ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2355/2009

Ședința publică din 22 iunie 2009 Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 33/P din 18 martie 2009 Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 536/35/P/2008, în baza art. 278 1 pct. 8 lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarii B.B. și B.V. împotriva rezoluției nr. 274/P/2008 din 13 noiembrie 2008, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, menținută prin rezoluția din 7 ianuarie 2009, dată în dosar nr. 641/II.2/2008, obligându-i totodată, la plata sumelor de câte 50 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a reținut că, prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, la data de 9 februarie 2008, petiționarii B.B.

și B.V. au solicitat desființarea rezoluților atacate și trimiterea dosarului la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorii P.L.S., pentru infracțiunile prevăzute de art. 288, art. 291 și art. 292 C. pen. și M.A. (notar public), pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. În motivarea plângerii, petiționarii au susținut, în esență, că la data de 15 iunie 2001, la Biroul Notarului Public M.A. s-a autentificat sub nr. 2179 o declarație, iar la data de 18 mai 2004 s-a autentificat o procură sub nr. 1814/2004. În baza acestor înscrisuri numita P.L.S. și-a făcut înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate asupra cotei de ½ din apartamentul nr. 4, situat in Oradea.

Cu privire la imobilul în discuție, petiționarii au avut încheiată cu numiții H.D. și H.I. o promisiune de vânzare-cumpărare începând cu anul 1999, care a fost notată în C.F. Petiționarii au apreciat că, declarațiile au fost falsificate, iar prin acest fapt și prin utilizarea lor la C.F., părților vătămate li s-au adus un prejudiciu patrimonial însemnat. Totodată, petiționarii au menționat că în urma expertizării semnăturii care apărea în xerocopia actului, în mod evident, nu s-a putut stabili cui aparține semnătura, existând suspiciunea că nu numai semnătura lui H., ci chiar întreaga operațiune de autentificare a fost frauduloasă, respectiv prin contrafacerea semnăturii notarului și aplicarea fără drept a parafei de către persoane din anturajul acestuia.

Petiționarii au conchis solicitând ca, în urma admiterii plângerii și trimiterii cauzei la parchet, procurorul să procedeze la expertizarea semnăturii aplicate în numele notarului M.A. pe încheierea de autentificare, pentru a se stabili dacă aparține acestuia sau dacă încheierea de autentificare este falsă. Prima instanță, examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, a constatat că: Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea sub nr. 1204/P/2006 (filele 2-4, dosar urmărire penală), petiționarii B.B. și B.V. au solicitat efectuarea cercetărilor penale față de P.L.S. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în declarații, invocând faptul că prin falsificarea declarațiilor și prin utilizarea lor la C.F.

li s-a produs un prejudiciu patrimonial însemnat Totodată, au solicitat să se constate că este falsă și declarația autentificată sub numărul 2179 de către Biroul Notarului Public M.A. S-a reținut de către prima instanță că prin rezoluția din 6 august 2008 emisă în dosarul nr. 1204/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea s-a dispus declinarea competenței de soluționare a plângerii în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apoi Oradea, iar prin rezoluția din 13 noiembrie 2008 emisă în dosarul nr. 274/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus, în baza art. 249 C. proc. pen., art. 11 pct. 1 lit. b) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a intimatei P.L.S., pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută și pedepsită de art. 288 alin. (1) C. pen.

și, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de aceeași făptuitoare în ceea ce privește infracțiunile de uz de fals și fals în declarații, prevăzute și pedepsite de art. 291 și art. 292 C. pen., precum și neînceperea urmăririi penale față de notarul public M.A., pentru infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., întrucât s-a constatat că nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor anterior menționate. Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut, în esență, că făptuitoarea P.L.S. a fost căsătorită cu numitul H.I. din anul 1990, până în anul 2005, când au divorțat. La data de 11 mai 1999, H.I.

