ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5895/2019

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2019

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 29.12.2014 sub nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Guvernul României - Ministerul Economiei, Departamentul pentru Energie - Organismul Intermediar pentru Energie anularea Procesului Verbal de Constatare a Neregulilor și de Stabilire a Creanțelor Bugetare nr. x din data de 30 iulie 2014 emis de către DE-OIE, obligarea DE-OIE la plata către reclamantă a sumei de 1.227.391 RON, reprezentând contravaloarea ultimei tranșe din suma finanțată conform contractului de finanțare nerambursabilă nr. 24D/06.08.2012 încheiat între DE-OIE și A., cu cheltuieli de judecată.

La data de 30.03.2015, reclamanta a înaintat la dosarul cauzei cerere precizatoare prin care a arătat că solicită anularea Deciziei nr. 237067 din data de 26.09.2014 emisă de către DE-OIE, decizia de soluționare a contestației formulată de către A. la data de 27.08.2014 împotriva procesului-verbal și pe cale de consecință anularea tuturor actelor premergătoare și subsecvente acestei decizii, respectiv anularea: procesului-verbal inițial; a adresei nr. x din data de 26.09.2014 prin care DE-OIE a notificat reclamantei rezilierea contractului de finanțare și a solicitat restituirea sumelor încasate de către A. în temeiul acestui contract până la data adresei și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din data de 20.01.2015 emis de către DE-OIE cu privire la aceeași faptă imputată prin procesul-verbal inițial, cu consecința obligării pârâtei la restituirea sumei de 254.571,22 de RON reprezentând valoarea creanței bugetare stabilită de către DE-OIE în sarcina A. prin procesul-verbal subsecvent plătită de către A. la data de 5 februarie 2015.

Prin sentința nr. 1952 pronunțată la data de 30.06.2015, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea adresei nr. x/26.09.2014, a respins capătul de cerere menționat, ca fiind inadmisibil, precum și cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, succesor al Departamentului pentru Energie, ca fiind neîntemeiată și a respins cererea accesorie formulată de reclamantă de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 3889 din 13 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1952 din 30 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat în parte sentința recurată și rejudecând a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 30.07.2014 emis de către DE-OIE și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 20.01.2015 emis de către DE-OIE și Decizia nr. .237067 din 26.09.2014 emisă de către DE-OIE, a obligat intimata-pârâtă la plata către recurenta-reclamantă la restituirea sumei de 254.571,22 RON reprezentând valoarea creanței bugetare și la plata ultimei tranșe de finanțare și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Împotriva deciziei civile nr. 3889/13 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire intimatul Ministerul Energiei, solicitând desființarea acesteia, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuentul a argumentat, în esență, că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât reclamanta nu a contestat în instanță măsura rezilierii, dar a contestat efectul aplicării măsurii, contestația fiind inadmisibilă. Așadar, soluția instanței de recurs excede pretențiilor recurentei-reclamante, care nu s-a îndreptat și împotriva deciziei de reziliere a contractului, ci numai asupra procesului-verbal de restituire a sumelor datorate urmare acestei sancțiuni.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., revizuentul a arătat că instanța de fond prin hotărârea criticată nu a observat că obiectul pricinii nu se mai află în ființă, contractul de finanțare fiind reziliat.

Legal citat, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată cu consecința menținerii deciziei pronunțate în recurs.

II. Considerentele Înaltei Curți cu privire la cererea de revizuire

Examinând cererea de revizuire, raportat la înscrisurile cauzei și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată cererea inadmisibilă și o va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare și nedevolutivă, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ.

Conform acestor dispoziții legale, pot forma obiectul revizuirii hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de text.

Cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

În speță, revizuentul a argumentat incidența motivelor de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ., anume:

(i) s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;

(ii) obiectul pricinii nu se află în ființă.

Înalta Curte constată că argumentele expuse de revizuent în susținerea cererii sale nu justifică admisibilitatea cererii de revizuire, raportat la ipotezele specifice avute în vedere de dispozițiile legale invocate ca temei al căii extraordinare de atac declarată.

Cu privire la motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de revizuire se referă la pronunțarea instanței asupra unor lucruri care nu s-au cerut, nepronunțarea acesteia asupra unui lucru cerut ori pronunțarea peste ceea ce s-a cerut.

Textul vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supus judecății și ceea ce s-a pronunțat deși nu s-a cerut (extra petita), instanța nu s-a pronunțat, deși s-a cerut (minus petita), și ipoteza în care instanța a dat mai mult decât s-a cerut (plus petita).

