ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 200/2021

Ședința publică din data de 3 februarie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 06 iulie 2017, ca urmare a soluționării conflictului negativ de competență prin sentința civilă nr. 391 din 17 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului Timișoara prin Primar, Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat obligarea pârâtelor să emită decizia pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite pentru imobilul situat în str. x din Municipiul Timișoara, județul Timiș, înscris în CF nr. x top x și y, z (fost CF x), actual CF nr. x cu nr. top: x, B. de sub Bl, obligarea pârâtelor la plata unor daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi de întârziere de la data introducerii acțiunii și până la data efectivă a emiterii deciziei de despăgubire.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 10/2001, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 247/2005.

Prin sentința civilă nr. 167 din 19 februarie 2019, Tribunalul Timiș a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei Municipiului Timișoara prin Primar și a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul A., față de această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Județene de fond funciar Timiș; a respins excepția tardivității acțiunii și a prematurității acțiunii, ca neîntemeiate; a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), în calitate de continuatoare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor entitate ce își desfășoară activitatea la sediul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) și Comisia județeană de fond funciar Timiș,

Împotriva sentinței a formulat apel reclamantul A..

Curtea de Apel Timișioara, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 268 din 18 decembrie 2019, a respins apelul exercitat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 167/19.02.2019, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei curții de apel a formulat prezentul recurs reclamantul, A..

Dosarul a fost înregistrat la înalta Curte de Casație și Justiție la data de 28 mai 2020 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant A. a solicitat casarea deciziei curții de apel, susținând că aceasta nu reflectă adevărul și că, în mod nelegal, instanța a respins probatoriile care dovedeau calitatea sa de proprietar asupra imobilului în litigiu.

Ulterior, la data de 15 mai 2020, data poștei, recurentul-reclamant a depus cerere prin care a precizat că motivele de recurs urmează a fi depuse la termenul ce urmează a fi stabilit în acest sens, iar la data de 02 iunie 2020, a depus completare la motivele de recurs, intitulate " recurs în anulare" în cuprinsul cărora a criticat soluția curții de apel din perspectiva respingerii cererii de probatorii reprezentat de contractul de vânzare -cumpărare, încheiat la data de 15.12.1946, emis de către Notariatul de Stat.

La data de 15 iunie 2020, recurentul-reclamant, prin avocat C., a depus cerere de recurs împotriva aceleiași decizii.

În cuprinsul acesteia, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a precizat că, în cauză, sunt întrunite condițiile impuse de dispozițiile art. 4 teza I din Legea nr. 165/2013, contrar celor reținute de curtea de apel prin decizia recurată.

În ceea ce privește imobilul care face obiectul judecății, identificarea exactă a acestuia nu este necesară, fiind suficient pentru soluționarea cererii doar indicarea localității unde este situat respectivul imobil.

Prin memoriul de recurs înregistrat la data de 18 iunie 2020, recurentul-reclamant a reiterat aspectele relevate prin cererile de recurs depuse anterior în cauză.

Cererea de recurs împreună memoriile de recurs, depuse ulterior de către recurentul-reclamant, au fost comunicate intimaților la data de 18 iunie 2020, conform dovezilor aflate la filele x, respectiv la datele de 18 iunie 2020, 25 iunie 2020, 30 iunie 2020 și 01 iulie 2020, conform dovezilor aflate la filele x, nicio parte nu a depus întâmpinare.

În drept, potrivit art. 5 alin. (1) al Titlului XIII din Legea nr. 247/2005 "Hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță sunt supuse numai recursului".

Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară".

Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. statuează că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse recursului și, ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor atare hotărâri.

În cauza pendinte, se constată că prin cererea de chemare în judecată, aflată la dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Timiș, reclamantul, în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001și a Legii nr. 247/2005, a solicitat obligarea pârâtelor Primăria Municipiului Timișoara prin Primar, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei pentru stabilirea despăgubirilor cuvenit pentru imobilul situat în str. x din Municipiul Timișoara, județul Timiș, înscris în CF nr. x top x și y, z (fost CF x), actual CF NR. x cu nr. top: x, B. de sub Bl, respectiv obligarea acestora la de plata de daune interese.

Cauza a fost soluționată în primă instanță de către Tribunalul Timiș, iar apelul de către curtea de apel care, în aplicarea prevederilor legale redate, a pronunțat o soluție definitivă, nesusceptibilă de recurs.

Așadar, din interpretarea sistematică a prevederilor legale redate reiese că decizia civilă nr. 268 din 18 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, este o decizie nesusceptibilă de recurs.

Potrivit principiului legalității căii de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legi.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 268 din 18 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 268 din 18 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, ca inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 februarie 2021.