ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 570/2020

Ședința publică din data de 6 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 13 februarie 2015 pe rolul Tribunalului Galați, secția a II-a civilă, reclamanta DRUMURI și PODURI S.A. Galați, în insolvență, PRIN LICHIDATOR JUDICIAR A. - Galați (în prezent SP B.), a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. GRECIA și C. S.A. GRECIA - SUCURSALA ROMÂNIA obligarea pârâtelor la plata sumei de 621.103,18 RON, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate și a sumei de 682.918,17 RON, penalități de întârziere.

A solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a considerat incidente în cauză prevederile C. civ. din 1864, având în vedere că, la data contractării serviciilor, 26 mai 2011, erau incidente prevederile art. 969 C. civ. din 1864, potrivit cărora contractul este legea părților.

La data de 20 februarie 2015 reclamanta a formulat o cerere completatoare, prin care a solicitat obligarea pârâtelor și la plata sumelor de 99.683.76 RON și, respectiv, de 66,80 RON, reprezentând penalități restante.

Prin încheierea de ședință din data de 11 iunie 2015, Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. S.A. GRECIA.

Prin încheierea pronunțată la data de 3 februarie 2017, Tribunalul a respins cererea de suspendare a cauzei formulată de pârâta C. S.A. GRECIA - SUCURSALA ROMÂNIA, ca nefondată.

A repus cauza pe rol și a fixat termen de judecată la data de 13 martie 2017.

Ulterior, prin încheierea de ședință din data de 6 aprilie 2017, Tribunalul Galați, secția a II-a civilă a acordat părților cuvântul în dezbateri, dispunând amânarea pronunțării la data de 20 aprilie 2017. Ulterior, pronunțarea a fost amânată, succesiv, la datele de 4 mai 2017 și, respectiv, 9 mai 2017.

Prin sentința civilă nr. 74 din data de 9 mai 2017 Tribunalul Galați a respins acțiunea promovată în contradictoriu cu pârâta SC. C. S.A. - GRECIA, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis acțiunea completată și formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta SC. C. S.A. - SUCURSALA ROMÂNIA și a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 621.103,18lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale scadente și neachitate, suma de 782.668,73 RON - reprezentând penalități de întârziere calculate la valoarea debitului reprezentând totalitatea facturilor fiscale emise de reclamantă în baza contractului de executare lucrări din 26 mai 2011, începând cu data scadenței fiecărei facturi fiscale, până la data de 12 octombrie 2014, inclusiv, și suma de 1.000 RON, reprezentând, cheltuieli de judecată, constând în onorariu de expert.

Împotriva acestei sentințe și a încheierilor din datele de 3 februarie 2017 și 6 aprilie 2017 pronunțate de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă în dosar, au declarat apel apelantele-pârâte SC. C. S.A. - GRECIA și C. S.A. GRECIA - SUCURSALA ROMÂNIA.

Prin încheierea de ședință din data de 5 septembrie 2018 pronunțată în apel, Curtea de Apel Galați, secția I Civilă, prealabil acordării cuvântului părților în susținerea apelului, a respins, ca neîntemeiate, obiecțiunile formulate de apelante la raportul de expertiză, apreciind că expertul a răspuns obiectivelor stabilite, concluziile lucrării urmând a fi apreciate de către instanță în contextul materialului probator care a fost administrat în cauză.

Prin decizia nr. 144/A din data de 17 septembrie 2018, Curtea de Apel Galați, secția I Civilă a admis excepția lipsei de interes în promovarea apelului pârâtei C. S.A. GRECIA.

A respins, ca lipsit de interes, apelul promovat de pârâta C. S.A. GRECIA împotriva sentinței civile nr. 74 din 9 mai 2017 și împotriva încheierilor din datele de 3 februarie 2017 și 6 aprilie 2017 pronunțate de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2015.

A respins, ca nefondat, apelul promovat de pârâta C. S.A. GRECIA - SUCURSALA ROMÂNIA împotriva încheierilor menționate.

A admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 74 din 9 mai 2017 a Tribunalului Galați, secția a II-a civilă.

A schimbat, în parte, sentința apelată și, în rejudecare:

A admis excepția inadmisibilității promovării acțiunii în pretenții pentru suma de 403.338,34 RON și, în consecință, a respins, ca inadmisibile, aceste pretenții.

