ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 305/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 305/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 32 de la 13

octombrie 2008 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în dosarul nr. 286/43/2008 a fost respinsă, ca

nefondată, plângerea petentei O.M., prin mandatar O.I., împotriva ordonanței

din 20 septembrie 2007 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Târgu-Mureș și împotriva ordonanței din 17 iunie 2008 a procurorului general adjunct din cadrul aceleiași instituții și a menținut ordonanțele

atacate.

A fost obligată petenta, la plata

sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 4 iulie 2008 la Curtea de Apel Târgu-Mureș, petenta O.M. prin mandatar O.I. a formulat plângere împotriva

ordonanței procurorului nr. 79/P din 17 august 2008 și a ordonanței

procurorului general adjunct nr. 179/VIII din 17 iunie 2008 din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș.

În motivarea plângerii, petenta,

prin mandatar, a arătat că cele două ordonanțe ale procurorului nu sunt legale,

întrucât cauza a fost tergiversată mai mult de un an și nu s-a dispus

trimiterea persoanelor acuzate în judecată și mai mult, în mod nelegal și

netemeinic s-a dispus disjungerea cauzei față de unele persoane acuzate.

Analizând actele și lucrările

dosarului, prima instanță a reținut că prin plângerea înregistrată la data de

21 iulie 2006 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureș, petenta a

solicitat cercetarea făptuitorilor C.H.T., D.M. și M.N., avocați în cadrul

Baroului Mureș, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.,

precum și a făptuitorilor C.A., M.A. și H.A., pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen. și a lui M.P. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen. Prin ordonanța 3282/P/2006

din 8 iunie 2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureș a dispus

declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș,

unde s-a înregistrat la 13 iunie 2007 sub nr. 79/P/2007.

La data de 9 iulie 2007 s-au

înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș sub același nr.

79/P/2007 două completări ale plângerii inițiale formulate de O.M.. Aceasta

deoarece chiar persoana vătămată a solicitat „conexarea lor la același dosar

79/P/2007:

- prima viza cercetarea lui I.S. -

notar și a soțului acesteia I.O. - director al agenției imobiliare „E.I.” Târgu-Mureș,

pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 249 și art. 253

1

C.

pen. (de fapt în plângere persoana vătămată a indicat dispozițiile art. 253 C.

pen. - care sunt abrogate, astfel că procurorul în raport cu descrierea faptei,

a considerat că este vorba de încadrarea prevăzută de art. 253

1

C.

pen.)

- a doua completare a plângerii viza

o persoană neidentificată de la arhiva Judecătoriei Târgu-Mureș, despre care

persoana vătămată a susținut că ar fi săvârșit infracțiunea de fals intelectual

(faptă prevăzută de art. 289 C. pen.).

La data de 6 august 2007 s-a

înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș o nouă plângere

îndreptată împotriva acelorași avocați C.H.T. și D.M., din conținutul căreia a

rezultat aceleași împrejurări și acuzații care au fost inserate în plângerea

inițială, astfel că și această din urmă sesizare, a fost înregistrată la

același număr 79/P/2007.

Prin ordonanța din 17 mai 2008,

procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș a

dispus:

1) Neînceperea urmăririi penale față

de C.H., pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) C. pen.,

art. 288 C. pen. și art. 291 C. pen., conform prevederilor art. 10 lit. c) și d)

C. proc. pen.;

2) Neînceperea urmăririi penale față

de D.M., pentru infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) C. pen.,

art. 288 C. pen. și art. 291 C. pen., conform prevederilor art. 10 lit. d) C.

proc. pen.;

3) Neînceperea urmăririi penale față

de M.N., pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., în

conformitate cu prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen.;

4) Neînceperea urmăririi penale față

de I.S. și I.O., pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 249 C.

pen. și art. 253

1

C. pen., în conformitate cu prevederile art. 10

lit. g) C. proc. pen.;

5) Declinarea cauzei în favoarea

Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureș, pentru competentă soluționare

față de H.A., M.A., C.D. și M.P.;

6) Declinarea cauzei în favoarea

Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureș, pentru cercetări față de

persoana de la arhiva Judecătoriei Târgu-Mureș, care a legalizat la 7 aprilie

2004 (sau 7 mai 2004) copia sentinței 2728 din 20 mai 2002, fără a verifica

dacă este conformă cu originalul;

7) Declinarea cauzei în favoarea

Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.Mureș, pentru cercetări față de persoana

care a informat instanța desemnată să soluționeze dosarul 9513/2004, pentru

termenul din 23 martie 2005, că dosarul 4502/2001 al Judecătoriei Târgu-Mureș,

se află la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din 18

iunie 2004.