și H.D. au încheiat cu S.C.C.T.I. Bihor S.A contractul nr. 66/1999 prin care au cumpărat apartamentul nr. 4 situat în Oradea. S-a mai relevat că între H.I. și H.D. în calitate de vânzători promitenți și B.B. și B.V., în calitate de cumpărători promitenți a intervenit data de 7 iunie 1999 o promisiune de vânzare cumpărare pentru apartamentul nr. 4 situat în Oradea, (promisiune care a fost notată în cartea funciară), urmând ca după împlinirea termenului de 10 ani, prevăzut de Legea nr. 112/1995, să se încheie contractul de vânzare cumpărare și să se transfere proprietatea. Numitul H.I., prin procura autentificată sub nr. 1814/2004 la Biroul Notarului Public M.A. a împuternicit-o pe făptuitoarea P.L.S.

să ridice de la S.C.C.T.I. SA Oradea, contractul de vânzare-cumpărare din anul 1999, decizia de atribuire a terenului și procesul-verbal de luare în folosință a imobilului, întrucât originalele s-au pierdut. Apoi, a fost autentificată sub nr. 2179/2004, la același birou notarial, o declarație a numiților H.D. și H.I., acesta din urmă reprezentat de făptuitoarea P.L.S., în vederea intabulării dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 4, situat în Oradea, respectiv în cote de ½ pentru H.D., ca bun propriu și ½ pentru H.I. și P.L.S. (ca bun comun al soților). O copie a acestei declarații a fost legalizată la Biroul Notarului Public M.G., sub nr. 2206 din 7 iunie 2005. În privința procurii autentificate sub nr. 1814/2004 numitul H.I.

nu a contestat împrejurarea că a fost prezent și a semnat procura. Din cercetările efectuate de către organul de urmărire penală a rezultat că pe copia declarației dată în fața Biroului Notarului Public M.A. și autentificată la Biroul Notarului Public M.G., au fost executate două semnături, una a făptuitoarei P.L., iar una care ar fi trebuit depusă de numitul H.D., însă pe exemplarul rămas la Biroul Notarului Public M.A. s-a constatat că lipsește semnătura din dreapta paginii, care ar fi trebuit executată de numitul H.D. De asemenea, din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 234739 din 17 aprilie 2008, efectuat în cauză de către Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Bihor, a rezultat că nu s-a putut stabili dacă semnătura depusă pe copia declarației autentificată la Biroul Notarului Public M.G.

a fost executată sau nu de H.D. S-a relevat că, în legătură cu acest aspect, numitul H.D. a recunoscut că a fost de mai multe ori la notarul public, dar nu și-a amintit ce anume documente a semnat, necontestând însă deplasarea la notar și semnarea unor înscrisuri. Cu ocazia audierii notarul public M.A. (fila 6-8 dosar parchet), procurorul a reținut că numitul H.D. s-a prezentat împreună cu P.L. (fostă H.) la biroul notarial, unde a fost de acord cu autentificarea acelei declarații, însă faptul că numitul H.D. nu a semnat decât un exemplar din două, nu a însemnat decât că notarul nu a fost atent în a se asigura că sunt semnate toate exemplarele, împrejurare care nu a lipsit de validitate declarația, ca act juridic, apreciind că lipsa semnăturii pe cel de-al doilea exemplar putea fi suplinită în orice moment, chiar și ulterior, prin voința părții.

Totodată, ca situație juridică civilă, s-a constatat că, prin sentința civilă nr. 5588/2007 a Judecătoriei Oradea, a fost respinsă acțiunea reconvențională formulată de H.I., privind radierea mențiunii dobândirii de către P.L.S. a cotei de ½ din imobilul în litigiu, ca bun comun, constatându-se ca prin această hotărâre înscrierea în C.F. a fost corectă și legală, nu numai conform actelor care au stat la baza încheierii de intabulare nr. 19798/2005, act valabil, ci și în temeiul art. 30 C. fam., calitatea de bun comun dobândit în timpul căsătoriei prezumându-se, nefiind necesar a fi dovedită. De asemenea, s-a arătat că dacă înscrierea în Cartea Funciară nu s-ar fi făcut din oricare motiv, oricum ½ din imobilul cumpărat de frații H. era bun propriu, iar cealaltă cotă de ½ din imobil avea calitatea de bun comun, întrucât H.I.

