ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2511/2025

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.06.2020, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. Viitorul S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Rutiera Română și Autoritatea Pentru Digitalizarea României, a solicitat obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor pentru daunele materiale cauzate ca urmare a emiterii actelor administrative: licențele de transport seria x nr. x si seria x nr. x cu valabilitate până la 30.04.2013 pentru traseul de transport persoane interjudețean cod 413 cursele 4 si 5, rezultatul procedurii de atribuire electronica organizata la 28.02.2013 a traseului 413 cursele 3, 4, 5 si 6, licențele de traseu seria x nr. x, seria x nr. x, seria x nr. x si seria x nr. x si graficele de circulație aferente acestora, valabile pentru perioada pentru cursele 3, 4, 5 si 6 ale traseului de transport persoane interjudețean 413 București-Târgu Jiu, acte administrative anulate prin sentința civila nr. 3986/05.12.2016 pronunțată de Curtea de Apel București si decizia civila nr. 1201/26.02.2020 pronunțată de ICCJ, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecata.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 290/2024 din 19 iunie 2024, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. Viitorul S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Rutiera Română și Autoritatea pentru Digitalizarea României. A obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 6.027.334 RON despăgubiri reprezentând profit brut estimat nerealizat de către reclamantă. A obligat pârâtele către reclamantă la plata sumei de 4050 RON reprezentând cheltuieli de judecată (taxă de timbru și onorariu expert).

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din 10 aprilie 2024 și a sentinței civile nr. 290/2024 din 19 iunie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Autoritatea Rutiera Romana, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecarea cauzei să se respingă cererea de chemare în judecată. În drept, recurenta-pârâta a invocat critici circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de reiudecare, practic, s-a limitat în "presupusa" motivare a acesteia în trei fraze, respectiv frazele de la pagina 30. Deși la pagina 28 la punctul II - Soluția instanței - instanța de rejudecare, la analizarea actelor și lucrărilor de la paginile 28, 29 și 30, nu face altceva decât un rezumat a sentințelor pronunțate de către instanța din primul ciclu procesual, reiterând chestiuni care deja au fost tranșate de către înalta Curte de Casație și Justiție prin. decizia de casare nr. 1182 din 02.03.2023. Raportat la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va arăta motivele de fapt si de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, din examinarea sentinței recurate, constatăm că sentința recurată nu cuprinde motivele de fapt și de drept oe care instanța le-a avut în vedere pentru admiterea cererii. Obligația de motivare impune și o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susținere a părților, precum și expunerea raționamentului juridic care a determinat aprecierea asupra acestora și convingerea judecătorului pentru soluția pronunțată. Instanța de reiudecare nu a făcut altceva decât să reia considerentele deja tranșate din sentința nr. 191/2021, sentință casată prin decizia ICCJ nr. 1182/2023, considerentele instanței de reiudecare fiind în oglindă cu sentința nr. 191/2021, fiind de fapt un "copy-paste" al acestei sentințe casate, fiind inadmisibil ca o instanță de reiudecare să transpună integral susținerile dintr-o sentință casată, fără a avea propria motivare, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. în acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. Revenind la sentința recurată nr. 290/2024, recurenta-pârâtă arată că judecătorul fondului, după ce realizează un copy-paste din sentința nr. 191/2021, conchide într-o nemotivare: Astfel cum rezultă din suplimentul la Raportul de expertiză contabilă judiciară depus la dosarul cauzei la data de 01.04.2024, în conformitate cu documentele expertizate, prejudiciul pentru perioada 01.05.2013-03.04.2020, în raport de capacitatea de transport și numărul de locuri, astfel cum au fost individualizate expres în cuprinsul deciziei de casare este de 6.027.334,14 RON reprezentând profit brut estimat, nerealizat de către reclamantă. In referire la apărările formulate de pârâta Autoritatea Rutieră Română prin intermediul concluziilor scrise din data de 13 iunie 2024, instanța notează faptul că acestea au făcut obiectul analizei instanței de recurs în primul ciclu procesual, astfel că repunerea lor în discuție nu mai poate face obiectul analizei instanței, dat fiind faptul că au fost deja dezlegate în cuprinsul deciziei de casare. În această ordine de idei, instanța înlătură expertiza contabilă efectuată de expertul parte încuviințat pentru pârâte, deoarece în această lucrare expertul nu a respectat modul de calcul al prejudiciului statuat prin decizia de casare, fiind identificate venituri din cursele ocazionale care au fost expres excluse și care au condus la denaturarea valorii prejudiciului. Așadar, singurele 3 fraze pentru care judecătorul fondului opinează că se impune a se acorda despăgubiri în suma de 6.027.334 RON pentru S.C. Viitorul S.R.L. de la cele două instituții, din bani publici, fară a face o minimă analiză și fară a lua în considerare toate notele formulate de către ARR, fară a analiza înscrisurile și fară a observa faptul, este fraza - se are în vedere la evaluarea prejudiciului valoarea profitului brut ce ar fi provenit din exploatarea curselor aferente traseului, ținând seama de criterii obiective, respectiv traseul obligatoriu stabilit de ARR prin licențele de traseu si graficele de circulație, numărul de km al acestui traseu, numărul curselor raportat la numărul de zile in care acestea s-ar fi