ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2228/2020

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 27 octombrie 2017, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 2.585 RON la care se adaugă TVA, reprezentând remunerațiea datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 1 octombrie 2014 - 31 octombrie 2017 și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1.471,19 RON, calculate până la data de 25 octombrie 2017 și în continuare până la recuperarea integrală a remunerației datorate.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive.

Prin încheierea de ședință din 1 februarie 2018, tribunalul a luat act de faptul că pârâta nu mai susține excepția necompetenței materiale, iar, prin încheierea de ședință din data de 5 aprilie 2018, a calificat excepția inadmisibilității ca fiind o apărare pe fondul cauzei și a dispus unirea cu fondul a excepției lipsei calității procesuale pasive.

Prin sentința nr. 1588 din 6 septembrie 2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.585 RON remunerație datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor și a prestațiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 1 octombrie 2014 - 31 octombrie 2017, precum și la plata sumei de 2.186,42 RON penalități de întârziere calculate până la data de 21 iunie 2018 și în continuare începând cu data de 22 iunie 2018 și până la pronunțarea prezentei hotărâri.

Prin aceeași sentință, pârâta a fost obligată la plata sumei de 1.700 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 1171A din 4 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta B. S.R.L. împotriva sentinței tribunalului și a obligat apelanta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 800 RON.

Decizia pronunțată de instanța de apel fost atacată cu recurs de către pârâta B. S.R.L..

Invocând incidența motivelelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut următoarele:

- instanța de apel a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, care era susținută de faptul că între părți nu există relații și raporturi contractuale, întrucât autorizația a încetat de drept, fiind activate prevederile de la art. 4 din licență, care reglementează încetarea de drept a contractului pentru neplata remunerațiilor mai mult de 90 de zile;

- autorizațiile nr. x/2009 și nr. y/2009 pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial au încetat de drept din cauza întârzierilor de plată mai mari de 90 de zile;

- trebuia respinsă apăarea părțiii adverse potrivit căreia prevederile art. 4 sunt stipulate doar în favoarea A. și, ca atare, nu ar puteau fi invocate de către celelalte părți contractante; această împrejurare ar contraveni principiilor esențiale ale contractelor economice care presupun o egalitate de tratament juridic, în lipsa unei stipulării contrare exprese, precum și neincluderea unor clauze abuzive pe care consumatorul nu le-a negociat, nu le-a înțeles și nu le-a interpretat ca fiind exclusiv în favoarea unei anumite părți, aspect care încalcă flagrant Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive și Directiva nr. 19/13 a Consiliului Europei;

- pe fond, instanța a greșit, pe de-o parte, deoarece, în speță, a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că a obligat pe recurentă la plata unei sume mai mari (penalități de întârziere) decât cele solicitate expres prin cererea de chemare în judecată, iar, pe de altă parte, a pronunțat o hotărâre neîntemeiată, întrucât nu a ținut cont de dispozițiile art. 4 din autorizație;

- nu putea fi obligată în mod legal la plata unor remunerații pentru folosirea, comercializarea fonogramelor, atât timp cât temeiul legal lipsea, contractul fiind încetat de drept.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât recurenta-pârâtă nu a arătat în ce modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii și nu se raportează la considerentele acesteia, ci a reluat ad literam critici formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod.

Intimatul reclamant a depus la dosar punct de vedere la raport prin care a solicitat constatarea nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac, la data de 3 noiembrie 2020, fără citarea părților.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestei norme.

Totodată, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să se raporteze la argumentele instanței de apel invocate pentru soluționarea cauzei în cuprinsul hotărârii recurate sau să vizeze procedura judiciară derulată în fața instanței anterioare, întrucât, în caz contrar, nu poate fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, recurenta-pârâtă a reiterat motivele prezentate în cererea de apel, neformulând nicio critică la adresa deciziei recurate, care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., indicând doar formal motivele de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la decizia recurată, iar modul concret de redactare a cererii de recurs nu îngăduie instanței de recurs exercitarea controlului de legalitate.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar și de procedura derulată în fața acesteia.

Recurenta din cauza de față nu a prezentat asemenea critici, ci doar a reluat aceleași critici invocate și în fața instanței de apel care nu pot antrena cenzurarea legalității soluției pronunțate în apel, întrucât acestea nu reprezintă critici de nelegalitate apte de a fi analizate în această etapă procesuală.

Dispozițiile art. 488 C. proc. civ. statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătorești, a căror modificare sau casare se poate obține pentru anumite motive de nelegalitate expres prevăzute.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze criticarea legalității hotărârii atacate, iar nu doar reiterarea susținerilor de la judecata în instanța a cărei hotarâre se recurează, întrucât recursul este o cale de atac extraordinară, care presupune analiza legalității hotărârii instanței anterioare, pe temeiul unuia sau a mai multor motive de casare dintre cele reglementate expres și limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., motivarea recursului constă nu numai în indicarea tezei de nelegalitate din art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci mai ales în dezvoltarea lor pe temeiul tezei de casare indicate de recurrent sau încadrate de către instanță, pentru situația în care criticile dezvoltate sunt apte a susține un alt caz de casare decât cel invocat de recurrent.

Prin urmare, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, respectiv atunci când doar se reiau motivele de apel, fără a se critica, din perspectiva oricăruia dintre motivele de casare de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., legalitatea dezlegărilor date de instanța anterioară criticilor pe care le-a analizat ori care i-au fost deduse judecății în calea de atac (pentru ipoteza omisiunii de analizare a unora dintre acestea).

O astfel de sancțiune intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurentei pârâte nu vizează decizia atacată și nici procedura din fața instanței de apel.

În consecință, cum aspectele invocate de recurenta-pârâtă nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate, iar în cauză nu sunt incidente motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1171A din 4 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 noiembrie 2020.