ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2380/2020

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2020

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 188/13 februarie 2020, Tribunalul Harghita a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta A. S.A., excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtele A. S.A. și B. S.R.L., precum și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta A. S.A, iar, pe fond, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L., în contradictoriu cu pârâtele A. S.A. și B. S.R.L..

De asemenea, instanța a obligat reclamanții să achite pârâtei B. S.A. suma de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariul avocațial) și a constatat că s-a renunțat la judecată față de pârâtele Turnătoria Centrală S.A., M. S.A., N. și O. S.A. Rovinari.

Prin aceeași hotărâre, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta A. S.A., în contradictoriu cu pârâți Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, C., D., E., F.,G., H., I., J., K. și L..

Totodată, s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Societății P. Rovinari S.A. și s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților-pârâți reconvenționali privind obligarea Societății A. S.A. la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin precizarea de la dosar, reclamanții au arătat că nu-și mai mențin pretențiile față de pârâta B. S.R.L., având în vedere faptul că nu s-a confirmat că aceasta ar fi produs și comercializat dinți de cupă care să reprezinte obiectul brevetului de invenție invocat în cauză.

Referitor la pârâta A. S.A., tribunalul a constatat că reclamanții s-au adresat instanței pretinzând că în perioada 01.04.2009 - 31.07.2010 aceasta le-ar fi încălcat drepturile de proprietate industrială asupra invenției "Cupă poligonală pentru excavator", protejată prin brevetul de invenție nr. x/30.12.2005, respectiv prin producerea/fabricarea și comercializarea neautorizată a "Dinților cupă excavator 1400 (II), desen E 14-328.05/M", părți componente ale invenției.

Analizând probele administrate în cauză, prima instanță a constatat că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate, deoarece prin expertiza tehnică efectuată de experții Q., R. și S., s-a concluzionat că dinții de cupă produși de pârâta A. S.A. în perioada 01.08.2007 - 31.07.2010 au șapte din cele opt caracteristici tehnice ale dinților care fac obiectul brevetului de invenție nr. x/30.12.2005 .

Pe de altă parte, în cuprinsul brevetului se arată că invenția se referă la o cupă poligonală pentru excavator, or, în cauză nu s-a dovedit și nici nu s-a invocat faptul că pârâta ar fi produs și comercializat cupa poligonală pentru excavator, ci doar că a produs și comercializat dinți, ca și parte componentă a cupei la care se referă brevetul, însă, interdicția de a produce și comercializa se referă în mod evident la cupa poligonală ca ansamblu.

În privința dinților, ca elemente componente ale cupei poligonale, tribunalul a reținut că nicio expertiză nu a constatat identitatea între dinții produși și comercializați de pârâtă și dinții parte componentă a cupei poligonale protejate de brevet, iar reclamanții nu au dovedit că pârâta ar fi folosit invenția într-o formă care să o excludă de la beneficiul conferit de art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991 (forma în vigoare la data introducerii acțiunii), potrivit cărora nu constituie încălcarea drepturilor prevăzute la art. 32 și 33 din lege, folosirea cu bună-credință sau luarea măsurilor efective și serioase de folosire a invenției de către terți în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și revalidarea brevetului, în acest caz, invenția putând fi folosită în continuare de acea persoană, în volumul existent la data publicării mențiunii revalidării.

Relativ la situația brevetului de invenție, tribunalul a observat că acesta are ca titular Societatea P. Rovinari S.A., reclamanții figurând în calitate de inventatori și devenind titulari ai drepturilor conferite de acesta, în baza Contractului de cesiune de creanță înregistrat la OSIM în data de 13 mai 2009, iar mențiunea transmiterii a fost publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială nr. 7/30.07.2009, producând efecte față de terți numai de la această dată, potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 (forma în vigoare la data introducerii acțiunii), astfel încât, orice pretenții ale reclamanților pentru perioada anterioară datei de 30.07.2009 sunt, în mod evident, neîntemeiate.

De asemenea, s-a constatat că se impun cu putere de lucru judecat cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele Deciziei nr. 1490/20.04.2014, potrivit cărora la data de 25 decembrie 2003 a operat decăderea Societății P. S.A. din drepturile conferite de brevet, ca urmare a neplății taxelor de menținere în vigoare a acestuia, decăderea fiind publicată în Buletinul oficial de proprietate industrială din 28 martie 2008, iar revalidarea brevetului de invenție a fost publicată în Buletinul oficial de proprietate industrială din 30 martie 2009.

În raport de aceste considerente, și având în vedere prevederile art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991 (forma în vigoare la data introducerii acțiunii), prima instanță a reținut că pentru pretențiile ulterioare datei de 30 iulie 2009, reclamanții ar fi trebuit să dovedească faptul că pârâta a folosit și a continuat să folosească invenția protejată prin brevetul de invenție și după data de 30 martie 2009 - data publicării revalidării acestuia, dar într-un volum mai mare decât cel existent la data publicării mențiunii revalidării.

