ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 465/2020

Ședința publică din data de 19 februarie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 30 octombrie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2017, reclamantele JIDVEI S.R.L. - Filiala Alba și A. S.R.L. - Filiala Alba au chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să fie obligată pârâta către prima reclamantă la plata sumei de 1.912.541 RON, cu titlu de despăgubire pentru producerea evenimentului asigurat, sumă la care să se calculeze dobânda legală, precum și către cea de-a doua reclamantă la plata sumei de 317.939 RON, cu același titlu și în aceleași condiții, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1810 din 7 iunie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe reclamantele au declarat apel, solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia nr. 1105A din 21 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul reclamantelor.

Împotriva acestei decizii, reclamantele au declarat recurs, solicitând casarea hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În memoriul depus la dosar, autoarele căii de atac au indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prima critică dezvoltată de acestea vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2200 C. civ.

În susținere, recurentele au arătat că, raportând prevederile coroborate ale art. 2200-2201 C. civ. la contractul de asigurare constatat prin polița de asigurare, rezultă că aceasta din urmă, pentru a-și putea produce efectele, trebuie să cuprindă dispozițiile esențiale ale contractului, astfel încât orice prevedere menționată în anexele poliței doar să completeze condițiile asigurării, nu să le modifice.

Detaliind, au apreciat ca fiind eronată concluzia instanței de apel în sensul că nu sunt incidente în speță prevederile art. 1202 alin. (3) C. civ., potrivit cărora clauzele negociate prevalează asupra celor standard, întrucât modalitatea de calcul a despăgubirilor nu a fost negociată și menționată în poliță.

În continuare, au subliniat că, deși în polița de asigurare nu a fost menționat expres modul de calcul, mențiunile esențiale ce ar fi putut fi folosite la stabilirea primei de asigurare și a despăgubirilor au fost negociate prin contractul de asigurare. Din acest punct de vedere, recurentele au apreciat că instanța de apel a statuat în mod greșit că în speță nu ar fi aplicabil principiul specialia generalibus derogant.

Au relevat recurentele aspectul că instanța de apel a apreciat în mod greșit că "apelantele reclamante nu au dovedit și nu au argumentat pertinent de unde ar rezulta că indemnizația de asigurare ar trebui stabilită prin raportare la valoarea producției pe care aceasta ar fi obținut-o", întrucât acest aspect reiese în mod cert din cuprinsul poliței.

Au mai arătat autoarele recursului pendinte că este lipsită de pertinență interpretarea instanței de apel în sensul că valoarea producției este menționată în polița de asigurare doar pentru a se calcula gradul de dezdăunare.

Astfel, față de aspectele relevate, autoarele căii de atac au conchis că instanța de prim control judiciar a ignorat dispozițiile art. 1202 C. civ., care prevăd caracterul prevalent al clauzelor negociate asupra clauzelor standard și a apreciat în mod eronat că, în situația în care nu s-ar aplica dispozițiile Condițiilor generale, ar fi lipsite de efecte prevederile contractuale, încălcându-se astfel dispozițiile art. 1268 C. civ.

În cadrul celei de-a doua critici recurentele au invocat ignorarea dispozițiilor art. 1269 alin. (2) C. civ., potrivit cărora stipulațiile înscrise în contractele de adeziune se interpretează împotriva celui care le-a propus, această prevedere având rolul de a asigura un echilibru de forțe între cele două părți ale unui atare contract. Din această perspectivă, au arătat că instanța de prim control judiciar a aplicat în mod eronat dispozițiile legale evocate, interpretând clauzele îndoielnice în favoarea intimatei, partea care le-a propus.

Au mai arătat autoarele prezentului demers judiciar că, în realitate, intimata a redactat Condițiile generale ale contractului, în mod îndoielnic, fără acuratețe juridică și au apreciat că această atitudine ar trebui sancționată.

În finalul cererii, au evocat jurisprudența pe care au considerat-o relevantă în cauză.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte, B. S.A., care la 4 octombrie 2019 a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului, susținând că criticile dezvoltate de recurente nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și a solicitat în principal, anularea recursului ca nefondat și, în subsidiar respingerea ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 11 decembrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți, care însă nu au depus puncte de vedere la acesta.

La termenul din 19 februarie 2020, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., chestiunea timbrajului, ca și condiție de formă extrinsecă, pe care cererea de recurs trebuie să o îndeplinească, reține următoarele:

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În speță, în etapa regularizării, constatându-se că recursul nu este timbrat, s-a stabilit în sarcina recurentelor obligația achitării unor taxe judiciare de timbru în cuantum de 11.365 RON, pentru JIDVEI S.R.L. - Filiala Alba și în sumă de 3.392 RON, pentru A. S.R.L. - Filiala Alba, calculate conform art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, obligații cărora acestea nu s-au conformat.

Recurentelor li s-a pus în vedere să depună la dosar dovezile achitării taxelor judiciare de timbru evocate, potrivit dovezilor aflate la dosarul cauzei .

Constatând că recurentele-reclamante nu s-au conformat obligației de achitare a taxelor judiciare de timbru până la termenul de judecată stabilit în cauză, respectiv 19 februarie 2020, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) din același Cod, urmează să anuleze recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentele JIDVEI S.R.L. - Filiala Alba și A. S.R.L. - Filiala Alba împotriva deciziei civile nr. 1105 A din 21 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 februarie 2020.