ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1925/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor ca urmare a transmisiunii legale a calități procesual pasive de la fostul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, respectiv de la fostul Departament pentru Ape, Păduri și Piscicultură, conform prevederilor art. 3 din H.G. nr. 38/20015, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București și Regia Nationala a Pădurilor - Romsilva prin Directia Silvica Giurgiu, a solicitat: - Anularea măsurii rezilierii de drept a Contractului nr. x/20.06.2011, de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 19 denumit Cioflecu. - Anularea procesului-verbal de predare - primire a fondului cinegetic nr. x Cioflecu, obligarea pârâtei ITRSV București si Regia Naționala a Pădurilor Romsilva prin Direcția Silvica Giurgiu sa repună reclamanta în drepturile de gestionari ai fondului cinegetic nr. 19 denumit Cioflecu.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2105 din data de 16 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate și a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Garda Forestieră București, Regia Nationala a Pădurilor - Romsilva prin Directia Silvică Giurgiu, ca neîntemeiată, în totalitate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 2105 din data de 16 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs principal reclamanta A. criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. La data de 29 noiembrie 2016 pârâta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva prin Direcția Silvică Giurgiu a declarat recurs incident împotriva aceleiași sentințe, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului incident, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate de către A. ca fiind îndreptată împotriva unei părți fără calitate procesuală și, în subsidiar, ca inadmisibilă.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a depus întâmpinare la dosarul instanței de recurs, solicitând respingerea recursului principal ca neîntemeiat și menținerea ca legală a sentinței civile nr. 2105 din data de 16 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Prin întâmpinarea depusă, intimta-pârâtă Grada Foresțieră București a solicitat respingerea recursului principal ca nefondat și menținerea hotărării pronunțate de instanța de fond ca fiind legală, în sensul menținerii rezilierii de drept a contractului nr. x/20.06.2011 de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 19 denumit Cioflecu din Județul Giugiu, ca fiind temeinic și legal emisă cu respectarea prevederilor legale în materie. Recurenta-pârâtă Regia Națională a Pădurilor - Romsilva prin Direcția Silvică Giurgiu a depus întâmpinare la dosarul instanței de recurs, solicitând respingerea recursului principal ca nefondat. Totodată, intimta-pârâtă Grada Foresțieră București a depus întâmpinare, solicitând admiterea recursului incident astfel cum a fost formulat și respingerea recursului declarat de A. ca nefondat.

Încheierea de suspendare a judecății Prin încheierea de ședință din 29 mai 2019, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2105 din 16 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precum și a recursului incident declarat de pârâta Regia Natională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Giurgiu împotriva aceleiași sentințe, în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății în sarcina recurentei-reclamante. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță." Totodată, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ.: (1) Când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate. Dispozițiile art. 189 sunt aplicabile." Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 29 mai 2019, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina recurentei-reclamante, cu privire la obligația de plată a taxei judiciare de trimbru, emisă la data de 26 octombrie 2016, care a fost restituită la dosarul cauzei cu mențiunea mutării sediului reclamantei A. de la locul unde s-a dispus citarea. În același sens, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 172 C. proc. civ., reclamanta A. avea obligația înștiințării instanței de judecată cu privire la modificarea locului de citare, desfășurarea normală a procesului fiind împiedicată din vina acesteia. Pe cale de consecință, încheierea de ședință din data de 29 mai 2019 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 29 octombrie 2019. Înalta Curte reține și faptul că în cauză nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 242 alin. (2) C. proc. civ., nu s-au îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina recurentei și nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu subzistă vreun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ. În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.