ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 371/2020

Ședința publică din data de 12 februarie 2020

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12.07.2017 pe rolul Tribunalului Argeș, secția Civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.R.L. și S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâtele la plata sumei de 80.207,74 euro (echivalentul a 366.398,83 RON, la cursul de schimb afișat de B.N.R.. la 10.07.2017), reprezentând contravaloarea prejudiciului produs prin pierderea în totalitate a mărfii în timpul transportului, dar și la plata penalităților de întârziere calculate potrivit art. 27 din Convenția referitoare la Contractul de Transport Internațional de Mărfuri pe Șosele (în continuare, Convenția CMR), în principal, iar, în subsidiar, a dobânzii legale remuneratorii și penalizatoare stabilită de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, cu cheltuieli de judecată.

La 28.08.2017, pârâta S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile netimbrării, lipsei calității procesuale active și lipsei calității sale procesuale pasive, iar la 20.10.2017 a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Prin sentința civilă nr. 463/19.12.2017, Tribunalul Argeș, secția Civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință, a respins ca prescrisă acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 638/A-C/10.10.2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva deciziei din apel, A. a declarat recurs, solicitând casarea sa, respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune și trimiterea cauzei spre o nouă judecată Tribunalului Argeș.

În motivare, a reiterat situația de fapt, a prezentat evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare și a susținut că instanța de apel a încălcat regulile de procedură și că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în speță; a invocat, astfel, motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susținut că, deși S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ -ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A. a invocat în fața primei instanțe și excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale pasive, ambele instanțe de fond au analizat doar excepția prescripției dreptului material la acțiune, astfel că, în cauză, nu este stabilit cadrul procesual.

În opinia recurentei, se impunea soluționarea cu prioritate a excepțiilor lipsei calității procesuale active și pasive, în vederea stabilirii cadrului procesual, pentru a putea fi luată în examinare excepția prescripției dreptului material la acțiune.

În continuare, a subliniat că beneficiarul transportului, C.., i-a transmis nota de debitare nr. x/2015/CEE, prin care se realiza compensarea pentru suma totală de 87.443,73 euro, din care 80.207,74 euro reprezintă valoarea mărfii transportate, iar restul de 7.235,99 euro diferența de valoare a cuprului conținut de cablurile electrice, aspecte ce reies din cererea de chemare în judecată introdusă de beneficiarul transportului, care face obiectul dosarului nr. x/2016, înregistrat pe rolul Tribunalului din Ravenna.

Or, cum compensarea nu a operat, instanța nu poate analiza în mod legal excepția prescripției dreptului material la acțiune până la soluționarea dosarului aflat pe rolul Tribunalului din Ravena, întrucât dreptul său se va naște doar în eventualitatea în care acest tribunal va aprecia că trebuie să suporte paguba suferită de beneficiarul final al transportului, potrivit art. 39 pct. 4 din Convenția CMR.

Subsumat motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că, atât timp cât a subcontractat serviciile de transport către S.C. B. S.R.L., în speță sunt incidente dispozițiile art. 39 pct. 4 din Convenția CMR, potrivit cărora dispozițiile art. 32 sunt aplicabile acțiunilor în regres între transportatori, iar termenul de prescripție curge fie din ziua pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive, prin care se fixează despăgubirile care urmează să fie plătite, fie, în ipoteza în care o astfel de hotărâre nu există, din ziua plății efective.

Prin urmare, prescripția nu avea cum sa curgă împotriva sa, cât timp termenul de început al acesteia este data la care ar opera compensarea, producându-i-se astfel un prejudiciu; or, compensarea face obiectul dosarului nr. x/2016, înregistrat pe rolul Tribunalului din Ravenna.

De asemenea, a susținut că sunt incidente și dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. c) din Convenția CMR, potrivit cărora în caz de dol sau culpă considerată de legea țării căreia îi aparține organul de jurisdicție ca echivalentă cu dolul, termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la expirarea unui termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport.

În continuare, a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că, în speță, cărăușul care, potrivit raportului jandarmeriei franceze, a abandonat remorca în care se afla marfa transportată într-o parcare fără supraveghere video, cu consecința furtului acesteia, a acționat cu intenție indirectă.

