ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 769/2020

Ședința publică din data de 29 aprilie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la 8 noiembrie 2017 sub nr. x/2017, petenta A. S.R.L. a chemat în judecată pe intimata B. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să anuleze sentința arbitrală nr. 74 din 26 septembrie 2017 și a încheierii din 6 septembrie 2017, pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2017 și să trimită cauza Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în vederea rejudecării. Reclamant a mai solicitat suspendarea executării sentinței arbitrale nr. 74 din din 26 septembrie 2017 până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

Prin încheierea din 7 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de A. S.R.L. și a dispus suspendarea executării sentinței arbitrale nr. 74 din 26 septembrie 2017.

Prin sentința civilă nr. 38 din 25 aprilie 2018, Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în anulare formulată de petenta A. S.R.L.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta A. S.R.L., solicitând casarea sentinței civile nr. 38 din 25 aprilie 2018 și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta face o succintă expunere a situației de fapt în care arată că între cele două societăți care sunt părți în prezenta cauză s-a încheiat la 1 mai 2015 un contract cadru privind executarea unor lucrări din cadrul proiectului "Reabilitarea DN66 contract 5R3 - Bumbești Jiu - Petroșani, km 93+500 - km 126+000", urmat de anexe și acte adiționale. Întrucât intimata nu a respectat termenele de execuție, recurenta a reziliat contractul, notificând-o în acest sens. Mai precizează recurenta că intimata nu a contestat notificarea de reziliere și nici nu și-a executat obligațiile contractuale. Ulterior transmiterii notificării de reziliere, intimata a sesizat Curtea de Arbitraj cu o cerere prin care a solicitat obligarea recurentei la achitarea unor facturi în valoare totală de 2.268.935,21 RON, formându-se dosarul arbitral nr. x/2017, în care recurenta a formulat cerere reconvențională. În cadrul unui alt dosar arbitral nr. x/2017, intimata a formulat o altă cerere susținând pretenții financiare proprii față de recurentă. Prin încheierea din 6 septembrie 2017, tribunalul arbitral a dispus disjungerea cererii reconvenționale formulate de A. S.R.L. în dosarul nr. x/2017 și conexarea acesteia la dosarul nr. x/2017. Prin sentința arbitrală nr. 74 din 26 septembrie 2017, pronunțtă în dosarul nr. x/2017, Curtea de Arbitraj a admis cererea formulată de B. S.R.L. și a dispus obligarea recurentei la plata sumei de 2.632.655,75 RON, reprezentând contravalorea facturilor neachitate, penalități de întârziere și cheltuieli de judecată. Acțiunea în anulare formulată de recurentă împotriva acestei sentințe arbitrale a fost respinsă de Curtea de Apel București prin sentința recurată.

În opinia recurentei, sentința atacată încalcă normele de drept material referitoare la disjungere, respectiv prevederile art. 608 alin. (1) lit. f) și h) C. proc. civ., și principiul libertății contractuale. Se susține că pretențiile recurentei și ale intimatei ar fi trebuit analizate în cadrul aceluiași dosar deoarece recurenta a indicat în notificarea de reziliere că reține, drept cauțiune, facturile rămase de plată, având în vedere că intimata nu și-a respectat obligațiile contractuale, soluționarea cererii reconvenționale fiind intim legată de soluția din dosarul nr. x/2017. Apreciază recurenta că măsura disjungerii cererii reconvenționale este una excepțională, care poate fi luată cu respectarea prevederilor art. 210 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., și că, prin judecarea separata a acestei cereri, drepturile sale ar fi fost încălcate deoarece admiterea cererii reconvenționale ar fi dus în mod automat la respingerea cererii principale ca neîntemeiată.

Se mai arată că instanța care a soluționat acțiunea în anulare nu a analizat corespunzător clauzele contractului și că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 7 alin. (2) din Regulile de procedură arbitrală, ale art. 8, art. 14 alin. (5), art. 22 alin. (2) și (7) C. proc. civ.

