ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 720/2020

Ședința publică din data de 31 martie 2020

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ la 14 februarie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul A., în numele și pentru membrul său B. a chemat în judecată pârâta S.C. C. S.A. - Sucursala Roman, solicitând obligarea acesteia la aprobarea notei de concediu de odihnă aferent anului 2016, pentru perioada 4 - 13 ianuarie 2017 și pentru 16 ianuarie 2017, repunerea în situația anterioară, respectiv anularea orelor nemotivate, așa cum figurează în fluturașul de salariu aferent lunii ianuarie 2017 și plata daunelor morale, în cuantum de 60.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 719 din 25 mai 2018, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ, s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantului, raportat la dispozițiile art. 40 alin. (1) lit. a), art. 149, art. 151 alin. (2) și art. 253 din Codul Muncii. De asemenea, s-a respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată formulat de pârâta S.C. C. S.A.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul A., pentru membrul de sindicat B., cât și pârâta S.C. C. S.A. - București.

Prin decizia nr. 220/2019 din 1 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, s-a respins excepția lipsei calității de reprezentant al apelantului-reclamant, dar și excepția decăderii acestuia din dreptul de a-și motiva apelul. De asemenea, s-a respins ca nefondat apelul reclamantului și s-a admis apelul pârâtei, în sensul schimbării în parte a sentinței apelate, reclamantul fiind obligat la plata către pârâtă a sumei de 7.378 RON, cheltuieli de judecată la fond, celelalte dispoziții ale sentinței fiind menținute.

Totodată, apelantul-reclamant a fost obligat să plătească apelantului-pârât suma de 3.340 RON reprezentând cheltuieli de judecată aferente apelului, cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

La 5 martie 2019, reclamantul A., în numele membrului de sindicat B. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 220/2019 din 1 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, motivele de recurs fiind depuse la 4 aprilie 2019.

Recurentul a susținut în esență că nu-i poate fi imputat faptul că nu și-a efectuat concediu de odihnă în perioada în care a fost programat, iar solicitarea zilelor de concediul aferente anului 2016, în perioada 4.01 - 13.01.2017 de către B. trebuia aprobată, conform dispozițiilor art. 24 alin. (3) din CCM la nivelul S.C. C. S.A.

La 4 iunie 2019, intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. (fostă C. S.A), în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al pârâtei S.C. C. S.R.L. - Sucursala Roman a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, având în vedere prevederile art. 214 și art. 216 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., art. 457 alin. (2) C. proc. civ. și, respectiv art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

Intimata-pârâtă a invocat și excepția nulității recursului, apreciind că recurentul-reclamant nu a indicat în argumentarea recursului motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. care ar putea fi incidente, iar dezvoltarea acestora nu reprezintă critici de nelegalitate ale deciziei recurate, neputând fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fapt ce atrage nulitatea recursului conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

La 24 iunie 2019, recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, prin a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Prin rezoluția aflată la dosar, s-a stabilit că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 alin. (1) lit. l) din O.U.G. nr. 80/2013 și art. 270 din Codul muncii.

Magistratul-asistent raportor a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, acestea înțelegând să nu își exercite acest drept.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 31 martie 2020.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prezentul recurs a fost declarat împotriva deciziei nr. 220/2019 din 1 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, ce are ca obiect soluția pronunțată împotriva hotărârii primei instanțe cu privire la aprobarea notei de concediu de odihnă aferent anului 2016, pentru perioada 4 - 13 ianuarie 2017 și pentru 16 ianuarie 2017, precum și repunerea în situația anterioară, respectiv anularea orelor nemotivate, fiind în domeniul litigiilor de muncă.

Astfel, decizia recurată are caracter definitiv de la pronunțarea sa, motiv pentru care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 din C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Potrivit dipozițiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011, republicată și modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal, hotărârile instanței de fond fiind supuse numai apelului, astfel cum dispune art. 214 din același act normativ.

Art. 216 din Legea nr. 62/2011 statuează că prevederile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

În raport cu prevederile legale evocate, decizia recurată nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 din C. proc. civ.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii, iar din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă.

În consecință, având în vederea dispozițiile legale evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A., în numele membrului de sindicat B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A., în numele membrului de sindicat B. împotriva deciziei nr. 220/2019 din 1 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată astăzi, 31 martie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.