executat si gradul de ocupare in raport de capacitatea autovehiculelor, precum si cheltuielile estimate pentru realizarea acestor venituri; combustibil si anvelope raportate la nr. de km parcurși conform recomandărilor producătorului, asigurări, salarii, impozite etc. - frază care este copiată integral din sentința nr. 191/2021 și care se referă la raportul de expertiză contabilă întocmit de către expertul din primul ciclu procesual, deși, în rejudecare, a fost nominalizat un alt expert contabil. Precizează recurenta pârâtă că si expertul contabil desemnat în rejudecare a făcut același lucru ca și judecătorul fondului, în sensul că a copiat expertiza contabilă efectuată în primul ciclu procesul, expertiză care a fost casată prin decizia ÎCCJ nr. 1182. Arată recurenta că prin decizia de casare, Înalta Curte a constatat că este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., si anume, din perspectiva certitudinii prejudiciului atât sub aspectul existentei, cât si a întinderii, sunt fondate exclusiv motivul de recurs referitor la perioada pentru care au fost stabilite despăgubirile, faptul că, pentru imposibilitatea reclamantei de a exploata cursele 3, 4, 5 și 6 ale traseului București - Tg. Jiu cod 413, despăgubirile se cuvin de la data de 01.05.2013 și până la data de 3.04.2020, și motivul de recurs privind capacitatea de transport a autovehiculelor cu care reclamanta a participat la ședința de atribuire electronică a traseului interjudețean București - Tg. Jiu cod 413 din data de 28.02.2013, care trebuia avută în vedere pentru stabilirea despăgubirilor, și anume 31 de locuri pentru x, 31 locuri pentru x, 31 de locuri pentru x și 19 de locuri pentru x. (...) În raport de motivele pentru care recursurile formulate de pârâte au fost apreciat ca fiind fondate, probatoriul administrat în cauză nu permite stabilirea despăgubirilor care se cuvin reclamatei, pentru repararea prejudiciului, întrucât prin raportul de expertiză nu au fost avute, pentru calcularea prejudiciului, perioada 01.05.2013 - 3.04.2020 și capacitatea de transport a autovehiculelor cu care reclamanta a participat la ședința de atribuire electronică din data de 28.02.2013 a traseului interjudețean București - Tg. Jiu cod 413, cursele 3, 4, 5 și 6, menționate anterior. Față de această împrejurare, nefiind stabilită complet situația de fapt, din perspectiva certitudinii prejudiciului, în condițiile în care probatoriul administrat nu a avut în vedere elementele menționate, astfel încât să permită stabilirea cuantumului despăgubirilor, Înalta Curte a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004privind contenciosul administrativ, art. 496 și art. 497 din C. proc. civ. Astfel, raportat la decizia de casare a ÎCCJ, recurenta pârâtă susține că instanța de rejudecare avea obligații clare să administreze corespunzător probatoriul pentru soluționarea cererii de despăgubiri și să tină cont de punctele 128, 129 și 130 din decizia nr. 1182. Însă, aceasta a nominalizat în primă fază același expert din primul ciclu procesual, motiv pentru care ARR a formulat o cerere de recuzare a acestuia, fiind admisă și ulterior dispunând încuviințarea dnei expert A., care s-a limitat efectiv să dea copy-paste la expertiza anterioară. In acest context, recurenta pârâtă arată că se impune a formula recurs si împotriva încheierii din ședința publică din data de 10.04.2024, fiind incidente aceleași motive de casare, formulate și împotriva sentinței nr. 290/2024, respectiv motivele prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 6) și punctul 8) C. proc. civ., încheiere prin care instanța de judecată a apreciat în mod nefondat că nu există o nulitate a raportului de expertiză cu privire la modul în care a fost convocat expertul asistent, B., deoarece modul de convocare nu este o procedură care să fie garantată în mod separat de o normă procedurală, și care să conducă singur la nulitatea raportului de expertiză. Prin notele scrise ARR nr. 9939/08.04.2024, depuse pentru termenul din data de 10.04.2024, recurenta pârâtă a contestat modul în care expertul desemnat A. a efectuat convocarea, precum și raportul de expertiză judiciar contabilă, sens în care în temeiul dispozițiilor art. 338 C. proc. civ., a solicitat efectuarea unui nou raport de expertiză contabilă care să fie efectuat de către un alt expert, în acord cu dispozițiile legale. Insă instanța de rejudecare a conchis că prin formularea opiniei separate, de către expert contabil B., fără a invoca o imposibilitate de a observa și verifica acte contabile ale societății reclamante Viitorul S.R.L., precum și fără a indica vrea imposibilitate de a observa actele pe care le-a solicitat expertul contabil principal, nu exista o nulitate de procedură care să fie identificată de instanță la acest moment pentru a anula proba. Recurenta pârâtă arată că prin notele ARR nr. 9939/08.04.2024 s-a precizat că au fost încălcate dispozițiile din Norma CECCAR cu privire la convocarea părților, precum si cu privire la administarea probatoriului pentru expertiza contabilă, obligație pe care instanța în rejudecare o avea deja stabilită prin decizia de casare, însă, din nou, instanța nu a motivat si a interpretat eronat si a aplicat greșit dispozițiile legale aplicabile în cauză. De asemenea, recurenta pârâtă arată că a solicitat instanței de judecată să aibă în vedere faptul că, așa cum a precizat în opinia separată expertul parte al ARR, intimata reclamantă S.C. Viitorul S.R.L., pentru singurul an în care nu a deținut licențe de traseu 01/05/2013-31/12/2013, analiza prezentată în raportul de expertiză indică lipsa unui prejudiciu, rezultatul financiar astfel determinat indică pierdere 222.782,03 RON, context în care nu se poate aprecia decât că S.C. Viitorul S.R.L. dorește o îmbogățire fără just temei, chestiune ce nu a fost analizată nici de către expertul desemnat și nici de către instanța de judecată, aflându-ne în situația prevăzută