ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2842/2020

Ședința publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 23.01.2015, sub nr. x/2015, reclamanta SC "A." S.R.L., prin administratorul statutar B. și administratorul judiciar "C." IPURL, a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova pentru a se dispune anularea Deciziei nr. 510/31.07.2014, Deciziei de impunere nr. x/27.03.2014 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/27.03.2014, anularea măsurii suspendării contestației formulate pentru suma de 3.016.943 RON cu titlu de impozit pe profit și accesorii și de 172.381 RON impozit pe profit, accesorii și TVA, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 79/F-CONT din 15 iunie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte acțiunea formulată de S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C., împotriva deciziei nr. 510/31.07.2014, a Deciziei de impunere nr. x/27.03.2014 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/27.03.2014, emise de intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.

A fost anulată în parte Decizia nr. 510/31.07.2014, Decizia de impunere nr. x/27.03.2014 și raportul de inspecție fiscală nr. x/27.03.2014 pentru sumele de 5407 RON, impozit suplimentar, 3789 RON accesorii, 8908 RON impozit pe profit, 571 RON impozit suplimentar, 615 RON accesorii, 14886 RON impozit pe profit suplimentar și 54103 RON TVA, cu majorările aferente.

A fost menținută măsura suspendării pentru sumele de 3016943 RON, 567795 RON, 929333 RON, 989697 RON și 530118 RON.

S-a încuviințat onorariul definitiv pentru expert D. pentru suma de 830 RON cu obligația reclamantei de a-l achita.

A fost obligată pârâta să plătească reclamatei cheltuieli de judecată în sumă de 890 RON.

Împotriva sentinței civile nr. 79/F-CONT din 15 iunie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea, în parte, a sentinței recurate în sensul respingerii în totalitate a contestației formulate.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta-pârâtă a susținut că sunt nelegale și netemeinice considerentele sentinței recurate.

Astfel, a apreciat că expertiza dispusă în cauză pe baza căreia instanța de fond își întemeiază soluția nu lămurește și nu aduce contraargumente la reținerile organului de control exprimate prin actele administrativ fiscale, făcând doar simple afirmații fără a face o analiză concretă cu trimitere la actele contabile, recurenta formulând critici cu privire la sumele pe care instanța le-a anulat ca urmare a concluziilor expertizei.

Cu privire la accesoriile în sumă de 6947 RON (penalități de întârzire de 1336 RON și dobânzi de întârzire 5611 RON), a susținut că reținerile din expertiză sunt eronate, întrucât organul fiscal a procedat la colectarea veniturilor până la facturarea de către reclamantă a lucrărilor finalizate de către beneficiarul Primăria Râmnicu Vâlcea, iar expertul contabil deși a fost de acord cu aceste accesorii stabilite de intimată, care sunt generate de obligația de plată principală - impozit pe profit - nu a recunoscut această obligație principală de plată.

Recurenta-pârâtă a mai considerat că impozitul pe venit suplimentar în sumă de 571 RON și accesorii în sumă de 615 RON sunt temeinice și legale, având în vedere obiectul de activitate al reclamantei, respectiv lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, cât și explicațiile scrise date în data de 19.11.2013 de către E., în calitate de împuternicit, și de doamna F..

În fine, a criticat recurenta faptul că deși în expertiza contabilă nu se fac aprecieri referitor la sumele de 5407 RON reprezentând impozit pe profit și 54103 RON TVA, expertul a concluzionat că nu se poate pronunța asupra acestora, instanța anulându-le fără a avea un argument obiectiv.

În concluzie, a considerat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază pentru a concluziona că sumele respective nu sunt datorate, instanța nefăcând o analiză obiectivă a susținerilor părților.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 28 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 iunie 2020.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatei-reclamante și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că este incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta SC "A." S.R.L., prin administratorul statutar B. și administratorul judiciar "C." IPURL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, anularea Deciziei nr. 510/31.07.2014, a Deciziei de impunere nr. x/27.03.2014 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. x/27.03.2014 și anularea măsurii suspendării contestației formulate pentru suma de 3.016.943 RON cu titlu de impozit pe profit și accesorii și de 172.381 RON impozit pe profit, accesorii și TVA.

Înalta Curte constată că, prin sentința ce formează obiectul recursului, instanța de fond, după redarea motivelor invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată și expunerea situației de fapt astfel cum rezultă din actele fiscale contestate, prima instanță a admis, în parte, acțiunea reclamantei cu motivarea că "Din raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că materialele specificate în bonuri de consum reprezintă cheltuieli suplimentare efectuate la Grădinița nr. 2 Ostroveni și că pârâta era îndreptățită să calculeze doar accesorii de 6.947 RON. Impozitul pe venitul suplimentar în sumă de 571 RON nu se justifică și nici accesoriile în sumă de 615 RON; sumele reprezentând impozit pe profit suplimentar de 14. 886 RON și TVA în sumă de 54.103 RON, cu majorările aferente nu se justifică și impozitul pe profit în sumă de 5.407 RON calculat suplimentar și accesoriile aferente de 3789 RON nu sunt întemeiate și nu trebuiau calculate de către inspecția fiscală".

Așa fiind, Înalta Curte constată că din considerentele sentinței recurate nu rezultă raționamentul juridic pe care s-a întemeiat soluția pronunțată, instanța întemeindu-și soluția exclusiv pe o parte din concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat "(1) Hotărârea va cuprinde:/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Astfel cum s-a interpretat atât în doctrina, precum și în jurisprudența națională, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă nu numai împrejurările de fapt ori doar motivele de drept care au format convingerea instanței, astfel că ea se va referi la toate aceste aspecte, fără a însemna însă că instanța trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți pentru susținerea pretențiilor și apărărilor pe care le-au formulat, instanța putând să grupeze aceste argumente pentru a le răspunde în cuprinsul unui considerent comun.

Prin urmare, instanța va arăta în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză și va demonstra aplicarea regulii de drept incidente, referirea generică la susținerile părților ori la probele administrate, nefiind suficientă pentru a satisface standardele normei în discuție, a căror încălcare atrage desființarea hotărârii, întrucât aceasta constituie, în realitate, o lipsă a motivării.

De asemenea, nici motivarea sumară a hotărârii nu corespunde exigențelor textului enunțat pentru că lipsa de consistență a acesteia face imposibilă realizarea controlului judiciar și, totodată, considerentele hotărârii judecătorești trebuie să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare clare, concise, lipsite de contradicții, bazate pe incontestabilitate, coroborate între ele și menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere și a exclude arbitrariul.

În fine, reține Înalta Curte că respectarea acestei dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenței dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanțiale în măsura în care acestea nu sunt însoțite de garanții fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare.

În acest sens, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanței obligația de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (Cauza Albina împotriva României, Cauza Gheorghe împotriva României).

O asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentințe echivalează cu necercetarea fondului cauzei, de natură a conduce la pronunțarea unei hotărâri lacunare sub aspectul motivelor pe care se sprijină, ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii ce urmează a fi pronunțată în litigiul de față, astfel cum s-a reținut anterior.

În consecință, având în vedere că motivarea sentinței primei instanțe care constă în preluarea unor concluzii din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză nu satisface exigențele dispozițiilor legale, astfel cum au fost expuse anterior, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, împrejurare în raport de care, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, acestea urmând a fi examinate de către prima instanță, cu ocazia rejudecării cauzei.

Constatând că sentința recurată este nelegală, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., va admite recursul și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea împotriva sentinței nr. 79/F-CONT din 15 iunie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2020.