ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1201/2020

Ședința publică din data de 26 februarie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 25.07.2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Centrul Național de Management pentru Societatea Informațională (C.N.M.S.I.), Autoritatea Rutieră Română (A.R.R.) și S.C. B. S.R.L., anularea parțială a rezultatului atribuirii electronice organizate la data de 28.02.2013 referitor la cursele 3, 4, 5, 6 ale traseului interjudețean cod 413 București - Târgu Jiu, în ceea ce privește stabilirea drept câștigătoare a S.C. C. S.R.L.; obligarea C.N.M.S.I. la recalcularea punctajelor aferente criteriului 4 din Anexa 18 a Ordinului MTI nr. 980/2011, cu modificările și completările ulterioare, care au stat la baza stabilirii rezultatului atribuirii traseului 413 și, pe cale de consecință, obligarea acestui pârât la modificarea rezultatului atribuirii acestui traseu, în sensul declarării reclamantei drept câștigătoare a atribuirii curselor 3, 4, 5 și 6 ale traseului în cauză; anularea licențelor de traseu seria x nr. x și seria x nr. x eliberate operatorului de transport S.C. C. S.R.L., cu valabilitate de la 31.01.2013 și până la 30.04.2013, pentru traseul interjudețean cod 413 cursele 4 și 5; anularea actului administrativ prin care pârâta A.R.R. a stabilit vechimea neîntreruptă mai mare de 8 ani pe traseul cod 413 pentru S.C. C. S.R.L. și anularea licențelor de traseu seria x nr. x, seria x nr. x, seria x nr. x și seria x nr. x și a graficelor de circulație aferente, valabile de la 01.05.2013 și până la 30.06.2019, ce au fost eliberate la data de 22.03.2013 către S.C. C. S.R.L. pentru cursele 3, 4, 5 și 6 ale traseului 413 București -Târgu Jiu; obligarea pârâtei A.R.R. la eliberarea licențelor de traseu și a graficelor de circulație aferente pentru cursele 3, 4, 5 și 6 ale traseului 413 București - Târgu Jiu către reclamantă, ca urmare a recalculării punctajelor și modificării rezultatului atribuirii electronice a traseului în cauză; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3986/2016 din 5 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Agenda Digitală a României (A.A.D.R.), A.R.R. și S.C. B. S.R.L.; a anulat licențele de transport seria x nr. x și seria x nr. x eliberate pârâtei S.C. B. S.R.L., cu valabilitate până la 30.04.2013 pentru traseul interjudețean cod 413 cursele 4 și 5; a anulat în parte rezultatul procedurii organizate la 28.02.2013, de atribuire electronică a traseului interjudețean cod 413 București - Târgu Jiu, cursele 3, 4, 5 și 6 în ceea ce privește calculul punctajului aferent criteriului nr. 4 al Anexei 18 a Ordinului MTI nr. 980/2011 pentru pârâta S.C. B. S.R.L. și declararea drept câștigător al procedurii a acestei pârâte și a obligat pârâta A.R.R. să procedeze la recalcularea acestui punctaj, potrivit considerentelor prezentei hotărâri.

A anulat licențele de traseu seria x nr. x, seria x nr. x, seria x nr. x și seria x nr. x și graficele de circulație aferente, valabile pentru perioada 01.05.2013 - 30.06.2016, emise pe numele pârâtei S.C. B. S.R.L. la data de 22.03.2013, pentru cursele 3, 4, 5 și 6 ale traseului 413 București - Târgu Jiu și a respins celelalte capete de cerere, ca nefondate. A obligat pârâta A.R.R. la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, în sumă de 250 RON (parțial, taxa judiciară de timbru).

Împotriva sentinței civile nr. 3986/2016 din 5 decembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., precum și pârâtele Autoritatea Rutieră Română și S.C. B. S.R.L.

3.1. În motivarea cererii de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. a arătat că sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 62 din Ordinul MTI nr. 980/2011 și a art. 18 alin. (1) din Legea 554/2004. Acest text de lege lasă la îndemâna judecătorului inclusiv posibilitatea obligării autorității publice să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. Cererea de declarare a sa drept câștigătoare a atribuirii curselor 3, 4, 5 și 6 se circumscrie întocmai acestor dispoziții legale.

Printr-o simplă verificare a rezultatului atribuirii se poate constata că reclamanta a înregistrat un punctaj pentru cursele 3 și 6 de 55 puncte, adică cu 6 puncte mai mult decât i-ar reveni pârâtei S.C. B. S.R.L., iar pentru cursele 4 și 5 de 55 puncte, adică cu 7 puncte mai mult decât i-ar reveni acestei pârâte, ceea ce presupune ca la rubrica "observații" din actul administrativ - rezultatul atribuirii - reclamanta să fie notată cu mențiunea "câștigător", întrucât însumează cel mai mare punctaj dintre toți ofertanții.

Recurenta susține că nu poate îmbrățișa punctul de vedere al instanței conform căruia s-ar substitui autorității în exercitarea atribuțiilor expres prevăzute de lege, pentru că declararea sa drept câștigătoare este consecința logică și firească a emiterii actului administrativ, conform art. 18 alin. (1) din Legea 554/2004 și corespunde scopului edictat de legiuitor prin aceste prevederi.

3.2. În motivarea cererii de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ., pârâta S.C. B. S.R.L a arătat că sentința nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii și motive străine de natura cauzei și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material ce se regăsesc la art. 65 alin. (2) din Ordinul MTI nr. 980/2011, la art. 3 pct. 3 și art. 36 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 69/2012.

Argumentul principal al Curții de Apel București se referă la faptul că transmiterea licențelor de traseu în urma divizării societății D. S.R.L. către pârâta S.C. C. S.R.L. reprezintă o înstrăinare, în sensul art. 36 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 69/2012, interzisă de Regulamentul nr. 1071/2009, de Regulamentul nr. 1072/2009 și de disp. O.G. nr. 27/2011.

