comun pentru această cotă de proprietate

fiind indiscutabilă în temeiul legii).

Soluția a fost menținută prin

rezoluția procurorului general din 7 ianuarie 2009 (dosar nr. 641/II.2 din 12

decembrie 2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea).

S-a apreciat de către prima instanță

că plângerea formulată de petenți este nefondată, întrucât susținerea

petenților că făptuitorii P.L.S. și M.A. au săvârșit infracțiunea de fals

material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în declarații (prima

făptuitoare) și, respectiv infracțiunea de fals intelectual (intimatul

făptuitor notar public) a fost contrazisă de actele și lucrările aflate la

dosar.

S-a constatat că una din cerințele

esențiale ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale este ca

falsul produs să fie de natură să producă consecințe juridice. Astfel, s-a

apreciat că falsificarea materială a unui înscris oficial prin contrafacerea

scrierii sau a subscrierii ori prin alterarea înscrisului în orice mod,

realizează elementul material al infracțiunii, numai dacă fapta este de natură

să producă consecințe juridice.

Prima instanță a constatat că, în

speță, consecința juridică nu s-a produs, chiar dacă declarația prezentată la C.F.

nu era conformă cu cea reală aflată la Biroul Notarului Public M.A.,

făptuitoarea P.L.S. dorind practic să se intabuleze pe cota ce-i revenea, de drept,

din apartamentul nr. 4, situat în Oradea, bun comun, dobândit de soțul său H.I.

în timpul căsătoriei.

De asemenea, referitor la

infracțiunile de uz de fals pentru care a fost cercetată făptuitoarea P.L.S.,

prima instanță a constatat că, în mod corect, parchetul a apreciat că nu sunt

întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, atâta timp cât

declarația și procura sunt legal întocmite, iar făptuitoarea a uzat de acte

legale; iar cu privire la infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art.

292 C. pen., în mod judicios, procurorul a considerat că nu este realizat

elementul material al acestei infracțiuni, făptuitoarea nefăcând declarații ce

nu corespundeau adevărului în fața notarului, în vederea producerii unei

consecințe juridice.

Referitor la acuza adusă notarului

public M.A., prima instanță a constatat că aceasta este nefondată, întrucât

notarul nu a făcut altceva decât a luat consimțământul părților pentru

încheierea declarației, respectiv a procurii, conformându-se dispozițiilor art.

60 din Legea 36/1995.

S-a conchis în sensul că nu se

justifică admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet în vederea

efectuării unei expertize grafologice, întrucât, în mod judicios, procurorul a

dispus în baza prevederilor art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. d) C. proc. pen.

neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea P.L.S. și notarul public M.A.,

în speță nesubzistând elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de

art. 288 alin. (1) C. pen., art. 291, art. 292 C. pen., respectiv ale

infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 33/P/2009 pronunțată

la 18 martie 2009 de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

în termen legal, petiționarii B.B. și B.V. au formulat recurs, criticând-o

pentru netemeinicie și nelegalitate, fără însă a depune motivele de recurs în

scris sau alte înscrisuri, în susținerea recursului declarat.

Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție s-a înregistrat dosarul nr. 158/35/2009, iar la termenul din 25 mai

2009, recurentul petiționar B.B., a depus prin fax, la dosar o cerere de

amânare în vederea pregătirii apărării și, eventual, pentru angajarea unui

apărător ales, cerere admisă, instanța de ultim control judiciar acordând un

nou termen de judecată la data de 22 iunie 2009.

La termenul fixat, deși au fost legal citați,

recurenții petiționari nu s-au prezentat și nici nu au depus la dosar motivele

de recurs ori alte înscrisuri în susținerea acestora, însă intimatul M.A. a

depus la dosar un memoriu, (filele 14-16 dosar) solicitând judecarea cauzei în

lipsă, respingerea recursurilor ca nefondate și, pe cale de consecință, a

plângerii inițial formulată de petiționari.

Examinând recursurile declarate de petiționari, sub

toate aspectele conform art. 385

6

alin. (3) coroborat cu art. 385

14

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta sunt nefondate, pentru

următoarele considerente:

Ca o garanție a respectării legalității în procesul

penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de

actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere

împotriva acestora.