de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, respectiv "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Referitor la cel de al doilea motiv de casare, recurenta pârâtă consideră că atât sentința recurată cât și încheierea din data de 10.04.2024 sunt pronunțate cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a Normei CECCAR, precum și a OMTI nr. 980/2011 cu modificările ulterioare. Sub acest aspect, recurenta pârâtă susține că, potrivit Normei CECCAR nr. 3524.1, expertul cauzei avea obligația de a întocmi expertiza pe baza materialului documentar adecvat, care constituie premisa și condiția necesară întocmirii raportului de expertiză, care trebuie să fie temeinic fundamentat și bazat pe evidențieri contabile. Totodată, se arată că în conformitate cu capitolului 1.1 din Ghidul pentru aplicarea Standardului Profesional 35, expertiza este activitatea pentru reconstituirea realității unor operațiuni de natură economică pe baza cercetării documentelor, datelor și informațiilor din contabilitate. Conform art. 351 3 1 din Standardului Profesional 35, concluziile expertizei trebuiau să fie fundamentate numai pe documente care atestă evenimente si tranzacții care fac obiectul recunoașterilor, clasificărilor si prezentărilor contabile. De asemenea, conform art. 351 4 1 din Standardului Profesional 35, expertul are obligația să invoce în raportul său de expertiză judiciară numai acele evenimente și tranzacții probate cu documente justificative și/sau evidențieri contabile care au o legătură cauzală cu obiectivul care i-a fost fixat de instanța de judecată care a dispus expertiză judiciară. În mod eronat instanța de rejudecare, fără o minimă analiză, apreciază că suplimentul la raportul de expertiză contabilă depus la dosarul cauzei la data de 01.04.2024 stabilește profitul brut estimat, în condițiile în care, instanța de rejudecare nu a administrat niciun fel de probatoriu în prezenta cauză și în condițiile în care expertul nu a făcut decât o scădere, respectiv de la suma stabilită prin sentința casată nr. 191/2021 - în suma de 6.568.532,52 RON, ajungând la suma de 6.027.334,14 RON, or, arată recurenta pârâtă că o expertiză judiciară trebuia să stabilească un profit net real, cât mai aproape de valoarea adevărată/concretă a activității din transporturi desfășurată de intimata reclamantă S.C. Viitorul S.R.L.. Solicitarea ARR de efectuare a unui nou raport de expertiză contabilă judiciară a fost făcută în contextul în care atât prin notele scrise ARR nr. 9939/08.04.2024 (depuse la termenul de judecată din data de 10.04.2024), prin obiecțiunile ARR nr. 12131/29.04.2024 (depuse și încuviințate de instanța de judecată la termenul din data de 15.05.2024), cât și prin punctul de vedere al expertului parte al ARR - dna. B., la răspunsurile expertului desemnat la obiecțiunile ARR (depus la termenul de judecată din data de 12.06.2024), înscrisuri prin care a învederat instanței faptul că expertul desemnat nu a făcut altceva decât o "scădere" a lunii aprilie 2013, fără să aibă în vedere motivele de casare stabilite în mod clar de către Înalta Curte de Casație și Justiție, reluând practic raportul de expertiză efectuat de către expertul anterior, raport care a fost casat în integralitate. Mai mult, din raportul efectuat de expertul desemnat în rejudecare nu reiese faptul că aceasta a avut la bază documentele contabile care să îi permită să efectueze expertiza în conformitate cu dispozițiile legale. Prin toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei s-a arătat că intimata reclamantă S.C. Viitorul S.R.L. a înregistrat profit din utilizarea autovehiculele înmatriculate cu numărul x, x, x și x nominalizate pentru atribuirea electronică din data de 28.02.2013 a traseului interjudețean 413 cursele 3,4,5 și 6 pentru efectuarea altor trasee, sens în care nu se puteau obține despăgubiri din utilizarea acestor autovehicule, cum în mod eronat a apreciat expertul desemnat în cauză. Contestând modul în care expertul desemnat a efectuat convocarea, precum și raportul de expertiză judiciar contabilă, sens în care, recurenta pârâtă afirmă că instanța de recurs, în rejudecare, are posibilitatea, potrivit dispozițiilor art. 501 alin. (4) C. proc. civ. să facă aplicarea dispozițiilor art. 338 C. proc. civ. si să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză contabilă care să fie efectuat de către un alt expert, în acord cu dispozițiile legale. După cum a reținut instanța de casare, despăgubirile ar curge de la data de 01.05.2013 și până la data de 03.04.2020, iar capacitatea de transport a autovehiculelor cu care reclamanta a participat la ședința de atribuire a traseului 413 din data de 28.02.2013, care trebuie avută în vedere pentru stabilirea despăgubirilor, este de 31 locuri pe scaune pentru autovehiculul x, 31 locuri pe scaune pentru autovehiculul x, 31 locuri pe scaune pentru autovehiculul x, 19 locuri pe scaune pentru autovehiculul x, astfel cum rezultă din adresa ADR nr. x/07.07.2020 înregistrată la Autoritatea Rutieră Română - ARR cu nr. 17532/13.07.2020 . Prin întâmpinarea nr. 172507/20.07.2020, s-a învederat instanței faptul că în perioada pentru care se solicită despăgubiri, autovehiculele nominalizate de intimata reclamantă la atribuirea electronică din data de 28.02.2013 pe cursele 3,4,5 si 6 ale trasului interiudețean 413, au fost utilizate pentru efectuarea activității de transport rutier din care a obținut venituri, aspect ce nu a fost luat în calcul de expertul judiciar. Astfel, după cum reiese din print screen-ul din sistemul informatic al Autorității Rutiere Române - ARR, autovehiculele nominalizate de reclamantă la atribuirea electronică din data de 28.02.2013 pe cursele 3,4,5 și 6 ale trasului interjudețean 413, având număr de înmatriculare x, x, x și y, au efectuat transport ocazional de persoane . In acest context, reiese faptul că S.C. Viitorul S.R.L. a înregistrat profit din utilizarea autovehiculele înmatriculate