Recurenta apreciază că, dincolo de ce a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la așa-zisa înstrăinare, Curtea de Apel București nu putea face abstracție în niciun fel de ceea ce constituie obiectul propriu-zis al judecații, astfel cum acesta a fost circumscris de reclamantă. Dispozițiile legale invocate de instanță cu ocazia rejudecării cauzei după casare sunt aplicate vădit greșit pentru simplul fapt că ele reglementează o cu totul altă situație de fapt și de drept și o altă instituție juridică.

În acest sens a invocat disp. art. 36 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 69/2012 care privește stabilirea încălcărilor cu caracter contravențional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere și ale normelor de aplicare a acesteia, precum și a sancțiunilor contravenționale și a altor măsuri aferente aplicabile în cazul constatării încălcărilor".

Rezultă că legiuitorul, prin acest act normativ, stabilește sancțiunile contravenționale, precum și alte măsuri aferente, inclusiv de ordin administrativ, aplicabile în cazul constatării încălcărilor cu caracter contravențional, astfel că H.G. nr. 69/2012 nu are nicio incidență cu privire la atribuirea traseelor și nu reglementează în niciun fel domeniul atribuirii traseelor. Sintagma "înstrăinare" ce se regăsește în art. 36 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 69/2012 este total irelevantă în cauză, acest articol nereglementând instituția juridică a anulării licențelor de traseu, ci pe cea a retragerii licenței de traseu, care constituie o măsură administrativă ce ține de competența Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

Reclamanta nu a făcut niciun demers legal la acest inspectorat pentru retragerea licențelor de traseu ale pârâtei care nu a săvârșit nicio abatere în sensul definit de H.G. nr. 69/2012.

A mai susținut că instanța de fond nu indică într-un mod circumstanțiat care sunt dispozițiile legale încălcate din Regulamentul nr. 1071/2009, Regulamentul 1072/2009 și din O.G. nr. 27/2011.

Recurenta a invocat hotărârile judecătorești pronunțate în litigiile derulate în materie comercială, cu relevanță în speță, respectiv: sentința comercială nr. 330/21.01.2013 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, prin s-a admis cererea formulată de S.C. D. S.R.L. și s-a dispus înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunilor cu privire la divizarea parțială a acestei societăți. Întreaga operațiune de divizare parțială a fost definitivată la data de 29.01.2013, așa cum rezultă din certificatul de înregistrare de mențiuni, prin care se certifică înregistrarea în Registrul Comerțului a dispozițiilor cuprinse în sentința civilă nr. w/2013 a Tribunalului București și a hotărârilor organelor de conducere colectivă ale celor două societăți participante la operațiune, care privesc aprobarea acesteia.

Este vorba de licențele de traseu seria x nr. x și seria x nr. x, iar prin efectul succesiunii în drepturi, S.C. C. S.R.L, actualmente S.C. B. S.R.L. a devenit titularul vechimii pe traseul cod 413.

În decizia de casare nr. 2043/21.06.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție nu ia în seamă sentința comercială nr. 330/2013, deoarece nu ar avea autoritate de lucru judecat și nici hotărârile judecătorești pronunțate în dosarele nr. x/2013, nr. y/2015 și nr. w/2013, întrucât prin acestea instanțele nu au dat o rezolvare definitivă fondului raporturilor juridice deduse judecății.

A apreciat că instanța de fond, în rejudecare, era obligată să verifice toate aspectele ce aveau relevanță în cauză, inclusiv aspectul ce privea caracterul definitiv al hotărârilor pronunțate în aceste dosare, sens în care a invocat caracterul definitiv al acestor hotărâri și al sentinței comerciale nr. 330/2013, precum și obligativitatea și opozabilitatea acestor hotărâri, raportat la art. 435 alin. (2) din C. proc. civ.. Reclamantei i-au fost respinse în mod definitiv toate acțiunile judecătorești ce au privit contestarea divizării.

Atât timp cât operațiunea de divizare parțială, care cuprinde în mod explicit transferul licențelor de traseu în litigiu, nu a fost desființată printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu poate fi exclusă din considerentele prezentului litigiu numai pentru că instanța supremă consideră că netransmiterea autovehiculelor cu care s-au executat cursele corespunzătoare licențelor sau transferarea către recurentă de către S.C. D. S.R.L. a unui activ negativ sunt elemente definitorii pentru a încadra sau nu operațiunea de divizare în cea de înstrăinare.

Luarea în considerare a soluțiilor pronunțate în dosarele nr. x/2013 și nr. y/2015 nu era necesar să constituie prin ele însele un motiv de respingere a acțiunii reclamantei, dar în niciun caz să fie folosite ca argumente contra operațiunii de divizare parțială care, cu toate că nu a fost analizată pe fond de cele două instanțe (din cauza unor impedimente legale) a fost soluționată de instanța supremă fără a fi sesizată în vreun fel, prin Decizia nr. 2043/21.06.2013. În această situație ne aflam în prezența depășirii de către instanța de recurs (Î.C.C.J.) a competenței sale materiale și în prezența depășirii atribuțiilor puterii judecătorești.

Instanța de fond, prin sentința recurată, preluând susținerile prezentate mai sus ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce se regăsesc în decizia de casare nr. 2043/2016, a depășit ea însăși competența materială a altei instanțe și a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în sensul definit de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Motivarea sentinței recurate nu asigură dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme cererile recurentei și ceea ce a constituit motivarea sa în fapt și în drept nu au fost examinate legal de către instanța sesizată care, în rejudecare, trebuia să se pronunțe într-un mod circumstanțiat atât cu privire la fiecare capăt de cerere al reclamantei, cât și cu privire la ceea ce a constituit motivarea în fapt și în drept a recurentei. De asemenea, sentința cuprinde motive contradictorii și motive străine de natura cauzei.

Cu privire la capătul de cerere vizând anularea licențelor de traseu seria x nr. x și seria x nr. x eliberate pârâtei S.C. C. S.R.L., cu valabilitate până la 30.04.2013 pentru traseul interjudețean cod 413 cursele 4 și 5, menționează că trebuia respins având în vedere că aceste licențe și-au produs efectele și, pe cale de consecință, nu mai erau în ființă începând cu 30.04.2013. Eventual, instanța se putea pronunța în legătură cu nelegalitatea sau legalitatea emiterii acestor licențe pentru S.C. C. S.R.L., actualmente S.C. B. S.R.L., dar acest lucru nu este posibil pentru că reclamanta nu a învestit instanța cu un capăt de cerere distinct în acest sens.