Privitor la acțiunea reconvențională - prin care pârâta A. S.A. a solicitat să se constate că revalidarea brevetului de invenție din data de 19.12.2011 s-a făcut prin fraudă la lege, prin încălcarea dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 64/1991 și ale art. 61 alin. (13) și (14) din H.G. nr. 547/2008, precum și să se dispună anularea mențiunilor privind revalidarea și să se constate nulitatea contractului de cesiune, Tribunalul a reținut că pârâta - reclamantă reconvențională a invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 2/2009, prin care s-a revalidat brevetul, iar excepția a fost respinsă ca inadmisibilă prin sentința nr. 322/24.09.2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, pronunțată în dosarul nr. x/2010, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3914/22.10.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, tribunalul a apreciat că reclamanta reconvențională încearcă pe o cale ocolită să înlăture consecințele unei hotărâri judecătorești irevocabile, însă nu se poate oricum reține că revalidarea brevetului s-ar fi făcut prin fraudă la lege, din moment ce taxele au fost achitate la data revalidării, iar împrejurarea că termenul de 60 de zile pentru soluționarea cererii de revalidare ar fi fost încălcat, nu constituie motiv de nulitate, întrucât este unul de recomandare și nu de decădere, de natură să atragă nulitatea hotărârii.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată aferente cererii reconvenționale, tribunalul a constatat că acestea nu au fost dovedite, cele 10 chitanțe depuse în dosarul nr. x/2013 (în care s-a soluționat inițial acțiunea reconvențională) neconferind certitudine sub aspectul dacă au sau nu legătură cu dosarul în întregul său, ținând cont de faptul că reclamanții au mai multe dosare pe rol.

Împotriva sentinței anterior menționate, au declarat apel reclamanții C., D., E., G., H., I., J., K. și L., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea parțială a acesteia, în sensul admiterii acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta A. S.A.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă A. S.A. a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând că hotărârea atacată este legală și temeinică, în care sens s-a arătat că nu este întemeiată critica privind autoritatea de lucru judecat, neexistând nicio hotărâre care să constate încălcarea de către intimată a drepturilor de proprietate industrială conferite de brevetul în discuție apelanților.

De asemenea, intimata-pârâtă a solicitat suspendarea judecății apelului până la soluționarea dosarului 18218/372019, aflat pe rolul Tribunalului București - având ca obiect acțiunea în anularea brevetului de invenție din litigiu, promovată de apelanții-reclamanți, precum și până la soluționarea dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Curții Constituționale, ce are ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 alin. (1) lit. f) și art. 35 din Legea nr. 64/1991.

La termenul din 9 iulie 2020, curtea de apel a respins cererea de suspendare formulată de intimată, precum și cererea în probațiune formulată de apelanți, pentru argumentele menționate în practicaua deciziei recurate.

Prin decizia civilă nr. 256/A din data de 9 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți.

Examinând motivele de apel invocate, în limitele efectului devolutiv al căii de atac, instanța de apel a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) și (3) din Legea nr. 64/1991 (forma în vigoare la data introducerii acțiunii), brevetul de invenție conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare a invenției pe întreaga sa durată, iar întinderea protecției conferite de brevet este determinată de conținutul revendicărilor.

De asemenea, conform prevederilor art. 32 alin. (6) din legea menționată, pentru determinarea întinderii protecției conferite de brevet se va ține seama de orice element echivalent unui element specificat în revendicări.

În cauză, obiectul revendicării brevetului de invenție este reprezentat de "cupă poligonală pentru excavator, alcătuită dintr-un corp de susținere, un subansamblu de legătură și un port dinte pe care sunt fixați niște dinți cu profil ascuțit, caracterizată prin aceea că profilul dintelui (4), față de poziția de lucru a cupei, este definit de un vârf al dintelui (a) și de un plan inferior, prevăzut cu o față principală de așezare (b), o față secundară de așezare (c) realizată în formă concavă, urmată de o porțiune plană (d) care face legătura cu port dintele (3), iar profilul feței superioare a dintelui (4) este definit de două fețe frontale de degajare (e) înclinate opus față de axa dintelui (4), cu un unghi care raportat la planul inferior, crește de la 20 de grade la marginea dintelui, până la 29 în centrul dintelui, urmată de două fețe de degajare concave laterale (f) și de o față de trecere (g) și o ultimă porțiune plană (h), corespunzătoare cu porțiunea plană (d) a feței inferioare, care face legătura cu port dintele (3)" - dosar fond vol. I, Tribunalul Gorj.

Din perspectiva acestei descrieri, instanța de apel a constatat că este corectă aprecierea primei instanțe, în sensul că protecția conferită de brevetul în discuție se întinde asupra cupei poligonale în ansamblul ei, iar nu și asupra dinților priviți în mod distinct și individual, concluzia desprinzându-se din faptul că obiectul revendicării îl reprezintă, astfel cum acesta este indicat în conținutul brevetului, "cupa poligonală pentru excavator", dinții fiind menționați doar ca elemente componente din alcătuirea ei.

Cu toate acestea, chiar și primind critica apelanților sub aspectul menționat, s-a constatat că pentru verificarea susținerii acestora, în sensul că dinții de cupă produși și comercializați de pârâta A. fac obiectul revendicării brevetului în discuție, tribunalul a dispus efectuarea unei expertize tehnice cu acest obiectiv, iar prin hotărârea pronunțată a analizat acțiunea dedusă judecății și din această perspectivă, apreciindu-se că nu este întemeiată susținerea potrivit căreia s-ar fi încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, prin raportare la considerentele Deciziei nr. 1931/18 mai 2018 a ÎCCJ ori al altor hotărâri invocate în cauză.

S-a mai reținut că prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea "Tehnologia Construcțiilor de Mașini", întocmit de expertul T., s-a concluzionat, în privința obiectivului anterior menționat, că dintele executat și livrat de Societatea A. nu este același cu dintele din brevetul de invenție, existând diferențe geometrice ale suprafețelor de degajare principală (e) și secundară (f) și o poziție diferită a vârfului dintelui în procesul de excavare - mai avantajoasă în ceea ce privește forța de tăiere și uzura dintelui .

