ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2134/2020

HOTĂRÂRE

20.10.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2134/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 20 octombrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani sub nr. x/2019, la data de 04.12.2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând punerea acesteia din urmă sub interdicție.

În susținerea cererii a arătat că pârâta a suferit un șoc în urma unui accident grav, nemaiavând discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale.

A mai arătat că pârâta se află în București, sub directa atenție a cadrelor medicale, motiv pentru care solicită ca și expertiza psihiatrică ce urmează a fi solicitată în cauză să fie efectuată de INML București.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 164-171 C. civ.

Prin sentința nr. 3145 din 1 iulie 2020, Judecătoria Focșani, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

În considerentele hotărârii s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. civ., procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii.

Potrivit prevederilor art. 178 alin. (1) lit. a) C. civ., instanța de tutelă competentă este instanța de la domiciliul persoanei reprezentate.

Conform prevederilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Totodată, art. 936 C. proc. civ. prevede că cererea de punere sub interdictie judecatorească a unei persoane se soluționează de instanța de tutelă în a cărei circumscripție aceasta își are domiciliul.

În raport de aceste prevederi, instanța a apreciat că în materia ocrotirii persoanei fizice competența teritorială este una exclusivă, și aceasta revine instanței de judecată de la domiciliul sau reședința persoanei ocrotite.

Interpretând în sens larg noțiunea de domiciliu, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, în circumscripția căreia locuiește efectiv pârâta.

Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, prin sentința nr. 5518 din 23 septembrie 2020, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani, a constatat ivit conflictul negativ de competență, și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a dispune astfel, instanța a apreciat incidente în cauză prevederile art. 936 C. proc. civ., despre care a arătat că au caracterul de normă specială prin raportare la dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează competența teritorială de soluționare a cererilor în materie de tutelă și familie.

A constatat că pârâta are domiciliul în jud. Vrancea, așa cum reiese din actul de identitate al acesteia, aflat la fila x verso din dosar, precum și că în speță nu sunt indeplinite condițiile art. 87 C. civ., pentru a putea considera că pârâta și-a schimbat domiciliul în sectorul 6 al mun. București.

În raport de acestea, a apreciat că Judecătoriei Focșani îi revine competența de soluționare a cauzei, aceasta fiind instanța în circumscripția căreia se află domiciliul persoanei a cărei punere sub interdicție se solicită.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Instanța a fost sesizată cu o cerere de chemare în judecată prin care s-a solicitat punerea sub interdicție a pârâtei B., aflată la momentul introducerii acțiunii în îngrijirea reclamantei A., la domiciliul acesteia din urmă, din București.

În conformitate cu dispozițiile art. 168 C. civ., soluționarea cererii de punere sub interdicție se face potrivit dispozițiilor C. proc. civ.

Dispozițiile art. 936 C. proc. civ. stipulează că "Cererea de punere sub interdicție judecătorească a unei persoane se soluționează de instanța de tutelă în a cărei circumscripție aceasta își are domiciliul."

Potrivit dispozițiilor art. 114 din același act normativ, "(1) Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită".

Astfel, dispozițiile art. 936 C. proc. civ. instituie o normă specială de competență teritorială absolută în materia punerii sub interdicție, mai exact o normă de ordine publică, având în vedere că privește capacitatea persoanei fizice.

Înalta Curte constată că problema care a generat ivirea prezentului conflict de competență privește interpretarea diferită pe care instanțele de judecată aflate în conflict au dat-o noțiunii de domiciliu.

Conform dispozițiilor art. 87 C. civ. "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală".

Totodată, art. 88 C. civ. definește reședința persoanei fizice ca fiind locul unde are locuința secundară.

Art. 91 din același act normativ prevede că, "(1) Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune".

Înalta Curte reține că noțiunea de domiciliu la care fac trimitere textele de lege, enunțate mai sus, vizează, în sens procedural, locuința unde se găsește în fapt persoana a cărei ocrotire se solicită, pentru a-i putea fi asigurat și respectat dreptul la apărare și pentru a se putea facilita administrarea probatoriului în vederea soluționării cauzei.

Prin urmare, noțiunea de "domiciliu" trebuie interpretată în sens larg, prezentând relevanță nu atât locuința statornică sau principală a acestei persoane, ci adresa unde locuiește efectiv.

Potrivit susținerilor reclamantei din cererea de chemare în judecată și din precizarea depusă de aceasta la 2 martie 2020, coroborate și cu actele medicale depuse în susținerea cererii, rezultă că intimata locuiește la fiica acesteia, la adresa din București, str. x, întrucât necesită îngrijiri speciale, fiind încadrată în grad de handicap grav, ce necesită asistență personală permanentă.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte va ține seama de locuința efectivă a persoanei ocrotite, prin raportare la necesitățile probatorii și la măsurile de ocrotire ce trebuie dispuse în cauză, circumstanțe în raport de care domiciliul menționat în buletinul de identitate al pârâtei este lipsit de relevanță.

În considerarea celor expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta A., având ca obiect punere sub interdicție, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, în a cărei circumscripție se află locuința efectivă a persoanei a cărei punere sub interdicție se solicită.