Referitor la capătul de cerere formulat în contradictoriu cu C.N.M.S.I, actualmente A.A.D.R., având ca obiect anularea parțială a rezultatului atribuirii electronice organizate la data de 28.02.2013 referitor la cursele 3, 4, 5, 6 ale traseului interjudețean cod 413 București - Târgu Jiu, în ceea ce privește stabilirea drept câștigătoare a S.C. C. S.R.L., a solicitat instanței să aibă în vedere toate susținerile din prezentul recurs, ce au relevanță inclusiv pentru capătul de cerere privind anularea parțială a rezultatului atribuirii, care a fost în mod nelegal admis de instanța de fond.

Recurenta a apreciat că în mod vădit nelegal instanța a admis capătul de cerere privind obligarea C.N.M.S.I. la recalcularea punctajelor aferente criteriului 4 din Anexa 18 a Ordinului MTI nr. 980/2011, cu modificările și completările ulterioare, care au stat la baza stabilirii rezultatului atribuirii traseului 413.

Sub acest aspect motivarea instanței contravine legii, sentința fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material ce se regăsesc la art. 57 și 58 din Ordinul MTI nr. 980/2011, din care rezultă, în ceea ce privește calculul punctajului cuvenit societății recurente, că acesta se poate face numai cu ocazia atribuirii. Or, instanța de fond, în rejudecare, nu a stabilit efectuarea unei noi proceduri de atribuire și nici nu putea s-o facă având în vedere că nu a fost învestită de reclamantă în acest sens.

Instanța de fond, în rejudecare, a obligat A.R.R. să procedeze la recalcularea acestui punctaj potrivit considerentelor hotărârii, dar reclamanta a solicitat recalcularea punctajului în contradictoriu cu pârâtul (C.N.M.S.I), actualmente A.A.D.R. și nu cu pârâta A.R.R.

Privitor la capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta A.R.R. vizând anularea licențelor de traseu seria x nr. x, seria x nr. x, seria x nr. x și seria x nr. x și a graficelor de circulație aferente, valabile de la 01.05.2013 și până la 30.06.2019, ce au fost eliberate la data de 22.03.2013 către S.C. C. S.R.L pentru cursele 3, 4, 5 și 6 ale traseului 413 București - Târgu Jiu, recurenta a susținut că instanța de fond, în rejudecare, nu a făcut altceva decât să admită pe cale de consecință și acest capăt de cerere.

3.3. În motivarea cererii de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., pârâta A.R.R. a arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2043/2016, a stabilit în mod echivoc limitele rejudecării, respectiv lămurirea circumstanțelor de fapt și de drept esențiale dezlegării pricinii. Această lămurire vizează cauza în ansamblul ei, instanța de recurs nefăcând distincție limitativ numai asupra anumitor aspecte ce trebuie analizate în rejudecare.

În mod eronat instanța a apreciat că decizia de casare cuprinde dispoziții obligatorii ce se impun cu autoritate de lucru judecat în ceea ce privește chestiunea transmiterii licențelor de traseu în urma divizării S.C. D. S.R.L. către pârâta S.C. C. S.R.L., în sensul că această operațiune reprezintă o înstrăinare în sensul art. 36 alin. (1) lit. c) din HGR nr. 69/2012, interzisă de Regulamentul (CE) nr. 1071/2009, Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009, Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009 și O.G. nr. 27/2011.

Din considerentele deciziei de casare și din dispozitiv nu rezultă în mod explicit faptul că instanța supremă a tranșat definitiv problema de drept privind transmiterea celor două licențe de traseu în urma divizării și nu există dispoziții exprese în sarcina instanței de rejudecare cu privire la autoritatea de lucru judecat a chestiunii vizând transmiterea celor două licențe de traseu. Din contră, decizia de casare stabilește fără echivoc faptul că circumstanțele de fapt și de drept esențiale dezlegării pricinii nu au fost lămurite de prima instanță.

Cu toate acestea, judecătorul fondului, în mod vădit nefondat, și-a însușit argumentele instanței de recurs și le-a transpus în considerentele sentinței recurate.

Recurenta consideră că atât timp cât Decizia nr. 2043/2016 nu este definitivă, nu există niciun impediment pentru instanța de rejudecare în efectuarea unei noi judecăți pe aceleași pretenții. Este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., întrucât soluția instanței de fond nu cuprinde motivele proprii pe care se întemeiază, preluând motivarea instanței supreme, deși în rejudecare fusese învestită să lămurească circumstanțele de fapt și de drept esențiale dezlegării pricinii. Totodată, hotărârea cuprinde și motive contradictorii, întrucât, pe de o parte, instanța de fond a reținut că în rejudecare a fost învestită cu soluționarea cererii de chemare în judecată în ansamblul său în ceea ce privește toate capetele de cerere, dar, în realitate, a analizat cauza pornind de la transpunerea motivelor de casare din Decizia nr. 2043/2016, deși indicațiile instanței de casare au fost fără echivoc în sensul lămuririi circumstanțele de fapt și de drept esențiale dezlegării pricinii.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a arătat că nu sunt incidente în cauză prevederile Regulamentelor: (CE) nr. 1071/2009, (CE) nr. 1072/2009, (CE) nr. 1073/2009 și ale O.G. nr. 27/2011, întrucât Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 reglementează accesul la ocupația de operator de transport rutier de marfă sau de persoane; Regulamentul (CE) nr. 1072/2009 are ca domeniu de aplicare transportul rutier internațional de mărfuri contra cost în numele unui terț pentru deplasările efectuate pe teritoriul Comunității; Regulamentul (CE) nr. 1073/2009 are ca domeniu de aplicare transportul rutier internațional de persoane cu autocarul și autobuzul pe teritoriul Comunității efectuat de către operatorii de transport; O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere constituie cadrul general pentru organizarea și efectuarea transporturilor rutiere de mărfuri și persoane pe teritoriul României, nu conține dispoziții cu privire la interzicerea operațiunii de transmitere, în urma divizării, a licențelor de traseu din patrimoniul unui operator de transport în patrimoniul unui alt operator de transport.