De asemenea, prin noua expertiză efectuată în colectiv de către experții tehnici Q., R. și S., s-a stabilit că dinții de cupă produși de pârâta A. au doar șapte din cele opt caracteristici tehnice ale dinților care fac obiectul brevetului de invenție, deosebirea regăsindu-se la cele două fețe frontale de degajare, care la produsul pârâtei nu sunt înclinate opus față de axa dintelui cu un unghi care, raportat la planul inferior, crește de la 20 de grade la marginea dintelui, până la 29 grade în centrul dintelui, fiind înclinate cu un unghi constant care, raportat la planul inferior, este de aproximativ 25 grade .

Prin urmare, contrar susținerii apelanților-reclamanți, instanța de apel a reținut că tribunalul a verificat presupusa identitate dintre dinții de cupă produși de Societatea A. și dinții-parte componentă a cupei poligonale obiect al brevetului în discuție, concluzionând în mod corect că acțiunea este neîntemeiată, astfel încât soluția adoptată în cauză are la bază o probă legal administrată și necombătută printr-o alta de valoare științifică egală, fiind lipsite de relevanță, din perspectiva autorității de lucru judecat invocate, rapoartele de expertiză întocmite în alte dosare, întrucât instanța de fond nu era obligată să le aibă în vedere ori să le analizeze în considerente, nefiind probe administrate nemijlocit în litigiul soluționat prin hotărârea apelată.

Relativ la critica privind reținerea incidenței prevederilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991 (forma în vigoare la data introducerii acțiunii), curtea de apel a constatat că, într-adevăr, acestea au în vedere doar actele de folosire a invenției, iar nu și pe cele de fabricare și vânzare, însă o atare concluzie nu este de natură a conduce la reformarea soluției și admiterea acțiunii, din moment ce prin ambele expertize efectuate în cauză s-a stabilit că dinții de cupă poligonală pentru excavator produși de pârâta A. nu sunt identici cu dinții-obiect al brevetului din litigiu.

Pentru aceleași motive, se-a apreciat că nu poate atrage admiterea căii de atac nici referirea primei instanțe la nedovedirea în cauză a faptului că pârâta ar fi produs și comercializat cupa poligonală protejată de brevetul în discuție ori a faptului că a extins volumul folosinței invenției, față de cel existent la data publicării revalidării, respectivele considerente fiind lipsite de relevanță din perspectiva motivului esențial care a determinat respingerea acțiunii, anterior arătat.

În ceea ce privește solicitarea apelanților de a se lua act de renunțarea la judecată față de pârâta B. S.R.L., curtea de apel a constatat că și aceasta este neîntemeiată, deoarece, în fața primei instanțe nu au formulat o astfel de cerere, iar precizările depuse pentru termenul din 25 aprilie 2019, prin care au arătat, pe lângă alte chestiuni, că nu își mai mențin pretențiile în raport cu menționata pârâtă, nu echivalează cu un act ferm de renunțare la judecată, în sensul prevederilor art. 246 din C. proc. civ. .

De asemenea, s-a apreciat că soluția primei instanțe este legală și sub aspectul cheltuielilor de judecată, deoarece, fiind respinse atât acțiunea principală, cât și acțiunea reconvențională, ambele părți au căzut în pretenții una față de cealaltă, astfel încât, dispozițiile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. nu erau aplicabile.

Împotriva deciziei date în apel, reclamanții D., C., E., L., K., I., H., J. și G. au declarat recurs, prevalându-se de motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9 din C. proc. civ.

Într-un prim motiv de recurs, reclamanții susțin, pe de o parte, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar pe de altă parte, că aceasta cuprinde motive contradictorii.

Astfel, se învederează că instanța de apel se contrazice în considerentele deciziei, întrucât consideră ca întemeiată motivarea instanței de fond că dinții nu fac parte din brevetul de invenție, protecția conferită de brevet vizează cupa poligonală în ansamblul ei, nu și dinții de cupă. priviți în mod distinct și individual, deoarece obiectul revendicat îl reprezintă "cupă poligonală pentru excavator, dinții fiind menționați doar ca elemente componente din alcătuirea ei"; pe de altă parte, curtea de apel acceptă că aceiași dinți sunt protejați prin brevetul de invenție.

Totodată, instanța nu justifică logic și nu probează care dintre cele două aserțiuni este adevărată, astfel că recurenții susțin că, sub acest aspect, hotărârea este nemotivată.

Recurenții mai arată că instanța de apel nu a luat în seamă probe esențiale, respectiv răspunsul experților Q., R. și S. la obiecțiunile formulate de reclamanți, unde au concluzionat că "revendicările din brevetul de invenție RO 120350 Bl. referitoare la dinții de cupă se regăsesc și la dinții de cupă realizați în baza desenului de execuție pus la dispoziție de pârâtă", omisiune criticată în motivele de apel, dar neanalizată de curtea de apel.

Dând prevalență expertizelor efectuate în cauză, instanța de apel a considerat ca neîntemeiată critica reclamanților potrivit căreia s-ar fi încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, prin raportare la considerentele deciziei nr. 1931/18 mai 2018 a ÎCCJ ori ale altor hotărâri judecătorești invocate în cauză, considerându-le nerelevante.

