ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1751/2009

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 10 din 23 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul P.S. împotriva rezoluției nr. 728/P/2008 din 3 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, confirmată prin rezoluția nr. 2103/11/2 din 30 octombrie 2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, menținându-se rezoluția atacată ca legală și temeinică. A fost obligat petentul la 30 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că prin rezoluția nr. 727/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrați judecători B.M., B.C.

și N.T. de la Tribunalul Gorj, secția civilă, pentru infracțiunea prev. de art. 246 C. pen., în raport de plângerea formulată de petentul P.S. În acest sens s-a reținut că petentul P.S. a formulat plângere penală nedatată, adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la 14 august 2008, care, cu adresa nr. 7992 din 27 august 2008, a trimis spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, plângerea petentului, în care se solicită efectuarea de cercetări penale împotriva judecătorilor V.D., B.M., B.C.

și N.T., susținând că "i-au furat dreptul de proprietate, împroprietărind pe un hoț numit P.C., care a obținut ilegal titlul de proprietate în anul 1995, anulat printr-o sentință judecătorească". În aceeași plângere petentul a susținut că magistrații au inventat acte normative care nu există, ori au fost abrogate, litigiile fiind soluționate în mod fraudulos, iar judecătorii având o atitudine necuviincioasă, prin susținerea numitului P.C. Petentul a atașat în copie decizia civilă nr. 823 din 17 aprilie 2006, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă.

Din actele premergătoare efectuate în cauză, a rezultat că anterior, petentul a mai formulat o plângere penală înregistrată sub nr. 2611 P/2007 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, unde s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul V.D., judecător la Tribunalul Mehedinți la data adoptării rezoluției, pentru infracțiunea prev. de art. 246 C. pen., întrucât s-a reținut că faptele sesizate nu există. Organul de urmărire penală a solicitat Tribunalului Gorj hotărârile pronunțate de magistrații judecători menționați în plângerea petentului și a constata că în ședința publică din 17 aprilie 2006, cu ocazia soluționării dosarului nr. 940/Civ/2006, P.S. în calitate de recurent reclamant a solicitat, între altele, să nu i se mai elibereze nici un titlu de proprietate pe terenul în litigiu, întrucât acesta îi aparține, iar prin decizia 823 din 17 aprilie 2006 a fost respins ca nefondat recursul.

Printr-o altă decizie a Tribunalului Gorj nr. 2354 din 29 septembrie 2007, a fost respins ca nefondat recursul reclamantei recurente T.M., dată la care petentul a lipsit. Ulterior acesta a formulat contestație în anulare, iar cu prilejul soluționării în ședința publică din 30 iunie 2008, a solicitat "ca dosarul să fie dat pe o altă ședință, la un alt complet", cererea fiind respinsă cu motivarea că nu există o astfel de instituție procedurală, motiv pentru care s-a solicitat termen pentru a se formula cerere de recuzare. Același complet de judecată, într-o altă cauză, prin decizia civilă nr. 1023 din 30 aprilie 2007, a admis recursurile formulate de P.S., L.V.L., L.V. și L.N., a casat sentința pronunțată de Judecătoria Motru și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Ulterior, petentul a solicitat revizuirea sentinței civile 1389 din 12 octombrie 2005 a Judecătoriei Motru. În rezoluția atacată se arată de asemenea că, verificând opisul alfabetic al secției civile a Tribunalului Gorj, s-a constatat că petentul a avut ori are pe rolul acestei instanțe 46 cauze, iar partea adversă reclamată de către acesta P.C., 7 cauze. Organul de urmărire penală a reținut că din actele premergătoare efectuate nu a rezultat săvârșirea unor acte sau fapte cu caracter abuziv, de natură să lezeze interesele vreunei persoane, fiind respectate dispozițiile procedurale în cauzele repartizate aleatoriu, norele referitoare la incompatibilitate, abținere și recuzare.

Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care prin rezoluția nr. 2103/11/2 din 30 octombrie 2008, a respins plângerea ca neîntemeiată, apreciind că nu se impune informarea rezoluției atacate, deoarece actele premergătoare efectuate în cauză nu au pus în evidență indicii că magistrații judecători ar fi săvârșit vreo faptă penală, cu ocazia efectuării cercetării judecătorești, ori pronunțării hotărârilor în dosarele la care se face referire în actul de sesizare. În condițiile prev. de art. 278 1 C. pen., petentul a formulat plângere la instanța competentă, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, criticând-o ca nelegală și netemeinică și solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la organul de urmărire penală pentru efectuarea de cercetări corecte, soli citând totodată condamnarea persoanelor vinovate.

Instanța, soluționând plângerea a constatat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a celorlalte înscrisuri depuse de către petent, că aceasta este nefondată, astfel încât rezoluția atacată este legală și temeinică. Așa cum în mod judicios, s-a reținut în considerentele rezoluției atacate, analiza întregului material probator administrat în cauză, nu a relevat comiterea de către intimații magistrați a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., aceștia îndeplinindu-și sarcinile specifice de serviciu, în spiritul legii, activitățile desfășurate nefiind de natură să prejudicieze drepturile sau interesele legale ale petentului.

Împrejurarea că petentul nu este de acord cu soluțiile pronunțate, nu poate constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistraților, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, deoarece în acest sens este necesar ca funcționarul public să fi omis să îndeplinească un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, ori să îl îndeplinească în mod defectuos. De asemenea, este necesar ca acțiunea sau inacțiunea care constituie elementul material al faptei și care a produs vătămări intereselor unor persoane, să fie săvârșite cu vinovăție, ceea ce înseamnă că făptuitorul, cu voință, a efectuat acțiunea, ori a rămas în pasivitate, și-a dat seama că acțiunea sau inacțiunea sa cauzează o vătămare, rezultat pe care l-a urmărit sau a acceptat producerea lui.

În cauza de față nu s-a constatat o astfel de conduită, întrucât soluțiile dispuse de cei trei magistrați sunt date cu respectarea legilor în vigoare, în virtutea atribuțiilor ce le revin, rezultatul examinării probelor cauzei și aprecierii acestora. Este nefondată și critica petentului privind faptul că cercetarea penală nu este completă și că acesta nu a fost prezent la parchet, deoarece actele premergătoare efectuate de procuror, conform dispozițiilor legale au menirea fie de a completa informațiile pe care organul de urmărire penală le are cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, fie numai să verifice aceste informații spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale.

Neaudierea petentului nu poate constitui un motiv de nelegalitate a rezoluției pronunțată, procurorul având posibilitatea să administreze actele premergătoare pe care le consideră necesare în vederea soluționării cauzei, cu atât mai mult, cu cât poziția petentului rezultă din plângerea formulată de către acesta. Ca urmare, nu se poate reține solicitarea petentului de admitere a plângerii și refacerea cercetării penale, deoarece în cauză au fost administrate actele premergătoare, pe care procurorul Ie-a considerat ca fiind necesare soluționării cauzei. Mai mult, așa cum s-a arătat, împrejurarea că petentul este nemulțumit de soluțiile adoptate, nu-l îndreptățește ca pe calea plângerilor pe care le formulează, să obțină o cenzurare a acestor soluții, în afara căilor legale de atac, prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul P.S., fără a-și motiva calea de atac declarată. Examinând din oficiu sub toate aspectele hotărârea recurată conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen. Curtea constată că recursul este nefondat. Potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. În ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural.

Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor. În acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraților) care au soluționat cauza.

Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție , cu referire la infracțiunea analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane. În speță, petentul a formulat o plângere penală împotriva intimaților, punând în discuție în realitate însăși legalitatea și temeinicia deciziilor pronunțate de ei în diferite cauze în care acesta a avut calitatea de parte. Or, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară ,hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.

În aceste condiții în mod corect s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât și de instanța de fond investită cu soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a putea reține săvârșirea de către intimați a infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen., astfel încât recursul de față este nefondat și urmează a fi respins, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul P.S. împotriva sentinței penale nr. 10 din 23 ianuarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2009.