A mai susținut recurenta că instanța de apel a restrâns nejustificat aplicarea dispozițiilor art. 32 alin. (2) din Convenția CMR, potrivit cărora "o reclamație scrisă suspendă prescripția până în ziua în care transportatorul respinge reclamația în scris și restituie documentele care erau anexate", dând o interpretare eronată sintagmei "reclamație scrisă", pe care a asimilat-o noțiunii de "reclamație administrativă", în sensul art. 2.532. pct. 7 din noul C. civ.

În acest context, a arătat că instanța de prim control judiciar a calificat în mod eronat cele trei adrese pe care le-a transmis subcontractorului drept somații de plată, subliniind că, indiferent cum au fost denumite acestea, cel puțin cea emisă la 22.05.2015, prin care a informat pârâta că urmează a fi trasă la răspundere pentru pierderea totală a mărfii transportate, întrucât beneficiarul final a reclamat prejudiciul suferit și a finalizat evaluarea pagubei, are natura unei "reclamații scrise", chiar în sensul de "reclamație administrativă", reținut de curtea de apel.

Mai mult, a susținut că și în eventualitatea în care adresele ar fi calificate drept somații de plată, ele au caracteristicile unor reclamații scrise, în sensul Convenției CMR, întrucât au fost transmise în scopul realizării voluntare a obligației de plată, însăși instituția somației de plată reprezentând o procedură prealabilă de rezolvare amiabilă a unui eventual litigiu.

A subliniat recurenta că toate cele trei adrese au fost transmise înăuntrul termenului de prescripție, acesta fiind astfel suspendat începând cu data de 22.05.2015 și, cum pârâta nu a respins reclamația, prescripția nu și-a reluat cursul; așa fiind, nici în ipoteza aplicării termenului de prescripție de 1 an, acesta nu era împlinit la data formulării acțiunii - 11.07.2017, de vreme ce cursul prescripției dreptului material la acțiune a fost suspendat la 22.05.2015.

Intimata S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ-ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Intimata S.C. B. S.R.L. și S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ -ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 5 iunie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 16 octombrie 2019, Înalta Curte a respins excepțiile inadmisibilității și nulității recursului invocate de intimata-pârâtă S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ -ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A. prin întâmpinare și a admis în principiu recursul, stabilind termen de judecată la 12 februarie 2020, în vederea soluționării recursului în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material, întrucât în speță operează termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 32 alin. (1) pct. c din Convenția CMR, prin prisma faptului că există o intenție indirectă a transportatorului care trebuia să prevadă rezultatul acțiunilor sale.

Contrar acestor susțineri, instanțele fondului au statuat corect că în speță sunt incidente dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. b) din Convenția CMR raportat la art. 2521 alin. (2) C. civ.

Potrivit art. 32 pct. 1 din Convenția/19.05.1956 referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele, semnată la Geneva (CMR), "acțiunile ce derivă din transporturile supuse prezentei convenții se prescriu în termen de un an."

Termenul de prescripție începe să curgă în caz de pierdere totală (art. 32 alin. (1) lit. b), astfel cum este cazul în speță, începând cu a treizecea zi după expirarea termenului convenit sau, dacă nu a fost convenit nici un termen, începând de la a șaizecea zi de la primirea mărfii de către transportator.

Totodată, art. 2521 alin. (2) din C. civ. prevede că se prescrie prin împlinirea unui termen de un an dreptul la acțiunea izvorâtă dintr-un contract de transport de bunuri terestru, aerian sau pe apă, îndreptată împotriva transportatorului.

În conformitate cu aceste dispoziții legale, instanța de apel a apreciat cu justețe că prima instanță în mod corect a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât, față de data evenimentului soldat cu pierderea mărfii, respectiv 19/20.03.2015, termenul de prescripție a început să curgă la 18.04.2015 și s-a împlinit la data de 19.04.2016, acțiunea formulată la data de 12.07.2017 fiind prescrisă.

Prin urmare, în cauză nu sunt incidente dispozitiile art. 32 pct. 1 lit. c) din Conventia C.M.R. care prevăd un termen de prescripție de 3 ani, în caz de dol sau de culpă considerată de legea țării căreia îi aparține organul de jurisdicție sesizat ca echivalentă cu dolul și care curge începând de la expirarea unui termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport.

