ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1676/2020

Ședința publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința civilă nr. 3186 din 11.07.2018 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț a fost respinsă cererea de chemare în judecată având ca obiect "grănițuire" formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată. A fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1700 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin deciziei civile nr. 1135 din 11 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Neamț a fost respins ca nefondat recursul civil declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civilă nr. 3186 din 11.07.2018 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț

Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat recurs.

Decizia prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale

Prin decizia nr. 260 din 13 iulie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția I Civilă a respins sesizarea Curții Constituționale ca inadmisibilă, a admis excepția inadmisibilității recursului și, în consecință, a respins ca inadmisibil, recurs formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1135 din 11 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2016 în contradictoriu cu intimata B., având ca obiect grănițuire.

Calea de atac formulată în cauză

Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, reclamantul a formulat recurs, în termenul legal, calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, a arătat că este nelegală respingerea cererii reclamantului de sesizare a Curții Constituționale printr-o decizie, întrucât instanța avea obligația să se pronunțe asupra cererii prin încheiere, cum prevede art. 29 alin. (5) teza I din Legea nr. 47/1992.

Pe fond, reclamantul a arătat că cererea de sesizare a Curții Constituționale era perfect admisibilă, dat fiind că îndeplinea prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Apărările formulate în cauză

Intimata B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și obligarea recurentului petent la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.000 RON.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, în cursul dosarului ce avea ca obiect recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1135 din 11 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2016, în ședința de judecată din 13 iulie 2020, avocatul reclamantului a înțeles să invoce excepția de neconstituționalitate a art. XVIII alin. (2) teza 2 din Legea nr. 2/2013 cu privire la sintagma "procese nesoluționate prin hotărâri pronunțate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv".

Prin decizia nr. 260 din 13 iulie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția I Civilă a respins sesizarea Curții Constituționale ca inadmisibilă, a admis excepția inadmisibilității recursului și, în consecință, a respins ca inadmisibil, recurs formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1135 din 11 septembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2016 în contradictoriu cu intimata B..

Prin recursul pendinte, recurentul a invocat greșita aplicare a art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, susținând că este greșită modalitatea prin care instanța a soluționat și cererea de sesizare a Curții Constituționale și recursul prin aceeași decizie, susținând că respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale trebuia să se facă printr-o încheiere.

Potrivit art. 424 C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea prin care cauza este soluționată de prima instanță sau prin care aceasta se dezînvestește fără a soluționa cauza se numește sentință.

(2) Hotărârea prin care judecătoria soluționează căile de atac împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și al altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege, se numește sentință.

(3) Hotărârea prin care instanța se pronunță asupra apelului, recursului și recursului în interesul legii, precum și hotărârea pronunțată ca urmare a anulării în apel a hotărârii primei instanțe și reținerii cauzei spre judecare ori ca urmare a reținerii cauzei în fond după casarea cu reținere în recurs se numește decizie.

(4) Hotărârea prin care instanța se pronunță asupra contestației în anulare sau asupra revizuirii se numește, după caz, sentință sau decizie.

(5) Toate celelalte hotărâri date de instanță se numesc încheieri, dacă legea nu prevede altfel".

Din textul legal citat, rezultă că hotărârile judecătorești sunt sentințe, decizii sau încheieri.

Împrejurarea că instanța de recurs a înțeles să soluționeze cererea de sesizare a Curții Constituționale printr-un act procedural unic, care a analizat, deopotrivă, și recursul împotriva deciziei din apel, nu are nicio relevanță în planul unei ipotetice vătămări procesuale, câtă vreme argumentele părții au fost analizate, soluția adoptată a fost motivată, iar în dispozitivul deciziei se regăsește calea de atac și termenul în care poate fi exercitată.

Denumirea actului procedural prin care sunt soluționate pretențiile părților nu constituie un aspect de nelegalitate care să justifice admiterea recursului, puterea și efectele hotărârii judecătorești fiind cele prevăzute de lege, indiferent de categoria în care aceasta se încadrează conform dispozițiilor art. 424 C. proc. civ. (sentință, decizie, încheiere).

Premisa unui motiv de nelegalitate este încălcarea unui drept procesual al părții; or, în speță, prin soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale prin chiar decizia dată asupra recursului, cu respectarea tuturor exigențelor privind motivarea, indicarea căii de atac și a termenului de exercitare, o astfel de încălcare nu poate fi susținută, sens în care critica nu poate fi primită.

Referitor la soluția respingerii cererii petentului de sesizare a Curții Constituționale, prin reținerea neîntrunirii condiției de admisibilitate relativă la existența legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că aceasta este corectă, în contextul în care acțiunea dedusă judecății are ca obiect grănițuire, ceea ce se circumscrie lit. f) a alin. (1) al art. 94 C. proc. civ., iar excepția inadmisibilității căii de atac se fondează pe dispozițiile art. XVIII alin. (2) teza I (" În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015**) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată ….") Legea 2/2013, forma la data promovării acțiunii 12.01.2016.

Drept urmare, nu prezintă nici o relevanță durata judecăților în fața instanțelor de fond și nici data când s-a soluționat apelul împotriva căruia s-a promovat prezentul recurs; relevantă este forma art. 94 alin. (1) lit. f) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepția de neconstituționalitate ridicată în fața instanțelor judecătorești trebuie să privească neconstituționalitate unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții de lege sau de ordonanță în vigoare, care să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului.

Condiția de admisibilitate a legăturii excepției de neconstituționalitate invocată cu soluționarea cauzei deschide calea ridicării unor astfel de excepții în orice etapă a soluționării procesului și în orice procedură care ține de cercetarea acestuia, fie ea și una incidentală.

Chiar dacă condiția este una largă, permisivă, ea nu poate fi extinsă într-atât cât să fie văzută ca vizând legătura cu soluționarea cauzei în ansamblul său, iar nu la un anumit moment procesual, respectiv cel al invocării sale, cum se înțelege că a fost analizată de instanța a cărei soluție este atacată.

Ca orice instrument procesual, și excepția de neconstituționalitate se subsumează condițiilor generale ale "acțiunii în procesul civil", fiind și în cazul său subînțeleasă necesitatea îndeplinirii condiției existenței unui interes, care să fie și actual pentru utilizarea sa.

Prin urmare, față de obiectul analizei instanței de recurs, o eventuală constatare a neconstituționalității art. XVIII alin. (2) teza 2 din Legea nr. 2/2013 cu privire la sintagma "procese nesoluționate prin hotărâri pronunțate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv" nu avea nicio relevanță prin raportare la modalitatea de soluționare a excepției inadmisibilității recursului declarat de petent.

Văzând dispozițiile art. 451 și următoarele C. proc. civ., precum și dovada cheltuielilor de judecată depuse de intimata B., urmează să oblige pe recurentul petent A. la plata sumei de 1.000 RON, în favoarea intimatei pârâte de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva deciziei nr. 260 din 13 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Obligă pe petentul A. la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2020.