era căsătorit la acel moment cu P.L., (calitatea de bun comun pentru această cotă de proprietate fiind indiscutabilă în temeiul legii). Soluția a fost menținută prin rezoluția procurorului general din 7 ianuarie 2009 (dosar nr. 641/II.2 din 12 decembrie 2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea). S-a apreciat de către prima instanță că plângerea formulată de petenți este nefondată, întrucât susținerea petenților că făptuitorii P.L.S. și M.A. au săvârșit infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în declarații (prima făptuitoare) și, respectiv infracțiunea de fals intelectual (intimatul făptuitor notar public) a fost contrazisă de actele și lucrările aflate la dosar.

S-a constatat că una din cerințele esențiale ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale este ca falsul produs să fie de natură să producă consecințe juridice. Astfel, s-a apreciat că falsificarea materială a unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii ori prin alterarea înscrisului în orice mod, realizează elementul material al infracțiunii, numai dacă fapta este de natură să producă consecințe juridice. Prima instanță a constatat că, în speță, consecința juridică nu s-a produs, chiar dacă declarația prezentată la C.F. nu era conformă cu cea reală aflată la Biroul Notarului Public M.A., făptuitoarea P.L.S. dorind practic să se intabuleze pe cota ce-i revenea, de drept, din apartamentul nr. 4, situat în Oradea, bun comun, dobândit de soțul său H.I.

în timpul căsătoriei. De asemenea, referitor la infracțiunile de uz de fals pentru care a fost cercetată făptuitoarea P.L.S., prima instanță a constatat că, în mod corect, parchetul a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, atâta timp cât declarația și procura sunt legal întocmite, iar făptuitoarea a uzat de acte legale; iar cu privire la infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen., în mod judicios, procurorul a considerat că nu este realizat elementul material al acestei infracțiuni, făptuitoarea nefăcând declarații ce nu corespundeau adevărului în fața notarului, în vederea producerii unei consecințe juridice. Referitor la acuza adusă notarului public M.A., prima instanță a constatat că aceasta este nefondată, întrucât notarul nu a făcut altceva decât a luat consimțământul părților pentru încheierea declarației, respectiv a procurii, conformându-se dispozițiilor art. 60 din Legea 36/1995.

S-a conchis în sensul că nu se justifică admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet în vederea efectuării unei expertize grafologice, întrucât, în mod judicios, procurorul a dispus în baza prevederilor art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. d) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea P.L.S. și notarul public M.A., în speță nesubzistând elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen., art. 291, art. 292 C. pen., respectiv ale infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen. Împotriva sentinței penale nr. 33/P/2009 pronunțată la 18 martie 2009 de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în termen legal, petiționarii B.B.

și B.V. au formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, fără însă a depune motivele de recurs în scris sau alte înscrisuri, în susținerea recursului declarat. Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat dosarul nr. 158/35/2009, iar la termenul din 25 mai 2009, recurentul petiționar B.B., a depus prin fax, la dosar o cerere de amânare în vederea pregătirii apărării și, eventual, pentru angajarea unui apărător ales, cerere admisă, instanța de ultim control judiciar acordând un nou termen de judecată la data de 22 iunie 2009. La termenul fixat, deși au fost legal citați, recurenții petiționari nu s-au prezentat și nici nu au depus la dosar motivele de recurs ori alte înscrisuri în susținerea acestora, însă intimatul M.A.

a depus la dosar un memoriu, (filele 14-16 dosar) solicitând judecarea cauzei în lipsă, respingerea recursurilor ca nefondate și, pe cale de consecință, a plângerii inițial formulată de petiționari. Examinând recursurile declarate de petiționari, sub toate aspectele conform art. 385 6 alin. (3) coroborat cu art. 385 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.