Din nou, instanța de apel nu a motivat alegerea sa și nu a arătat de ce sunt nerelevante hotărârile judecătorești invocate, însă, mai mult decât atât, instanța se abate de la problema autorității pozitive de lucru judecat a hotărârilor judecătorești la rapoartele de expertiză întocmite în alte dosare și, în final, consideră că tribunalul le-a înlăturat în mod corect întrucât nu au fost nemijlocit administrate în litigiul soluționat prin hotărârea apelată, fractura de raționament logic fiind evidentă.

Deși curtea de apel enunță dispozițiile art. 32 alin. (6) din Legea nr. 64/1991 prin care se consacră teoria echivalentei, în considerentele deciziei nu există nicio motivare privind acest aspect esențial în rezolvarea pricinii.

Recurenții mai arată că, împotriva evidenței, deși au învederat că renunță la judecata cererii față de pârâta B. S.R.L., instanța de apel a considerat nefondat și acest motivul de apel, fără vreo justificare.

Tot pe temeiul prevederilor art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., recurenții susțin că hotărârea nu este motivată cu privire la probe pertinente care demonstrau că dinții pentru cupă excavator produși de S.C. A. S.A. aparțin brevetului de invenție nr. RO 120350 Bl. al cărui titular sunt reclamanții, iar pe de altă parte, că dinții pentru cupă excavator sunt protejați prin brevetul de invenție RO 120350 Bl și independent de ansamblul "cupa -port dinte - dinte", motiv de recurs.

Recurenții au în vedere următoarele probe:

a) Expertizele tehnice pe care le-au depus, ca anexe la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză întocmit în prezenta cauză de expert T., anume, expertizele întocmite de experții Q., în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Gorj; U., în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Gorj și dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Gorj; V., în dosarul nr. x/2010; T. în dosarul nr. x/2010, toate aceste expertize constatând că dinții pentru cupă excavator, produși de S.C. A. S.A., sunt cei din brevetul de invenție RO 120350.

b) Expertizele depuse ca anexe la obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică întocmit în prezenta cauză de experții Q., R., S.:

"Supliment la raport de expertiză tehnică, întocmit de expert Q. în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Gorj; Raport de expertiză tehnică judiciară, întocmit de W. în dosarul nr. x/2010 și nr. y/2010 ale Curții de Apel Craiova (toate aceste rapoarte de expertiză având aceeași concluzie, în sensul că dinții produși de S.C. A. S.A. sunt conform brevetului de invenție RO 120350 Bl;

c) Expertizele depuse de reclamanți ca anexe la notele de ședință pentru termenul din 30 ianuarie 2020, respectiv: raport de expertiză tehnică întocmit de expert X., în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Gorj; răspuns la obiecțiuni, depuse de expert X. în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Gorj; raport de expertiză tehnică judiciară întocmit de experții Y. și Z. în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului București și răspuns la obiecțiunile formulate de părți, întocmit de expert Y., în același dosar, toate confirmând faptul că dinții pentru cupă excavator produși de S.C. A. S.A., sunt conform brevetului de invenție RO 120350 Bl;

d) Expertiza întocmită de ing. AA., pentru perioada 01.08.2010-31.07.2013 în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Argeș, depusă de S.C. A. S.A., la filele x și următoarele, vol. IV, în care la pag. 17 este întocmit "TABELUL 1 - comparație între caracteristicile tehnice ale dinților din revendicarea brevetului x și dinții produși de A. în care sunt analizate 9 tipuri de dinți, produși de această pârâtă, în perioada suscitată, expertiza reținând că: dinții tip MII, dinte cupă nemodernizată t E 1400 cu coadă tip 1300, dinte cupă nemodernizată t E 1400 cu coadă tip 1300, dinte cupă cu coadă tip 1300 EXC-ERC 1400 și dinte cu fiabilitate sporită pentru excavator 1400 nemodernizat, sunt identici cu dintele din revendicarea brevetului de invenție RO 120350 Bl, având toate cele 9 caracteristici tehnice ale dintelui brevetat; dinte cupă E 1400 var. x, dinte cupă cu coadă pentru excavator 1400 modernizat și dinte tip FS EXC 1400 modernizat, au opt caracteristici tehnice aparținând dintelui din revendicarea brevetului rol20350 și o singură caracteristică diferită; dintele tip 1300 FS, are 6 caracteristici tehnice aparținând dintelui din revendicarea brevetului x și trei caracteristici tehnice diferite.

e) Următoarele hotărâri judecătorești au reținut, cu autoritate de lucru judecat, în sens pozitiv, că dinții pentru cupă excavator sunt protejați prin brevetul de invenție RO 120350 Bl. și independent de ansamblul "cupă port dinte - dinte", iar pe de altă parte, că dinții produși de către S.C. A. S.A., sunt conform brevetului de invenție RO 120350: decizia nr. 1931 din 18 mai 2018, pronunțată de ÎCCJ, în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Argeș; sentința civilă nr. 281/2017, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2013; sentința civilă nr. 73/2018 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2013 (cu privire la aceste hotărâri a se vedea și pag. 35-36 din cererea de apel).

