ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5925/2020

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Vaslui a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, suspendarea executării procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate emis la 22.03.2018 de către pârât și anularea acestui proces-verbal, precum și a Deciziei nr. 42/08.05.2018 emise de pârât.

Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, prin

Sentința nr. 85 din 19 iunie 2018, a respins cererea de suspendare a judecății cauzei formulată de pârât.

Totodată, a respins, ca neîntemeiate, acțiunea și, totodată, cererea de suspendare a executării procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate emis la 22.03.2018, formulate de reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri, prin două memorii distincte, a declarat recurs reclamantul Municipiul Vaslui, atât în privința soluției de anulare a actelor administrative atacate, cât și în privința soluției de suspendare a executării respectivelor acte, solicitând, totodată, și suspendarea executării sentinței atacate.

3.1. În motivarea căii de atac exercitate împotriva soluției de anulare a actelor administrative atacate, recurentul a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, a susținut că nu există un temei legal care să permită ministerului creditor calcularea unor dobânzi, întrucât corecția care formează obiectul notei de constatare pentru care au fost calculate dobânzi se află în litigiu (dosar nr. x/2016), însă prima instanță nu a ținut cont de acest aspect, aceasta apreciind că indiferent de stadiul de soluționare a respectivei note creditorul poate calcula dobânzile aferente.

Totodată, recurentul a învederat că a solicitat stingerea debitului reținut prin nota de constatare conform O.U.G. nr. 14/2013, iar, ca urmare a răspunsului comunicat, în sensul că se vor efectua verificări în privința proiectului, ulterior a solicitat suspendarea punerii în executare a acestui titlu executoriu, conform art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, dispoziții cu privire la care, în mod eronat, prima instanță a considerat că nu sunt aplicabile în cauză.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate împotriva soluției asupra cererii de suspendare a executării actelor administrative atacate, recurentul a reluat situația de fapt, susținând, în esență, că punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de stabilire a dobânzilor poate avea consecințe negative asupra bugetului instituției.

Potrivit recurentului, în mod greșit prima instanță a reținut că demersul judiciar formulat împotriva notei de constatare, prin care a fost stabilită corecția financiară pentru care au fost calculate dobânzi, nu este de natură a afecta procedura de emitere a procesului-verbal de stabilire a acestor dobânzi și faptul că tot greșit a apreciat că nu sunt incidente prevederile art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011.

În cadrul acestei cereri, recurentul a solicitat, totodată, suspendarea executării sentinței atacate, apreciind că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a acesteia, respectiv urgența, vremelnicia și prevenirea unei pagube.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin încheierea de ședință din data de 13 decembrie 2018, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de Municipiul Vaslui de suspendare a executării sentinței nr. 85 din 19 iunie 2018 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate încheiat la data de 22.03.2018 și a Deciziei nr. 42/08.05.2018 emise de pârât, precum și suspendarea executării titlului executoriu.

Curtea de apel a respins ca neîntemeiate, atât acțiunea privind anularea actelor administrative atacate, cât și cererea de suspendare a executării acestora.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Critica recurentului în sensul că nu există un temei legal care să permită autorității publice pârâte calcularea unor dobânzi, întrucât corecția care formează obiectul notei de constatare pentru care au fost calculate dobânzi a fost contestată, iar litigiul nu a fost soluționat, nu poate fi primită.

Contrar susținerilor părții, faptul că recurentul a contestat Nota de constatare nr. x/2016, prin care s-a stabilit corecția financiară pentru care au fist calculate dobânzi prin procesul-verbal atacat în prezenta cauză, nu conduce la o altă soluție, câtă vreme respectiva notă produce efecte în continuare și, constituind titlu executoriu, a fost pus în executare la data de 04.10.2017, astfel, creanța fiscală principal a fost recuperată de la reclamant.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 42 alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 66/2011, în temeiul cărora autoritatea intimată a procedat la calcularea cuantumului dobânzii și, în consecință, a emis procesul-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, în condițiile O.U.G. nr. 66/2011, care constituie titlu de creanță, cum în mod corect a reținut și prima instanță.

De asemenea, nu poate fi primită nici critica cu referire la prevederile art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 care, în opinia recurentului, sunt aplicabile în cauză ca urmare a solicitării formulate în temeiul O.U.G. nr. 14/2013, întrucât creanța fiscală principală constatată prin nota de constatare invocată este independentă de existența unei fapte penale, respectiv a unei fraude, situație în care procedura de emitere a titlurilor de creanță, inclusiv cele privind dobânzile, nu poate fi suspendată în baza art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2016.

Astfel, creanța principală nefiind condiționată ca existență și întindere de existența unei fapte penale sau a unei fraude, procesul-verbal de calcul al dobânzilor a fost emis în mod legal, având în vedere legătura dintre principal și accesoriu, regimul dobânzilor neputând fi analizat separat de cel al creanței principale.

Or, descoperirea ulterioară emiterii notei de constatare a existenței unei sesizări cu privire la posibila săvârșire a unor infracțiuni sau a unor fraude cu fondurile europene nu afectează obligația și dreptul corelativ al autorității publice intimate să dea curs prevederilor art. .42 din O.U.G. nr. 66/2011.

Prin urmare, interpretând prevederile art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2016, în mod corect judecătorul fondului a reținut că dobânzile calculate de pârât prin procesul-verbal atacat nu sunt în legătură directă cu nicio faptă penală sau fraudă, această legătură putând exista doar în raport cu creanța principală, dar care, în cauză, nu există având în vedere condițiile de emitere a Notei de constatare nr. x/2016 privind corecția financiară principală.

Referitor la criticile privind soluția asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat formulate în temeiul Legii nr. 554/2004, instanța de control judiciar are în vedere soluționarea definitivă a acțiunii în anulare a actului contestat, prin prezenta decizie, astfel, analiza acestor critici ar rămâne fără eficacitate juridică.

În concluzie, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Municipiul Vaslui împotriva sentinței nr. 85 din 19 iunie 2018 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2020.