ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.12.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6455/2019

HOTĂRÂRE
12.12.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6455/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 12 decembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial la data de 07.11.2018 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, iar ulterior la data de 16.04.2019 pe rolul secției a II-a contencios administrativ și fiscal reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții U.M. 02606- Detașamentul special de protectie și intervenție - D.S.P.I., Direcția Generală de Informații a Apărării, Consiliul Național pentru Combatarea Discriminării, anularea evaluării de reîncadrare în detașamentul special de protecție și intervenție ca fiind abuzivă și discriminatorie, precum și constatarea faptului că reclamantul face parte din structura D.G.I.A., fiind încadrat temporar pe fișa anexă la ștatul de organizare al Universității Naționale de Apărare Carol I doar pe perioada pregătirii profesionale și în consecință, să se asigure un post corespunzător gradului și pregătirii profesionale în cadrul Direcției Generale de Informații a Apărării, cu menținerea aceluiași nivel de salarizare.

Prin sentința nr. 3451 din data de 13 mai 2019 Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat în favoarea Tribunalului Vâlcea competența de soluționarea a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții U.M. 02606 - Detașamentul special de protecție și intervenție, Direcția Generală de Informații a Apărării și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, ale art. art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare la data de 02.08.2018 și, întrucât domiciliul reclamantului se află în circumscripția Tribunalului Vâlcea, a apreciat că revine acestei instanțe competența de soluționare a cauzei.

Prin sentința nr. 1113 din data de 11 octombrie 2019 Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă a respins excepția de necompetență materială procesuală a secției de contencios administrativ a Tribunalului Vâlcea ca neîntemeiată, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vâlcea, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Unitatea Militară 02606 - Detașamentul Special de Protecție și Intervenție, Direcția Generală de Informații a Apărării și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a constatat intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înainteat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că litigiul dedus judecății este unul ce vizează raporturile de serviciu ale cadrelor militare în activitate, asimilate funcționarilor publici cu statut special.

În ceea ce privește competența teritorială, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, care reglementează competența teritoriala exclusivă a instanței de la domiciliul sau sediul reclamantului și a fost avută în vedere locuința efectivă a reclamantului din sectorul 5 București (conform contractului de închiriere locuință pentru perioada 2010 - 2023).

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Obiectul demersului judiciar inițiat de reclamantul A., cadru militar în activitate, vizează anularea unei evaluări și reîncadrări în detașamentul special de protecție și intervenție, stabilirea încadrării corecte și obligarea pârâților la asigurarea unui post corespunzător gradului și pregătirii profesionale în cadrul Direcției Generale de Informații a Apărării, cu menținerea aceluiași nivel de salarizare.

Litigiul este, așadar, unul de contencios administrativ, întrucât vizează raportul de serviciu al unui cadru militar în activitate, asimilat funcționarului public cu statut special.

Pornind de la obiectul acțiunii și datele de identificare ale reclamantului rezultate din înscrisurile depuse la dosar, se constată că aspectele care au generat prezentul conflict negativ de competență vizează înțelesul noțiunii de "domiciliu" în sens procedural, a diferenței juridice dintre această noțiune și aceea de "reședință", precum și a efectului pe care această distincție îl produce asupra competenței instanței de judecată.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înțelege locul unde persoana fizică declară că are locuința principală, iar "reședința" este locul unde persoana fizică are locuința secundară. Cele două noțiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenței populației, iar dovada fiecăreia se realizează prin mențiuni diferite în actul de identitate .

De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăsește utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalității procedurii de citare, respectiv înștiințării corespunzătoare a părților aflate în litigiu, cu privire la existența și obiectul pricinii.

În materia contenciosului administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanțe - 7.11.2018), statuează că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (…)".

Se observă, așadar, că legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului și nu la reședința acestuia.

Cum dispozițiile art. 10 alin. (3) anterior menționate sunt de strictă interpretare, nu se poate deroga de la competența teritorială exclusivă astfel reglementată, iar reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

În aceste condiții, va fi avut în vedere domiciliul declarat de reclamant în cuprinsul tuturor înscrisurilor depuse la dosar (cerere de chemare în judecată - dosar Tribunalul București, cerere - dosar Tribunalul Vâlcea) ca fiind cel din municipiul Râmnicu Vâlcea și nu potențiala sa reședință, despre care se pretinde că rezultă din împrejurarea că reclamantul deține un contract de închiriere imobil din municipiul București.

Pentru considentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția II-a civilă.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Direcția Generală de Informații a Apărării - D.G.I.A. - prin Ministerul Apărării Naționale și U.M. 02606 - Detașamentul Special de Protecție și Intervenție - DSPI, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-10-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4791/2019
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1). Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția
ÎCCJ 2019-06-05
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3074/2019
Ședința publică din data de 5 iunie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 15 martie 2018 sub numărul
ÎCCJ 2019-02-06
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 499/2019
Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, s
ÎCCJ 2019-06-04
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1174/2019
Ședința publică din data de 4 iunie 2019 Asupra conflictului negativ de competență: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 11 iunie 2018, reclamantul A., în c
ÎCCJ 2020-07-14
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3499/2020
devin aplicabile atunci când reclamantul nu exercită acțiunea în contencios administrativ personal, ci prin intermediul unui reprezentant potrivit art. 80 și urm. C. proc. civ., precum și în ipoteza tipică prevăzut de art. 1 alin. (3) si 4
Sursă