ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 939/2020

Ședința publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția Civilă la 14 august 2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat-o în judecată pe pârâta B., solicitând instanței de judecată ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal din 9 aprilie 2014, emis de pârâtă, prin care s-a dispus concedierea reclamantei;

În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 1/2005 și cele ale Legii nr. 53/2003.

La 20 noiembrie 2018, C. a formulat o cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei A., în temeiul art. 62 C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 mai 2019, Tribunalul Giurgiu, secția Civilă a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie.

Împotriva acestei încheieri, atât reclamanta A., cât și intervenientul C. au declarat apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2018/a1.

Apelantul-intervenient C. a formulat o cerere de recuzare împotriva doamnei judecător D., în temeiul art. 42 pct. 1, 8 și 13 C. proc. civ., cerere care a fost anulată ca netimbrată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale prin încheierea din 20 august 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 3550/2019 din 22 august 2019, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca nefondate apelurile declarate împotriva încheierii din 14 mai 2019 a Tribunalului Giurgiu, secția Civilă.

Împotriva încheierii din 20 august 2019, C. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia.

În susținerea cererii de recurs, a prezentat argumente cu privire la imparțialitatea judecătorului recuzat, subliniind că acesta ar fi trebuit să formuleze declarație de abținere.

În continuare, recurentul a dezvoltat critici cu privire la fondul litigiului și la probatoriul administrat în cauză și a solicitat instanței de recurs să constate abuzul completului de judecată cu privire la stabilirea în sarcina sa a obligației de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, în contextul în care acțiunile ce au ca obiect litigii de muncă și cererile formulate în cadrul acestora sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru.

A mai susținut autorul căii de atac că nu a fost înștiințat procedural, printr-o citație, cu privire la obligația achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 100 RON. Or, numai în măsura în care s-ar fi procedat astfel ar fi putut să își exercite drepturile ce îi sunt conferite de legiuitor, prin formularea unei cereri de reexaminare ori de scutire de la plata taxei judiciare de timbru.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Recursul are ca obiect încheierea din 20 august 2019, prin care Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a anulat ca netimbrată cererea de recuzare formulată de apelantul-intervenient C. împotriva doamnei judecător D..

Conform art. 53 alin. (1) C. proc. civ., "încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri."

Trebuie subliniat că, deși textul art. 53 alin. (1) C. proc. civ. indică numai încheierile de respingere a cererii de recuzare ca obiect al recursului, dispoziția de anulare a cererii de recuzare ca netimbrată produce aceleași efecte juridice, așa încât și o atare încheiere (de anulare ca netimbrată a cererii de recuzare) este, la rândul său, supusă recursului.

Din analiza art. 53 alin. (1) C. proc. civ. se reține că norma face distincție între încheieri (referindu-se la cele prin care s-a respins cererea de recuzare) și hotărâri (fiind avute în vedere cele prin care se soluționează procesul în care s-a formulat cererea de recuzare). De asemenea, același text de lege distinge, în continuare, după cum hotărârea prin care se soluționează procesul are sau nu caracter definitiv. În măsura în care ea este definitivă, părții îi este recunoscută calea de atac a recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare doar de la comunicarea hotărârii, putând s-o exercite în termen de 5 zile, nu și anterior.

Conform art. 64 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data inițierii procesului - 14 august 2018 (aplicabile în speță, potrivit art. 24 și 25 C. proc. civ.), încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție, dată în primă instanță, poate fi atacată numai cu apel.

În speță, cererea de recuzare a fost formulată în cadrul apelurilor declarate împotriva încheierii din 14 mai 2019, prin care Tribunalul Giurgiu, secția Civilă, în primă instanță, a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul C..

Prin urmare, față de dispozițiile art. 64 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea pronunțată în apelurile declarate împotriva încheierii din 14 mai 2019 este una definitivă.

Așadar, raportat la art. 53 alin. (1) C. proc. civ., încheierea din 20 august 2019, prin care Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a anulat ca netimbrată cererea de recuzare, este susceptibilă de a fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii prin care s-a soluționat cauza.

Cum hotărârea definitivă prin care s-au soluționat apelurile declarate împotriva încheierii din 14 mai 2019 a Tribunalului Giurgiu au fost comunicate recurentului la 4 septembrie 2019, însă recursul a fost declarat anterior, la 30 august 2019, Înalta Curte constată că la acel moment nu se născuse dreptul de a exercita calea de atac, în considerarea argumentelor expuse mai sus.

Faptul că ulterior promovării recursurilor împotriva încheierii de anulare a cererii de recuzare a fost comunicată hotărârea definitivă în apel nu are aptitudinea de a conduce la admisibilitatea recursului, căci admisibilitatea căii de atac se analizează prin raportare la momentul declarării recursului și nu are un regim similar nulității - ca sancțiune de drept procesual care, ca regulă, poate fi acoperită.

În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 53 alin. (1) C. proc. civ., rap. la art. 64 alin. (4) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul C. împotriva încheierii din 20 august 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 iunie 2020.