Or, în speță, în discuție nu este accesul la ocupația de operator de transport rutier de marfă sau de persoane ori transportul rutier internațional de mărfuri sau de persoane, pentru a pune în discuție transmiterea celor două licențe de traseu din patrimoniul S.C. D. S.R.L. în patrimoniul S.C. C. S.R.L.

Temeiul legal în baza căruia au fost eliberate licențele de traseu seria x nr. x și LT nr. x pentru traseul interjudețean cod 413 cursele 4 și 5 este reprezentat de Rezoluția nr. 1420/08.01.2013 a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.

Recurenta a prezentat modul în care a avut loc divizarea parțială a S.C. D. S.R.L., litigiile care s-au desfășurat în legătură cu această divizare, susținând că nu se poate reține nerespectarea interdicției transmiterii licențelor de traseu între cele două societăți, având în vedere că, în fapt, nu s-a produs o transmitere/înstrăinare a acestora, ci ca efect al divizării parțiale a S.C. D. S.R.L. și a transferului unei părți din patrimoniul acesteia către S.C. C. S.R.L, societatea beneficiară a dobândit calitatea de titular, precum și toate drepturile și interesele cu privire la și/sau derivând din licențele de traseu seria x nr. x și seria x nr. x, valabile de la data de 01.07.2008 până la data de 30.04.2013.

Această operațiune a fost aprobată în mod legal prin Rezoluția nr. 1420/08.01.2013 a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, care are regimul legal al încheierii judecătorului delegat, natura juridică a unei hotărâri judecătorești ce trebuie respectată întocmai de orice persoană sau instituție. Câtă vreme această rezoluție este legală, temeinică și executorie de drept, iar sentința comercială nr. 330/21.01.2013 a Tribunalului București este executorie și definitivă prin nerecurare, pe cale de consecință, și licențele de traseu seria x eliberate operatorului de transport S.C. C. S.R.L., cu valabilitate până la data de 30.04.2013 pentru traseul interjudețean 413 cursele 4 și 5 sunt legale, sens în care instanța în mod nefondat a dispus anularea lor.

Ca o consecință a constatării în mod irevocabil de către o instanță de judecată a legalității divizării S.C. D. S.R.L., prin transferul unei părți din patrimoniul său către pârâta S.C. C. S.R.L., această pârâta a devenit titulara drepturilor și obligațiilor aferente licențelor de traseu seria x nr. x și seria x nr. x, inclusiv titulara dreptului de a beneficia de vechimea neîntreruptă pe traseul interjudețean cod 413 la data de 31.12.2012, prin prisma activității desfășurate de antecesorul S.C. D. S.R.L. În acest context nu se poate susține că atribuirea electronică a traseului interjudețean 413 din data de 28.02.2013, derulată prin Sistemul electronic de atribuire a traseelor naționale, operat și gestionat de C.N.M.S.I (actuala A.A.D.R.) a fost viciată motivat de faptul că la stabilirea vechimii neîntrerupte pe traseu în privința S.C. C. S.R.L. au fost avute în vedere inclusiv licențele de traseu deținute anterior de S.C. D. S.R.L.

În consecință, în mod vădit nefondat, instanța a anulat în parte rezultatul atribuirii electronice din data de 28.02.2013 a traseului interjudețean cod 413, cursele 3, 4, 5 și 6, în ceea ce privește calculul punctajului aferent criteriului nr. 4 al Anexei 18 a OMTI nr. 980/2011 pentru pârâta S.C. B. S.R.L. și declararea drept câștigătoare a acestei pârâte. Pentru aceleași considerente, soluția instanței, de anulare a licențelor de traseu eliberate pârâtei S.C. B. S.R.L. seria x nr. x, LT nr. x, LT nr. x și LT nr. x, întrucât ar fi fost emise în baza unui rezultat al procedurii de atribuire electronică viciat, este vădit nefondată.

Referitor la soluția de obligare a A.R.R. să procedeze la recalcularea punctajului aferent criteriului nr. 4 al Anexei 18 a OMTI nr. 980/2011 pentru pârâta S.C. B. S.R.L., potrivit considerentelor sentinței, apreciază că este vădit nefondată, în contextul în care atribuirea unui traseu interjudețean cuprins în Programul de transport interjudețean 2013-2019 constă în atribuirea în sistem electronic a acestuia, în cadrul unei ședințe de atribuire organizate în temeiul prevederilor H.G. nr. 1439/2009 (în prezent, H.G. nr. 1132/2013), de către C.N.M.S.I. (actuala A.A.D.R.), autoritate care lucrează în regim de putere publică, întrucât conform disp. art. 5 lit. a) din H.G. nr. 1439/2009 (art. 5 pct. 1 lit. e) din H.G. nr. 1132/2013 în prezent) este instituția care gestionează și operează sistemul informatic de atribuire electronică a traseelor naționale din programele de transport interjudețene.

Criteriile de evaluare a operatorului de transport și punctajele care se acordă în cazul atribuirii traseelor/curselor interjudețene sunt prevăzute în anexa 18 din Ordinul MTI nr. 980/2011, cu modificările și completările ulterioare. Sistemul informatic de atribuire electronică a traseelor, operat și gestionat de C.N.M.S.I. (actuala A.A.D.R.), calculează punctajele pentru fiecare ofertă, în funcție de criteriile de evaluare mai sus menționate pe care acestea le îndeplinește.

Precizează că A.R.R. nu are atribuții sau competențe în ceea ce privește acordarea punctajelor la criteriile de evaluare prevăzute în Anexa 18 la Ordinul MTI nr. 980/2011 și nici în ceea ce privește introducerea respectivelor criterii/punctaje în Sistemul de atribuire electronică a traseelor, acestea fiind atribuții exclusive ale C.N.M.S.I. (actuala A.A.D.R.). Mai mult, solicitarea reclamantei de recalculare a punctajelor aferente criteriului 4 din Anexa 18 a OMTI nr. 980/2011 a fost formulată de reclamantă în contradictoriu cu C.N.M.S.I. și nu în contradictoriu cu A.R.R.

