ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 783/2020

HOTĂRÂRE

30.04.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 783/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 30 aprilie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Prin cererea înregistrată la data de 2 septembrie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE a solicitat să se dispună anularea deciziei de concediere nr. x/01.08.2019 emisă de pârâtă, cu consecința obligării la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata; repunerea părților în situația anterioară, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancțiunea avertismentului scris, cu consecința repunerii părților în situația anterioară emiterii deciziei de concediere; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 din C. proc. civ., art. 78, art. 80, art. 154-158, art. 247-252, art. 268 și art. 272 din Codul Muncii.

Prin sentința civilă nr. 6783 din 28 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE, în favoarea Tribunalului Buzău.

În argumentarea soluției pronunțate, s-a reținut că potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii judecarea conflictelor de muncă este de competența instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul și că reclamanta A. este domiciliată în Municipiul Buzău, județul Buzău.

Întrucât reclamanta este persoană fizică s-a constatat că este aplicabil și art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, republicată, conform căruia "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Tribunalul București a notat că această normă de competență este una alternativă stabilită în beneficiul reclamantului, care este, pentru acest motiv, singurul în măsură să decidă dacă învestește instanța de la domiciliul/reședința sa sau pe cea de la locul de muncă, respectiv angajatorul cu care se judecă.

Cum reclamanta A. nu mai are calitatea de angajat al Societății Române de Televiziune și nici nu a probat că ar avea un alt loc de muncă în circumscripția Tribunalului București, s-a concluzionat în sensul că singura instanță competentă să soluționeze cauza este cea de la domiciliul reclamantei, respectiv Tribunalul Buzău.

La data de 24 decembrie 2019 dosarul a fost înregistrat, sub nr. x/2019, pe rolul Tribunalului Buzău, secția I civilă.

Prin sentința nr. 162/2020 din 4 martie 2020, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția I civilă - Complet specializat de litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Buzău, invocată de reclamantă și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE, în favoarea Tribunalului București. S-a constatat ivit conflictul de competență și s-a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Buzău a reținut următoarele:

Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este una alternativă, (fie instanța de la locul unde își are domiciliul reclamantul, fie instanța de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În cauză, reclamanta A. a fost angajata pârâtei SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE, astfel încât locul de muncă al acesteia se afla la sediul pârâtei din Municipiul București înainte de emiterea deciziei de concediere contestată în litigiul de față.

S-a arătat că normele de competență mai sus enunțate sunt prevăzute în favoarea reclamantului, care are alegerea între cele două instanțe, respectiv cea de la domiciliul său ori cea de la locul de muncă.

Faptul că la data de 1 august 2019 reclamanta a fost concediată nu echivalează cu pierderea dreptului de a sesiza instanța de la fostul loc de muncă.

Interpretarea potrivit căreia simpla emitere a deciziei de concediere de către angajator ar conduce la modificarea regulilor de competență este contrară însuși scopului normei juridice.

A conchide în sensul că decizia unilaterală a angajatorului privind încetarea raporturilor de muncă, obiect al contestației, poate conduce la pierderea dreptului de a sesiza instanța de la locul de muncă al salariatului, ar conduce la recunoașterea efectelor juridice ale unui act care nu este definitiv, fiind tocmai obiect al verificării legalității și temeiniciei în procedura jurisdicțională.

De altfel, actul juridic particular nu poate înfrânge un drept procesual impus printr-o normă obligatorie și imperativă.

Totodată, s-a reținut că reclamanta a făcut și dovada faptului că s-a angajat la o societate, cu sediul tot în Municipiul București, după concedierea dispusă de pârâta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE.

Tribunalul Buzău, secția I civilă a ajuns la concluzia că, în urma alegerii făcute de către reclamanta A. prin introducerea contestației la Tribunalul București, competența teritorială aparține acestei instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 19 martie 2020.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În ceea ce privește competența teritorială, respectiv delimitarea competenței între instanțe de același grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv și norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

În cauza de față, instanțele aflate în conflict negativ de competență au fost sesizate cu o acțiune având ca obiect anularea deciziei de concediere nr. x din 01.08.2019 emise de pârâta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile legii speciale referitoare la conflictele de muncă.

Astfel, art. 269 alin. (1) din Codul muncii prevede că "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești stabilite potrivit legii", iar conform alin. (2) al aceluiași articol "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința".

Pe de altă parte, în stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Articolul 216 din același act normativ stipulează că:

"dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

În conformitate cu dispozițiile art. 116 C. proc. civ. "reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

Așadar, din coroborarea prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 din C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că s-a instituit o competență alternativă care dă posibilitate reclamantului să aleagă, fie instanța competentă de la domiciliul său, fie pe cea de la locul de muncă.

Or, în speță, prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 2 septembrie 2019, reclamanta A. a solicitat să se dispună anularea deciziei de concediere nr. x/01.08.2019 emisă de pârâtă, cu consecința obligării la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata; repunerea părților în situația anterioară, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancțiunea avertismentului scris, cu consecința repunerii părților în situația anterioară emiterii deciziei de concediere.

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul București, instanța judecătorească competentă de la fostul loc de muncă, în circumscripția căreia se află sediul pârâtei SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE, reclamanta a învestit legal această instanță cu soluționarea conflictului de muncă, fixând, în mod definitiv, competența teritorială în favoarea acesteia.

Prin urmare, Tribunalul București nu mai putea să dispună, din oficiu, sau la cererea oricăreia dintre părți, declinarea competenței, prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire a competenței.

Opțiunea reclamantei de a sesiza, fie instanța de la locul în care își are domiciliul, fie pe cea de la fostul loc de muncă, este în deplină concordanță cu dispozițiile legale mai sus evocate.

Față de cele arătate, în aplicarea prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social și art. 116 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.