ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2702/2020

Ședința publică din data de 18 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22 februarie 2017, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Sibiu a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, anularea Deciziei nr. 1/05.01.2017 și a Procesului-verbal de Stabilire a Creanțelor Bugetare Rezultate din aplicarea Dobânzii Datorate nr. 105458/14.11.2016 ca fiind netemeinice și nelegale.

Prin sentința nr. 2695 din 28 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios admininistrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, succesor în drepturile și obligațiile fostului Minister al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, potrivit art. 12 din O.U.G. nr. 1/2017.

Împotriva sentinței nr. 2695 din 28 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Sibiu, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Așa cum a arătat și la acțiunea de fond, contestă modul de calcul al dobânzilor și susține faptul că ele au fost calculate eronat, luându-se în considerare întreaga perioadă fără a se ține seama de faptul că titlul executoriu mai sus menționat a fost suspendat prin încheierea de ședință din data de 17 iulie 2014.

Esențial în speța de față este de a se stabili dacă suspendarea executării unei obligații bugetare dispuse de instanța judecătorească atrage sau nu suspendarea calculării dobânzilor pe aceeași perioadă.

Este îndeobște cunoscut faptul că în situația în care debitorul unei obligații execută necorespunzător sau cu întârziere, creditorul are dreptul să ceară despăgubiri (daune-interese), condiționat însă de îndeplinirea unor cerințe, și anume obligația să fie scadentă, iar întârzierea executării să se datoreze culpei debitorului.

Se instituie astfel o prezumție de vinovăție în sarcina debitorului, prezumție care poate fi însă răsturnată atunci când el dovedește că întârzierea în executare se datorează unei cauze străine, în speța de față suspendarea titlului executoriu până la soluționarea în fond a contestației la executare. În momentul de față dosarul nr. x/2014 este suspendat, în temeiul dispozițiilor art. 413 noul C. proc. civ. până la soluționarea acțiunilor din contencios administrativ:

- CA-60705/26.07.2013 -Dosar x/2014 respins recursul promovat de UAT Județul Sibiu

-CA-60708/26.07.2013-Dosar x/2014 - respins recursul promovat de UAT Județul Sibiu

- CA-89425/05.11.2013-Dosar x/2014-admis recursul MDRAPFE în data de 26.01.2018

Având în vedere cele arătate, urmează să facă cerere de repunere pe rol a dosarului nr. x/2014

În jurisprudență se arată în mod expres că dacă acea cauză străină va determina suspendarea temporară a executării obligației, aceasta "va face ca debitorul să execute cu întârziere, dar fără a plăti despăgubiri pentru aceasta".

În speța de față, neexecutarea obligației s-a datorat faptului că instanța judecătorească a suspendat executarea titlului executoriu.

Chiar și legislația specială în domeniu dă posibilitatea susținerii tezei menționate de legislația care reglementează în general obligațiile, cum că este nelegală măsura de a se calcula dobânzi și penalități de întârziere pentru perioada de suspendare a executării.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca dobânzile să se calculeze în absolut orice situație, ar fi precizat acest lucru sau măcar ar fi menționat că dobânzile se calculează nu numai pe perioada de amânare sau eșalonare, ci și în perioadele de suspendare a executării.

Ca o concluzie la cele expuse, se poate reține că, atâta vreme cât legislația specială prevede doar două excepții și anume în cazul executării cu întârziere a unei obligații bugetare, se calculează dobânzi și pentru perioada de amânare sau eșalonare a plății, nemenționându-se printre aceste excepții și perioada de suspendare a executării, rezultă că această ultimă perioadă se înscrie în regula generală, adică nu se calculează daune-interese

În sprijinul tuturor acestor informații invocă prevederile art. 1530 C. civ. potrivit căruia se poate pune în discuție dreptul la daune interese pentru repararea unui prejudiciu (în speța de față dobânzile) doar în situația în care prejudiciul este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau după caz culpabilă a obligației. Este evident că soluția instanței de judecată de suspendare a executării până la soluționarea contestației la executare elimină orice dubiu cu privire la o posibilă neexecutare fără justificare sau după caz culpabilă a obligației din partea UAT Județul Sibiu.

Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/26.07.2013 în sarcina reclamantei s-a stabilit un debit rezultat din aplicarea unei corecții financiare de 5% pentru contractul de achiziție nr. x/14.02.2011.

Nota a fost comunicată reclamantului în data de 5 august 2013.

În contestația la executare înregistrată de reclamant pe rolul Judecătoriei Sibiu sub nr. x/2014, instanța a dispus, prin încheierea din data de 17 iulie 2014, suspendarea executării silite începută în temeiul titlului executoriu nr. x/23.04.2014 până la soluționarea în fond a contestației la executare ce formează obiectul aceluiași dosar.

În același dosar, prin încheierea din data de 25 septembrie 2014, în temeiul art. 413 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea soluționării contestației la executare până la soluționarea acțiunilor în contencios administrativ (fără distinctie), acțiunea în contencios administrativ în care s-a solicitat anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/26.07.2013, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 pe rolul Curții de Apel București, fiind respinsă prin sentința civilă nr. 1876/12.06.2014, definitivă prin respingerea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a recursului reclamantei ca nefondat, prin decizia civilă nr. 2346/29.09.2016.

Prin Procesul-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr. x/14.11.2016 s-a calculat în sarcina reclamantei dobânda datorată pentru neachitarea la termen a obligațiilor stabilite prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/26.07.2013 (titlul de creanță).