Or, decizie recurată este nemotivată cu privire la aceste probe.

f) Motivarea instanței de apel conform căreia dinții pentru cupă excavator nu fac obiectul protecției conferite de brevetul de invenție x, independent de ansamblul "cupă port dinte-dinte", încalcă autoritatea de lucru judecat, în sens pozitiv, și a următoarelor hotărâri judecătorești, pe care recurenții le-au depus ca înscrisuri noi, în susținerea apelului: -sentința civilă nr. 1319 din 20.06.2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a V - a civilă, în dosarul nr. x/2011, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 84 A/2016 din 10.02.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2011 și decizia nr. 2328 din 29.11.2016, pronunțată de Î.C.C.J. în dosarul nr. x/2011;

- sentința civilă nr. 80/2008 a Tribunalului Gorj (anexa 2 la apel), încheiere din 18 noiembrie 2008 a Curții de Apel Craiova (anexa 2.1 Ia apel), decizie nr. 14/15 ianuarie 2019 a Curții de Apel Craiova (anexa 2.2 la apel) și decizie nr. 3238/25 mai 2010 a Î.C.C.J. (anexa 2.3 la apel), toate pronunțate în dosarul nr. x/2007.

Hotărârea instanței de apel nu este motivată nici cu privire la aceste probe.

Pe temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., recurenții susțin că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 32 alin. (3) și (6) din Legea nr. 64/1991, privind determinarea întinderii protecției invenției protejate prin brevet, în mod special, teoria echivalentei.

Potrivit art. 64 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991, dispozițiile art. 31 alin. (3) din lege nu trebuie interpretate ca semnificând faptul că:

a) întinderea protecției conferite de brevetul de invenție este determinată în sensul strict și literal al textului revendicărilor, descrierea și desenele servind numai în scopul eliminării ambiguităților asupra revendicărilor;

b) revendicările servesc numai ca linii directoare și ca protecția se extinde și la ceea ce, după opinia unei persoane de specialitate care a analizat descrierea și desenele, titularul brevetului a dorit sa protejeze.

Dimpotrivă, alin. (2) al art. 64 prevede ca dispozițiile art. 31 alin. (3) din lege trebuie interpretate ca definind o poziție între aceste extreme care să asigure în același timp o protecție echitabilă titularului și un grad rezonabil de certitudine terților.

Alin. (3) al art. 64 impune ca, în aplicarea prevederilor art. 31 alin. (3) din lege, caracteristicile utilizate în revendicări se consideră în sensul și sfera pe care acestea le au în mod normal în domeniul stadiului tehnicii relevant, cu excepția cazurilor în care descrierea prevede un alt înțeles dat al acestor caracteristici.

În situația în care o revendicare definește un produs pentru o utilizare specifică, revendicarea va fi interpretată ca definind produsul limitat exclusiv la acea utilizare (art. 65 alin. (5).

În determinarea întinderii revendicărilor un rol important îl are teoria echivalențelor, consacrată de dispozițiile art. 32 alin. (6) din Legea nr. 64/1991 și detaliată de prevederile art. 64 alin. (7) din Regulamentul de aplicare, conform cărora un element este considerat echivalent unui element specificat în revendicări, dacă pentru o persoana de specialitate în domeniu este evident că prin utilizarea acestuia se obține în mod esențial același rezultat ca și cel care se obține prin elementul specificat în revendicări.

În doctrina de specialitate (BB., CC., DD., Dreptul brevetului -Tratat, Ed. Universul Juridic, 2019, p. 568 și urm.) s-a arătat că întinderea protecției cuprinde și acele forme de realizare a soluției brevetate care utilizează aceleași mijloace, pe care o persoană de specialitate le-ar fi putut deduce din conținutul revendicărilor, cu luarea în considerare a descrierii de brevet și pe baza cunoștințelor sale de specialitate. Criteriul pentru o utilizare echivalentă a unei invenții brevetate este acela dacă o persoană de specialitate, familiarizată cu domeniul tehnic al invenției și având cunoștință de stadiul tehnicii expus în descrierea de brevet, ar putea să deducă la data de prioritate și fără să depună o activitate inventivă, o soluție esențial similară cu cea din revendicarea brevetului și care să realizeze același efect. În alte cuvinte, persoana de specialitate, pe baza cunoștințelor sale și ținând cont de stadiul tehnicii, așa cum este expus în descriere și revendicări, ar putea ajunge la mijlocul alternativ utilizat în soluția tehnică a produsului prezumat a încălca brevetul.

Sunt luate în considerare trei modalități de apreciere a echivalenței: a) efect echivalent între mijlocul de rezolvare a problemei așa cum rezultă acesta din revendicare și cel utilizat, în forma căreia i se analizează echivalența; b) rezolvarea în mod esențial a aceleiași probleme; c) posibititatea de a deduce forme de realizare echivalente din descrierea de brevet.

Recurenții mai susțin că instanța de apel nu a făcut o analiză pertinentă a problematicii echivalenței din speță, însă a preluat, fără vreo motivare, concluzia instanței de fond conform căreia există diferențe între dintele fabricat de A. S.A. și cel protejat prin brevetul recurenților, în condițiile în care expertiza efectuată de Q., R. și S. a stabilit că dinții de cupă produși de A. au șapte din cele opt caracteristici tehnice ale dinților care fac obiectul brevetului de invenție, deci sunt identici, iar cea de-a opta caracteristică - privind cele două fețe frontale de degajare - considerată diferită, nu a fost analizată de prima instanță prin prisma teoriei echivalenței și cu omiterea unei probe esențiale: răspunsul experților la obiecțiunile formulate de reclamanți, unde au concluzionat că "revendicările din brevetul de invenție RO 120350 Bl. referitoare la dinții de cupă se regăsesc și la dinții de cupă realizați în baza desenului de execuție pus la dispoziție de pârâtă", omisiune criticată în motivele de apel, dar neobservată de instanță.

