ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5761/2019

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D. și E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București:

- sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 43/2016, prin raportare la art. 115 alin. (4), art. 115 alin. (6) din Constituție, și

a dispozițiilor art. 3

1

alin. (1

1

) - (1

4

) din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost completat prin O.U.G. nr. 43/2016, prin raportare la art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și art. 1 alin. (4) și art. 126 alin. (1) din Constituția României, republicată;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită ordine de salarizare, în aplicarea O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 347,10 RON;

- obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, potrivit pct. 4 din prezenta cerere, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 347,10 RON) și venitul efectiv plătit inclusiv ca efect al aplicării O.U.G. nr. 43/2016 (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291,98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3527 din 6 octombrie 2017, a respins excepția inadmisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale a României ca rămasă fără obiect și a respins, ca neîntemeiate, excepția inadmisibilității și excepția tardivității formulării acțiunii.

Totodată, a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită reclamanților ordine de salarizare prin care să se stabilească drepturile salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015 până la data de 01.12.2015, valoare care va fi majorată cu 10% potrivit Legii 293/2015 începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016.

De asemenea, a obligat pârâții la plata către reclamanți a diferențelor salariale dintre drepturile achitate acestora și cele stabilite prin prezenta hotărâre și prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 219/2017, începând cu data de 09.04.2017 până la data de 01.01.2017, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data scadenței până la data plății efective.

Prin aceeași sentință, a respins cererea de stabilire și de plată a unei valori de referință sectoriale de 405 RON majorată cu 10% pentru perioada 09.04.2015-01.12.2015 ca neîntemeiată, pentru această perioadă valoarea de referință fiind de 405 RON.

Prin încheierea din 10 noiembrie 2017, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în sentință, în sensul că diferențele salariale vor fi acordate începând cu data de 09.04.2015.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât Ministerul Justiției a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a respins excepțiile invocate și a admis acțiiunea, reclamanții neavând nici un temei legal de a pretinde aplicarea valorii de referință sectorială de 405 de la 9.04.2015, în condițiile în care această valoare de referință a fost folosită, deci era în plată, din data 1.10.2016, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Tribunalul București a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, susținând că, în calitate de ordonator terțiar de credite, nu are posibilitatea legală de a acorda drepturile bănești în condițiile stabilite de prima instanță, în lipsa ordinelor emise de Ministerul Justiției care are calitatea de ordonator principal de credite.

Totodată, a arătat că Ministrul Justiției, în aplicarea Ordinelor nr. 4680/C/21.12.20' 6 și nr. 219/C/2017, a emis Ordinul nr. 1490/C/24.05.2017, conform căruia judecătorii care beneficiau, în perioada 09.04.2015 - 31.07.2016, de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivel maxim.

În același ordin, respectiv în anexele acestuia, sunt menționate și drepturile salariale de care beneficiază judecătorii începând cu data de 01.08.2016, cu precizarea că plata diferențelor rezultate din aplicarea ordinului se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției, cu excepția drepturilor salariale datorate începând cu data de 01.01.2017, care se plătesc corespunzător celor menționate în anexele ordinului.

A precizat că, la nivelul Tribunalului București, s-a procedat la stabilirea drepturilor salariale pentru judecători, începând cu data de 01.08.2016 în funcție de o valoare de referință sectorială de 347, RON, la care s-a adăugat procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv o valoare de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 01.10.2016.

Astfel, prin Ordinul nr. 219/C/01.02.2017, Ministerul Justiției a stabilit că judecătorii au o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, începând cu data de 01.10.2016.

În concluzie, a apreciat că în mod nelegal s-a admis cererea reclamantelor de acordare a valorii de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, câtă vreme s-a decis la nivelul tuturor ordonatorilor de credite că nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare Justiție, calculat în raport de o valoarea de referință sectorială de 405 RON, este aplicabil de 01.10.2016, făcând trimitere și la Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând cu prioritate, conform art. 248 din C. proc. civ., excepția nulității recursului Ministerului Justiției, Înalta Curte reține că este întemeiată.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentul Tribunalul București Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1.1. Cu privire la recursul pârâtului Ministerului Justiției. Regularitatea promovării căii de atac.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic", iar, conform alin. (3) al aceluiași articol, "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității (...)".

În temeiul art. 196 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de chemare

în judecată care nu poartă semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă.

Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia introducerii oricărui demers judiciar, inserate în art. 148 din C. proc. civ., în conformitate cu care orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni esențiale, și semnătura.

Dispozițiile art. 194 lit. f) din C. proc. civ. prevăd aceeași obligație.

Potrivit art. 268 alin. (1) din C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia.(...)."

Prin urmare, semnătura, având rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului semnat, trebuie să fie olografă și nicidecum dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă.

În cauză, se constată că recurentul a depus la dosar cererea de recurs, purtând semnătura sa, dar în fotocopie (transmisă prin poștă, aflată la dosar), neidentificându-se astfel un exemplar original al respectivei cereri.

Deși recurentul a fost citat cu mențiunea de a depune la dosar cererea de recurs semnată olograf în original, pentru termenul de judecată din 21.11.2019, acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Lipsa semnăturii este un aspect prealabil peremptoriu de natură a determina neregularitatea învestirii instanței, în consecință, nefiind îndeplinită această cerință de formă, devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin raportare la prevederile menționate, referitoare la sancțiunea aplicată în cazul nesemnării cererii de chemare în judecată, se reține și faptul că, în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data 29 ianuarie 2018, s-a stabilit următoarea soluție de principiu: "În ipoteza în care o parte litigantă înaintează cererea (de recurs) exclusiv prin fax sau e-mail și instanța face demersuri pentru a obține exemplarul purtând semnătura olografă, iar partea nu se conformează, sancțiunea aplicabilă este cea a anulării cererii (de recurs)".

Recurentele-reclamante au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită ordine de salarizare, în aplicarea O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 347,10 RON, și obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea O.U.G. nr. 20/2016, prin plata diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 347,10 RON) și venitul efectiv plătit inclusiv ca efect al aplicării O.U.G. nr. 43/2016 (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291,98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Curtea de Apel București a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită reclamanților ordine de salarizare prin care să se stabilească drepturile salariale prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015 până la data de 01.12.2015, valoare care va fi majorată cu 10% potrivit Legii 293/2015 începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016.

De asemenea, a obligat pârâții la plata către reclamanți a diferențelor salariale dintre drepturile achitate acestora și cele stabilite prin prezenta hotărâre și prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 219/2017, începând cu data de 09.04.2017 până la data de 01.01.2017, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data scadenței până la data plății efective, respingând cererea de stabilire și de plată a unei valori de referință sectoriale de 405 RON majorată cu 10% pentru perioada 09.04.2015-01.12.2015 ca neîntemeiată.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Instanța de control judiciar constată că nu poate primi criticile pârâtului, care, în esență, sunt centrate pe faptul că, în opinia părții, în mod greșit s-a dispus acordarea indemnizației solicitate în raport cu valoarea de referință sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015, în condițiile în care această valoare de referință este aplicabilă din data 01.10.2016, astfel cum s-a decis la nivelul tuturor ordonatorilor de credite.

Salarizarea personalului bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar ulterior, prin reglementări succesive, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea diferențelor salariale rezultate în urma aplicării acestei legi, astfel cum a fost ea modificată prin legi anuale de salarizare.

În acest sens, au fost adoptate Legea nr. 71/2015 și O.U.G nr. 20/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.

Din această perspectivă sunt relevante modificările aduse prin Legea nr. 71/2015, intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015, prin care a fost aprobată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări:

La articolul I, după alin. (5) s-a introdus un nou alineat, alin. (5

1

), cu următorul cuprins:

"(5

1

) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Sintagma "salarizat la același nivel" nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noțiunii de "același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) și (2) al aceluiași articol 1 din

O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenționat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

În același sens a reținut și Curtea de apel, și anume că prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție.

Această concluzie este susținută nu numai de Raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5

1)

al art. a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, dar și de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanța supremă a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului 'plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Totodată, se reține că potrivit art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul oficial nr. 434 din 9 iunie 2016, la O.U.G. nr. 57/2015 se introduce un nou articol, art. 3

1

, cu următorul cuprins:

"(1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad treaptă, gradație, vechime in funcție sau in specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții (...)".

Ulterior, a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, publicată la data de 31.08.2016, în Monitorul oficial al României nr. 673 din 31 august 2016, prin care, la articolul 3

1

din Ordonanță, după alin. (1) s-au a introdus patru noi alineate, alin. (1

1

)-(1

4

), prin care s-a urmărit să elimine din procesul de egalizare a indemnizațiilor, raportarea la indemnizațiile stabilite în baza legii, prin hotărâre judecătorească.

Însă, prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituționale.

Prin această decizie, Curtea Constituțională a concluzionat în sensul că, efectul neconstituționalității art. 3

1

alin. (1

2

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut că salariul de bază/indemnizația de încadrare pentru reclamante trebuie stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, la nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaționale justiție, calculat în funcție de o valoare de referință sectorială de 405 RON, care urmează să fie majorată cu 10%, începând cu data de 1 decembrie 2015.

Cu privire la capătul accesoriu prin care s-a solicitat obligarea pârâților la plata diferențelor salariale actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, de asemenea, se constată că soluția primei instanțe este legală, aceasta impunându-se în vederea asigurării reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamanți prin plata, pentru perioada de timp indicate în cererea de chemare în judecată a unor drepturi salariale într-un cuantum inferior celui cuvenit.

În privința dobânzilor este relevantă Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Așadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât și posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuție (dobânda și indicele de inflație).

Prin urmare, criticile pârâtului sunt nefondate. soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va aplica sancțiunea prevăzută în mod expres de art. 486 alin. (3) raportat la art. 196 alin. (1) din C. proc. civ. și va anula recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul formulate de pârâtul Tribunalul București ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 3527 din 6 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul, formulat de pârâtul Tribunalul București împotriva sentinței nr. 3527 din 6 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2019.