cu numărul x. x, x si x nominalizate de către S.C. Viitorul S.R.L. pentru atribuirea electronică din data de 28.02.2013 a traseul interiudețean 413 cursele 3, 4, 5 si 6 pentru efectuarea curselor ocazionale, sens în care, nu se pot obține despăgubiri din utilizarea acestor autovehicule. De asemenea, autovehiculele înmatriculate cu numărul x, x, x și x nominalizate de către S.C. Viitorul S.R.L. pentru atribuirea electronică din data de 28.02.2013 a traseului interjudețean 413 cursele 3,4,5 și 6, au fost titulare pe alte trasee județene, sens în care este nefondată solicitarea intimatei reclamante de a solicita despăgubiri materiale, neputând încasa un venit dublu din utilizarea acestor autovehicule. Pe precizat faptul că dna. judecător C., cea care a pronunțat sentința nr. 290/2024, a aplicat greșit normele de drept aplicabile CEECAR, dar nici nu a motivat în vreun fel cele susținute de către instituția noastră, nefăcând nicio analiză cu privire la susținerile ARR, pe care, chiar aceasta le-a catalogat drept apărări de fond. Autovehiculele cu numărul de înmatriculare x și x au fost titulare pe traseul județean 34 Târgu Jiu - Curtișoara - Buzești (necesare două autovehicule) dovadă în acest sens fiind, cererea nr. x/24.12.2013 prin care reclamanta a solicitat eliberare licenței de traseu pe traseul județean 34, precum și graficele de circulație aferente licenței de traseu, pentru care deține licența de traseu seria x nr. x cu valabilitate 01.01.2014-30.06.2023. După cum reiese din adresa Consiliului Județean Gorj nr. 8612/04.07.2014 la solicitarea reclamantei, autovehiculele titulare anterior menționate au fost înlocuite, din data de 10.07.2014 până în prezent cu autovehiculele cu numărul de înmatriculare x și y, aspect ce rezultă și din prinț screen-ul din sistemul informatic al Autorității Rutiere Române - ARR . De asemenea, precizăm că, autovehiculul x este titular pe traseul județean 53 Târgu Jiu-Târgu Cărbunești-Vladimir (necesar un autovehicul), pentru care reclamanta deține licența de traseu seria x nr. x cu valabilitate 01.01.2014-30.06.2023, astfel cum reiese din graficele de circulație ale licenței de traseu menționate . După cum reiese din adresa Consiliului Județean Gorj nr. 8611/04.07.2014 autovehiculul anterior menționat a fost înlocuit la cererea reclamantei, cu autovehiculul cu număr de înmatriculare x din data de 10.07.2014 până în prezent, dovadă în acest sens fiind graficul de circulație emis la data de 10.07.2014, caietul de sarcini al licenței și prinț screen-ul din sistemul informatic al Autorității Rutiere Române - ARR . Reclamanta mai deține licența de traseu seria x nr. x cu valabilitate 01.01.2014-30.06.2023 pe traseul județean 41 Târgu Jiu-Târgu Cărbunești-Vladimir (necesar două autovehicule) titular fiind până la data prezentei autovehiculul cu numărul de înmatriculare x și y, aspect ce reiese din prinț screen-ul din sistemul informatic al Autorității Rutiere Române - ARR . Potrivit informațiilor din sistemul informatic al ARR, în vederea eliberării licențelor de traseu aferente curselor 3,4,5 și 6 cod traseu 413 București - Târgu Jiu, operatorul de transport S.C. Viitorul S.R.L. a nominalizat autovehiculele x, x, x și x - autovehicul care nu a fost nominalizat pentru ședința de atribuire electronică a traseului 413 cursele 3,4.5 si 6, din data de 28.02.2013 . Astfel, se suține că autovehiculul x nominalizat în cadrul ședinței de atribuire electronică din data de 28.02.2013 pe cursa 6 a traseului 413, este titular pe traseul județean 41: Târgu Jiu - Poienari-Alimpești pentru care deține licența de traseu seria x nr. x cu valabilitate 01.01.2014-30.06.2023. După cum reiese din cele anterior precizate, reclamanta a deținut licențe de traseu pentru traseele județene 34, 53 si 41, obținând venituri din, efectuarea curselor aferente acestor trasee, fiind efectuate cu autovehiculele având numere de înmatriculare x. x, x si y, autovehicule nominalizate pentru ședința de atribuire electronică din data de 28.02.2013, a traseului interiudețean 413 București - Târgu Jiu. In acest context, reiese faptul că S.C. Viitorul S.R.L. a înregistrat profit din utilizarea autovehiculele înmatriculate cu numărul x, x, x si x nominalizate de către S.C. Viitorul S.R.L. pentru atribuirea electronică din data de 28.02.2013 a traseul interiudețean 413 cursele 3,4,5 si 6 pentru efectuarea altor trasee, sens în care, nu se pot obține despăgubiri din utilizarea acestor autovehicule. Totodată, recurenta pârâtă apreciază că pentru o corectă determinare a cuantumului prejudiciului trebuia să se aibă în vedere doar acele perioade în care autovehiculele nominalizate la ședința de atribuire electronică a traseului 413 cursele 3,4,5 și 6 din data de 28.02.2013, nu au fost utilizate pentru efectuarea altor trasee din care a obținut venituri, precum și profitul obținut din efectuarea curselor ocazionale. După cum reiese din cele anterior precizate, reclamanta a deținut licențe de traseu pentru traseele județene 34, 53 și 41, obținând venituri din efectuarea curselor aferente acestor trasee, fiind efectuate cu autovehiculele având numere de înmatriculare x, x, x si y, autovehicule nominalizate pentru ședința de atribuire electronică din data de 28.02.2013, a traseului interjudețean 413 București - Târgu Jiu. Concluzionând, recurenta pârâtă afirmă că, raportat la îndrumările instanței de casare și având în vedere că prejudiciul este definit ca profitul nerealizat, iar profitul este determinat ca diferența între venituri și cheltuielile aferente realizării veniturilor (așa cum reiese și din prevederile Legii nr. 82/1991, a Legii 31/1990 și a Legii nr. 563, actualizate), pentru respectarea Normelor CECCAR și a prevederilor Standardului profesional nr. 35/2000, dar și a legilor enunțate anterior, era necesară efectuarea unui raport de expertiză, în acord cu prevederile legale. Raportat la cheltuielile de judecată acordate prin sentința recurată, în