Instanța de apel a apreciat corect faptul că în cauză nu este vorba de dol sau culpă echivalentă cu dolul, având în vedere că recurenta-reclamantă a invocat dispoziții proprii răspunderii civile delictuale într-un raport contractual și a dat noțiunii de dol o interpretare contrară dispozițiilor art. 1214 C. civ., o eventuală neglijență a prepusului transportatorului neputând justifica pretenția existenței unui dol în sensul prevăzut de lege și la care se referă dispozițiile art. 32 alin. (1) din Convenția CMR.

Recurenta-reclamantă critică decizia recurată și sub aspectul aplicării greșite a dispozițiilor art. 32 alin. (2) din Convenția CMR, susținând că în speță a operat o cauză de suspendare a termenului de prescripție, respectiv reclamația scrisă formulată de reclamantă.

Pentru a ajunge la concluzia că acțiunea reclamantei este prescrisă, instanțele fondului au statuat corect că în speță nu a operat vreun caz de suspendare a termenului de prescripție extinctivă instituit de art. 32 alin. (2) din Convenția CMR.

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (2) din Convenția CMR:

"o reclamație scrisă suspendă prescripția până în ziua în care transportatorul respinge reclamația în scris și restituie documentele care erau anexate. În caz de acceptare parțială a reclamației, prescripția nu-și reia cursul său decât pentru partea din reclamație care rămâne litigioasă. Dovada primirii reclamației sau a răspunsului și a restituirii documentelor cade în sarcina părții care invocă acest fapt. Reclamațiile ulterioare având același obiect nu suspendă prescripția."

Textul evocat are în vedere o reclamație scrisă transmisă transportatorului, însoțită de documente la care se răspunde în scris, cu anexarea actelor ce fuseseră înaintate și reprezintă o procedură prealabilă de rezolvare amiabilă a unui eventual litigiu.

Or, somațiile de plată transmise de către recurenta-reclamantă transportatorului (la 31.05.2015 și 20.11.2015) sunt notificări de punere în întârziere cu privire la plată și nu au semnificația unei reclamații scrise (administrative) în sensul prevăzut de art. 32 alin. (2) din Convenția CMR.

Critica potrivit căreia adresa din 22.05.2015 reprezintă o reclamație scrisă care suspendă cursul prescripției este înlăturată de către Înalta Curte, față de faptul că deși aceasta a fost invocată în fața primei instanțe, prin motivele de apel nu s-a reiterat acest aspect, astfel că instanța s-a pronunțat conform dispozițiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ. în limitele învestirii, iar această critică nu poate fi reiterată în recurs omisso medio.

Recurenta-reclamantă invocă în calea extraodinară de atac a recursului faptul că termenul de prescripție curge de la data operării compensării în urma soluționării definitive a dosarului nr. x/2016, înregistrat pe rolul Tribunalului din Ravenna, întrucât dreptul său se va naște doar în eventualitatea în care acest tribunal va aprecia că trebuie să suporte paguba suferită de beneficiarul final al transportului, potrivit art. 39 pct. 4 din Convenția CMR.

Aceste susțineri ale recurentei nu vor fi analizate, având în vedere că au fost invocate omisso medio direct în recurs și nu au făcut obiectul analizei în apel, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta invocă în cauză și incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform căruia "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", fără ca acesta să aibă acoperire în expunerea de motive a cererii de recurs.

Critica recurentei referitoare la faptul că a invocat în fața primei instanțe excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei calității procesuale pasive, care trebuiau soluționate cu prioritate, în cauză nefiind stabilit cadrul procesual, va fi înlăturată față de faptul că această critică nu a fost formulată în apel și, prin urmare, nu poate face obiectul analizei instanței de recurs, conform art. 488 alin. (2) C. proc. civ. limitele devoluțiunii în apel au fost stabilite prin motivele din apelul reclamantei, iar aceasta nu a invocat în apel o greșită stabilire a cadrului procesual de către prima instanță.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 638/A-C din 10 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 638/A-C din 10 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 februarie 2020.