4.1. Intimata pârâtă A.A.D.R. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursurilor apreciind că nu cuprind critici care să se încadreze în motivele de nelegalitate menționate de art. 488 C. proc. civ., fiind făcută doar o prezentare a unor texte de lege și exprimată nemulțumirea recurenților față de soluția instanței.

Pe fondul recursurilor a solicitat respingerea acestora ca nefondate precizând că art. 62 și art. 65 din OMTI nr. 980/2011, art. 3 și art. 36 din H.G. nr. 69/2012 nu instituie drepturi și obligații în sarcina A.A.D.R., care nu a avut nicio implicare în procedura de divizare a unor societăți comerciale, iar actele supuse proiectului de divizare au fost transmise instituției abilitate să emită licențele de transport, în speță A.R.R.

Singura instituție care avea pârghii legale să verifice îndeplinirea de către operatorii de transport a criteriilor stabilite în Anexa 18 din O.M.T.I. nr. 980/2011 este A.R.R. A.A.D.R., în calitate de operator al Sistemul informatic de atribuire electronică în transporturi, asigură suportul tehnic în vederea aplicării prin mijloace electronice a procedurilor de atribuire. Nu este abilitată nici să verifice activitatea A.R.R. și nici să intervină asupra unor informații care nu-i aparțin, fiind doar operator tehnic al unei platforme informatice. Practic, softul gestionat de A.A.D.R. realizează un punctaj pe baza informațiilor transmise exclusiv de către A.R.R.

Referitor la recursul reclamantei a susținut că este corectă soluția de respingere a cererii acesteia de recunoaștere a calității de câștigător, prin raportare la art. 62 din OMTI nr. 980/2011, iar în ceea ce privește recursul pârâtei S.C. B. S.R.L. a menționat că acest recurent invocă o serie de articole din acte normative ce reglementează și sancționează transportul rutier interjudețean pe teritoriul României, fără să aducă vreo critică asupra unei obligații instituite în sarcina intimatei pârâte A.A.D.R.

A susținut că recursul pârâtei A.R.R. este de asemenea, nefondat, întrucât atribuirea se face prin sistemul informatic operat de A.A.D.R., dar nu există niciun dubiu că această atribuire se realizează tot de către A.R.R., în calitate de instituție care inițiază și organizează aceste ședințe de atribuire trasee.

În acest sens a invocat disp. art. 55 alin. (1), art. 57 alin. (1) din O.M.T.I. nr. 98/2011, art. 5 pct. 1 lit. e) din H.G. nr. 1123/2013 precizând că sintagma "prin Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naționale" înseamnă prin utilizarea, prin accesarea sistemului și nu de către acest sistem.

În cazul admiterii recursurilor sau a unuia dintre ele solicită instanței să pună în vedere A.R.R. să stabilească punctajul aferent criteriului nr. 4 din Anexa 18 a O.M.T.I. nr. 98/2011 pe baza documentelor pe care le deține și să-l introducă în sistemul electronic prin canalul securizat (VPN).

4.2. Recurenta pârâtă S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursurile depuse de reclamantă și de pârâta A.R.R. prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă arătând că ceea ce solicită aceasta prin recursul propriu-zis excede capetelor de cerere ce fac obiectul acțiunii. Astfel, așa cum rezultă din acțiune, reclamanta nu a învestit instanța în contradictoriu cu A.R.R. în ceea ce privește capătul de cerere prin care solicita obligarea la modificarea rezultatului atribuirii traseului în speță, în sensul declarării sale drept câștigătoare a atribuirii curselor 3, 4, 5 și 6 ale traseului în cauză. Este evident că în recurs nu se poate modifica obiectul judecății.

În întâmpinare au fost reluate susținerile din cererea de recurs a pârâtei S.C. B. S.R.L., iar cu privire la recursul A.R.R. a menționat că achiesează la susținerile din recursul respectiv.

4.3. Recurenta pârâtă A.R.R. a formulat întâmpinare la recursurile declarate de reclamantă și de pârâta S.C. B. S.R.L. prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă precizând că ceea ce solicită reclamanta prin cererea de recurs este în totală contradicție cu obiectul cererii de chemare în judecată. Astfel, prin cererea de recurs a solicitat obligarea A.R.R. și C.N.M.S.I. (actuala A.A.D.R.) la modificarea rezultatului atribuirii în sensul declarării sale drept câștigătoare și obligarea A.R.R. la eliberarea licențelor de traseu și a graficelor de circulație, în timp ce prin acțiune a solicitat exclusiv în contradictoriu cu C.N.M.S.I. (actuala A.A.D.R.) obligarea acestei instituții la recalcularea punctajelor și modificarea rezultatului atribuirii traseului în discuție.

Pe fondul recursului reclamantei a susținut, în esență, că nu are atribuții sau competențe în ceea ce privește acordarea punctajelor la criteriile de evaluare prevăzute în Anexa 18 la Ordinul MTI nr. 980/2011 și nici în ceea ce privește introducerea respectivelor criterii/punctaje în Sistemul de atribuire electronică a traseelor, acestea fiind atribuții exclusive ale C.N.M.S.I. (actuala A.A.D.R.).

Referitor la recursul pârâtei S.C. B. S.R.L. a solicitat admiterea acestuia apreciind că sunt întemeiate toate cele trei motive de casare invocate de această recurentă.

4.4. Recurenta reclamantă a formulat întâmpinări la recursurile declarate de pârâți prin care a solicitat respingerea acestora ca nefondate.

În privința recursului A.R.R. a susținut că recurenta se află în eroare gravă asupra efectelor Deciziei nr. 20143/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care s-a pronunțat în mod definitiv asupra chestiunii de drept litigioase, respectiv dacă transmiterea drepturilor aferente licenței de traseu, ca parte a patrimoniului societății supuse divizării, către una dintre societățile rezultate din divizare, se încadrează sau nu în noțiunea de "înstrăinare" avută în vedere de legiuitor. Asupra acestei probleme de drept - interdicția de a transfera licențele de traseu prin procedura divizării au devenit incidente disp. art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

A mai arătat că judecătorul fondului nu s-a mărginit doar la a prelua dispozițiile instanței de casare, ci a analizat fiecare capăt de cerere luând în considerare apărările tuturor părților. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este de asemenea, nefondat, fiind incidente în cauză normele legale reținute de instanța de fond, iar noțiunea de titular al licenței de traseu se circumscrie în mod necesar aceleia de câștigător al atribuirii electronice a traseului.

Referitor la celălalt recurs a susținut că instanța de fond a motivat pe larg soluția, atât în fapt, cât și în drept, iar pârâta nu indică în mod concret care sunt apărările neanalizate de instanță și care ar fi determinat o altă soluție decât cea pronunțată.

5.1. Intimata pârâtă A.A.D.R. a formulat răspuns la întâmpinările depuse de recurenți prin care și-a menținut apărările cuprinse în întâmpinarea pe care a depus-o la dosar.

5.2. Recurenta pârâtă A.R.R. a formulat răspuns la întâmpinările depuse de ceilalți doi recurenți și de pârâta A.A.D.R. prin care reluat motivele de fapt și de drept cuprinse în întâmpinarea pe care a formulat-o.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la excepția nulității recursurilor se constată că aceasta este nefondată, cei trei recurenți menționând în cererile de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursurile și dezvoltarea acestora, fiind respectate disp. art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Cu privire la fondul recursurilor

Analizând sentința recurată, în raport cu motivele de casare invocate, cu apărările din întâmpinări și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamantă și de pârâta A.R.R. sunt fondate, iar recursul pârâtei S.C. B. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prezenta acțiune a fost soluționată în primul ciclu procesual, în sensul respingerii ca neîntemeiate, prin sentința civilă nr. 1118/03.04.2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care a apreciat nefondată susținerea că A.R.R. nu avea competența de a stabili vechimea neîntreruptă pe traseele interjudețene, având în vedere că potrivit H.G. nr. 1289/2011 A.R.R. este instituția cu rol de organism tehnic specializat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru transportul rutier, desemnat pentru eliberarea licențelor de traseu operatorilor de transport care efectuează transport rutier de persoane prin servicii regulate.

Potrivit disp. art. 55 și 59 din Normele aprobate prin OMTI nr. 980/2011, A.R.R. întocmește Programul de transport interjudețean de persoane prin servicii regulate și stabilește calendarul atribuirii electronice în Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naționale. În vederea atribuirii curselor din Programul de transport interjudețean, A.R.R. comunică C.N.M.S.I. toate datele gestionate privind parcul deținut de către operatorii de transport (vechime parc, mod deținere, grad confort, capacitate autovehicule, dotare cu AC), perioadele de deținere neîntreruptă a licențelor de traseu de către operatorii de transport, lista operatorilor ce se află sub incidența Legii 85/2008 privind insolvența și lista operatorilor ce înregistrează obligații restante la bugetul statului. Conform art. 59 alin. (5), art. 57 alin. (1) și art. 62 din OMTI nr. 980/2011, după atribuirea cursei/traseului prin Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naționale în baza criteriilor de evaluare, aceeași autoritate eliberează licența de traseu și graficul de circulație anexă.

Referitor la susținerea reclamantei potrivit căreia licența de traseu este documentul nominal al operatorului de transport rutier, nefiind transmisibilă, astfel că în mod nelegal la calculul vechimii pe traseu a S.C. C. S.R.L. s-a luat în considerare și vechimea operatorului S.C. D. S.R.L., a cărui succesoare în drepturi, ca urmare a divizării, este societatea pârâtă, ceea ce a condus la acordarea unui punctaj mai mare, Curtea a reținut că, prin raportare la Anexa nr. 18 a OMTI nr. 980/2011, criteriile de evaluare pe baza cărora s-au calculat punctajele ofertelor solicitanților participanți la ședința de atribuire din data de 28.02.2013 și s-au stabilit câștigătorii au fost: vechimea parcului auto, acordându-se punctaj de la 0 la 20 de puncte autovehiculelor cu vechime între 16 și 0 ani; structura parcului auto, acordându-se punctaj de 10 puncte autovehiculelor deținute în proprietate sau cu contract de leasing; gradul de confort al autovehiculelor, clasificate pe categorii, acordându-se între 5 și 14 puncte, în funcție de clasificarea obținută (între categoria a IV și categoria I); vechimea neîntreruptă pe traseu, acordându-se un punctaj de la 0 la 12 puncte pentru operatorii care au deținut licența de traseu pentru traseul solicitat între 6 luni și 8 ani sau mai mult.

Modul de calcul al punctajului este stabilit de Anexa 19 a Ordinului MTI nr. 980/2011, punctajul final fiind obținut din cumularea punctajelor obținute la criteriile 1-5 din Anexa 18 a OMTI nr. 980/2011.

Invocarea de către reclamantă a art. 3 pct. 3 și art. 36 alin. (1) din H.G. nr. 69/2012 este nelegală, rațiunea legiuitorului fiind în sensul interzicerii "înstrăinării" înțeleasă ca operațiune oneroasă (speculativă, aducătoare de profit), situație în care, în mod evident, transmiterea drepturilor aferente licenței de traseu, ca parte a patrimoniului societății supuse divizării către una dintre societățile rezultate din divizare, nu se încadrează.

A reținut instanța fondului că transmisiunea drepturilor aferente licenței de traseu (în speță dreptul de a se lua în calcul perioada deținerii acestei licențe la stabilirea vechimii neîntrerupte pe traseu) face irelevante și criticile reclamantei referitoare la depășirea datei de referință ce reprezintă ultima zi din anul anterior anului atribuirii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, recurs care a fost admis prin Decizia nr. 2043/21.06.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instante.