sumă de 4050 RON, recurenta pârâtă solicită instanței de recurs să facă aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său. Față de toate aspectele menționate în cererea de exercitare a căii de atac, recurenta pârâtă solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea, atât a sentinței recurate nr. 290/2024 cât și a încheierii din data de 10.04.2024, cu consecința aplicării dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., raportat la Decizia nr. 79/05.12.2022, pronunțată de către ÎCCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cauza nr. x/2019*. Pârâta Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 290/2024 din 19 iunie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin care a solicitat casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, să se respingă cererea de chemare în judecată. În drept, recurenta-pârâta a invocat critici circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Consideră recurenta pârâtă că sentința pronunțată de instanța de fond nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, întrucât aceasta a procedat la o motivare sumară a cauzei deduse judecății, făcând o înșiruire de fapte și argumente, precum și o trimitere la expertiza contabilă efectuată în prezenta cauză, fără a-și motiva soluția raportat la probatoriul administrat care, în opinia noastră trebuie să fie în concordanță cu acestea. Judecătorul fondului a făcut o analiză sumară a probatoriului administrat în cauză, nearătând care sunt motivele pentru care nu au fost avute în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei de părțile implicate în cauza desusă judecății, în speță actele depuse de pârâta Autoritatea Rutieră Română - ARR, achiesând la concluziile unei expertize care conține numeroase erori de calcul și de interpretare, expertiză care redă întocmai aceleași concluzii ca ale primei expertize din primul cadru procesual (anterioare rejudecării), care de altfel a fost invalidată. Exemplificând cele menționate, se arată că instanța de fond nu motivează nicicum respingerea susținerilor referitoare la valabilitatea programului de transport 2013-2019, valabilitate care, așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, a început la data de 01.05.2013, în vreme ce judecătorul fondului admite cererea de chemare în judecată formulată de S.C. Viitorul S.R.L. și obliga ARR și ADR la plata sumei de 6.027.334 RON despăgubiri reprezentând profit brut nerealizat pentru perioada 01.05.2013 - 03.04.2020. Obligația de motivare nu impune și o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susținere a părților, ci expunerea raționamentului juridic al instanței de fond care a determinat aprecierea asupra acestora și convingerea judecătorului pentru soluția pronunțată. Instanța a reținut eronat dispoziile legale incidente fără a prezenta justificativ argumentele pentru care a constatat temeinicia cererii formulate de reclamant. Al doilea motiv de nelegalitate pe care se întemeiază recursul ADR vizează dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. conform cărora, hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Sub acest aspect, recurenta pârâtă afirmă că, aplicând greșit normele de drept material, instanța fondului a dat curs concluziilor stabilite într-o expertiză irelevantă, care de altfel nu are caracter obligatoriu pentru instanță, fără a lua în considerare dispozițiile legale incidente și nici dispozitivul hotărârii pronunțate prin sentința civilă nr. 3986/05.12.2016 de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2013, unde s-au impus obligații exclusive în sarcina ARR și nu a recurentei. Concluzionează că admiterea acțiunii în contradictoriu și cu ADR, fără nicio obligație impusă, s-a făcut exclusiv pentru opozabilitate și nu poate genera obligarea ulterioară la acordarea unor despăgubiri fără o baza legală față de instituția recurentă. Acesta este și motivul pentru care s-a respins calitatea procesuală pasivă a ADR, întrucât instituția a figurat în citativ ca pârâtă fără obligații dispuse în sarcina sa, ci doar pentru opozabilitate. Se arată că reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, menționează la pag. 5 din cererea de chemare în judecată, faptul că ADR a pus în executare sentința civilă nr. 3986 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2013. astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 1201 pronunțată de ICCJ la data de 26.02.2020, ori reclamantul solicită plata despăgubirilor pentru perioada 01.05.2013-03.04.2020, astfel că, considerăm nelegală perioada pentru care reclamantul solicită plata unei sume de bani reprezentând despăgubiri. În consecință, fată de cele precizate consideră recurenta pârâtă ca nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, în speță nu este probată prezenta unui refuz de executare si a unei atitudini culpabile din partea instituției, fapt pentru care consideră obligarea la plata despăgubirilor stabilite de instanța de fond ca neîntemeiată. De reținut că, reclamantul prin cererea inițială de chemare în judecată, la pag. 4 primul paragraf, menționează că "... Curtea a constatat că întreaga procedură de atribuire a fost viciată, dat fiind că valorificarea de către pârâta ARR a acestor licențe anulate de instanță, a constituit motivul pentru care societatea D. a fost declarată câștigătoare." În fapt, prin înscrisurile depuse la dosar am precizat faptul că ADR nu are competența legală de a verifica datele introduse de autoritatea publică cu atribuții în materia serviciilor de transport rutier interjudețean de persoane, respectiv Autoritatea Rutiera Romana (ARR), singura sa obligație fiind aceea de a permite introducerea în sistemul electronic a datelor furnizate de autoritățile abilitate în materie de transport persoane. Recurenta pârâtă, în calitate de operator al Sistemul Informatic de Atribuire Electronică în Transporturi (S1AE), asigură suportul tehnic în vederea aplicării prin