Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3143/2009

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3143/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 3 din 28 ianuarie 2009 a Tribunalului Covasna, în baza art. 257 C. pen., a fost condamnat inculpatul P.L.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie. În baza art. 86/1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani stabilit conform art. 86/2 C. pen., care se socotește de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 86/3 C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Covasna și să respecte programul stabilit de acesta; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prev. de art. 86/4 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata executării pedepsei sub supraveghere, s-a dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii. S-a constatat că onorariul din oficiu a fost achitat în cursul judecății. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în luna ianuarie 2005, după ce a ieșit de la cursuri, numitul C.N. s-a întâlnit cu martorul C.F., care îl aștepta pentru a-l duce acasă și care, între timp, se întâlnise întâmplător cu inculpatul. Deși inculpatul P.L.I. locuiește în mun. Sf. Gheorghe, acesta este originar din satul Herculian, așa încât acesta îi cunoștea pe cei doi. Aflând cu acea ocazie faptul că numitul C.N.

urmează cursurile școlii de șoferi, inculpatul i-a propus acestuia să îl ajute pentru a obține permisul de conducere, sens în care i-a relatat faptul că el îi cunoaște pe lucrătorii de poliție responsabili cu examinarea și eliberarea permiselor și are influență asupra lor, putând rezolva, în schimbul sumei de 1000 Euro, ca acesta să obțină permisul de conducere. Inculpatul a susținut faptul că această sumă de bani îi va fi predată polițistului, fără să îl nominalizeze, în schimbul "serviciului". De asemenea, inculpatul a susținut faptul că "a mai rezolvat", tot în acest mod, obținerea permiselor de conducere pentru mai multe persoane, iar, în perioada următoare, numitul C.N. s-a consultat cu martorul C.F.

în legătură cu oportunitatea acestei "oferte". Deoarece numitul C.N., deși are studii primare, nu știe să scrise sau să citească, a realizat faptul că nu va putea promova examenul, așa încât s-a hotărât să accepte propunerea inculpatului În acest, în data de 18 ianuarie 2005, C.N., împreună cu martorul C.F., s-a întâlnit cu inculpatul P.L.I. la restaurantul "K." din Sf. Gheorghe, unde inculpatul i-a relatat faptul că a rezolvat cu polițistul pentru examen. De asemenea, acesta a fost sfătuit de inculpat să nu completeze chestionarul de examen, și să îl depună ultimul, urmând ca acesta să fie completat de lucrătorul de poliție, după care urmau să se întâlnească pentru a primi suma de 1000 Euro.

Numitul C.N. a fost programat pentru susținerea examenului în data de 02 februarie 2005, dar nu s-a prezentat, motivând că nu a ajuns la timp, neprezentându-se nici la următoarea programare din data de 03 martie 2005, după care l-a căutat pe inculpat, stabilind să se întâlnească ulterior pentru rezolvarea problemei. În data de 02 mai 2005, numitul C.N., însoțit de martorul C.F., s-a întâlnit cu inculpatul în același local din Sf. Gheorghe, ocazie cu care inculpatul i-a spus acestuia că problema este rezolvată, în sensul că nu trebuie să se mai prezinte la examen, urmând să primească permisul de conducere, dar pentru acest lucru trebuie să-i mai dea polițistului suma de 500 Euro. C.N. a fost de acord, și, deoarece nu avea la el decât 1000 Euro, inculpatul s-a oferit să îi împrumute el diferența de 500 Euro, cu dobândă de 100 Euro.

În acest sens, după primirea sumei de 1000 Euro, inculpatul a întocmit în două exemplare un înscris intitulat "chitanța" în care se menționa faptul că numitul C.N. împrumuta de la acesta suma de 600 Euro, cu termen de restituire în 20 mai 2005, înscrisuri semnate de cei doi și martorul C.F. Pe exemplarul pe care i l-a dat numitului C.N., inculpatul a scris faptul că a primit de la acesta suma de 1.000 Euro. În următoarele luni, deoarece nu obținuse permisul de conducere, C.N. l-a căutat de mai multe ori pe inculpat, acesta promițându-i de fiecare dată faptul că problema se va rezolva, deoarece el a dat banii polițistului, după care i-a spus acestuia că nu se mai poate rezolva deoarece polițiștii sunt controlați și îi va restitui suma de 1.000 Euro când o va primi la rândul său.

Inculpatul P.L.I. nu i-a restituit banii numitului C.N., motiv pentru care acesta i-a spus că va depune denunț penal împotriva sa. Ca urmare a acestui fapt, la data de 20 martie 2006, C.N. s-a întâlnit cu inculpatul la restaurantul "K.", de față fiind și martorul C.F. și i-a restituit suma de 400 Euro, promițând că restul de 600 Euro îi va restitui după două săptămâni, când îi va primi de la polițist. în acest sens, inculpatul a întocmit încă o "chitanță" în care a consemnat acest fapt. B. împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul P.L., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței, iar în urma rejudecării, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., pentru că fapta ce i se impută nu există. În dezvoltarea motivelor de apel a arătat că nu s-a dovedit faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunea de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen., depoziția martorului C.N. nefiind credibilă, deoarece este subiectivă și „ pro causa ", denunțul fiind făcut doar în scopul de a obține de la apelantul - inculpat suma de 1000 Euro. În realitate, între părți a existat un raport de drept civil, de împrumut, urmat de desocotirea părților pe bază de chitanță de descărcare. În subsidiar, apelantul - inculpat a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate, iar în urma rejudecării, reducerea pedepsei la minimul legal de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