Instanța de recurs a reținut că nelegalitatea hotărârii vizează în special aprecierea potrivit căreia transmiterea drepturilor aferente licenței de traseu, ca parte a patrimoniului societății supuse divizării, către una dintre societățile rezultate din divizare, nu se încadrează în noțiunea de "înstrăinare" avută în vedere de legiuitor. În ceea ce privește transmiterea licențelor de traseu în procedura divizării, prima instanță a avut în vedere transmiterea drepturilor aferente licenței de traseu, făcând referire doar la art. 3 pct. 3 și art. 36 alin. (1) din H.G. nr. 69/2012, fără însă a proceda la interpretarea lor și la finalizarea expunerii referitoare la susținerile reclamantei.

Concluzia că rațiunea legiuitorului a fost de a interzice "înstrăinarea" înțeleasă ca operațiune oneroasă, cât și împrejurarea că transmiterea drepturilor aferente licenței de traseu în procedura divizării nu se încadrează în noțiunea de "înstrăinare" este incompletă și lipsită de claritate, dar și eronată, întrucât aplicarea în cauză a dispozițiilor legale incidente, ținând seama de elementele de conținut ale proiectului de divizare, conduce la concluzia că transmiterea licențelor de traseu în procedura divizării se încadrează în noțiunea de "înstrăinare" avută în vedere de legiuitor. Din această perspectivă, au fost invocate disp. art. 62 și art. 65 alin. (2) din Ordinul MTI nr. 980/2011, precum și cele art. 3 pct. 3 și art. 36 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 69/2012.

Conform art. 62 din acest ordin, eliberarea licenței de traseu și a graficului de circulație anexă la aceasta se face de către A.R.R., după atribuirea cursei/traseului prin sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naționale. Art. 65 alin. (2) precizează că "licența de traseu este documentul nominal al operatorului de transport rutier, nefiind transmisibilă".

În accepțiunea art. 3 pct. 3 din H.G. nr. 69/2002, înstrăinarea către un alt operator rutier a licenței de transport sau a oricăror alte documente necesare efectuării transporturilor rutiere reprezintă o încălcare foarte gravă a prevederilor Regulamentului CE nr. 1071/2009, ale Regulamentului CE nr. 1072/2009, ale Regulamentului CE nr. 1073/2009 și ale O.G. nr. 27/2011 și constituie contravenție dacă aceasta nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiune. De asemenea, art. 36 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 69/2012 prevede că I.S.C.T.R. retrage licența de traseu eliberată pentru efectuarea transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate în cazul înstrăinării către un alt operator a licenței de traseu.

Arată Î.C.C.J. că normele legale prezentate evidențiază caracterul nominal al licenței de traseu și instituie interdicția înstrăinării, fără a distinge în privința modalității de transmitere a acestui document. Mai mult, sunt reglementate și efectele juridice ale nerespectării interdicției de înstrăinare, respectiv retragerea licenței de traseu și aplicarea unor sancțiuni contravenționale sau penale, după caz.

A reținut Î.C.C.J. că esențial în a stabili dacă transferul activelor reprezentate de licențele de traseu se încadrează sau nu în noțiunea de "înstrăinare" este conținutul Proiectului de divizare a S.C. D. S.R.L., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a nr. 5330/18 decembrie 2012, din care rezultă că operațiunea de divizare parțială a avut ca obiect transferul activelor reprezentate de licențele de traseu seria x nr. x, cu valabilitate la data de 01.07.2008 până la data de 30.04.2013, și seria x nr. x, cu valabilitate de la data de 01.07.2008 până la data de 30.04.2013. Conform Anexelor 3, 4 și 5 la Proiectul de divizare, nu au fost transferate către S. C. S.R.L. imobilizările corporale reprezentate de autovehiculele cu care S.C. D. S.R.L. a participat la ședințele de atribuire a traseului 413 și cu care a executat cursele aferente acestui traseu, în condițiile în care deținerea neîntreruptă a licenței de traseu s-a putut realiza tocmai ca urmare a exploatării acestor autovehicule. Totodată, prin divizare a fost transferat un activ negativ, respectiv "-12502 RON", compus din active circulante (casă și conturi la bănci) în valoare de 7.472 RON și datorii în valoare de 19.974 RON (Anexa 2 la Proiectul de divizare).

În aceste circumstanțe, Înalta Curte a reținut, în dezacord cu prima instanță, că operațiunea comercială constând în transferul activelor reprezentate de licențele de traseu deținute de S.C. D. S.R.L., în procedura divizării, se încadrează în noțiunea de "înstrăinare" avută în vedere de legiuitor.

Invocarea de către intimate a sentinței nr. 330/21.01.2013 pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr. x/2013, prin care s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor privind divizarea parțială a S.C. D. S.R.L. nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât aceasta nu are autoritate de lucru judecat, instanța neînțelegând să dezlege chestiunea litigioasă legată de calificarea transmiterii licențelor ca fiind "înstrăinare", prin raportare la legislația specială în materie.

De asemenea, nici hotărârile judecătorești pronunțate în dosarele nr. x/2013, nr. y/2015 și nr. w/2013 nu prezintă relevanță din perspectiva analizată, întrucât prin acestea instanțele nu au dat o rezolvare definitivă fondului raporturilor juridice supuse judecății.

Referitor la nelegalitatea emiterii de către A.R.R., la data de 31.03.2013, a licențelor de traseu seria x nr. x și LT nr. x, la solicitarea S. C. S.R.L., reclamanta a susținut că Rezoluția nr. 1420/08.01.2013 a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, sentința pronunțată la data de 21.01.2013 de Tribunalul București și Proiectul de divizare a S.C. D. S.R.L. publicat în Monitorul Oficial nu puteau reprezenta temeiul emiterii licențelor de traseu, întrucât singurul fundament legal pentru emiterea licenței de traseu este rezultatul procedurii de atribuire în sistemul informatic, conform art. 57 alin. (1), art. 59 alin. (5), art. 62 și art. 65 alin. (2) din Ordinul MTI nr. 980/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Dispunând respingerea acțiunii reclamantei, inclusiv în privința solicitării de anulare a acestor două licențe, prima instanță nu a procedat la o examinare efectivă a motivelor de nelegalitate invocate. A arătat Î.C.C.J. că în aceste circumstanțe nu se poate ști dacă prima instanță a omis pur și simplu să examineze conținutul acestei cereri sub aspectele ei esențiale sau dacă a dorit să o respingă, din ce rațiuni. Suplimentar, Î.C.C.J. a mai observat că prima instanță nu a oferit un răspuns specific și explicit nici la argumentele decisive de care reclamanta s-a prevalat în susținerea nelegalității modalității de stabilire a vechimii neîntrerupte pe traseu mai mare de 8 ani pentru S. C. S.R.L., dar și a incidenței în cauză a prevederilor art. 63 din Ordinul MTI nr. 980/2011, cu modificările și completările ulterioare, ceea ce impune casarea sentinței recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că circumstanțele de fapt și de drept esențiale dezlegării pricinii nu au fost lămurite de prima instanță.

