ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 342/2020

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin plângerea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, obligarea acesteia la plata diferenței salariale reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, pentru fiecare angajat în parte, pe ultimii trei ani până la zi, cât și pe viitor, până la încetarea raporturilor de muncă, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective și plata dobânzii legale de la data devenirii scadente a obligației de plată și până la data plății efective.

2.1. Prin sentința nr. 2532 din 10 aprilie 2019, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând că reclamanții au calitatea de funcționari publici și au domiciliul în județul Vâlcea, caz în care sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018.

2.2. Tribunalului Vâlcea, prin sentința nr. 1118 din 11 octombrie 2019, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a constatat existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență, suspendând judecata cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că Tribunalul București a fost sesizat cu o acțiune "colectivă" formulată de un număr de 65 de reclamanți, toți polițiști în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, aceștia pretinzând de la pârâta angajator același drept salarial, respectiv "diferența de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, pe ultimii trei ani".

Întrucât reclamanții aveau domiciliile în județe diferite, Tribunalul București a procedat la disjungerea din dosarul inițial a acțiunilor formulate de reclamanți în funcție de județul de domiciliu, formând tot atâtea dosare câte județe de domiciliu a identificat în cauză, după care a declinat fiecare din dosarele disjunse către tribunalele corespunzătoare de la domiciliile reclamanților, păstrându-și numai, în primul dosar, cererile reclamanților cu domiciliul în București.

Fiind învestită prin declinare cu cererea reclamanților cu domiciliul în județul Vâlcea, instanța a apreciat însă că, atâta vreme cât reclamanții din cererea introductivă au formulat o acțiune unică, prin care au pretins același drept salarial, era vorba în speță de o coparticipare procesuală facultativă, reglementată de art. 59 din C. proc. civ.

Astfel, a apreciat că drepturile salariale pretinse instituției angajatoare de către reclamanți, în calitate de funcționari publici aflați în raporturi de serviciu cu aceasta, se întemeiază pe aceleași temeiuri de drept, raporturile juridice deduse judecății fiind similare există o strânsă legătură între pretențiile acestora.

În cauză, acțiunea introductivă de instanță, având ca obiect drepturi salariale, a fost formulată de mai mulți reclamanți (printre care și reclamanții din prezenta pricină) și a fost adresată Tribunalului București, ca instanță în circumscripția căreia își au domiciliul unii dintre aceștia.

Prin urmare, măsura disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă și consecința pierderii competenței instanței inițial învestite de la soluționarea acestora, pentru a se justifica măsura declinării dosarului la instanța reținută a fi cea de la domiciliul reclamantului din prezentul dosar.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1), (13)4 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecății vizează obligarea autorității pârâte la plata diferenței salariale reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar pe ultimii trei ani - la zi, cât și pe viitor, până la încetarea raporturilor de muncă, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective și plata dobânzii legale de la data devenirii scadente a obligației de plată și până la data plății efective.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât reclamanții sunt funcționari publici, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd:

"Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată, conform cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.".

Totodată, potrivit alin. (4) al aceluiași articol, competența de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, în privința determinării instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În cauză, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018.

Textul de lege menționat instituie o competența teritorială exclusivă, stabilind, în situația în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, că instanța competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului, în speță domiciliul reclamanților fiind pe raza județului Vâlcea.

Totodată, art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se referă în mod expres și la situația în care acțiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat (în speță, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I.) când, de asemenea, competența de soluționare se respectă, text de lege care, anterior modificării intervenite prin Legea nr. 212/2018, nu făcea o asemenea distincție.

Potrivit art. 59 din C. proc. civ.,a cărui incidență a fost invocată, "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

Prin cererea de chemare în judecată sunt solicitate drepturi personale în temeiul unui raport juridic individual, nefiind așadar vorba de un drept/obligație comună.

De asemenea, în cadrul cererii de chemare în judecată nu suntem în fața unei cauze comune (aceeași cauză cum arată codul), întrucât cauza într-un astfel de litigiu înseamnă fundamentul raportului juridic al funcționarului public, iar în cadrul polițiștilor există raporturi juridice individuale cu angajatorul prin numire.

Nici existența unei strânse legături nu este îndeplinită, întrucât soluționarea raportului juridic pentru un funcționar public (polițist) nu are înrâurire directă sau indirectă asupra celorlalțireclamanți cât timp fiecare raport juridic trebuie analizat în parte și să fie constatate îndeplinite condițiile pentru majorarea salarială.

Se mai reține că, în privința cererilor de chemare în judecată prin care mai mulți reclamanți funcționari publici, prin intermediul unui sindicat, sesizează instanța de judecată cu raporturi juridice diferite, devin aplicabile și dispozițiile art. 100 alin. (1) din C. proc. civ., potrivită cărora, "Dacă mai mulțireclamanți, prin aceeași cerere de chemare în judecată, formulează pretenții proprii împotriva aceluiași pârât, invocând raporturi juridice distincte și neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanței competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenții în parte.".

Or, în cazul prezentei cereri de chemare în judecată nu există o legătură strânsă care să facă necesară judecata împreună.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2020.