ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1211/2016

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 31 martie 2014, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să recunoască efectele diplomei și suplimentului de diplomă eliberate reclamantei de Universitatea B..

Prin Sentința nr. 168 din 27 iunie 2014 Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâtul Ministerul Educației Naționale și a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea hotărârii și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În cadrul primului motiv de recurs, recurenta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și a apreciat că este eronată reținerea instanței referitoare la faptul că ministerul pârât nu are în sfera de competențe recunoașterea diplomelor de licență, deși în cadrul instituției este constituită Direcția Generală de Învățământ Superior, care are printre atribuții formularea de răspunsuri cu privire la legalitatea actelor de studii și a conținutului de formare, respectiv legalitatea formelor de învățământ, a specializărilor și statutul facultăților și instituțiilor de învățământ superior (acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu).

În cauză nu s-a dat curs principiului de drept "error comunis facit jus", având în vedere faptul că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractele de studii încheiate cu Universitatea "B.", respectiv plata taxelor de studii, susținerea și promovarea tuturor examenelor, inclusiv a celui de licență.

Recurenta-reclamantă a invocat și cazul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Astfel, diploma de licență eliberată reclamantei poartă antetul Ministerului Educației Naționale, este semnată și ștampilată de reprezentantul acestuia și reprezintă un act administrativ în ființă, nerevocat sau anulat în vreun mod.

Nerecunoscând această diplomă, pârâtul încalcă principii de drept și drepturi fundamentale (dreptul la instruire, dreptul la educație), fiind pe deplin întemeiată acțiunea câtă vreme Universitatea B. a recunoscut că reclamanta a urmat cursuri organizate la forme de învățământ legal stabilite și a emis acte ce recunosc acest fapt și calitatea de licențiată în psihologie, iar Ministerul Educației Naționale nu a invocat nelegalități în organizarea studiilor reclamantei.

Intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond, având în vedere faptul că nu există nicio dispoziție legală care să reglementeze obligația sa de a emite un act prin care să recunoască, în mod formal, o diplomă de licență obținută pe teritoriul României.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de dispozițiile art. 493 C. proc. civ., iar prin încheierea din 4 martie 2016, în temeiul art. 493 alin. (7) din același cod, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, la data de 14 aprilie 2016.

Analizând criticile formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că acestea se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind identificate critici care să poată fi subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat formal de către recurentă.

În cauză, instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantei privind obligarea Ministerului Educației Naționale la recunoașterea studiilor și a Diplomei de Licență Seria A nr. 0051340 în domeniul psihologiei, înregistrată sub nr. 20399 din 09.10.2009 și a anexelor/suplimentelor la aceasta.

Înalta Curte apreciază că nu se poate vorbi de un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantei, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 și nici de un exces de putere din partea autorității publice, în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește "recunoașterea diplomei de licență", pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice neavând nicio competență în acest sens.

Raportat la normele care reglementează atribuțiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 și H.G. nr. 536/2011, dar și la reglementările legale relevante, Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învățământul superior și Legea învățământului, în vigoare la momentul eliberării diplomei de licență a reclamantei, nu se poate reține că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuție de a emite acte prin care să recunoască diploma de licență și suplimentul la diplomă, acte deja eliberate de instituția de învățământ superior, cu aprobarea intimatului-pârât, pe formularele tipizate emise de acesta.

Diploma de licență este un document oficial și câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată definitiv prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiții de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea, fără a fi necesar vreun act de recunoaștere/validare a diplomei de către ministerul de resort. Prin urmare, o astfel de cerere nu poate forma obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, în raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, și nu poate fi soluționată de instanță în una din modalitățile prevăzute de art. 18 alin. (1) - (6) din aceeași lege.

Diplomele de licență obținute în România sunt recunoscute de plin drept, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei unei alte formalități.

În condițiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg dintr-o diplomă de licență, protejarea acestora se poate realiza la cererea părții vătămate, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituția/autoritatea care îi nesocotește aceste drepturi, fără a fi nevoie de intervenția Ministerului Educației Naționale pentru "recunoașterea diplomei de licență".

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate, nu este incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond a realizat o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile, astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 168 din 27 iunie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2016.

Procesat de GGC - MM