În motivarea ordonanței s-a arătat

că în legătură cu făptuitorii I.S. și I.O. s-a constatat reclamarea faptelor de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, neglijență în serviciu și

conflict de interese, fapte prevăzute de art. 246, art. 249 și art. 253

1

C. pen. În concret, O.M. a susținut că mandatara sa, făptuitoarea H.A., a

încheiat un contract de vânzare-cumpărare al apartamentului situat în Târgu-Mureș,

cu agenția „E.I.”, al cărui director este I.O., stabilindu-se (la 21 ianuarie

2000) că prețul apartamentului este de 112.000.000 lei. Ulterior, la data de 26

ianuarie 2000 făptuitorii I.O. și H.A., împreună cu cumpărătorii apartamentului

- soții B.I. și M. - s-au prezentat la biroul notarului I.S., unde au încheiat

un contract de vânzare-cumpărare, în care s-a consemnat ca preț de vânzare a

apartamentului suma de 44.000.000 lei.

Persoana vătămată a depus pentru

justificarea celor susținute copia după contractul de intermediere nr. E 52

înregistrat la 12 ianuarie 1999 cu agenția imobiliară „E.I.” și copie după

contractul de vânzare-cumpărare încheiat și autentificat la notar la data de 26

ianuarie 2000.

În raport cu această stare de fapt, O.M.

a susținut că soții Ispas ar fi săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 246, art.

249 și art. 253

1

C. pen.

Analizând faptele reclamate s-a

constatat din cuprinsul prevederilor legale că pedepsele stabilite pentru

acestea sunt cuprinse între 1 lună și 5 ani închisoare, respectiv: pentru art.

246 C. pen. de la 6 luni la 3 ani, pentru art. 249 C. pen. de la 1 lună la 2

ani sau amendă, pentru art. 253

1

C. pen. de la 6 luni la 5 ani.

Dat fiind faptul că faptele

reclamate, au fost săvârșite la data de 26 ianuarie 2000 - ultimul act (la data

de 12 octombrie 1999 încheierea contractului de intermediere cu agenția

imobiliară, la data de 21 ianuarie 2000 - încheierea contractului de

vânzare-cumpărare în formă autentică la notar), în raport cu dispozițiile art.

121 raportat la art. 122 lit. d) C. pen., în cauză a intervenit prescripția

răspunderii penale, termenul de 5 ani fiind împlinit la data de 26 ianuarie

2005, pentru toate faptele. Față de această constatare, fiind vorba de un caz

de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, în conformitate cu

prevederile art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. g) C.

proc. pen. s-a dispus față de făptuitorii I.S. și I.O. neînceperea urmăririi

penale, pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 249 și art. 253

1

C. pen.

În legătură cu acuzele aduse

făptuitorilor C.H.T., D.M. și M.N., avocați în Baroul Mureș, privind săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă

prevăzută de art. 246 C. pen. s-a constatat următoarele:

Persoana vătămată O.M. (cetățean

german) în calitate de proprietar al imobilului situat în Târgu-Mureș, județul

Mureș a împuternicit pe H.A. să vândă acest apartament, în acest sens

întocmindu-se o procură specială, autentificată prin încheierea de

autentificare nr. 1855 din 26 august 1999. Pentru a vinde acest imobil

făptuitoarea H.A. a încheiat un contract de intermediere imobiliară cu agenția

imobiliară „E.I.” Târgu-Mureș, cu nr. E 52 din 12 octombrie 1999, ulterior

încheind contractul de vânzare-cumpărare, în care s-a stabilit ca preț de

vânzare suma de 112.000.000 lei.

Cele două părți contractante:

făptuitoarea H.A. - ca vânzătoare, soții B.I. și M. - ca și cumpărători, s-au

prezentat ulterior la notar, unde au încheiat contractul de vânzare-cumpărare -

autentificat prin încheierea 291 din 26 ianuarie 2000 - contract în care prețul

imobilului tranzacționat apare ca fiind suma de 44.000.000 lei.