Într-o altă critică subsumată aceluiași motiv de recurs, se susține că au fost încălcate normele de drept material privitoare la principiul libertății contractuale și principiul obligativității contractului deoarece Curtea de Apel București nu s-a pronunțat asupra nelegalei invalidări de către tribunalul arbitral a art. 19 lit. b) din contract deși recurenta a arătat că niciuna din părți nu a pus în discuție această chestiune. Astfel au fost încălcate prevederile art. 1270 alin. (1) C. civ. care reglementează forța obligatorie a contractului și cele ale art. 1160 C. civ. privind libertatea contractuală. Recurenta arată că nu este de acord cu cele reținute de curtea de apel în sentința atacată referitor la analizarea și soluționarea de către tribunalul arbitral a tuturor capetelor de cerere, în limitele învestirii, și nici cu modalitatea de interpretare și aplicare a clauzelor contractuale și consideră că astfel au fost încălcate dispozițiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

În drept, recurenta a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea recursului promovat, în raport de dispozițiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., apreciind că doar în situația admiterii acțiunii în anulare, părțile au deschisă calea de atac a recursului și a arătat că argumentele invocate de recurentă sunt nefondate. Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității și respingerea apărărilor legate de fondul cauzei.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse de intimată și a răspunsului la întâmpinare formulat de recurentă, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat prin care s-a reținut că recursul este nul deoarece susținerile recurentei nu pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2020, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor declarate, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta a depus punct de vedere cu privire la raport, solicitând să fie înlăturate concluziile acestuia, iar recursul să fie considerat admisibil. Intimata a depus punct de vedere cu privire la raport, arătând că este de acord cu concluziile raportului.

Analizând recursul, din perspectiva art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, constată că excepția inadmisibilității recursului invocată de intimată prin întâmpinare este nefondată și reține inexistența motivelor de nelegalitate, iar, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul, pentru următoarele argumente:

Cu privire la excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reține că, în mod greșit, intimata a apreciat că, în raport de dispozițiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., poate fi atacată cu recurs numai hotărârea curții de apel prin care a fost admisă acțiunea în anulare. Acțiunea arbitrală a fost transmisă instanței de arbitraj la 27 aprilie 2017, moment la care erau în vigoare prevederile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 17/2017, aplicabilă de la 24 martie 2017. Conform textului de lege modificat, hotărârea curții de apel prin care se soluționează acțiunea în anulare este supusă recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata B. S.R.L. prin întâmpinare.

Cu privire la inexistența motivelor de nelegalitate, Înalta Curte reține prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. în sensul că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum și dezvoltarea lor.

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței care a pronunțat hotărârea atacată.

Se constată că recurenta nu a indicat în concret normele materiale a căror aplicare greșită sau încălcare ar atrage casarea sentinței atacate. Menționarea prevederilor art. 1169 C. civ. și ale art. 1270 C. civ., texte de lege care reglementează principii generale de drept, respectiv libertatea de a contracta și forța obligatorie a contractului, nu este suficientă pentru a încadra aceste critici în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Nici invocarea prevederilor C. proc. civ. referitoare la motivele acțiunii în anulare (art. 608), la principiul egalității (art. 8), la principiul contradictorialității (art. 14), la rolul judecătorului în aflarea adevărului (art. 22) sau ale art. 7 alin. (2) din Regulile de procedură arbitrală nu echivalează cu niște veritabile motive de recurs. În fapt, recurenta este nemulțumită de soluția pronunțată în ceea ce privește acțiunea în anulare, invocând numai cu titlu formal textele de lege menționate mai sus și criticând în realitate modul în care Curtea de Apel București a analizat aspectele de fapt cu care a fost învestită, respectiv aplicabilitatea sau nu a unor prevederi contractuale și raporturile dintre părțile în litigiu în urma rezilierii de către recurentă a contractului. Recurenta critică soluția de disjungere pronunțată de către tribunalul arbitral și nu hotărârea pronunțată de instanța de judecată învestită cu acțiunea în anulare a sentinței arbitrale. Se invocă încălcarea dispozițiilor art. 210 alin. (2) C. proc. civ. ca un motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceste dispoziții fiind norme de procedură a căror critică poate fi eventual subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod va anula recursul declarat de recurenta A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata B. S.R.L. prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 38 din 25 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată astăzi, 29 aprilie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.