În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond, în baza actelor premergătoare efectuate, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiționari, ca nefondată, apreciind că, în mod corect, s-a dispus, prin rezoluția nr. 274/P/2008 din 13 noiembrie 2008, în baza art. 249 raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. d) C. proc. pen. scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen.

și, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de: intimata P.L.S. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 291 și art. 292 C. pen. și intimatul M.A., notar public, pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 289 C. pen., întrucât nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor sesizate. De altfel, Înalta Curte constată că aspectele sesizate de petiționarii B.B. și B.V. își au originea în nemulțumirea față de modul în care s-au înscris în Cartea Funciară drepturile de proprietate asupra cotelor indivize asupra apartamentului în litigiu, cu privire la care au încheiat anterior o promisiune de vânzare către frații H.I.

și H.D., mai precis, față de prețul încasat la acel moment, câtă vreme din cuprinsul plângerii inițiale (filele 2-4 dosar parchet nr. 274/P/2008) reiese că aceștia s-au constituit parte civilă cu suma de 45.000 Euro. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat corect atunci când a apreciat ca fiind nefondată plângerea formulată de petiționari, reținând justificat că, pe de o parte, intimata P.L.S. n-a făcut altceva decât să solicite, conform legii, înscrierea în Cartea Funciară a cotei sale de ½ din apartamentul ce a fost achiziționat de cei doi frați H. (parte a bunului comun al soților H.I.

și P.L., fostă H.), iar intimatul notar public M.A. și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale în vigoare, atunci când a făcut demersurile specifice activității de autentificare a declarației nr. 2179/2004 precum și a procurii nr. 1814/2004 , consfințind astfel voința părților prezente în fața sa. De altfel, se mai constată că, în mod justificat, s-a relevat că prin sentința civilă nr. 5588/2007 a Judecătoriei Oradea s-a respins acțiunea reconvențională formulată de H.I. prin care a solicitat radierea mențiunii dobândirii de către P.L.S. a unei cote de ½ parte din imobil ca bun comun, constatându-se prin sentința civilă anterior menționată că înscrierea în Cartea Funciară era corectă și legală nu numai în baza actelor care au stat la baza încheierii de intabulare nr. 19798/2005, act valabil, ci și în temeiul art. 30 C. fam., calitatea de bun comun fiind prezumată și netrebuind a fi dovedită.

Pe de altă parte, se constată că notarul a solicitat toate actele necesare autentificării înscrisurilor solicitate de părți, acestea fiind întocmite conform dispozițiilor legale, iar lipsa semnăturii unei din părți pe cel de-al doilea exemplar nu lipsește de valabilitate declarația ca act juridic, întrucât aceasta se poate suplini în orice moment, conform voinței părții. Așadar, cele susținute de recurenții petiționari rămân doar simple afirmații, fără niciun suport real, în lipsa unor argumente temeinice și a unor probe, care să conducă la concluzia că intimata P.L.S. ar fi înscris în fals mențiunile solicitate a fi întabulate la Cartea Funciară sau că intimatul notar public M.A.

ar fi consemnat fapte sau împrejurări care să nu fie în concordanță cu actele depuse de părți, atunci când a procedat la autentificarea actelor mai sus-menționate, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, astfel că nu se poate reține în sarcina primei săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale, uz de fals sau fals în declarații, ori infracțiunea de fals intelectual, în cazul celui de-al doilea, corect apreciindu-se ca nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, pentru care au fost efectuate acte premergătoare în cauză. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de petiționarii B.B.

și B.V. împotriva sentinței penale nr. 33/P din 18 martie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții petiționari B.B. și B.V. vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii B.B. și B.V. împotriva sentinței penale nr. 33/P din 18 martie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenții petiționari la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2009.