A admis, în parte, acțiunea în pretenții, astfel cum a fost completată și, în consecință, a obligat pârâta C. S.A. GRECIA - SUCURSALA ROMÂNIA să plătească reclamantei suma de 52.071,72 RON, debit principal.

Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 622.963,61 RON, cu titlu de penalități de întârziere calculate până la data de 12 octombrie 2014.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a înlăturat dispozițiile contrare deciziei pronunțate.

Împotriva acestei deciziei nr. 144/A din 17 septembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I Civilă au declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. DRUMURI ȘI PODURI S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SP B., la data de 29 octombrie 2018 și recurenta-pârâtă C. S.A. GRECIA - SUCURSALA ROMÂNIA, la data de 1 noiembrie 2018, aceasta formulând recurs și împotriva încheierii de ședință din data de 5 septembrie 2018, pronunțată de instanța de apel.

Recurenta-reclamantă DRUMURI ȘI PODURI S.A. prin LICHIDATOR JUDICIAR SP B. și-a subsumat criticile formulate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea vizând nerespectarea, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 22 alin. (2) și (4), art. 36, art. 56 alin. (1) și art. 391, toate din C. proc. civ.,precum și a prevederilor art. 205 C. civ. și ale art. 43 alin. (1) și art. 44 din Legea nr. 31/1990.

A invocat, în esență, că instanța de apel a omis să pună în discuția părților aspectul referitor la calitatea procesuală activă a pârâtei C. S.A. GRECIA și nu a luat în considerare solicitarea recurentei-reclamante de repunere pe rol a cauzei, în vederea completării probatoriului.

Recurenta-pârâtă C. S.A. GRECIA - SUCURSALA ROMÂNIA și-a subsumat criticile motivelor de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 și 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și să trimiterea cauzei aceleiași instanțe de apel pentru o nouă judecată a apelului.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat încheierea de ședință de la termenul din 5 septembrie 2018, sub aspectul soluției de respingere a obiecțiunilor formulate oral (cu motivarea că "sunt altele decât cele scrise") și a obiecțiunilor formulate în scris (cu motivarea că sunt "neîntemeiate, întrucât expertul a răspuns obiectivelor stabilite").

A invocat caracterul eliptic și superficial al raportului de expertiză efectuat în apel de expertul D. și a susținut că instanța de apel a ignorat textul art. 337 C. proc. civ., care nu impune în sarcina părții obligația de a formula obiecțiunile la raportul de expertiză în formă scrisă, acestea putând a fi formulate și oral, urmând a fi consemnate în încheierea de ședință.

A mai susținut nemotivarea sau motivarea sumară a soluției de respingere a obiecțiunilor la raportul de expertiză, considerând instanța de apel că:

"expertul a răspuns obiectivelor stabilite" și a arătat că, în acest mod, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art. 6 din C. proc. civ.

Sub aspectul cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a criticat nelegala respingere de către instanța de apel a motivului de apel referitor la excepția de neexecutare a contractului.

A precizat că, în cadrul apelului formulat, a invocat greșita respingere de către instanța de fond a excepției de neexecutare a contractului, motivat de faptul că intimata-reclamantă nu și-a îndeplinit la termenul asumat și în totalitate obligația de a executa lucrărilor convenite, ceea ce dădea dreptul recurentei-pârâte la refuzul de a achita plata contravalorii lucrărilor.

Deși a constatat ca adevărate susținerile recurentei-pârâte, întrucât "Tribunalul a constatat că ceea ce nu s-a executat este în proporție de nici 10%", instanța de apel a considerat că acest procent nu poate conduce la admiterea acțiunii și a reținut că, în situația în care termenul de finalizare a lucrărilor a fost depășit, acest aspect trebuia valorificat prin "sancționarea" contractului de antrepriză și lăsarea fără efecte pentru viitor a acestui contract.

A apreciat că acest raționament al instanței de apel a lăsat fără conținut excepția de neexecutare a contractului, care reprezintă primul și cel mai important mijloc de apărare pus la îndemâna părții căreia i se pretinde executarea obligației ce îi incumbă, în condițiile în care cocontractantul nu și-a îndeplinit întocmai și la termen propriile obligații.