în susținerea acestui motiv de apel s-a arătat că inculpatul a avut o comportare corespunzătoare în familie și societate, are un copil minor în întreținere și este administrator la SC I. SRL, unde a avut o comportare ireproșabilă. Prin decizia penală nr. 31/Ap din 26 mai 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale sus menționate. C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs P.L.I., criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând motivele de apel. Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385/9 pct. 18 și 14 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Privitor la critica de fond formulată de inculpat, vizând greșita apreciere a probelor, cu consecința greșitei condamnări deși fapta de trafic de influentă nu există, aceasta este nefondată. Instanța de fond a reținut în mod corect, în baza declarațiilor martorului denunțător C.N. și ale martorului C.F., care se coroborează cu proba cu înscrisuri - chitanțele încheiate între inculpatul P.L. și martorul C.N. și actele martorului C.N.

referitoare la urmarea cursurilor școlii de șoferi, că inculpatul P.L.I., în luna ianuarie 2005, a pretins, iar în luna mai 2005, a primit suma de 1000 Euro de la martorul C.N., promițând în schimb că, prin influența pe care o are asupra lucrătorilor din cadrul IPJ Covasna, va rezolva ca acesta să obțină permisul de conducere auto, chiar fără să se prezinte la examen, Susținerea inculpatului privind existența unui împrumut între el și denunțător este infirmată de declarațiile constante ale martorilor C.N. și C.F., care au declarat că suma de bani remisă de denunțător inculpatului P.L.I. a fost dată în scopul facilitării obținerii permisului de conducere de către denunțător, chiar fără să se prezinte la examen.

în sprijinul acestor susțineri este și împrejurarea că în perioada remiterii sumei de bani denunțătorul a depus dosarul la poliție în vederea înscrierii la examenul pentru obținerea permisului de conducere, că a și fost programat pentru susținerea acestui examen și că nu s-a prezentat, dar și că denunțătorul s-a întâlnit cu inculpatul în apropierea școlii de șoferi din Sf. Gheorghe, în perioada în care acesta din urmă frecventa cursurile acestei școli. Nu poate fi primită nici solicitarea de înlăturare a declarațiilor denunțătorului pe motiv că sunt subiective, fiind făcute doar pentru a obține restituirea sumei de 1000 Euro, întrucât declarațiile acestuia au fost verificate prin alte mijloace de probă, astfel cum s-a arătat deja mai sus.

Î n concluzie, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a evaluat corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 62, art. 63 și art. 69 C. proc. pen., pe baza căruia a stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptei, încadrarea juridică dată acesteia și vinovăția inculpatului, astfel că instanța de apel a respins în mod corect apelul inculpatului ce viza inexistența faptei. 2. Referitor la cuantumul pedepsei și modalitatea de executare a acestora, criticate de parchet, Înalta Curte apreciază că recursul este neîntemeiat și că instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepselor, în conformitate cu criteriile generale de individualizare, prev. de art. 72 C. pen.

și cu scopul pedepsei, astfel cum este definit de dispozițiile art. 52 C. pen. Aceasta, întrucât, pe de o parte, pedeapsa nu trebuie să constituie doar o măsură de constrângere corespunzătoare valorii sociale încălcate prin săvârșirea infracțiunii, ci este și un mijloc de reeducare al condamnatului. în concret, la individualizarea judiciară a pedepsei s-a ținut cont de gradul de pericol social concret ridicat al faptei, relevat de modalitatea de săvârșire a faptei, de împrejurările acesteia, cât și de persoana inculpatului, care este la prima confruntare cu legea penală, a avut o conduită corespunzătoare în familie și societate și prezintă perspective medii de reintegrare în societate, astfel că modalitatea de executare stabilită și supunerea inculpatului unor măsuri de supraveghere, în raport și de gravitatea faptei, corespunde scopului pedepsei și nu se impune a fi schimbată cu suspendarea condiționată a pedepsei.

Totodată, circumstanțele personale ale inculpatului, atitudinea lui procesuală nu justifică nici reducerea pedepsei la minimul special prevăzut de lege, aceasta fiind, de altfel, orientată doar cu puțin peste acest minim. Pentru toate aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge recursul formulat de inculpat, ca nefondat. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) din același cod recurentul- inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.L.I., împotriva deciziei penale nr. 31/Ap din 26 mai 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publica, azi 07octombrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1753/2013
pen., s-a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. (4 acte materiale). În baza art. 71 C. pen., a interzis
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1973/2013
anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a fi c
ÎCCJ 2010-12-10
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4466/2010
conform art. 86 2 C. pen. În baza art. 86 3 alin. (1) C. pen., a obligat pe inculpat ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul
ÎCCJ 2010-12-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4397/2010
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 109 din 8 aprilie 2010, Tribunalul Arad, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe in
ÎCCJ 2013-06-10
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2012/2013
30. În baza art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 (șapte) ani stabilit conform art. 86 2 C. pen., care se socotește de la data rămânerii definitive a sentinței. Totodată,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă