ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2323/2020

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 21.08.2019 sub nr. x/2019, petenta A. a chemat în judecată pe intimatul B. și Primăria Municipiului Craiova - Serviciul Autoritate Tutelară, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună punerea sub interdicție judecătorească a intimatului B. și numirea sa în calitate de tutore cu dreptul de a-i reprezenta interesele și de a-i administra bunurile.

Prin sentința nr. 5054 din 13 iulie 2020, Judecătoria Craiova a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

În considerentele hotărârii instanța a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 936 C. proc. civ., cererea de punere sub interdicție judecătorească a unei persoane se soluționează de instanța de tutelă în a cărei circumscripție aceasta își are domiciliul, iar potrivit art. 87 C. civ. domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară își are locuința principală.

În prezenta cauză, intimatul B. este internat din data de 14.08.2019 la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Jebel, județul Timiș, unde se află și în prezent, Judecătoria Craiova dispunând față de acesta măsura de siguranță a internării medicale, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

S-a arătat că necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.

Având în vedere cele expuse mai sus, raportat la dispozițiile art. 936 C. proc. civ., instanța a reținut că în cauză competența de soluționare aparține Judecătoriei Timișoara, județul Timiș.

Prin sentința nr. 10220 din 7 octombrie 2020, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

La pronunțarea acestei hotărâri instanța a avut în vedere că, potrivit art. 106 alin. (2) C. civ., cererea de punere sub interdicție judecătorească a unei persoane este o cerere privitoare la ocrotirea persoanei fizice, iar, în conformitate cu art. 107 C. civ., o astfel de cerere este de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii, numite instanțe de tutelă.

S-a mai arătat că potrivit art. 114 C. proc. civ., cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, dacă legea nu prevede altfel.

În cazul de față, art. 936 C. proc. civ., care reglementează competența specială în materie de punere sub interdicție judecătorească, conține o normă derogatorie de la prevederile art. 114 C. proc. civ.. Astfel, în conformitate cu art. 936 C. civ., cererea de punere sub interdicție judecătorească a unei persoane se soluționează numai de către instanța de tutelă în a cărei circumscripție aceasta își are domiciliul, nefiind stabilită o competență și pentru instanța de la reședința persoanei ocrotite.

S-a reținut că, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența teritorială de ordine publică, așa cum este și cea în speță, trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Așa fiind, numai la primul termen de judecată din data de 09.03.2020, din dosarul Judecătoriei Craiova, la care părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii, instanța ar fi putut invoca excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Craiova. Câtă vreme nu a făcut-o, ca efect al dispozițiilor legale menționate mai sus, care limitează în timp posibilitatea de a se invoca, chiar și din oficiu, de către instanță, excepția de necompetență teritorială exclusivă, competența se soluționare a cererii reclamantei de punere sub interdicție a pârâtul a rămas oricum dobândită de Judecătoria Craiova.

Față de cele arătate, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a soluționa conflictul ivit.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin prezentul demers judiciar instanța de judecată a fost învestită a se pronunța asupra unei cereri având ca obiect punere sub interdicție.

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura". Alin.(3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe. O astfel de interpretare se impune și în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepțiilor de necompetență în scopul declarat de asigurare a celerității soluționării cauzelor.

Dispozițiile art. 936 C. proc. civ. stabilesc că:

"Cererea de punere sub interdicție judecătorească a unei persoane se soluționează de instanța de tutelă în a cărei circumscripție aceasta își are domiciliul".

De asemenea, potrivit prevederilor art. 114 C. proc. civ., cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, dacă legea nu prevede altfel.

Competența prevăzută de art. 936 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, astfel că nesocotirea prevederilor legale anterior menționate trebuie invocată de către părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Din actele dosarului rezultă că excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., luând în considerare că la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și puteau pune concluzii, anume 9 martie 2020, Judecătoria Craiova, verificându-și competența, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., s-a considerat competentă teritorial să judece pricina. Cauza a fost amânată și a fost invocată excepția necompetenței teritoriale de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova prin referatul din 29 iunie 2020, depus la dosarul Judecătoriei Craiova înainte de termenul din 13 iulie 2020, când a fost pusă în discuție excepția.

În consecință, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, constatând că în prezenta cauză operează o competență de ordine publică, iar aceasta putea fi pusă în discuție doar de către părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 noiembrie 2020.