mijloace electronice a procedurilor de atribuire, stabilind în acest sens cadrul de operare specific în conformitate cu legislația în vigoare în domeniul transportului intern de persoane. Atribuirea electronică a licențelor de transport se realizează prin calcularea punctajelor ofertelor depuse de operatorii de transport, iar criteriile care stau la baza calculării punctajului fiecărui operator de transport participant la atribuirea electronică de trasee interjudețene sunt reglementate prin ORDINUL nr. 980 din 30 noiembrie 2011 (*actualizat*) pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea si efectuarea transporturilor rutiere si a activităților conexe acestora stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, astfel că. dacă punctajul rezultat a fost eronat, singura răspundere pentru datele furnizate către ADR (fostă AADR) aparține Autorității Rutiere Române - ARR. care a transmis date eronate în sistemul electronic dezvoltat de subscrisa. Acest fapt rezultă în mod evident din dispozițiile art. 5 din H.G. nr. 1132/2013 (la momentul desfășurării licitației, coroborat cu art. 5 lit. h) pct. 7 (iv) din H.G. nr. 89/2020) și din dispozițiile art. 57 din OMTI nr. 980/2011, prin care legiuitorul a stabilit în mod expres: "Curseie/Traseul din programul de transport interjudețean se atribuie prin Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naționale, în baza criteriilor de evaluare, solicitantului care întrunește cel mai mare punctaj." și NU de sistemul informatic. Din interpretarea gramaticală a acestei prevederi rezultă fără echivoc că atribuirea curselor nu se face de către sistemul informatic (gestionat/dezvoltat de ADR) ci prin acest sistem informatic, adică prin accesarea softului informatic de ARR sau de operatorii de transport în baza unui certificat digital valabil. Practic softul gestionat de ADR realizează un punctaj pe baza informațiilor transmise printr-un canal VPN - virtual personal network (rețea personal virtuală) exclusiv de către ARR. Astfel, recurenta pârâtă consideră că acțiunea formulată de reclamant nu îndeplinește cumulativ condițiile pentru angajarea răspunderii instituției, deoarece nu rezultă legătura de cauzalitate dintre pretinsul prejudiciu și emiterea actului administrativ - licența de traseu, sens în care obligația de plată fată de recurenta pârâtă devine inadmisibilă, urmând ca instanța supremă, în rejudecare, să înlăture această eroare de interpretare si să o înlăture în consecință. În ceea ce privește prejudiciul, dincolo de existenta unei anumite sume de bani (așa cum se prezintă speța de față), într-un patrimoniu (cel al reclamantului), se poate observa că, doctrina a creionat foarte bine condițiile cerute pentru a se putea obține repararea prejudiciului: să fie cert si să nu fi fost reparat încă. Pe cale de consecință, din cererea reclamantului se observă că nu rezultă certitudinea prejudiciului, neexistând nici o dovada depusă la dosar în sensul constatării existenței undeva, în vreun patrimoniu, a unei sume de bani despre care să se poată spune că s-ar fi cuvenit. În opinia recurentei pârâte, cu privire la suma stabilită de instanța de fond, consideră că ne aflăm în prezența a ceea ce doctrina și jurisprudența au denumit prejudiciu eventual, despre care se arată că nu este pasibil de a fi reparat prin dezdăunare. Se arată că expertul desemnat de instanță a efectuat calcule economice lipsite de orice rațiune, iar în conformitate cu Standardul Profesional nr. 35 și Normele CECCAR, în expertizele contabile judiciare, expertul contabil este un terț în proces, care prin calitatea lui procesuală, contribuie la stabilirea adevărului de către instanțele de judecată, motiv pentru care consideră că expertiza contabilă trebuie să aibă drept suport documente primare, cât și înregistrarea evenimentelor și tranzacțiilor în contabilitatea reclamantului. Expertul contabil numit pentru efectuarea expertizelor contabile trebuie să posede cunoștințe solide și actualizate în domeniul economic, în general, și mai ales în domeniul financiar - contabil, care să ducă la o analiză și un rezultat temeinic în fața instanței de judecată în vederea soluționării cauzei deduse judecății. Raportul de expertiză contabilă judiciară are caracter de probă științifică care trebuie să prezinte un înalt grad de imparțialitate în soluționarea cauzei în care a fost dispus. De asemenea, se arată că raportul de expertiză este structurat pe lipsa totală a valorificării corecte și logice din punct de vedere economic, a celor doi indicatori - respectiv veniturile și cheltuielile, astfel că, rezultă fără dubiu că raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul desemnat în prezenta cauză, a fost întocmit cu încălcarea Normei CECCAR 3513.1 care dispune că, în efectuarea expertizelor contabile expertul trebuie să folosească metode specifice științei contabilității. Concluziile expertului contabil trebuiau să fie fundamentate numai pe documente care atestă evenimente și tranzacții care trebuie să facă obiectul recunoașterilor, evaluărilor, clasificărilor și prezentărilor contabile. Consideră recurenta pârâtă, totodată, că expertiza contabilă trebuia să stabilească un profit brut/net real, cât mai aproape de valoarea adecvată/concretă a activității din trasporturi desfățurată de reclamant. Or, în perioada 01.05.2013 - 03.04.2020 din activitatea de transport rutier persoane - cursele 3, 4, 5 și 6, pe traseul cod 413 ale traseului București - Târgu Jiu nu se poate stabili o sumă făcută pe niște calcule lipsite de orice rațiune economică, mai mult, expertul desemnat trebuia să aibă în vedere toate cheltuielile efectuate în vederea stabilirii corecte a concluziilor expertizei, sens în care considerăm că, la evidențierea cheltuielilor, expertul a procedat la încălcarea Normei CECCAR 3513.1, neevidențiind cheltuielile anticipate și alte cheltuieli prevăzute în legea contabilității (cheltuieli cu piesele de schimb și