Recurenții, pe temeiul aceluiași motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. susțin că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1201 C. civ. din 1864 și art. 166 din C. proc. civ. privind puterea de lucru judecat.

Conform acestor prevederi legale, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul, astfel încât, aceasta nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre judecătorească ulterioară.

În consecință, pentru a se realiza o administrare uniformă a justiției, o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Principiul autorității lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.

Dispozițiile art. 1201 C. civ. din 1864 instituie o prezumție legală absolută și irefragabilă de conformitate a hotărârii cu adevărul, iar cele ale art. 166 din C. proc. civ. din 1865, o excepție de fond, absolută și peremptorie.

Instanța de apel nu a ținut seama de dispozițiile legale imperative menționate, ignorând importanța lor și considerând nerelevate hotărâri judecătorești definitive, inclusiv decizia nr. 1931/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-au soluționat aspecte esențiale ale folosirii ilicite a brevetului de invenție al recurenților de către A. S.A., chestiuni prezentate amplu în motivele de apel.

Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (6) din C. proc. civ. din 1865.

Instanța a nesocotit principiul disponibilității ce cuprinde o serie de drepturi care permit reclamantului să dispună de obiectul procesului, în sens procesual, printre care și dreptul de a renunța la acțiune fata de pârât/pârâți, drept ce nu poate fi ignorat/cenzurat de instanța.

Recurenții arată că în exercitarea acestui principiu, au solicitat renunțarea la judecată fată de pârâta B. S.R.L., însă instanța de apel nu a dat curs acestui motiv de apel, în mod nejustificat.

Intimata-pârâtă A. S.A. a formulat întâmpinare la cererea de recurs a reclamanților, solicitând, pentru argumentele dezvoltate în cuprinsul întâmpinării, respingerea recursului ca nefondat.

Și intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L., în termen legal, a formulat întâmpinare la motivele de recurs, solicitând, de asemenea, respingerea acestuia ca nefondat.

În această etapă procesuală nu au fost administrate alte probe dintre cele permise în recurs, anume de art. 305 din C. proc. civ.

Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce succed.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs ale reclamanților și pe baza dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte reține că în cauză sunt întrunite cerințele cazurilor de casare, respectiv de modificare, reglementate de art. 304 pct. 5, 7 și 9 din C. proc. civ.

Obiectul pricinii de față privește, în esență, solicitarea reclamanților de a se constata că pârâta S.C. A. S.A. a încălcat drepturile lor de proprietate industrială asupra invenției denumite "Cupă poligonală pentru excavator", protejată prin brevetul de invenție nr. x/30.12.2005, solicitând obligarea acesteia la plata despăgubirilor constând în contravaloarea încasărilor pentru produsele fabricate și comercializate neautorizat, anume dinții pentru cupă excavator 1400 (II) desen x, în perioada 1.04.2009-31.07.2010.

Cu titlu prealabil, se impun a fi făcute două precizări.

Întrucât cu privire la perioada pretinsei încălcări referirile din decizia recurată, precum și din sentința tribunalului, sunt alternative, în rejudecare, instanța de apel va trebui să determine explicit dacă aceasta vizează intervalul 1.04.2009-31.07.2010 ori intervalul 1.08.2009-31.07.2010, în raport de data revalidării brevetului de invenție și al dobândirii calității de titulari ai brevetului de invenție de către reclamanți prin încheierea contractului de cesiune cu titularul inițial al brevetului. Acesta reprezintă un element de fapt ce nu intră în competența de verificare a acestei instanțe de recurs, dar care se constituie într-o circumstanță relevantă pentru rejudecarea cauzei în apel, având în vedere soluția ce se va pronunța asupra prezentului recurs.

A doua precizare privește constatarea că reclamanții au formulat cererea de chemare în judecată nu numai împotriva pârâtei A. S.A., ci și împotriva altor pârâți, dintre care, față de soluțiile deja pronunțate (cu referire la cadrul procesual, sub raport subiectiv), în această etapă procesuală interesează pârâta S.C. B. S.R.L., în considerarea criticilor susținute prin motivele de recurs cu privire la cererea de renunțare la judecată împotriva acestei pârâte.

Înalta Curte reține că, într-un prim motiv de recurs, circumscris dispozițiilor art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au indicat, pe de o parte, existența unor considerente contradictorii în cuprinsul deciziei recurate, iar pe de altă parte, sub alte aspecte, au susținut nemotivarea hotărârii.

Elementele de contradicție în ansamblul considerentelor deciziei privesc dezlegarea dată cu privire la obiectul protecției acordate prin brevetul de invenție nr. x/30.12.2005, întrucât curtea de apel a considerat întemeiată motivarea instanței de fond în sensul că dinții de cupă (distinct și individual) nu fac obiectul protecției, apreciindu-se că protecția dobândită prin emiterea brevetului de invenție privește cupa poligonală, în ansamblul ei; totodată, instanța de apel acceptă, în subsidiar, că aceiași dinți ai cupei sunt protejați prin brevetul de invenție.

Înalta Curte constată a fi fondate aceste critici ale recurenților, întrucât deși instanța de apel se raportează în mod corect la prevederile art. 32 alin. (1) și (3) din Legea nr. 64/1991 (forma în vigoare la data formulării cererii) pentru stabilirea revendicărilor și determinarea întinderii protecției, cu toate acestea, în principal, reține că protecția acordată prin brevet privește ansamblul cupei pentru excavator, concluzionându-se că dinții pentru cupă reprezintă doar elementele componente din alcătuirea acesteia.