Precizând că doctrina a statuat că, pentru a se putea invoca excepția de neexecutare a contractului, este necesar să existe o neexecutare, chiar și parțială, dar suficient de importantă, a considerat că această condiție este îndeplinită în cauză, întrucât neexecutarea a privit atât elementul temporal, cât și cel substanțial, fiind suficient de importantă, încât a condus la refuzul Beneficiarului final, Primăria Municipiului Galați, de a achita plata întregii valori a contractului de lucrări.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, a arătat că trebuie analizată și nelegala respingere de către instanța de apel a motivului de apel referitor la confuzia instanței de fond cu privire la condițiile acțiunii în răspundere contractuală (față de constatarea caracterului cert, lichid și exigibil al creanței pretinse) și condițiile prescrise de procedura ordonanței de plată.

A considerat că, aprecierea instanței de fond că:

"reclamanta are împotriva pârâtei o sumă certă, lichidă și exigibilă, pentru care poate cere sprijinul Statului pentru recuperarea sa de la pârâta - debitoare" a demonstrat, în opinia recurentei-pârâte, că instanța de fond nu a fost preocupată de verificarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile contractuale, ci a aplicat regulile procedurii ordonanței de plată, reglementată de dispozițiile art. 1014 și următoarele din C. proc. civ.

Or, cele două tipuri de acțiuni au o configurație juridică diferită și un regim probatoriu separat: dacă în cazul acțiunii în răspundere civilă contractuală reclamantul trebuie să dovedească existența unei obligații izvorâte dintr-un contract și neexecutarea culpabilă a obligației de către pârât, în cazul ordonanței de plată, creditorul trebuie să demonstreze existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris însușit de părți prin semnătură.

A susținut că doar din această perspectivă poate fi explicată relevanța pe care instanța de fond a acordat-o semnării/acceptării facturilor fiscale și situațiilor de lucrări emise de intimata-reclamantă, câtă vreme recurenta-pârâtă nu a contestat niciodată valoarea lucrărilor, ci a invocat neexecutarea acestora la termenul contractual (30 iunie 2012) și parțiala lor executare defectuoasă (cu neconformități de ordin calitativ), consecința fiind neacceptarea lucrărilor de către beneficiarul final și refuzul acestuia de a achita contravaloarea lor.

Împrejurarea că instanța de apel a respins acest motiv, apreciind că s-a avut în vedere, la fond, că:

"reclamanta are împotriva pârâtei o obligație perfectă, ce poate fi solicitată și recunoscută în justiție", încalcă, în opinia recurentei-pârâte, regulile răspunderii contractuale, care impun instanței de judecată să verifice doar îndeplinirea condițiilor privind existența contractului și a neexecutării obligației, în tot sau în parte (ambele instanțe reținând că s-ar fi executat "peste 90% din lucrarea contractată", rămânând deci un procent de 10% care nu a fost executat).

În condițiile în care ambele acest condiții sunt îndeplinite în cauză, a susținut că este prezumată culpa părții adverse, conform art. 1082 din C. civ. din 1864.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 28 decembrie 2018, recurenta-reclamantă DRUMURI ȘI PODURI S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SP B. a invocat, în principal, excepția nulității recursului recurentei-pârâte C. S.A. GRECIA - SUCURSALA ROMÂNIA., în raport cu prevederile art. 490 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, excepția tardivității recursului recurentei-pârâte.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-pârâtă C. S.A. GRECIA - SUCURSALA ROMÂNIA. a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantă, înregistrată la dosar la data de 27 decembrie 2020, prin care a solicitat respingerea recursului recurentei-reclamante, ca inadmisibil, în raport cu prevederile art. 459 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, recurenta-pârâtă a invocat excepția tardivității cererii completatoare a recursului.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Prin încheierea din 19 aprilie 2019, s-a dispus comunicarea raportului către părți și s-a pus în vedere acestora că au posibilitatea să depună în scris puncte de vedere în termen de 10 zile de la data comunicării, asupra raportului întocmit.

Prin decizia civilă nr. 88 din data de 17 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în raport cu dispozițiile art. 459 C. proc. civ., a respins, ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă DRUMURI ȘI PODURI S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SP B. împotriva deciziei civile nr. 144/A din 17 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

A respins excepțiile tardivității și nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. GRECIA - SUCURSALA ROMÂNIA.

A admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva încheierii din 5 septembrie 2018 și a deciziei civile nr. 144/A din 17 septembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, stabilind termen pentru soluționarea recursului la data de 6 martie 2020, cu citarea părților.

