ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 319/2020

HOTĂRÂRE

06.02.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 319/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 6 februarie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la 5 decembrie 2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele ENEL ENERGIE S.A. și B. S.A. a solicitat obligarea acestora la plata, în solidar, a sumei de 31.326,05 euro, în echivalentul în RON la data plății, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a neexecutării corespunzătoare a contractului de furnizare energie electrică nr. 517 din 29 august 2008; obligarea acestora la executarea corespunzătoare și în conformitate cu parametrii stabiliți prin contractul încheiat sub nr. x din 29 august 2008 sub sancțiunea achitării unor daune/zi echivalente cu prejudiciul produs ca urmare a neexecutării conforme a obligațiilor contractuale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1350, art. 1530 C. civ., Legea nr. 123/2012, Standardul de performanță pentru serviciul de distribuție a energiei electrice.

Judecătoria Arad, secția Civilă, prin sentința civilă nr. 1575 din 4 aprilie 2019 a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Arad și în consecință a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele ENEL ENERGIE S.A. și B. S.A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 3-București.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Arad a reținut că temeiul acțiunii este unul contractual, iar prin contractul încheiat de reclamantă cu pârâta Enel Energie S.A. s-a stabilit că "litigiile decurgând din interpretarea și/sau executarea prezentului contract, care nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă, vor fi supuse spre soluționare instanței judecătorești competente din punct de vedere material cu sediul în municipiul București".

Prin urmare, conform art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părțile au stabilit o clauză atributivă de competență în ce privește litigiile născute în legătură cu interpretarea și/sau executarea contractului încheiat între acestea, atribuind competența de soluționare a acestora, instanțelor din București. În ceea ce o privește pe pârâta B. S.A., reclamanta nu are încheiat un contract cu aceasta în care să se stabilească o clauză atributivă de competență, însă față de dispozițiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia" Judecătoria Arad a considerat că instanța competentă să judece acțiunea, în temeiul clauzei atributive de competență din contractul încheiat cu prima pârâtă este competentă să judece în întregime acțiunea, și în privința celei de-a doua pârâte.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3-București la data de 11 iunie 2019 sub același număr de dosar.

Judecătoria Sectorului 3-București, prin sentința civilă nr. 11286 din 1 noiembrie 2019 a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Arad, reținând că prevederile art. 126 C. proc. civ. nu se aplică în cauză, ci sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 din același cod.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Judecătoria Arad și Judecătoria Sectorului 3-București s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 20 ianuarie 2020, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii în pretenții formulate de reclamanta A. S.R.L., Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 126 C. proc. civ., ce vizează alegerea de competență, potrivit cărora, "părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă".

Aceasta deoarece, părțile au convenit la art. 25.2, din contractul de furnizare energie electrică că:

"litigiile decurgând din interpretarea și/sau executarea prezentului contract, care nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă, vor fi supuse spre soluționare instanței judecătorești competente din punct de vedere material cu sediul în municipiul București".

Astfel, prin art. 126 C. proc. civ. se reține că se poate alege doar competența teritorială reglementată prin norme de ordine privată, însă prin clauza indicată de reclamantă nu se poate reține că a avut loc o alegere de competență, având în vedere că nu s-a indicat că ar fi competentă Judecătoria Sectorului 3 sau instanța de la sediul pârâtei, ci s-a indicat că respectivele litigii vor fi soluționate de instanțele din municipiul București, competente material. Or, o astfel de clauză nu stabilește o singură instanță competentă, pentru a o putea considera alegere de competență, ci menționează că sunt competente instanțele din București.

În contextul în care s-ar aprecia că respectiva clauză ar fi atributivă de competență, se constată că la momentul sesizării instanței, sediul pârâtei ce ar fi atras competența instanței era pe str. x, București, iar faptul că aceasta și-a modificat sediul până la comunicarea cererii nu este de natură a atrage competența Judecătoriei Sectorului 3 București, în raport cu dispozițiile art. 107 alin. (2) C. proc. civ. stabilind faptul că "instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul".

Prin urmare, se constată că art. 25.2 nu îndeplinește condițiile pentru a putea fi considerată o convenție atributivă de competență, în condițiile în care Judecătoria Arad era competentă să judece prezenta cauză, având în vedere că în speță este vorba de o competență alternativă, întrucât se reține că în contractul încheiat între părți s-a stabilit că locul de consum, în care se va executa contractul, este situat în localitatea Vinga, județul Arad.

În acest context, Înalta Curte constată că sunt aplicabile dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora, "În afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract".

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Arad.