ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 752/2020

Ședința publică din data de 12 martie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin sentința civilă nr. 484 din 3 aprilie 2014, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, și a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fară calitate procesuală pasivă. Totodată, a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, precum și ca neintemeiată, cererea formulată reclamantă in contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Prin decizia civilă nr. 425A din 12 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 484 din 3 aprilie 2014 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta A., ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 8 august 2019.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat, la data de 5 noiembrie 2019, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.

La data de 5 noiembrie 2019, Completul de filtru C4, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, care nu au formulat puncte de vedere cu privire la acesta.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 12 martie 2020, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Analizând recursul sub aspectul admisibilității, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 8 aprilie 2016, reclamanta A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Comisia Natională pentru Compensarea Imobilelor din cadrul Cancelariei Primului Ministru al României, ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună:

- repunerea reclamantei în termenul de prescripție prevăzut de art. 18

2

alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și să se rețină prezenta cerere ca și prealabilă solicitare din data de 08.03.2016, adresată Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, ca fiind un act de valorificare a titlului de despăgubire, conform art. 18

2

alin. (4) din Legea nr. 247/2005, titlul VII, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 165/2013, art. 41 și urm.;

- obligarea pârâților la actualizarea despăgubirilor acordate prin decizia nr. 4900/FF/2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor;

- obligarea pârâților la emiterea titlurilor de plată aferente anilor 2014, 2015 și 2016 conform art. 41 al Legii nr. 165/2013;

- obligarea pârâților la emiterea titlurilor de plată aferente anilor 2017 și 2018, reținând în acest sens împrejurarea punerii în intârziere conform art. 1523 alin. (2) lit. a), c) si d) C. civ., respectiv conform art. 1522 C. civ.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, raportat la art. 1528 alin. (1) teza finală C. civ.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. statuează că sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Totodată, dispozițiile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, prevăd că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Legea nr. 165/2013, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acțiune, la art. 35 prevede că:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (1

1

) Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".

Rezultă, astfel, că potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă numai apelului, a cărui soluționare intră în competența curții de apel.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, prevederile art. 129 din Constituția României statuând în sensul că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Față de dispozițiile legale anterior menționate, precum și față de împrejurarea că hotărârea atacată este definitivă, fiind pronunțată în apel, într-un litigiu având ca obiect Legea nr. 165/2013, se constată că decizia recurată nu mai este supusă și căii de atac recursului.

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de reclamanta A., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 425/A din 12 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2020.