În motivarea soluției de respingere, ca inadmisibil, a recursului declarat de recurenta-reclamantă DRUMURI ȘI PODURI S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR SP B. împotriva deciziei civile nr. 144/A din 17 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, instanța de recurs a reținut că reclamanta nu a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 74 din 9 mai 2017, prin care prima instanță a respins acțiunea promovată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. - GRECIA, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, nici împotriva încheierii din 11 iunie 2015, prin care Tribunalului Galați a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte.

În raport cu împrejurarea că recursul recurentei-reclamante vizează exclusiv greșita soluționare, de către prima instanță, a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. S.A. - GRECIA, Înalta Curte a constatat, în raport cu dispozițiile art. 459 C. proc. civ., că aceste critici nu pot fi formulate omisso medio, recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei instanței de apel fiind respins, ca inadmisibil.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. GRECIA - SUCURSALA ROMÂNIA, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Din considerentele încheierii din 5 septembrie 2018, criticată de recurenta-pârâtă din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., rezultă că instanța de apel, constatând că obiecțiunile susținute oral sunt diferite de cele susținute în scris ., a consemnat că:

"din obiecțiunile formulate în scris rezultă că principala nemulțumire este aceea că expertul nu s-a deplasat efectiv la locul respectiv" și a solicitat apărătorului recurentei să dezvolte acest aspect.

Ca urmare, reprezentantul recurentei-pârâte a procedat la dezvoltarea acestei obiecțiuni, dar și a restului obiecțiunilor la raportul de expertiză, formulate în scris, astfel cum reiese din cele consemnate în încheierea de ședință criticată .

Se reține că instanța de apel, după deliberarea cu privire la ansamblul obiecțiunilor formulate de recurente la raportul de expertiză, le-a apreciat ca fiind neîntemeiate, motivat de împrejurarea că "expertul a răspuns obiectivelor stabilite, concluziile lucrării urmând a fi apreciate de către instanță în contextul materialului probator care a fost administrat în cauză".

În consecință, în ceea ce privește critica subsumată dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei-pârâte, în sensul că soluția de respingere a obiecțiunilor formulate oral ar fi fost nemotivată sau că ar fi avut în vedere motivul că aceste obiecțiuni ar fi "altele decât cele scrise", este inadmisibilă, neputând fi analizată în calea de atac a recursului.

Argumentele formulate cu privire la soluția de respingere, de către instanța de apel a obiecțiunilor la raportul de expertiză (fără a se distinge între cele orale sau scrise), cu motivarea că sunt "neîntemeiate, întrucât expertul a răspuns obiectivelor stabilite", nu vizează elemente de legalitate, ci de temeinicie ale încheierii recurate, referindu-se exclusiv la modul în care instanța de apel, suverană în ceea ce privește aprecierea asupra încuviințării și interpretării probatoriului, a decis asupra necesității de a administra un mijloc de probă.

În ceea ce privește critica formulată în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., referitoare la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 337 din C. proc. civ., se constată că instanța de apel, astfel cum rezultă din considerentele deciziei atacate, nu a distins, în argumentarea deciziei de respingere a obiecțiunilor la raportul de expertiză, între obiecțiunile orale și cele formulate în scris, ci doar a remarcat faptul că recurenta-pârâtă a formulat, în fața instanței alte obiecțiuni față de cele depuse la dosar în scris.

Ca atare, Înalta Curte apreciază critica ca nefiind întemeiată, întrucât, din motivarea instanței de apel rezultă că aceasta, după ascultarea părții și analiza temeiurilor invocate în susținerea cererii de încuviințare a obiecțiunilor, a apreciat că nu sunt necesare lămuriri sau completări ale raportului de expertiză, fără a face vreo deosebire între caracterul oral sau scris al obiecțiunilor formulate.

Astfel, nu se poate susține că ar fi fost încălcate dispozițiile art. 337 din C. proc. civ., instanța de apel făcând o corectă aplicarea a acestui text.

Cu privire la recursul formulat împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, recurenta-pârâtă a invocat, în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nelegala respingere de către instanța de apel a motivului de apel referitor la excepția de neexecutare a contractului.

