ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1917/2020

Ședința publică din data de 1 octombrie 2020

asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă reclamanții A. și B. - prin procurator A., în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Târgoviște, Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Târgoviște, Primăria Municipiului Târgoviște - Consiliul Local prin Primar, Tribunalul Dâmbovița, Ministerul Justiției, Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, Direcția pentru Agricultură județeană Dâmbovița, Consiliul Județean Dâmbovița, OCPI - Dâmbovița, au solicitat instanței următoarele:

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 197 din 11 februarie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

În motivare, instanța a constatat aplicabilitatea prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 111/2019, care prevăd: "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării. " Această normă reglementează o competență de ordine publică, imperativă, care nu poate fi înlăturată și care satisface și un interes general pentru asigurarea accesului la justiție.

Tribunalul nu a validat susținerile reclamanților, potrivit cărora nu ar fi competent în această cauză tribunalul de la locul situării imobilului, în speță Tribunalul Dâmbovița, în considerarea faptului că această instanță este pârât în cauză, fundamentul soluției tribunalului decurgând din faptul că Tribunalul Dâmbovița nu reprezintă o entitate învestită de lege, în accepțiunea dispozițiilor art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, această instanță neîncadrându-se în nici una dintre categoriile de structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii.

Prin urmare, s-a reținut incidența în speță a dispozițiilor art. 112 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd:

"Dacă un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării instanței competente pentru el, oricare dintre pârâți poate invoca necompetența la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Or, această normă legală este de natură să facă inaplicabile în speță dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

1

C. proc. civ., invocate de către reclamanți pentru a justifica alegerea de competență.

A mai reținut tribunalul că este evident faptul că reclamanții au chemat în judecată în calitate de pârât Tribunalul Dâmbovița exclusiv pentru a invoca dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

1

C. proc. civ., iar acest abuz de drept se sancționează prin statuarea dreptului pârâților de a invoca excepția necompetenței teritoriale exclusive în acest dosar, așa cum au și procedat pârâții, aceștia invocând această excepție prin întâmpinarea depusă la dosar.

Tribunalul nu și-a însușit alegația reclamanților că și-au modificat cererea principală, în sensul înlăturării din proces a pârâților care au invocat excepția necompetenței teritoriale exclusive în acest dosar, fundamentul soluției reieșind din faptul că, prin cererea adițională de la fila x, reclamanții nu au solicitat înlăturarea nici unui pârât, ci, dimpotrivă, au adiționat un alt pârât celor deja existenți.

Pe de altă parte, tribunalul nici nu a pus în discuție și nu a luat act de cererea adițională, astfel că nu s-a modificat în nici un fel cadrul procesual subiectiv al acestui dosar.

A doua instanță învestită, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 1015 din 5 august 2020, a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului București. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a sesizat instanța supremă pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut aplicabilitatea în speță a prevederilor art. 127 alin. (2) și alin. (2)

1

C. proc. civ. raportat la împrejurarea că unul dintre pârâți este Tribunalul Dâmbovița.

S-a considerat că nu pot fi incidente dispozițiile art. 112 C. proc. civ., întrucât în cauză nu se verifică ipoteza menționată de acestea - "dacă un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării instanței competente pentru el" - și datele cauzei nu dovedesc faptul că formularea acțiunii în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Dâmbovița a avut acest scop. Problema se poate pune sub aspectul calității procesuale pasive a Tribunalului Dâmbovița, însă aceasta urmează a fi analizată de către instanța legal învestită.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Raportat la obiectul cererii deduse judecății astfel cum a fost explicitat prin acțiunea introductivă de instanță, Înalta Curte constată că sunt incidente prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 111/2019, care stipulează: "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării. " Aceste prevederi reglementează o competență absolută de ordine publică, imperativă și care nu poate fi înlăturată de la aplicare.

În speță nu pot fi reținute, pentru stabilirea competenței teritoriale, prevederile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

1

C. proc. civ.:

"În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz." Chiar dacă se admite că unul dintre pârâți este Tribunalul Dâmbovița, se constată că măsurile reparatorii solicitate prin acțiune nu îl vizează pe acesta, nefiind o entitate învestită de lege astfel cum aceasta este stabilită prin art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013. Prin urmare, rezultă că această parte a fost chemată în judecată de reclamanți numai în scopul invocării prevederilor art. 127 alin. (2) și alin. (2)

1

C. proc. civ.

În consecință, instanța urmează a da eficiență prevederilor art. 112 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora "Dacă un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării instanței competente pentru el, oricare dintre pârâți poate invoca necompetența la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe." Această din urmă normă vine să sancționeze, prin statuarea dreptului pârâților de a invoca excepția necompetenței teritoriale exclusive în acest dosar, un abuz de drept al reclamanților care au atras în judecată un pârât ce nu are legătură cu cauza, numai în scopul determinării competenței unei anumite instanțe.

În ceea ce privește cererea de "modificare și completare a cererii de chemare în judecată ’’ aflată la dosarul Tribunalului București, prin care reclamanții înțeleg să se judece în prezentul litigiu și cu Unitatea Administrativ-Teritorială a Municipiului Târgoviște, prin Primar, solicitând scoaterea din cauză a pârâților Primăria Municipiului Târgoviște și Consiliul Local Târgoviște, prin Primar, Înalta Curte constată că tribunalul nu a încuviințat solicitarea în discuție, astfel încât nu a operat o modificare a cadrului procesual în acest dosar.

În consecință, reținând ca fiind relevante prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 111/2019, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Dâmbovița, în a cărei rază teritorială se află imobilul notificat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2020.