accesorii, cheltuielile cu RCA, cheltuielile cu asigurarea CASCO, cheltuielile cu salarii, cheltuielile cu taxa asupra mijloacelor de transport, cheltuieli cu inspecțiile tehnice periodice, cheltuieli cu reclasificarea autovehiculelor, cheltuieli administrative etc.). De asemenea, precizează că cea mai bună dovadă a activității de transport a reclamantului o reprezintă în fapt, bilanțurile pe anii 2013-2019, bilanțuri care se regăsește pe site-ul Ministerul Finanțelor. Astfel, rezultă fără putință de tăgadă că concluziile expertului desemnat nu sunt fundamentate la nici unul din obiective pe documente care să ateste evenimente și tranzacții care fac obiectul recunoașterilor, evaluărilor, clasificărilor și prezentărilor contabile (facturi, bilanțuri, balanțe etc), sens în care se solicită instanței de recurs să rețină și concluziile expertului parte al Autorității Rutiere Române - ARR. Având în vedere cele menționate, recurenta pârâtă solicită să se constate faptul că în raportul de expertiză contabilă depus la dosarul cauzei, prejudiciul brut/net, real și cert pe care reclamantul l-ar fi suferit prin neefectuarea traseului 413 cursele 3, 4, 5 și 6, nu poate rezulta decât din documentele care să ateste evenimentele si tranzacțiile care fac si trebuie să facă obiectivul recunoașterilor, evaluărilor, clasificărilor și documentelor contabile care să corespundă cu informațiile din bazele de date centrale ale Ministerului Finanțelor Publice privind înregistrarea contribuabililor persoane juridice, declarațiile obligațiilor fiscale (TVA, etc), bilanțurile din ultimii ani ale reclamantului și evidențele operative privind obligațiile restante la bugetul de stat fa se ține cont că veniturile declarate la MFP, profitul brut și net, sunt pe toată activitatea societății într-un an fiscal), cu respectarea legislației în vigoare. Față de toate considerentele expuse în cererea de exercitare a căii de atac, recurenta ARR solicită admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat.

Apărarea formulată în cauză Intimata-pârâtă Autoritatea Rutieră Română a depus întâmpinare, la data de 22 octombrie 2024, prin care a solicitat admiterea recursului declarat de pârâta Autoritatea pentru Digitalizarea României. Intimata-reclamantă S.C. Viitorul S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâte. II. Soluția instanței de recurs Examinând recursurile declarate de către recurentele pârâte Autoritatea Rutieră Română și Autoritatea pentru Digitalizarea României, Înalta Curte constată că sunt nefondate, urmând a fi respinge în consecință. Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că reclamanta intimată a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în despăgubiri, formulată în condițiile prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004, solicitând obligarea pârâtelor Autoritatea Rutieră Română și Autoritatea pentru Digitalizarea României la plata despăgubirilor pentru daunele materiale cauzate ca urmare a emiterii actelor administrative: licențele de transport seria x nr. x si seria x nr. x cu valabilitate până la 30.04.2013 pentru traseul de transport persoane interjudețean cod 413 cursele 4 si 5, rezultatul procedurii de atribuire electronica organizata la 28.02.2013 a traseului 413 cursele 3, 4, 5 si 6, licențele de traseu seria x nr. x, seria x nr. x, seria x nr. x si seria x nr. x si graficele de circulație aferente acestora, valabile pentru perioada pentru cursele 3, 4, 5 si 6 ale traseului de transport persoane interjudețean 413 București-Târgu Jiu, acte administrative anulate prin sentința civila nr. 3986/05.12.2016 pronunțată de Curtea de Apel București si decizia civila nr. 1201/26.02.2020 pronunțată de ICCJ, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecata. Prin sentința nr. 191 din 22 iunie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea pentru Digitalizarea României, a respins excepția prescripției acțiunii invocată de pârâte, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. Viitorul S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea pentru Digitalizarea României și Autoritatea Rutieră Română. A obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 6.568.532,52 RON despăgubiri, reprezentând profit brut nerealizat, și la plata sumei de 1550 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâtele Autoritatea pentru Digitalizarea României și Autoritatea Rutieră Română. Prin decizia nr. 1182 din 02.03.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2020 au fost admise recursurile formulate de pârâtele Autoritatea Rutieră Română și Autoritatea Pentru Digitalizarea Romaniei împotriva sentinței nr. 191/2021 din 22 iunie 2021 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Astfel cum rezultă din considerentele deciziei nr. 1182 din 02.03.2023, Înalta Curte a constatat că este legală și temeinică soluția primei instanțe, de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea pentru Digitalizarea României precum și a excepției prescripției dreptului material la acțiune. Cât privește fondul cauzei, Înalta Curte a confirmat, în parte, soluția primei instanțe prin care s-a reținut existența unui prejudiciu cauzat societății reclamante prin actele administrative anulate prin sentința civila nr. 3986/05.12.2016 pronunțată de Curtea de Apel București și decizia civilă nr. 1201/26.02.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind înlăturate susținerile recurentelor pârâte potrivit cărora reclamanta nu demonstrează existența unui prejudiciu cert ci unul cel mult eventual. Prejudiciul solicitat de reclamantă constă în plata despăgubirilor pentru daunele materiale cauzate ca urmare a emiterii actelor administrative anulate prin sentința civilă nr. 3986/05.12.2016 pronunțată de Curtea de Apel București și decizia civilă nr. 1201/26.02.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar între acesta și fapta ilicită săvârșită de pârâte există legătură de cauzalitate, întrucât câștigarea procedurii de atribuire din 28.02.2013 ar fi permis societății să desfășoare activitatea de transport persoane, pe traseul București - Tg. Jiu cod 413, cursele 3, 4, 5 și