Punctul 1 al art. 509 din C. proc. civ. este intrinsec legat de ceea ce partea a solicitat a fi dedus judecății și nu de examinarea legalității hotărârii prin intermediul motivelor de recurs.

În sensul acestui text, prin "lucru cerut" se înțelege numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii supus judecății, care se reflectă în dispozitiv. Așadar, textul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supuse judecății și ceea ce instanța a hotărât, fiind vizat obiectul cererii, iar nu temeiurile acesteia sau mijloacele de apărare.

Având în vedere aceste repere teoretice, Curtea observă că revizuentul nu a motivat revizuirea întemeiată pe acest motiv și nu a explicat care ar fi cererile neanalizate de instanța de recurs sau care au fost examinate de Curtea de Apel București fără a fi fost formulate de părțile litigante.

În ceea ce privește prezenta cauză, Curtea observă că reclamanta a solicitat, în dosar nr. x/2014, anularea Deciziei nr. 237067 din data de 26.09.2014 emisă de către DE-OIE, decizia de soluționare a contestației formulată de către A. la data de 27.08.2014 împotriva procesului-verbal și pe cale de consecință anularea tuturor actelor premergătoare și subsecvente acestei decizii, respectiv anularea: procesului-verbal inițial; a adresei nr. x din data de 26.09.2014 prin care DE-OIE a notificat reclamantei rezilierea contractului de finanțare și a solicitat restituirea sumelor încasate de către A. în temeiul acestui contract până la data adresei și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din data de 20.01.2015 emis de către DE-OIE cu privire la aceeași faptă imputată prin procesul-verbal inițial, cu consecința obligării pârâtei la restituirea sumei de 254.571,22 de RON reprezentând valoarea creanței bugetare stabilită de către DE-OIE în sarcina A. prin procesul-verbal subsecvent plătită de către A. la data de 5 februarie 2015.

Nu echivalează cu o depășire a obiectului cauzei faptul că instanța de recurs a înlăturat argumentele pârâtului și a apreciat că nu sunt legale o parte din actele contestate, respectiv Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 30.07.2014 emis de către DE-OIE și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 20.01.2015 emis de către DE-OIE și Decizia nr. 237067 din 26.09.2014 emisă de către DE-OIE emis de acesta.

Susținerea că societatea nu s-a îndreptat și împotriva deciziei de reziliere a contractului, ci numai asupra procesului-verbal de restituire a sumelor datorate urmare sancțiunii aplicate nu poate fi reținut de Înalta Curte, întrucât acest aspect este unul subsecvent fondului cererii și nu reprezintă obiectul pricinii supuse judecății.

Cu privire la motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte observă că acest caz de revizuire vizează dispariția obiectului pricinii, ceea ce impune premisa ca hotărârea judecătorească supusă revizuirii să impună o obligație referitoare la un bun determinat individual (cert) și nefungibil, ce nu poate fi înlocuit cu alte bunuri de același gen în executarea unei obligații.

În speță, hotărârea judecătorească supusă revizuirii a examinat legalitatea unor acte administrativ-fiscal și a stabilit în sarcina pârâtului revizuent obligația de plată a sumei de 254 571,22 RON reprezentând valoarea creanței bugetare și la plata ultimei tranșe de finanțare. Prin urmare, este exclusă în această ipoteză incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât hotărârea judecătorească o obligație referitoare la un bun determinat.

De altfel, Înalta Curte constată că deși s-a invocat acest caz de revizuire, nu au fost indicate argumentele revizuentului în sensul incidenței dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., simpla credință a acestuia în sensul că obiectul pricinii nu se mai află în ființă, contractul de finanțare fiind reziliat nu conduce automat la concluzia inexistenței obiectului cauzei, care așa cum s-a arătat anterior viza o serie de acte emise de instituția revizuentă.

Înalta Curte mai constată că argumentele revizuentului reprezintă, în realitate critici aduse modului în care instanța de control judiciar a interpretat și aplicat normele juridice incidente în speță, revizuirea constituindu-se într-un veritabil "recurs la recurs".

În mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; revizuirea nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, condiție care, în prezenta cauză, nu este realizată.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire ca inadmisibilă.

În temeiul art. 451 C. proc. civ., se va dispune obligarea revizuentului la plata sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, astfel cum a fost redus ținând seama de criteriile prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul Ministerul Energiei împotriva deciziei nr. 3889 din 13 noiembrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014.

Obligă revizuenta la plata sumei de 2000 RON către intimată, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2019.