Persoana vătămată a susținut în

plângerea sa, că banii încasați din vânzarea apartamentului, au fost însușiți

de făptuitoarea H.A. (contrar mandatului care i-a fost încredințat) și depuși

pe numele soțului acesteia la F.N.I., unde ulterior au fost pierduți, deoarece

acest fond de investiții a dat faliment.

Considerându-se vătămată, O.M. a

apelat la serviciile unui avocat pentru a-și recupera paguba.

În acest scop l-a angajat pentru a-i

reprezenta interesele în fața instanțelor judecătorești pe făptuitorul C.H. din

cadrul Baroului Mureș, care își desfășura activitatea în cadrul Cabinetului

individual de asistență juridică, cu același nume.

Avocatul C.H. a angajat cauza și i-a

adus la cunoștință clientei sale după studierea actelor, că are două

posibilități: fie să solicite obținerea unei sume de bani, reprezentând

valoarea imobilului tranzacționat, evident la valoarea reală a pieții la acel

moment, fie să solicite restabilirea situației anterioare. Persoana vătămată a

arătat în mod expres la acea dată - când s-a încheiat și contractul de

asistență juridică că dorește să reintre în proprietatea apartamentului.

Astfel, în prezentarea intereselor clientei sale făptuitorul C.H. a găsit

oportun să formuleze o acțiune în constatarea nulității absolute, prin care s-a

solicitat instanței să constate simulația prin deghizarea prețului imobilului,

să constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate

atât la agenția imobiliară, cât și cel autentificat în fața notarului (respectiv

contractul BB/012 din 21 ianuarie 2000 și nr. 291 din 26 ianuarie 2000 ),

precum și să dispună restabilirea situației anterioare vânzării, în sensul

radierii dreptului de proprietate asupra imobilului al soților B. și

intabularea lui în favoarea lui O.M.

Acțiunea formulată de C.H. a fost

înregistrată la Judecătoria Târgu-Mureș la data de 17 mai 2001 și a făcut

obiectul dosarului nr. 4502/2001 care s-a soluționat prin sentința civilă nr.

2728 din 20 mai 2002, în mod favorabil pentru reclamantă, în sensul că acțiunea

a fost admisă parțial, s-a constatat nulitatea contractelor încheiate, s-a

dispus restabilirea situației anterioare în sensul radierii proprietății

codevălmașă a soților B. asupra imobilului în cauză și a fost obligată

reclamanta la plata contravalorii apartamentului în cuantum de 356.205.940 lei,

către pârâții cumpărători, din care suma de 70.204.645 lei reprezenta

investiția făcută între timp de soții B. în apartamentul cumpărat.

În raport cu această soluție a

primei instanțe se poate constata că avocatul a reprezentat cu succes

interesele clientei obținând prin acțiunea formulată restabilirea situației

anterioare. Evident însă că soluția a nemulțumit-o deoarece instanța a

obligat-o la plata acelei sume de bani către soții B. și din această cauză pe

diverse temeiuri și motive, avocatul a încercat prin căile de atac declarate, o

soluție complet favorabilă. Astfel, la data de 8 noiembrie 2002 apelul formulat

de avocatul C.H. împotriva sentinței civile nr. 2728 din 20 mai 2002 a

Judecătoriei Târgu-Mureș a fost respins ca nefondat prin decizia 171 din 12

martie 2002 dată de Tribunalul Mureș în dosar 11075/20 februarie

Reprezentând în continuare

interesele clientei, același avocat a formulat la 14 iulie 2003, recurs

împotriva deciziei pronunțate de prima instanță de control. Aceasta a făcut

obiectul dosarului nr. 1157/2003/C al Curții de Apel Târgu-Mureș, care s-a

soluționat prin decizia 1123/R din 08 octombrie 2003, prin respingerea căii de

atac, hotărârea fiind irevocabilă. Epuizând căile de atac același avocat a

formulat pentru clienta sa o altă cerere de chemare în judecată, de data asta

îndreptată împotriva mandatarei lui O.M., respectiv făptuitoarei H.A., prin

care se solicita obligarea acesteia la plata sumei de 286.001.295 lei,

reprezentând contravaloarea imobilului tranzacționat precum și a dobânzilor

legale aferente și a cheltuielilor de judecată.

