ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1213/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1213/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului penal de față ; Din actele și lucrările cauzei, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 226 din 29 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara s-a respins plângerea formulată de petentul S.M.N. împotriva rezoluției pronunțată de procuror în Dosarul nr. 129/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, ca inadmisibilă. Curtea de Apel a depus diligențe pentru identificarea dosarului de urmărire penală indicat de petent prin plângere, dar parchetul a comunicat prin adresa din 30 mai 2008 că dosarul indicat de petent are alt obiect și în evidențele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nu figurează înregistrată vreo plângere formulată de petentul S.M.N.
A fost citat petentul pentru a da relații suplimentare, dar acesta nu s-a prezentat. În acest context, în cadrul căruia petentul nu a făcut dovada existenței unui dosar de urmărire penală, cât și în raport de conținutul dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. prin care se arată expres actele și soluțiile date de procuror ce pot fi atacate de persoane ale căror interese au fost vătămate, s-a concluzionat că plângerea formulată este inadmisibilă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul, recurs pe care nu l-a motivat în scris. Recurentul petent a fost legal citat și prezent fiind în ședința publică din 1 aprilie 2009 a declarat că înțelege să-și retragă recursul declarat în cauză. În raport de declarația recurentului făcută personal și în ședință publică, cât și de îndeplinirea cerințelor arătate prin art. 369 C. proc.
pen., în temeiul art. 385 4 alin. (2) C. proc. pen., se va lua act de retragerea recursului declarat de petentul S.M.N. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de petiționarul S.M.N. împotriva sentinței penale nr. 226 din 29 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la 160 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.