În concepția legiuitorului, poate face o astfel de

plângere, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un

act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității

de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare

În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că

instanța de fond, în baza actelor premergătoare efectuate, a respins în mod

justificat plângerea formulată de petiționari, ca nefondată, apreciind că, în

mod corect, s-a dispus, prin rezoluția nr. 274/P/2008 din 13 noiembrie 2008, în

baza art. 249 raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. d) C. proc.

pen. scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 288 alin. (1) C. pen. și, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art.

10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de: intimata P.L.S.

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 291 și art. 292 C. pen. și

intimatul M.A., notar public, pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 289 C.

pen., întrucât nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor

sesizate.

De altfel, Înalta Curte constată că aspectele

sesizate de petiționarii B.B. și B.V. își au originea în nemulțumirea față de

modul în care s-au înscris în Cartea Funciară drepturile de proprietate asupra

cotelor indivize asupra apartamentului în litigiu, cu privire la care au

încheiat anterior o promisiune de vânzare către frații H.I. și H.D., mai

precis, față de prețul încasat la acel moment, câtă vreme din cuprinsul

plângerii inițiale (filele 2-4 dosar parchet nr. 274/P/2008) reiese că aceștia

s-au constituit parte civilă cu suma de 45.000 Euro.

Analizând

actele și lucrările dosarului, precum și urmare actelor premergătoare efectuate

în cauză, Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat corect atunci

când a apreciat ca fiind nefondată plângerea formulată de petiționari, reținând

justificat că, pe de o parte, intimata P.L.S. n-a făcut altceva decât să

solicite, conform legii, înscrierea în Cartea Funciară a cotei sale de ½

din apartamentul ce a fost achiziționat de cei doi frați H. (parte a bunului

comun al soților H.I. și P.L., fostă H.), iar intimatul notar public M.A. și-a

îndeplinit atribuțiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale în

vigoare, atunci când a făcut demersurile specifice activității de autentificare

a declarației nr. 2179/2004 precum și a procurii nr. 1814/2004 , consfințind

astfel voința părților prezente în fața sa.

De altfel, se

mai constată că, în mod justificat, s-a relevat că prin sentința civilă nr. 5588/2007

a Judecătoriei Oradea s-a respins acțiunea reconvențională formulată de H.I.

prin care a solicitat radierea mențiunii dobândirii de către P.L.S. a unei cote

de ½ parte din imobil ca bun comun, constatându-se prin sentința civilă

anterior menționată că înscrierea în Cartea Funciară era corectă și legală nu

numai în baza actelor care au stat la baza încheierii de intabulare nr. 19798/2005,

act valabil, ci și în temeiul art. 30 C. fam., calitatea de bun comun fiind

prezumată și netrebuind a fi dovedită.

Pe de altă

parte, se constată că notarul a solicitat toate actele necesare autentificării înscrisurilor

solicitate de părți, acestea fiind întocmite conform dispozițiilor legale, iar lipsa

semnăturii unei din părți pe cel de-al doilea exemplar nu lipsește de

valabilitate declarația ca act juridic, întrucât aceasta se poate suplini în

orice moment, conform voinței părții.

Așadar, cele susținute de recurenții petiționari

rămân doar simple afirmații, fără niciun suport real, în lipsa unor argumente

temeinice și a unor probe, care să conducă la concluzia că intimata P.L.S. ar

fi înscris în fals mențiunile solicitate a fi întabulate la Cartea Funciară sau

că intimatul notar public M.A. ar fi consemnat fapte sau împrejurări care să nu

fie în concordanță cu actele depuse de părți, atunci când a procedat la

autentificarea actelor mai sus-menționate, în conformitate cu dispozițiile

legale în vigoare, astfel că nu se poate reține în sarcina primei săvârșirea

infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale, uz de fals sau fals în

declarații, ori infracțiunea de fals intelectual, în cazul celui de-al doilea, corect

apreciindu-se ca nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor

infracțiuni, pentru care au fost efectuate acte premergătoare în cauză.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin.

(1) pct. b C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de

petiționarii B.B. și B.V. împotriva sentinței penale nr. 33/P din 18 martie

2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenții petiționari B.B. și B.V. vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

petiționarii B.B. și B.V. împotriva sentinței penale nr. 33/P din 18 martie

2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenții petiționari la plata sumelor de

câte 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2009.