ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5890/2019

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 5 septembrie 2018 sub nr. x/2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, anularea deciziei de măsuri nr. 4/21.08.2018 și obligarea pârâtei la ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii instituite asupra patrimoniului societății; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5500 pronunțată în data de 20 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, a anulat decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/21.08.2018 emisă de ANAF - DGRFP București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii și a obligat partea pârâtă la ridicarea măsurilor asigurătorii vizate de respectiva decizie de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/21.08.2018.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond să se respingă cererea de chemare în judecată.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, în principal, ca fiind nul pentru nemotivare, și, în subsidiar, ca fiind nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 20 mai 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 26 noiembrie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care pârâtul își întemeiază cererea, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluția pronunțată de prima instanță.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind investită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.. De aceea, simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

În speță, recurenta-pârâtă prin cererea de recurs s-a rezumat la a prelua argumentele din întâmpinarea formulată în fața instanței de fond, fără a aduce reale critici raționamentului logico-juridic expus în considerentele sentinței recurate, și pentru care au fost reținute ca neîntemeiate apărările sale expuse prin întâmpinarea formulată la judecata în fond.

Potrivit considerentelor care au condus la pronunțarea sentinței recurate din decizia contestată nu rezultă cazurile excepționale vizând pericolul ca societatea reclamantă să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Totodată, instanța de fond a constatat că organul fiscal nu a respectat nici prevederile art. 9 din Legea nr. 207/2015, norma de procedură fiscală care instituie în beneficiul contribuabilului/plătitorului dreptul de a exprima un punct de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei. Pârâta a procedat la emiterea actului "administrativ fiscal litigios, fără a asigura contribuabilului respectarea dreptului de a fi ascultat, deși conduita anterioară a organului fiscal nu apare a fi fost una de celeritate în administrarea creanțelor fiscale, ci de temporizare a activității de control și a finalizării sale prin emiterea procesului-verbal corespunzător".

Or, instituția pârâtă prin cererea de recurs nu aduce nicio critică acestui raționament ci, așa cum s-a precizat anterior, se rezumă la a relua apărările formulate în fața instanței de fond.

Deoarece recurenta pârâtă nu s-a conformat exigențelor cerute de lege, și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., rezumându-se la preluarea argumentelor expuse la fondul cauzei, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâtul Municipiul Cluj-Napoca - Direcția Impozite și Taxe Locale prin primar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca nemotivat, recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii împotriva sentinței civile nr. 5500 din 20 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2019.