În rejudecare, instanța a pornit analiza cauzei de la dispozițiile deciziei de casare, ce se impune cu autoritate de lucru judecat, înlăturând orice alegații ale pârâților, invocate în susținerea efectelor divizării S.C. D. S.R.L. privind faptul că în realitate nu a operat o "înstrăinare" în sensul dispozițiilor legale reținute de instanța supremă, având în vedere că acestea tind la înlăturarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești, aspect nepermis de art. 430 - 432 C. proc. civ.

Referitor la licențele de transport seria x nr. x și seria x nr. x, cu valabilitate până la 30.04.2013, pentru traseul interjudețean cod 413, cursele 4 și 5, eliberate pe numele pârâtei S.C. B. S.R.L. (fosta S.C. C. S.R.L.), instanța a reținut că acestea au fost atribuite electronic ultima dată în anul 2008, în urma ședinței de atribuire a Programului de transport interjudețean 2008-2013, ocazie cu care câștigător a fost stabilit operatorul de transport S.C. D. S.R.L., societate supusă divizării în anul 2012. În urma divizării, a transferat către S.C. C. S.R.L. activele reprezentate de cele două licențe de traseu.

Având în vedere că transmiterea celor două licențe de traseu din patrimoniul S.C. D. S.R.L. în patrimoniul pârâtei S.C. C. S.R.L. a reprezentat o înstrăinare interzisă de actele comunitare, dar și de legislația internă (H.G. nr. 69/2012), Curtea a constatat că în realitate nu a avut loc un transfer valabil între patrimoniile celor două societăți din punctul de vedere al textelor menționate, operațiune care să fi putut fi avută în vedere de A.R.R. cu ocazia emiterii de noi licențe pentru pârâta S.C. C. S.R.L., fără parcurgerea procedurii de licitație electronică prevăzută de art. 57 din Ordinul MTI nr. 980/2011, chiar dacă atribuirea licențelor s-a realizat doar pentru restul perioadei de valabilitate a acestora, între 31.01.2013 și 30.04.2013.

Fiind vorba despre o înstrăinare interzisă de lege, de la momentul divizării S.C. D. S.R.L. cele două licențe de traseu atribuite acesteia în urma licitației din anul 2008 și-au pierdut valabilitatea, pentru restul perioadei de valabilitate fiind necesară atribuirea licențelor aferente curselor 4 și 5 în baza unei licitații electronice, iar nu prin atribuire directă, în baza proiectului de divizare și a hotărârii judecătorești privind divizarea. În consecință, Curtea a anulat cele două licențe eliberate pe numele S.C. C. S.R.L., cu valabilitate până la 30.04.2013 pentru traseul interjudețean cod 413, cursele 4 și 5 și, ca efect al constatării nelegalității acestora, a observat că întreaga procedură de atribuire din cadrul Programului de transport interjudețean 2013-2019 a fost viciată, dat fiind faptul că valorificarea de către pârâta A.R.R. a acestor licențe, anulate de instanță, a constituit motivul pentru care pârâta S.C. B. S.R.L. a fost declarată câștigătoare.

În privința vechimii neîntrerupte pe traseu, pârâta S.C. B. S.R.L. a fost punctată cu punctaj maxim de 12 puncte pentru că a prezentat pentru cursa 1 licența seria x nr. x, valabilă de la 23.05.2011, pentru cursa 2 licența seria x, valabilă din 23.05.2011, pentru cursele 4 și 5 licențele sus amintite, ca urmare a sentinței Tribunalului București privind divizarea S.C. D. S.R.L, cu valabilitate din 31.01.2013. Așadar, la stabilirea vechimii neîntrerupte pe traseu în privința S.C. B. S.R.L. au fost avute în vedere inclusiv licențele deținute anterior de S.C. D. S.R.L., dându-se relevanță transferului patrimonial ocazionat de divizarea acestei societăți. În realitate, prin raportare la considerentele Deciziei Î.C.C.J. nr. 2043/2016, vechimea pe traseu a S.C. D. S.R.L. nu putea fi luată în considerare la stabilirea vechimii neîntrerupte pe traseu, întrucât licențele deținute de această societate nu erau transmisibile prin divizare.

Curtea a reținut că autoritatea avea obligația de a aprecia punctajul prin raportare la vechimea neîntreruptă pe traseu dovedită cu licențele atașate la dosarul cauzei, fără luarea în considerare a licențelor anulate și fără valorificarea vechimii deținute anterior de S.C. D. S.R.L. Punctajul ce ar fi trebuit acordat pârâtei pentru criteriul în discuție (în forma legii în vigoare la momentul licitației) ar fi trebuit să fie cel aferent unei vechimi de 1 an și mai mult de 6 luni, iar nu cel aferent vechimii maxime, de 12 puncte.

Curtea a constatat că în urma anulării rezultatului procedurii, consecința legală nu este aceea de desemnare drept câștigătoare a societății reclamante, ci de obligare a pârâților la reevaluarea ofertei depuse de S.C. B. S.R.L., prin recalcularea punctajului cuvenit acesteia, potrivit considerentelor prezentei hotărâri. Este corectă apărarea pârâtei A.R.R., în sensul că instanța de judecată nu poate dispune desemnarea drept câștigătoare a reclamantei și emiterea către aceasta a licențelor de traseu, având în vedere că aceste atribuții revin, potrivit art. 62 din Ordinul MTI nr. 980/2011, exclusiv în sarcina A.R.