Între emiterea actelor administrative nelegale, anulate definitiv de instanța de judecată, și prejudiciul solicitat, constând in lipsa exploatării curselor aferente traseelor de transport persoane (traseul București - Tg. Jiu cod 413, cursele 3, 4, 5 și 6), există, așadar, legătură de cauzalitate, astfel cum corect a constatat instanța de fond. În ceea ce privește prejudiciul, potrivit dispozițiilor art. 1385 din C. civ., "(1) Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. (2) Se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică. (3) Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului." Pentru a se putea repara prejudiciul cauzat persoanei vătămate de emiterea actului administrativ nelegal anulat, acesta trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat încă. Susținerile din recurs referitoare la faptul că la evaluarea prejudiciului nu s-a ținut seama de criterii obiective, nu s-a stabilit un profit net real, cât mai aproape de valoarea adecvată/concretă a activității din transporturi, încălcarea Standardului profesional nr. 35 privitor la efectuarea expertizelor contabile elaborat de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, 3513.1, conform căruia "expertizele contabile constituie mijloace de proba științifică. în elaborarea lor, expertul contabil trebuie să folosească metode specifice științei contabilității. Concluziile expertului contabil trebuie să fie fundamentate numai pe documente care să ateste evenimente și tranzacții ce fac sau trebuie să facă obiectul recunoașterilor, evaluărilor, clasificărilor și prezentărilor, contabile, Calitatea expertizelor contabile este direct influențată de respectarea legislației și reglementărilor în domeniu pentru fundamentarea răspunsurilor/concluziilor", precum și 3513.2, conform căruia "în expertizele contabile judiciare, expertul contabil este un terț în proces, care prin calitatea lui procesuală contribuie la stabilirea adevărului de către organele învestite cu soluționarea cauzei. Raportul de expertiză contabilă judiciară are caracter de probă științifică ce trebuie să prezinte un înalt grad al indicelui contributiv la soluționarea cauzei în care a fost dispus; acesta trebuie să conțină referiri la prevederile legale sau reglementările incidente domeniului", sunt nefondate. În mod corect a reținut instanța de fond ca fiind evident, câtă vreme activitatea economică nu a putut fi desfășurată tocmai din cauza actelor nelegale emise de către pârâte, faptul că expertul a efectuat calculele estimând veniturile și cheltuielile, pe baza înscrisurilor prezentate de reclamantă, neputând să consulte state de salarii, pontaje, foi de parcurs, FAZ, acordare de diurne, pentru o activitate care nu s-a desfășurat efectiv tocmai din culpa pârâtelor. În condițiile în care reclamanta a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor pentru daunele materiale cauzate de emiterea actelor administrative anulate prin hotărâre judecătorească, motivat de faptul că emiterea acestora a reprezentat o faptă ilicită prin care i s-a produs un prejudiciu, întrucât declararea societății reclamante ca necâștigătoare pe aceste curse (atribuite in mod nelegal altui operator) a împiedicat-o să exploateze cursele aferente traseelor de transport pentru care a participat la procedura de atribuire, iar modalitatea concretă de stabilire a prejudiciului nu este reglementată de dispozițiile legale, stabilirea prejudiciului s-a efectuat prin estimarea veniturilor ce ar fi putut fi realizate din exploatarea curselor, respectiv a cheltuielilor ce ar fi fost efectuate, în funcție de numărul curselor, de numărul și capacitatea mijloacelor de transport și de traseul stabilit prin graficele de circulație 3, 4, 5 și 6 ale traseului 413 București - Tg. Jiu. Din perspectiva modalității de stabilire a prejudiciului, se reține faptul că estimarea a avut loc în lipsa unor metode reglementate de evaluare a prejudiciilor, a unor modalități concrete de stabilire a veniturilor și cheltuielilor care nu au fost încasate/efectuate, întrucât partea care se consideră prejudiciată nu a desfășurat efectiv activitatea. În ceea ce privește veniturile din exploatare, s-au avut în vedere: numărul curselor (275 x 2 dus-întors=550 curse), numărul și capacitatea mijloacelor de transport, traseul stabilit prin graficele de circulație 3, 4, 5 și 6 ale traseului București - Tg. Jiu cod 413, valoarea biletelor, cu un grad de ocupare a mijloacelor de transport de 62%. Pentru acest grad de ocupare, solicitat de reclamantă, necriticat în mod concret, reclamanta a avut în vedere următoarele: pentru cursele 3, 4 și 5 ale traseului București - Tg. Jiu cod 413 a fost stabilită o capacitate minimă de 31 de locuri, iar pentru cursa 6 o capacitate minimă de 19 locuri; având în vedere că programele de transport au fost concepute în urma unor analize de trafic de călători pentru fiecare traseu și interval în parte, Autoritatea Rutieră Română a apreciat că pentru cursele 3, 4 și 5 există în fiecare zi și cursă cel puțin 20 de potențiali călători, pentru că altfel ar fi stabilit ca aceste curse să fie efectuate cu un autovehicul de minim 19 locuri, astfel cum a stabilit pentru cursa 6; astfel, procedura de estimare a veniturilor realizate trebuie raportată la capacitatea numărului de locuri stabilită de Autoritatea Rutieră Română, adică între cel puțin 20 și 31 de locuri/zi/cursă pentru cursele 3, 4 și 5, ceea ce echivalează cu un grad de ocupare într 62% și 100%, același grad de ocupare fiind solicitat și pentru cursa 6. Susținerile referitoare la obiectivele expertizei solicitate de pârâta Autoritatea Rutieră Română sunt nefondate, în condițiile în care prin acestea se solicita stabilirea profitului realizat de reclamantă în perioada 01.05.2013 -