ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 743/2020

Ședința publică din data de 3 aprilie 2020

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. x/2017 la data de 17 noiembrie 2017, reclamantul A. în numele și pentru membrului de sindicat B., a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A. în calitate de reprezentant al S.C. C. S.A. - Sucursala Roman solicitând, în contradictoriu cu aceasta, refacerea statului de plată aferent lunii octombrie 2017 și plata integrală a orelor lucrate în această lună, respectiv 56 de ore, din care 48 ore aferente activității de producție în perioada 2-6 octombrie 2017 și 31 octombrie 2017 și 8 ore aferente delegației, la data de 30 octombrie 2017, precum și plata de daune morale în cuantum de 3000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 509 din 15 martie 2018, Tribunalul Neamț a admis excepției lipsei capacității procesuale de exercițiu a intimatei S.C. C. S.A. București - Sucursala Roman, invocată de intimata S.C. C. S.A. București și a respins acțiunea formulată de contestatorul A., în numele și pentru membrul de sindicat B., în contradictoriu cu intimata S.C. C. S.A. - Sucursala Roman., în baza acestei excepții.

A respins excepțiile lipsei de interes și inadmisibilității capetelor de cerere privind refacerea statului de plată aferent lunii octombrie 2017 și privind acordarea daunelor morale, invocate de intimata S.C. C. S.A. București, ca nefondate.

A admis, în parte, acțiunea precizată, formulată de contestatorul A., în numele și pentru membrul de sindicat B., în contradictoriu cu intimata S.C. C. S.A. și a dispus obligarea intimatei să refacă statul de plată aferent lunii octombrie 2017, în sensul consemnării orelor lucrate ca activitate de producție de către contestatorul B. în data de 31 octombrie 2017 și să îi plătească drepturile salariale cuvenite acestuia pentru munca prestată.

A respins celelalte capete de cerere formulate de contestator, ca nefondate.

Împotriva sentinței au formulat apel A. în numele membrului de sindicat B., precum și S.C. C. S.A. (devenită C. S.R.L.).

Prin decizia nr. 248 din 11 martie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a persoanei care a semnat apelul declarat de A. în numele membrului de sindicat B. și, în consecință, a anulat acest apel.

A admis apelul promovat de S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 509 din 15 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L., având ca obiect obligația de a face.

A schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a respins capetele de cerere vizând refacerea statului de plată pentru ziua de 31 octombrie 2017 și, respectiv, plata drepturilor salariale aferente acestei zile.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

A obligat apelantul-reclamant să plătească apelantei-pârâte S.C. C. S.R.L. în sumă de 1000 RON cheltuieli de judecată, în apel, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant A. în numele membrului de sindicat B., solicitând admiterea căii de atac și modificarea deciziei atacate, în sensul obligării pârâtei S.C. C. S.R.L. la plata daunelor morale în cuantum de 3000 RON.

În cadrul cererii de recurs, recurentul-reclamant a precizat că instanțele de fond nu au ținut cont de faptele grave care le-a înfăptuit conducerea S.C. S.C. C. S.R.L., răzbunându-se pe membrul de sindicat B. care, deși s-a prezentat la serviciu în data de 31 octombrie 2017, când a prestat munca pentru intimata-pârâtă, conducerea acesteia a modificat în mod abuziv pontajul pentru aceasta dată, salariatul fiind trecut în concediu de odihnă, fără ca acesta sa aibă întocmită o nota de concediu pentru această zi.

A invocat presiuni pe care conducerea intimatei-pârâte le-a făcut atât asupra membrului nostru sindicat B., cât și asupra altor salariați care fac parte din conducerea A..

Recurentul a susținut că intimata a încercat subjugarea salariaților, pentru a-i îmbolnăvi psihic, iar când aceștia ajungeau să se îmbolnăvească, să recurgă la recomandarea către medicul specialist internist de a nu mai trata salariații, astfel cum a fost cazul membrului de sindicat B..

A arătat că membrului de sindicat B., totodată, președinte ales al A., ca urmare a faptului că, în calitatea sa de lider, nu a executat comenzile transmise de conducerea intimatei-pârâte, i-a fost schimbat locul de muncă în mai multe sectoare, cu scopul de a-l distanța de colegi, a-l denigra și a-l stresa, procedând la batjocorirea si îmbolnăvirea acestuia, fapte ce s-au concretizat în peste 90 de zile de îngrijiri medicale.

Totodată, a precizat că a fost necesară deschiderea de către SINDICAT a unei acțiuni in instanță pentru obținerea drepturilor restante neacordate și pentru acordarea dreptului la concediul de odihnă restant pe doi ani în urmă.

Intimata-pârâtă C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția inadmisibilității recursului și, în subsidiar, excepția nulității recursului, raportat la dispoziția art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare.

În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor apreciind că recursul este inadmisibil, întrucât, decizia pronunțată de instanța de apel este definitivă, așa cum prevăd dispozițiile art. 274 din Codul muncii.

Prin încheierea din data de 6 decembrie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Înalta Curte a fixat termen în completul de filtru, la data de 3 aprilie 2020, fără citarea părților, pentru analizarea admisibilității în principiu a recursului.

Examinând, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul formulat, Înalta Curte constată următoarele:

Conform textului art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Se constată că recursul declarat vizează decizia nr. 248 din 11 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă în prezentul litigiu, al cărui obiect este "obligație de a face - litigiu de muncă".

În speță sunt incidente dispozițiile art. 483 din C. proc. civ., modificat prin art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Noul C. proc. civ., al cărui prim alineat stipulează, în forma în vigoare de la data introducerii cererii de chemare în judecată, că:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Potrivit alin. (2) al textului menționat:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Totodată, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. stipulează că "sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs".

În raport cu obiectul cererii, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente și prevederile art. 214 din Legea nr. 62/2011, care prevăd că hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului.

Prin urmare, cu privire la aceste litigii, deciziile pronunțate de instanțele de apel sunt definitive, nefiind supuse recursului.

Recunoașterea unei căi extraordinare de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii, consacrat de art. 16 din Constituția României, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 214 din Legea nr. 62/2011 coroborate cele ale art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., în raport și cu textul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția invocată de intimata-pârâtă și va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. în numele membrului de sindicat B. împotriva deciziei nr. 248 din 11 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. în numele membrului de sindicat B. împotriva deciziei nr. 248 din 11 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată astăzi 3 aprilie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.