ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 338/2017

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata sub nr. x/2/2014 la data de 31.03.2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, așa cum a fost completată, reclamantul A. - Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (prin reorganizarea fostei Agenții de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit), a solicitat:

- anularea Procesului Verbal de Constatare a Neregulilor și de Stabilire a Creanțelor Bugetare încheiat la data de 21.02.2014 privind proiectul "Sprijin pentru crearea și dezvoltarea microîntreprinderii A., emis de pârâtă, și restituirea sumei de 180.601 RON;

- anularea Decizia de soluționare a contestației nr. 13639/23.04.2014 emisă de pârâtă;

- suspendarea executării Procesului Verbal de Constatare a Neregulilor și de Stabilire a Creanțelor Bugetare până la soluționarea definitivă a cererii.

Prin Sentința civilă nr. 2371 din 15 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/25.02.2014 și Decizia de soluționare a contestației nr. 13639/23.04.2014, cu consecința exonerării reclamantei de la rambursarea sumei de 180.601 RON.

Împotriva sentinței mai sus menționate a declarat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale; invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. (2010), arată următoarele:

- instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011, reținând culpa exclusivă a autorității care a aprobat cererile de finanțare depuse de B. (fratele reclamantului) și A. (reclamantul); în fapt, susține recurenta, cei doi frați nu s-au aflat într-o eroare ce nu putea fi în mod rezonabil depistată deoarece autoritatea le-a pus la dispoziție toate informațiile necesare formulării cererilor de finanțare, responsabilitatea revenind acestora;

- greșit a reținut instanța de fond că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR a fost atinsă și că, din acest considerent, nu poate fi reținută existența condițiilor artificiale pentru obținerea plăților; în fapt, cei doi frați împreună cu tatăl lor au întreprins o serie de acțiuni coordonate în scopul obținerii unui avantaj care contravine schemei de ajutor;

- de asemenea, greșit s-a reținut că nu sunt îndeplinite elementele obiectiv și subiectiv ale abaterii constând în crearea de condiții artificiale în vederea obținerii finanțării.

Examinând sentința recurată prin raportare la motivul de casare invocat în cauză [art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 2010], luând în considerare argumentele recurentei și apărările intimatului, ținând cont de actele și lucrările dosarului precum și de dispozițiile legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că sentința recurată este legală, în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta.

În esență, Curtea de Apel București a admis acțiunea pentru următoarele considerente:

În primul rând, a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei, arătând că la data aprobării celor două cereri de finanțare formulate de reclamantul A. și de fratele său B., autoritatea pârâtă a atestat că documentația depusă de reclamant este conformă prevederilor legale precum și Ghidului solicitantului și că, în baza aceleiași documentații nu poate susține opinia contrară. În măsura în care a existat o eroare, aceasta este imputabilă autorității și nu beneficiarului.

Sub acest aspect, Înalta Curte este de acord cu recurenta deoarece nu există nicio contradicție între aprobarea inițială a cererii de finanțare și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat ulterior de către aceiași autoritate.

Astfel, procesul-verbal este urmarea unui control determinat de suspiciunea de neregulă/fraudă rezultată din compararea documentațiilor ce au stat la baza unor cereri de finanțare distincte formulate de cei doi frați precum și a unor fapte ulterioare.

Așa fiind, nu există nicio contradicție și nicio eroare imputabilă autorității pe motiv că a emis opinii diferite.

Totuși, această situație nu este de natură să conducă la casarea sentinței deoarece celelalte considerente reținute de instanța de fond sunt corecte și apte să conducă la anularea actelor administrative întocmite de pârâta recurentă.

Astfel, în esență, Curtea de Apel București a reținut că suspiciunea de neregulă/fraudă referitoare la presupusa faptă de fracționare artificială a investiției pentru a beneficia de finanțare în cadrul măsurii M 312 din PNDR nu se confirmă sub următoarele aspecte:

- nu sunt întrunite elementele obiectiv și subiectiv al neregulii/fraudei imputate reclamantului (cerințe impuse de practica judiciară a Curții de Justiție a Uniunii Europene; este citată cauza C-434/12 Slancheva);

- finalitatea urmărită de schema de ajutor (mai exact, obiectivele prevăzute de art. 52 din Regulamentul CE nr. 1698/2005 al Consiliului) a fost atinsă, iar în aceste condiții recuperarea ajutorului financiar ar fi nelegală.

Aceste concluzii s-au întemeiat pe chestiuni de drept precum și pe starea de fapt reținută în baza probatoriul administrat în cauză.

Înalta Curte amintește recurentei că starea de fapt nu face obiectul recursului în condițiile în care, potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (2010), casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Așa fiind, în limitele motivului de recurs invocat, instanța de control judiciar constată că este suficient să rețină că, dincolo de orice alte considerente, Curtea de Apel București a analizat legal actele administrative contestate în baza unei practici judiciare consacrate a Curții de Justiție a Uniunii Europene precum și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

Astfel, în mod corect a reținut că pentru unul din elementele laturii obiective a faptei, respectiv împrejurarea că întreprinderile individuale A. și B. ar fi legate, nu sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.

Într-adevăr, pentru a fi considerate legate, între cele două întreprinderi trebuie să existe cel puțin unul din raporturile descrise de art. 44 alin. (1) lit. a)-d) din aceeași lege; or, autoritatea recurentă nu a indicat care este acel raport.

În ce privește elementele de fapt necontestate (legătura de rudenie dintre A., B. și C., locuri de implementare a proiectelor învecinate, activități complementare desfășurate de cele două întreprinderi, dovezi legate de cofinanțare etc.), Înalta Curte confirmă aprecierea instanței de fond, în sensul că acestea nu sunt de natură să formeze convingerea instanței referitoare la latura obiectivă și subiectivă a presupusei nereguli.

În sfârșit, Înalta Curte consideră semnificativ că actele administrative emise de aceiași autoritate, în aceleași împrejurări, referitoare la Întreprinderea individuală B., au fost anulate prin Sentința civilă nr. 2127/03.07.2014 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia civilă nr. 878/23.03.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În consecință, pentru motivele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 497 C. proc. civ. (2010), va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței civile nr. 2371 din 15 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 februarie 2017.

Procesat de GGC - GV