ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1468/2020

Ședința publică din data de 24 iulie 2020

Asupra cererilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 04.01.2019 pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, sub nr. x/2015*/a1, contestatorul A. a formulat, în temeiul art. 111 și urm. din Legea nr. 85/2014, contestație împotriva refuzului administratorului judiciar B.. de a-i înscrie creanța în cuantum de 10.000 RON în tabelul de creanțe al debitoarei S.C. C. S.R.L., solicitând admiterea contestației și înscrierea creanței în tabelul suplimentar.

Prin sentința civilă nr. 2478/22.04.2019, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a respins contestația, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel contestatorul A., care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1882 din 12 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Împotriva deciziei din apel, A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia.

În motivare, a reiterat situația de fapt, a prezentat evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare și a arătat, în esență, că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile Decretului nr. 167/1958, art. 1941 din C. civ. de la 1864 și art. 2508, 2510 și 2513 din noul C. civ.

La 3 iunie 2020 intimata-pârâtă B.. - administrator judiciar al S.C. C. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepțiile lipsei calității sale procesuale pasive și inadmisibilității recursului.

La 18 iunie 2020 recurentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor.

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului (…) hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în litigiile pentru care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Deși art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale consacră dreptul de acces la instanță, acesta nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, pentru că instituirea căilor de atac, prin natura lor, reclamă o reglementare din partea statului.

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 1882 din 12 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, într-o cerere întemeiată pe prevederile Legii nr. 85/2014, dată în competența judecătorului-sindic.

Potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel", iar conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic. Hotărârile curții de apel sunt definitive."

Prin urmare, decizia atacată este definitivă, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Cu privire la cererea de revizuire formulată la 18.06.2020 de A. împotriva deciziei civile nr. 1882 din 12 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, Înalta Curte, astăzi, în ședință publică, a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale în soluționarea cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 132, rap. la art. 513 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței sale materiale, instanța supremă reține că potrivit dispozițiilor art. 510 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere."

De aceea, în condițiile în care decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată de Curtea de Apel București, competența de soluționare a cererii de revizuire aparține acestei instanțe, în favoarea căreia urmează să fie declinată.

În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rap. la art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, va respinge recursul ca inadmisibil și, în baza art. 510 alin. (1) C. proc. civ., cu aplicarea art. 132 alin. (3) rap. la art. 513 alin. (1) C. proc. civ., va declina în favoarea Curții de Apel București competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1882 din 12 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Declină în favoarea Curții de Apel București competența soluționării cererii de revizuire declarate de A. împotriva deciziei civile nr. 1882 din 12 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iulie 2020.