ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1560/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1560/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 8 mai 2018
Asupra recursului de față, constată următoarele:
În cadrul dosarului având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei A. S.R.L., B., în calitate de administrator special al societății, a formulat contestație împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar menționate în cuprinsul raportului de activitate depus pentru termenul de judecată din 16 iunie 2016 și publicat în B.P.I. nr. 11148 din 7 iunie 2016.
După rămânerea cauzei în pronunțare la 27 octombrie 2016, prin notele scrise depuse la 7 noiembrie 2016 contestatoarea a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, raportat la prevederile art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O., sens în care a subliniat că, potrivit jurisprudenței curții europene, astfel cum s-a reținut în cauza Iordache împotriva României, în situația în care în dreptul intern nu este prevăzută comunicarea unei hotărâri, pentru calculul termenului în care se exercită calea de atac urmează să se ia în considerare data la care părțile pot lua cunoștință, în mod efectiv, de conținutul hotărârii.
Prin sentința civilă nr. 1417/SIND din 10 noiembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2009, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității contestației, invocată de lichidatorul judiciar C.- Filiala Brașov S.P.R.L. al debitoarei A. S.R.L. și, pe cale de consecință, a respins ca tardivă contestația formulată de B., în calitate de administrator special al aceleiași debitoare împotriva raportului de activitate nr. 555 din 1 iunie 2016, publicat în B.P.I. nr. 11148 din 7 iunie 2016, întocmit de lichidatorul judiciar D. I.P.U.R.L.
Împotriva acestei sentințe, contestatoarea a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.
În fața instanței de control judiciar, recurenta-contestatoare a reiterat excepția neconstituționalității dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 raportat la prevederile art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O., iar cererea de sesizare a Curții Constituționale cu această excepție de neconstituționalitate a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din 1 februarie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2009, curtea de apel reținând că criticile formulate de autoare nu pot fi cenzurate în faza procesuală a recursului.
Prin decizia civilă nr. 39/R din 3 februarie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins recursul ca nefondat.
La 3 februarie 2017, B., în calitate de administrator special al debitoarei A. S.R.L., a declarat recurs împotriva încheierii din 1 februarie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2009 al Curții de Apel Brașov, secția Civilă, fără să-l motiveze și fără să indice vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute la art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 16 februarie 2017 sub același număr de dosar.
La 6 martie 2017, recurenta a transmis prin fax la dosar un înscris intitulat "motivarea excepției de neconstituționalitate".
La termenul de judecată din 7 martie 2017, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. instanța supremă a suspendat judecata recursului, față de împrejurarea că în niciuna dintre părți nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Urmare a referatului întocmit de prim grefierul instanței la 12 aprilie 2018, potrivit art. 99 alin. (51) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, la 17 aprilie 2018 s-a fixat termen de judecată la 8 mai 2018 pentru discutarea incidentului procedural al perimării.
Analizând cu prioritate excepția perimării recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 316, raportat la art. 298 și la art. 137 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Totodată, în conformitate cu prevederile alin. (3) al aceluiași articol, în materie comercială termenul de perimare este de 6 luni.
Este adevărat că prevederile art. 248 alin. (3) C. proc. civ. au fost abrogate prin art. 219 pct. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului C. civ.
În egală măsură, însă, art. 223 din Legea nr. 71/2011 statuează că "dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a C. civ. se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite".
Or, în speță, procesul a început în anul 2009, așa încât el era în curs de soluționare la data intrării în vigoare a noului C. civ., motiv pentru care Înalta Curte, făcând aplicarea dispozițiilor legale citate mai sus, constată că termenul de perimare este de 6 luni, acesta începând să curgă de la data suspendării judecății.
În același sens sunt și dispozițiile art. 343 din Legea nr. 85/2014, care prevăd că procedurile începute înainte de intrarea în vigoare a noii legi rămân supuse legii anterioare, în speță Legii nr. 85/2006.
Se reține așadar că în cauză de la 7 martie 2017, când a fost pronunțată încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecății, au trecut mai mult de 6 luni până la repunerea pe rol a cauzei din oficiu, la 17 aprilie 2018, perioadă în care dosarul a rămas în nelucrare din vina părților, astfel că Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerințele art. 248 alin. (1) și (3) C. proc. civ., motiv pentru care urmează ca, în baza art. 252 C. proc. civ., să constate perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de recurenta-contestatoare B., în calitate de administrator special al S.C. A. S.R.L., împotriva încheierii din 1 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă în dosarul nr. x/2009.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 mai 2018.