ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 981/2020

Ședința publică din data de 20 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. Compania de Apa Târgoviște Dâmbovița în contradictoriu cu Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Infrastructura Mare - Autoritatea de Management POS Mediu, a solicitat anularea în tot a actelor administrative întocmite de către Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management POS Mediu, respectiv: Decizia privind soluționarea contestației nr. 80408/28.09.2016 înregistrată la CATD sub nr. x/30.09.2016 și Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/06.09.2016 și Notificării cu privire la debit nr. x/OAM/din 06.09.2016 înregistrată la Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița sub nr. x din 09.09.2016.

Pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, a formulat întâmpinare prin care a solicitat a invocat excepția inadmisibilității acțiunii. Pârâtul a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii cu privire la Notificarea nr. x/06.09.2016, pentru lipsa plângerii prealabile.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința nr. 195 din 31 octombrie 2017, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea Notificării cu privire la debit nr. x/OAM 6.09.2016 invocată de pârâtă,ca neîntemeiată; a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. COMPANIA DE APĂ TÂRGOVIȘTE DÂMBOVIȚA S.A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ȘI FONDURILOR EUROPENE și chematul în garanție MINISTERULUI DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ȘI FONDURILOR EUROPENE, ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă împotriva MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE, ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ȘI FONDURILOR EUROPENE ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița S.A.

Ulterior, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că recurenta-reclamantă a formulat cerere de renunțare la judecata cauzei, solicitând instanței să ia act de această renunțare.

Examinând cererea formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile incidente, Înalta Curte va lua act de renunțarea recurentei-reclamante la judecată și va dispune anularea în tot a sentinței recurate.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte, sesizată cu soluționarea recursului declarat de reclamantă, a luat act de faptul că la dosarul cauzei au fost depuse de către recurentă înscrisuri din care rezultă faptul că acesta înțelege să renunțe la judecarea cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 406 C. proc. civ.:

"(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.

(5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

(6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă."

Constatând că, în speță, recurenta-reclamantăp a formulat cerere de renunțare la judecată, instanța de control judiciar are în vedere și dispozițiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora:

"Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

De asemenea, instanța reține faptul că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantului care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Astfel fiind, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 406 alin. (1) și alin. (6) teza a doua din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea recurentului-reclamant la judecată și, pe cale de consecință, va anula sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de cererea de renunțare la judecarea cauzei intervenită în recurs.

Anulează sentința nr. 195 din 31 octombrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2020.