În contradicție cu această concluzie, instanța de apel a evaluat și pe fond critica reclamanților în sensul că dinții de cupă produși și comercializați de către pârâta A. S.A. fac obiectul revendicărilor din brevetul în discuție, astfel încât a verificat presupusa identitate dintre aceștia.

Drept urmare, pe baza expertizelor administrate la prima instanță (expertiza T. și expertiza efectuată de către cei trei experți desemnați în cauză - Chirculescu Ionel, R. și S.), a apreciat că, întrucât dinții produși de pârâtă au doar șapte dintre cele opt caracteristici tehnice ale dinților care fac obiectul brevetului de invenție, tribunalul "a concluzionat în mod corect că acțiunea nu este întemeiată, iar soluția adoptată în cauză are la bază o probă legal administrată și necombătută printr-o alta de valoare științifică egală, fiind lipsite de relevanță, din perspectiva autorității de lucru judecat invocate, rapoartele de expertiză întocmite în alte dosare, întrucât instanța de fond nu era obligată să le aibă în vedere sau să le analizeze în considerente, nefiind administrate nemijlocit în litigiul soluționat prin hotărârea atacată."

Înalta Curte apreciază că, deși plasate într-un raport de principal/subsidiar, cele două concluzii anterior enunțate nu pot coexista în cadrul unui litigiu soluționat pe baza evaluărilor jurisdicționale ale unei instanțe de judecată, instanță care aplică legea la o situație de fapt care trebuie stabilită în toate circumstanțele ei relevante pentru pretenția dedusă judecății.

În plus, o atare dezlegare pune instanța de recurs în imposibilitatea efectuării controlului judiciar, astfel încât, confirmarea unei astfel de soluții ar conduce la menținerea părților într-o incertitudine juridică cu privire la drepturile generate de brevet (din perspectiva reclamanților), precum și cu privire la conduita pretins vătămătoare (din perspectiva pârâtei), punându-le, deopotrivă, într-o imposibilitate de conformare a conduitei lor viitoare la regulile de drept ce guvernează raporturile juridice dintre ele.

Se constată că fiecare dintre cele două variante enunțate echivalează cu stabilirea unei premise variabile de analiză a cauzei, care poate conduce, pe fond, la o soluționare diferită a raportului juridic dedus judecății, fie din perspectiva aplicării teoriei echivalenței, în temeiul art. 32 alin. (6) din Legea nr. 64/1991, fie din perspectiva apărărilor invocate de către pârâtă, cu referire la prevederilor art. 34 alin. (1) lit. f) din același act normativ.

Înalta Curte constată că pentru determinarea obiectului și întinderii protecției conferite de brevetul de invenție, pentru instanța de apel existau două posibilități: fie realiza o analiză directă, proprie și nemijlocită a protecției conferite prin brevetul de invenție nr. x/30.12.2005 în raport de dispozițiile art. 32 alin. (1) și urm. din Legea nr. 64/1991, în cazul în care o atare dezlegare jurisdicțională nu exista deja între părțile cauzei, fie, în cazul în care o instanță anterioară a dat deja o dezlegare acestei chestiuni printr-o hotărâre definitivă (sau irevocabilă, după caz), pronunțată între aceleași părți, era datoare să respecte efectul pozitiv al autorității lucrului anterior judecat și să nu îl contrazică în această cauză ulterioară, date fiind dispozițiile art. 1200 pct. 4, art. 1201 și art. 1202 din C. civ. din 1864 ori cele ale art. 431 alin. (2) din noul C. proc. civ. (pentru ipoteza pronunțării hotărârilor într-un litigiu inițiat după data de 14 februarie 2013, când a intrat în vigoare noul C. proc. civ.).

Or, cu toate că instanța de apel a înlăturat susținerile reclamanților referitoare la incidența efectului pozitiv al lucrului judecat, Înalta Curte constată că o astfel de concluzie nu este susținută de nicio demonstrație în acest sens, astfel încât, nici din acest punct de vedere controlul judiciar nu este posibil.

Cu titlu exemplificativ, se poate constata că în mod repetat reclamanții au invocat decizia civilă nr. 1931/18.05.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă (pronunțată într-un litigiu între aceleași părți - reclamanții și pârâta A. S.A., dar în legătură cu o altă perioadă a pretinselor încălcări ale drepturilor exclusive ale reclamanților, plasată chiar ulterior celei deduse judecății în pricina de față), însă, instanța de apel nu realizează nicio analiză de natură a susține concluzia că autoritatea de lucru judecat, din perspectiva efectului pozitiv, nu este incidentă și în pricina de față, lipsind orice considerente sub acest aspect, în condițiile în care legătura de materie litigioasă dintre cele două pricini se conturează cu evidență.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte reține că era necesar ca instanța de apel să realizeze o analiză efectivă a acestor susțineri, analiză care ar fi presupus o comparare a cadrului procesual, a pretențiilor deduse judecății, a cauzei juridice a fiecărei cereri de chemare în judecată și, nu în ultimul rând, să determine dezlegările jurisdicționale, cu relevanță și pentru litigiul de față, intrate sub autoritate de lucru judecat, fie prin analizarea directă de către instanța de recurs, fie prin identificarea dezlegărilor neatacate cu recurs în cauza respectivă și intrate sub autoritatea lucrului judecat.