Plângerea prealabilă împotriva acestui proces-verbal de calcul a dobânzii a fost respinsă prin Decizia nr. 1/05.01.2017.

Potrivit disp. art. 42 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora:

"(1) Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt scadente la expirarea termenului de plată stabilit în titlul de creanță, respectiv în 30 de zile de la data comunicării titlului de creanță.

(2) Debitorul datorează, pentru neachitarea la termen a obligațiilor stabilite prin titlul de creanță, o dobândă care se calculează prin aplicarea ratei dobânzii datorate la soldul rămas de plată din contravaloarea în RON a creanței bugetare, din prima zi de după expirarea termenului de plată stabilit în conformitate cu prevederile alin. (1), până la data stingerii acesteia, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd altfel.

(3) În vederea încasării de la debitor a dobânzii prevăzute la alin. (2), autoritățile competente care au emis procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare, în aplicarea prevederilor art. 21, au obligația de a calcula cuantumul acesteia și de a emite un proces-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, care constituie titlu de creanță și care se comunică debitorului. Modelul procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.

(4) Rata dobânzii datorate este rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României în vigoare la data întocmirii procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate.

(5) Sumele reprezentând dobânzi datorate pentru neachitarea la termen a obligațiilor prevăzute în titlul de creanță se fac venit la același buget în care se virează și creanța bugetară rezultată din nereguli.

(6) Creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate li se aplică toate prevederile aplicabile creanțelor bugetare rezultate din nereguli, cu excepția celor prevăzute la alin. (2), precum și a celor prevăzute la art. 21 alin. (14) și (15)".

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

A fost invocată de către recurentă incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia nelegalitatea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greșită a legii respectiv a dispozițiilor art. 1530 C. civ., din O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce privește primul motiv de nelegalitate invocat de reclamantă în fața instanței de fond, vizând eroarea privind numele debitorului, reiterat succinct în recurs, Înalta Curte reține că aceasta a fost rectificată prin Nota nr. x/14.12.2016, aspect consemnat inclusiv în cadrul Deciziei nr. 1/05.01.2017, o atare eroare neputând conduce la concluzia nerespectării cerințelor de formă din Anexa nr. 8 la H.G. nr. 875/2011.

In ceea ce privește modul de calcul a dobânzii datorate, în raport de prevederile art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora "Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt scadente la expirarea termenului de plată stabilit în titlul de creanță, respectiv în 30 de zile de la data comunicării titlului de creanță", Nota de constatare nr. x/26.07.2013 a fost primită în data de 05.08.2013, cu confirmare de primire.

Judicios a reținut instanța de fond că textul art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 nu face nicio distincție în ceea ce privește curgerea dobânzilor după cum executarea silită a debitului principal a fost suspendată sau nu, efectul suspendării executării titlului executoriu în cadrul contestației la executare, iar nu a titlului de creanță, în temeiul art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 nefiind altul decât amânarea la plată a debitului, nicidecum și suspendarea definitivă a curgerii dobânzilor.

Textul legii este foarte clar atunci când condiționează curgerea dobânzilor exclusiv de exigibilitatea titlului de creanță, fiind fără nicio relevanță suspendarea titlului executoriu.

Sesizează corect intimatul că recurenta face o confuzie între procedura executării silite, prevăzută de art. 719 C. proc. civ. și procedura suspendării executării actului administrativ, reglementată de art. 14-15 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în vreme ce suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de întrerupere sau de amânare a efectelor manifestării de voință a autorității publice, menită să asigure protecția juridică a persoanei potențial vătămate până la evaluarea legalității deciziei administrative de către instanța de contencios administrativ, suspendarea executării silite având la bază prevederile art. 719 C. proc. civ. are ca efect oprirea cursului urmăririi silite pe perioada în care aceasta operează iar nu în desființarea executării, pe perioada suspendării executării, fiind interzisă efectuarea oricărui act de executare.

În cazul de față, având în vedere că la data de 31.10.2016 a fost recuperată suma de 134.278,95 RON (prin plată voluntară), prin actul administrativ contestat s-a reținut în mod corect că recurenta-reclamantă datorează dobânzi de întârziere pentru perioada cuprinsă între 04.09.2013 (data împlinirii termenului de 30 de zile de plată) și 31.10.2016 (data plății efective).

În ceea ce privește critica recurentei-reclamantei cu privire la dosarul nr. x/2014, acesta a avut ca obiect contestația la executarea silită demarată de AJFP Sibiu, prin Somația nr. 131580/23.04.2014 și a titlului executoriu nr. x/23.04.2014, ce au avut la bază Notele de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/26.07.2013, nr. x/26.07.2013 și nr. x/05.11.2013, emise de MDRAP.

Prin încheierea de ședință din data de 17.07.2014, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Judecătoria Sibiu a dispus suspendarea executării silite demarate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, în temeiul titlului executoriu nr. x/23.02.2014.

Ulterior, prin încheierea din data 25.09.2014, instanța a dispus suspendarea judecății cauzei până la soluționarea acțiunilor în contencios adminstrativ susmenționate.

În ceea ce privește Nota de constatare nr. x/26.07.2014, recurenta-reclamantă a formulat acțiune în anularea acestui act administrativ care a făcut obiectul dosarului nr. x/2014, aflat pe rolul Curții de Apel București, acțiune ce a fost respinsă prin sentința nr. 1876/12.06.2014 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia nr. 2346/29.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Sibiu împotriva sentinței nr. 2695 din 28 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Sibiu împotriva sentinței nr. 2695 din 28 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2020.