ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4349/2018

Ședința publică din data de 16 octombrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență, s-au constatat următoarele:

În drept, au fost invocate prevederile art. 665 C. proc. civ.

În argumentarea acestei soluții s-a reținut incidența art. 651 C. proc. civ. și că la data sesizării executorului judecătoresc, debitorul C. nu avea domiciliul în raza Sectorului 6 București, ci în Râmnicu Sărat, fiind fără relevanță unde se află domiciliul garantului.

Prin încheierea de ședință din 15 mai 2018, Judecătoria Râmnicu Sărat a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Totodată, s-a constatat existența conflictului negativ de competență, s-a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei, în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competență, îl constituie plângerea împotriva încheierii din 13 octombrie 2017 întocmită de BEJ E., prin care a fost refuzată deschiderea procedurii de executare silită, prin poprire, împotriva debitorilor C. și D., formulată de A. în contradictoriu cu BEJ Rusu E..

Pentru stabilirea competenței în materia executării silite sunt relevante dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., în temeiul cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Cererea de executare silită și deschiderea dosarului de executare a fost îndreptată împotriva a trei debitori solidari, respectiv F., C. și D., cu domicilii diferite, considerent pentru care, în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., competența, ca instanță de executare, ar reveni atât Judecătoriei Sectorului 6 București, Judecătoriei Râmnicu Sărat, cât și Judecătoriei Ploiești.

Or, în absența unui text de lege special care să reglementeze cum se determină instanța de executare în caz de pluralitate de debitori cu domicilii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispozițiile art. 112 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, text legal ce reglementează prorogarea legală de competență în cazul pluralității de pârâți.

De asemenea, devin aplicabile prin analogie și dispozițiile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În speță, prin depunerea plângerii împotriva încheierii din 13 octombrie 2017 a BEJ Rusu E. la Judecătoria Sectorului 6 București, întemeiată pe dispozițiile art. 665 alin. (2) C. proc. civ., contestatoarea A. a ales între cele trei instanțe deopotrivă competente, fixând, în mod definitiv, competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul debitorului F. aflat în București, str. x, respectiv Judecătoria Sectorului 6 București.

Față de considerentele anterior expuse și văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2018.