Constatarea este valabilă și pentru celelalte hotărâri judecătorești invocate de către reclamanți în apel (precizate și prin motivele de recurs) în legătură cu diferite aspecte dezlegate cu autoritate de lucru judecat de instanțele anterioare, prin hotărâri definitive sau irevocabile, și anume: sentința civilă nr. 281/2017 și sentința civilă nr. 73/2018 ale Tribunalului Gorj (în măsura sau în modalitatea în care au fost confirmate în căile de atac) ori decizia civilă nr. 2328/29.11.2016 și decizia civilă nr. 3238/25.05.2010 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Se reține a fi fondată și susținerea recurenților referitoare la lipsa de relevanță, în analiza efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, a mijloacelor de probă administrate în cauzele anterioare, astfel cum rezultă din paragraful anterior citat din considerentele deciziei recurate, întrucât nu probele administrate ar putea avea autoritate de lucru judecat într-o cauză ulterioară, ci dezlegările instanțelor (cu referire la chestiuni incidente și în dosarul de față), dezlegări posibil fundamentate pe unele dintre probele invocate de către recurenți.

O atare perspectivă a analizei este străină atât de condițiile în care autoritatea de lucru judecat acționează cu efect pozitiv într-o cauză ulterioară, cât și de susținerile reclamanților din motivele de apel, contrar celor reținute de instanța de apel.

Înalta Curte apreciază a fi fondată și susținerea recurenților privind neverificarea de către instanța de apel a incidenței în cauză a dispozițiilor art. 32 alin. (6) din Legea nr. 64/1991 ce reglementează teoria echivalenței.

Astfel, independent de modalitatea alternativă de stabilire a întinderii protecției conferite prin brevetul de invenție nr. x/30.12.2005, curtea de apel, deși a enunțat această normă, nu a făcut o verificare a incidenței acesteia nici în varianta recunoașterii protecției pentru cupa poligonală în ansamblul ei și nici în cazul subsidiar al recunoașterii protecției pentru dinții cupei.

Deși recurenții-reclamanți indică și condițiile ce decurg din norma legală ignorată de instanța de apel și care trebuie verificate în aplicarea ei, Înalta Curte nu poate proceda în această etapă procesuală în acest sens, având în vedere că o atare dezlegare (omisso medio) nu este posibilă pentru prima dată în recurs, câtă vreme aceasta nu a făcut obiectul analizei instanței în decizia recurată, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Prin urmare, în rejudecare, după stabilirea corectă a premiselor de analiză a cauzei, precum și după identificarea dezlegărilor jurisdicționale anterioare care se impun și în cauza de față cu valoarea efectului pozitiv al lucrului judecat, instanța de apel va proceda, dacă va fi cazul, și la aplicarea dispozițiilor art. 32 alin. (6) din Legea nr. 64/1991 și a art. 64 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991, în înțelesul conceptual al acestei norme, astfel cum este expus și de către recurenți prin motivele de recurs.

Înalta Curte nu va analiza însă criticile recurenților prin care au susținut neanalizarea unor probe esențiale pentru cauză, sens în care aceștia indică rapoarte de expertiză efectuate în alte cauze, întrucât acestea nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre motivele de recurs de care recurenții s-au prevalat în prezenta cale de atac, ca, de altfel, nici în celelalte ipoteze de la art. 304 din C. proc. civ. un astfel de motiv de recurs corespundea celui din art. 304 pct. 10 din C. proc. civ., acesta fiind însă abrogat prin Legea nr. 219/2005.

Se constată a fi fondate și criticile recurenților privitoare la nesocotirea principiului disponibilității și, implicit, a prevederilor art. 129 alin. (6), dar și neaplicare dispozițiilor art. 246 din C. proc. civ., cu referire la cererea acestora de renunțare la judecată împotriva pârâtei B. S.R.L., depusă la dosar fond.

Din acest punct de vedere, se reține că instanța de apel a considerat că cererea depusă de aceștia la prima instanță nu reprezintă o manifestare de voință fermă și neechivocă în direcția renunțării la judecată împotriva acestei pârâte.

Înalta Curte apreciază că atare concluzie nu îndreptățea instanța de judecată a ignora principiul disponibilității sau să nu dea curs verificărilor presupuse de aplicarea dispozițiilor art. 246 din C. proc. civ., în cadrul soluționării apelului, având în vedere că apelul este o cale devolutivă de atac, iar cererea formulată de reclamanți, deși formulată în fața primei instanțe, nu a fost soluționată de tribunal, fiind doar menționată în cuprinsul considerentelor, fără a se fi pronunțat asupra ei.

Ca atare, având în vedere această omisiune a primei instanțe, coroborată cu susținerea unui motiv de apel cu acest obiect în cadrul căii de atac promovate de reclamanți, curtea de apel, pe temeiul prevederilor art. 295, art. 129 alin. (6), art. 246 și, eventual, art. 69 alin. (1) din C. proc. civ., trebuia să procedeze la verificarea consimțământului reclamanților în condițiile prevăzute de lege și să lămurească poziția lor procesuală (calificată ca fiind lipsită de fermitate) cu privire la chemarea în judecată și a pârâtei B. S.A. și să dea o dezlegare asupra acestui act de dispoziție procesuală a reclamanților, clarificând cererea depusă de aceștia la dosar primă instanță.

Având în vedere considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) rap. la art. 304 pct. 5, 7 și 9 din C. proc. civ., va admite recursul reclamanților, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții D., C., E., L., K., I., H., J. și G. împotriva deciziei civile nr. 256/A din data de 9 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 noiembrie 2020.