ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1751/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1751/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 10 din 23 ianuarie 2009 a Curții de Apel
Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă ca nefondată
plângerea formulată de petentul P.S. împotriva rezoluției nr. 728/P/2008 din 3
octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, confirmată
prin
rezoluția nr. 2103/11/2 din 30
octombrie 2008 a Procurorului General
al
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, menținându-se
rezoluția
atacată ca legală și temeinică.
A
fost obligat petentul la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reținut că prin rezoluția nr. 727/P/2008 a Parchetului
de
pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a
dispus neînceperea urmăririi
penale față de magistrați judecători B.M.,
B.C. și N.T. de la Tribunalul Gorj, secția civilă, pentru infracțiunea prev.
de art. 246 C. pen., în raport de
plângerea
formulată de petentul P.S.
În acest sens s-a reținut că petentul P.S. a formulat
plângere penală nedatată, adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție la 14 august 2008, care, cu adresa nr. 7992 din 27 august
2008, a trimis spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel Craiova, plângerea petentului, în care se solicită efectuarea de cercetări
penale împotriva judecătorilor V.D., B.M., B.C. și N.T., susținând că
"i-au furat dreptul de proprietate, împroprietărind pe un hoț numit P.C.,
care a obținut ilegal titlul de proprietate în anul 1995, anulat printr-o
sentință judecătorească".
În aceeași plângere petentul a susținut că magistrații au
inventat acte normative care nu există, ori au
fost abrogate, litigiile
fiind
soluționate în mod fraudulos, iar judecătorii având o atitudine
necuviincioasă,
prin susținerea numitului P.C.
Petentul a atașat în copie decizia civilă nr.
823 din 17 aprilie
2006, pronunțată de
Tribunalul Gorj, secția civilă.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, a rezultat că
anterior, petentul a mai formulat o plângere penală înregistrată sub nr. 2611
P/2007 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, unde s-a dispus
neînceperea urmăririi penale față de magistratul V.D., judecător la Tribunalul
Mehedinți la data adoptării rezoluției, pentru infracțiunea prev.
de art. 246 C. pen., întrucât s-a reținut că faptele sesizate nu
există.
Organul de urmărire penală a solicitat Tribunalului Gorj
hotărârile pronunțate de magistrații judecători menționați în plângerea
petentului și a constata că în ședința publică din 17 aprilie 2006, cu ocazia
soluționării dosarului nr. 940/Civ/2006, P.S. în calitate de recurent reclamant
a solicitat, între altele, să nu i se mai elibereze nici un titlu de
proprietate pe
terenul în litigiu, întrucât
acesta îi aparține, iar prin decizia 823 din 17 aprilie 2006 a fost respins ca
nefondat recursul.
Printr-o altă decizie a Tribunalului Gorj nr. 2354 din 29
septembrie 2007, a fost respins ca nefondat
recursul reclamantei
recurente T.M., dată la care petentul a lipsit.
Ulterior acesta a formulat contestație în anulare, iar cu
prilejul soluționării în ședința publică din 30 iunie 2008, a solicitat
"ca dosarul să fie dat pe o altă ședință, la
un alt complet", cererea
fiind respinsă cu motivarea că nu există o
astfel de instituție procedurală, motiv pentru care s-a solicitat termen pentru
a se formula cerere de recuzare.
Același complet de judecată, într-o altă cauză, prin
decizia
civilă nr. 1023 din 30 aprilie
2007, a admis recursurile formulate de
P.S., L.V.L., L.V. și L.N., a
casat sentința pronunțată de Judecătoria Motru și a trimis cauza spre
rejudecare la aceeași instanță.
Ulterior, petentul a solicitat revizuirea sentinței civile
1389 din 12 octombrie 2005 a Judecătoriei Motru.
În rezoluția atacată se arată de asemenea că, verificând
opisul alfabetic al secției civile a Tribunalului
Gorj, s-a constatat că
petentul a avut ori are pe rolul acestei instanțe
46 cauze, iar partea adversă reclamată de către acesta P.C., 7 cauze.
Organul de urmărire penală a reținut că din actele
premergătoare efectuate nu a rezultat săvârșirea unor acte sau fapte cu
caracter abuziv, de natură să lezeze interesele vreunei persoane, fiind respectate
dispozițiile procedurale în cauzele repartizate aleatoriu, norele referitoare
la incompatibilitate, abținere și recuzare.
Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere
la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Craiova, care prin rezoluția nr. 2103/11/2 din 30
octombrie 2008, a
respins plângerea ca neîntemeiată, apreciind că nu se
impune informarea rezoluției atacate, deoarece actele premergătoare efectuate
în cauză nu au pus în evidență indicii că magistrații judecători ar fi săvârșit
vreo faptă penală, cu ocazia efectuării cercetării judecătorești, ori
pronunțării hotărârilor în dosarele la care se face referire în actul de
sesizare.