În conținutul criticii, s-a arătat că instanța de apel, deși a reținut că intimata-reclamantă nu și-a îndeplinit la termenul asumat și în totalitate obligația de a executa lucrărilor convenite, a considerat că procentul de nici 10% al lucrărilor neexecutate nu poate conduce la admiterea excepției de neexecutare, nefiind îndeplinită condiția ca asemenea neexecutare, chiar și parțială, să fie suficient de importantă în cauză. În acest context, instanța de apel a sugerat recurentei-pârâte alte căi procesuale de valorificare a pretențiilor sale, constând în "sancționarea" contractului de antrepriză și lăsarea fără efecte pentru viitor a acestui contract.

Verificând argumentele recurentei-pârâte, se constată că aceasta nu reclamă încălcarea sau greșita aplicare a unor texte legale, astfel cum impune motivul de recurs invocat, ci este nemulțumită de modul în care instanța de apel, în analiza a asupras motivului de apel formulat de pârâtă, a apreciat asupra semnificației și importanței lucrărilor neexecutate, în contextul mai larg al obiectului contractului de antrepriză și al termenelor de execuție și, respectiv, de plată a lucrărilor, stabilind, sub aspectul situației de fapt, că procentul rămas neexecutat, atât sub aspect calitativ, cât și sub aspect cantitativ, precum și întârzierile înregistrate în execuție, nu pot reprezenta un just temei pentru invocarea cu succes a excepției de neexecutare a contractului.

Acest tip de critici - ce vizează, în principal, soluțiile conținute de hotărârea instanței de fond - nu pot fi analizate în recurs, deoarece calea de atac formulată de recurenta-pârâtă este dedicată, potrivit reglementărilor din C. proc. civ., verificării aspectelor de nelegalitate ale deciziei instanței de apel, și nu reexaminării aspectelor ce conturează starea de fapt incidentă în cauză.

În cadrul aceluiași motiv de recurs, recurenta-pârâtă a mai arătat că în mod nelegal a respins instanța de prim control judiciar motivul de apel referitor la pretinsa confuzie a instanței de fond între condițiile unei acțiuni în răspundere contractuală și cele ale ordonanței de plată, procedură prevăzută de dispozițiile art. 1014 și următoarele din C. proc. civ.

Și această critică (subsumată, în realitate, dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.) se referă, în principal, la soluția pronunțată de către instanța de fond.

Verificând, sub aspectele relevante, hotărârea instanței de apel, Înalta Curte constată că în conținutul motivării, instanța de apel a reținut că, potrivit sentinței pronunțate în cauză, reclamanta are împotriva pârâtei o creanță dată de o sumă certă, lichidă și exigibilă, "pentru care se poate cere sprijinul Statului pentru recuperarea ei".

A mai reținut instanța de apel că acest lucru semnifică că reclamanta are împotriva pârâtei o obligație perfectă, ce poate fi solicitată și recunoscută în justiție".

Or, aceste constatări ale instanței de apel nu echivalează cu rezolvarea cauzei prin aplicarea dispozițiilor incidente în procedura ordonanței de plată, ci dovedește că instanța a avut în vedere îndeplinirea tuturor elementelor de fapt și de drept caracteristice unei acțiuni în pretenții de drept comun (ce presupune existența unei creanțe certe, lichide și exigibile), în special din perspectiva invocării de către recurenta-pârâtă a excepției de neexecutare a contractului, care, în cauză, a urmărit dovedirea caracterului incert al obligației intimatei-reclamante.

În consecință, critica analizată este neîntemeiată, însăși punerea în discuție a excepției de neexecutare a contractului nefiind posibilă decât în cadrul unei acțiuni întemeiate pe dreptul comun.

Recurenta-pârâtă a mai formulat, asociat acestei critici, susținerea că în speță ar fi fost încălcate regulile răspunderii contractuale, deoarece în cauză sunt îndeplinite condițiile privind existența contractului și a neexecutării obligației, fiind astfel prezumată culpa părții adverse, conform art. 1082 din C. civ. din 1864.

Nici această critică nu poate fi examinată în recurs, întrucât, la fel ca în cazul criticii privind greșita apreciere asupra îndeplinirii condițiilor excepției de neexecutare, aspectele legate de stabilirea elementului de fapt al culpei țin de temeinicia hotărârii, nu de legalitatea acesteia.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că în speță, în raport cu criticile analizate, nu se confirmă existența unor motive de nelegalitate ale deciziei atacate, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. GRECIA - SUCURSALA ROMÂNIA împotriva deciziei civile nr. 144/A din 17 septembrie 2018 și a încheierii de ședință din data de 5 septembrie 2018, ambele pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2020.