În condițiile prev. de art. 278
1
C. pen., petentul a formulat plângere la instanța competentă, împotriva
rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, criticând-o ca nelegală și
netemeinică și solicitând admiterea plângerii, desființarea
rezoluției și trimiterea cauzei la organul de
urmărire penală pentru efectuarea de cercetări corecte, soli citând totodată
condamnarea
persoanelor vinovate.
Instanța, soluționând
plângerea a constatat, pe baza
lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a celorlalte
înscrisuri
depuse de către petent, că aceasta este nefondată,
astfel încât rezoluția atacată este legală și temeinică.
Așa cum în mod judicios, s-a reținut în considerentele
rezoluției atacate, analiza întregului material probator administrat în cauză,
nu a relevat comiterea de către intimații magistrați a infracțiunii de abuz în
serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., aceștia
îndeplinindu-și sarcinile
specifice de
serviciu, în spiritul legii, activitățile desfășurate nefiind
de natură
să prejudicieze drepturile sau interesele legale ale petentului.
Împrejurarea că petentul nu este de acord cu soluțiile
pronunțate, nu poate constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a
magistraților, sub aspectul infracțiunii de
abuz
în serviciu contra intereselor persoanelor, deoarece în acest
sens este
necesar ca funcționarul public să fi omis să
îndeplinească
un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, ori să îl
îndeplinească
în mod defectuos.
De asemenea, este necesar ca
acțiunea sau inacțiunea care
constituie elementul material
al faptei și care a produs vătămări intereselor unor persoane, să fie săvârșite
cu vinovăție, ceea ce înseamnă că făptuitorul, cu voință, a efectuat acțiunea,
ori a
rămas în pasivitate, și-a dat seama
că acțiunea sau inacțiunea sa
cauzează o vătămare, rezultat pe care l-a
urmărit sau a acceptat producerea lui.
În cauza de față nu s-a constatat o astfel de conduită,
întrucât soluțiile dispuse de cei trei magistrați sunt date cu respectarea
legilor în vigoare, în virtutea atribuțiilor ce le revin,
rezultatul examinării probelor cauzei și
aprecierii acestora.
Este nefondată și critica petentului privind faptul că
cercetarea penală nu este completă și că acesta nu a fost prezent
la parchet, deoarece actele premergătoare
efectuate de procuror,
conform dispozițiilor legale au menirea fie de a
completa
informațiile pe care organul de
urmărire penală le are cu privire la
săvârșirea unei infracțiuni, fie
numai să verifice aceste informații
spre a
se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură
cu începerea
urmăririi penale.
Neaudierea petentului nu poate constitui un motiv de
nelegalitate a rezoluției pronunțată, procurorul având posibilitatea să
administreze actele premergătoare pe care le consideră necesare în vederea
soluționării cauzei, cu atât mai mult, cu cât
poziția
petentului rezultă din plângerea formulată de către acesta.
Ca urmare, nu se poate reține solicitarea petentului de
admitere a plângerii și refacerea cercetării penale, deoarece în cauză au fost
administrate actele premergătoare, pe care procurorul Ie-a considerat ca fiind
necesare soluționării cauzei.
Mai mult, așa cum s-a arătat, împrejurarea că petentul
este nemulțumit de soluțiile adoptate, nu-l îndreptățește ca pe calea
plângerilor pe care le formulează, să obțină o
cenzurare a acestor
soluții, în afara căilor legale de atac, prevăzute
de lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul
P.S., fără a-și motiva calea de atac declarată.
Examinând din oficiu sub
toate aspectele hotărârea recurată
conform art. 385/6 alin.
(3) C. proc. pen. Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 246 C. pen., constituie
infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta
funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu
știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin
aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
În ce privește activitatea magistraților,
atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt
investiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord
cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural.
Eventualele erori apărute în acest proces de
interpretare și
aplicare a legii nu
echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor
de serviciu, în
sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de
atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și
justificarea existenței lor.
În acest context, nemulțumirile părților dintr-un
proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace
forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o
suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale
împotriva magistratului (magistraților) care au soluționat cauza.
Răspunderea
penală a magistraților poate fi pusă în discuție
, cu
referire la infracțiunea analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au
exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal
al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei
persoane.
În speță, petentul a formulat o plângere penală
împotriva intimaților, punând în discuție în realitate însăși legalitatea și
temeinicia deciziilor pronunțate de ei în diferite cauze în care acesta a avut
calitatea de parte.
Or, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară ,hotărârile judecătorești pot fi desființate sau
modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform
dispozițiilor legale.
În aceste condiții în mod corect s-a reținut
atât de către procurorul care a instrumentat plângerea, respectiv procurorul
ierarhic superior acestuia, cât și de instanța de fond investită cu
soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului că în cauză
nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege
pentru a putea reține
săvârșirea de către intimați a infracțiunii de
abuz în serviciu
prev. de art. 246 C.
pen., astfel încât recursul de față este nefondat și urmează a fi respins, cu
obligarea recurentului la plata cheltuielilor
judiciare către stat
conform art. 192alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de
petiționarul P.S. împotriva sentinței penale nr. 10 din 23 ianuarie 2009 a
Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu
titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 12 mai 2009.