Acțiunea a fost respinsă prin

sentința civilă nr. 1483 din 23 martie 2005, dată în dosarul nr. 9513/2004 al

Judecătoriei Târgu-Mureș, deoarece în legătură cu dreptul material la acțiune

intervenise prescripția. Chiar și în acest condiții avocatul a găsit necesar să

recureze hotărârea, declarând la 10 mai 2005 calea de atac împotriva sentinței

civile nr. 1483 din 23 martie 2005. Prin decizia civilă nr. 1361/R din 08

decembrie 2005, dată în dosar 2515/2005, Tribunalul Mureș a respins, ca

nefondat recursul declarat.

Din parcursul acestor cauze care

s-au aflat pe rolul instanțelor de judecată s-a constatat că făptuitorul C.H. a

reprezentat-o conform contractului de asistență juridică pe clienta sa (în

persoana lui O.M.), a formulat acțiuni și căi de atac, în conformitate cu

dispozițiile legale în materie, obținând prin hotărârea dată de instanță,

restabilirea situației anterioare tranzacționării imobilului situat în Târgu-Mureș,

jud. Mureș.

În conformitate cu contractul de

asistență juridică încheiat, făptuitorul a reprezentat-o în fața instanțelor de

judecată pe O.M. și în situația în care nu se putea prezenta, întocmea

delegații de substituire, persoana vătămată fiind reprezentată legal de

făptuitoarea D.M., la acel moment avocat stagiar la Societatea civilă de avocați „C. & B. ”. Este de precizat faptul că în conformitate cu

dispozițiile Legii nr. 51/1990, care reglementează exercitarea profesiei de

avocat în baza raporturilor existente, respectiv acelea dintre un avocat

stagiar și titularul cabinetului îndrumător, făptuitoarea D.M., avea obligația

de a se prezenta în orice cauză în care era desemnată de avocatul îndrumător,

întrucât procesele purtate în speță s-au întins pe mai mulți ani, D.M. a

reprezentat-o pe O.M., la început, în baza dispozițiilor expuse mai sus, ca

avocat stagiar și mai târziu, ca avocat definitiv în virtutea contractului de

colaborare pe care l-a încheiat cu avocatul C.H. De asemenea, din cadrul

actelor premergătoare, a rezultat faptul că, în conformitate cu art. 5 din

contractul de asistență juridică pe care persoana vătămată l-a încheiat cu

societatea civilă de avocați se preciza în mod expres că „îndeplinirea

obligațiilor asumate de societatea civilă de avocați se realizează de avocații

ce-și exercită profesia în cadrul acesteia.” Făptuitoarea D.M. s-a aflat în

această situație și deci a reprezentat-o legal pe O.M., aceasta din urmă

consimțind faptul în sine, prin semnarea contractului de asistență juridică, în

plus, cenzurarea modului în care părțile sunt reprezentate în fața instanței (cu

contracte valabil încheiate, cu reprezentare efectivă) este doar la îndemâna

judecătorului. Este evident posibilă și situația în care clientul nemulțumit de

prestația reprezentantului, să renunțe la serviciile acestuia, situație care nu

se regăsește în speța de față.

Acuza adusă făptuitorilor - avocați,

aceea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, nu a fost concret

precizată. Nu s-a arătat care a fost actul ce nu a fost îndeplinit sau a fost

îndeplinit defectuos. În plângerea inițială acuza se poate rezuma la

„colaborarea cu parte adversă servind interesele acesteia”, iar în completarea

depusă ulterior care trebuia să fie edificatoare acuza este „au conceput o

strategie falsă, neprofesională, neinteligentă și sub nivelul unui începător.”

De altfel, activitatea acestora, în

conformitate cu prevederile art. 3 [alin. (1)], art. 28 și art. 38 din Legea

51/1995, așa cum s-a reținut în ordonanța de infirmare a primei soluții, nu se

poate circumscrie abuzului în serviciu contra intereselor persoanelor, avocații

neputând fi subiecți activi ai acestei infracțiuni prevăzute de art. 246 C.

pen.

Ca atare, acuzele aduse de persoana

vătămată trebuie analizate prin prisma altei fapte penale și anume, aceea de

înșelăciune, faptă prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., în sensul că

la încheierea contractului de asistență juridică, făptuitorii C.H. și D.M., ar

fi indus persoana vătămată în eroare, creându-i o falsă reprezentare a

realității, în speță, că procesul ar putea fi câștigat, în varianta dorită de O.M.

În realitate, însă din cuprinsul

actelor premergătoare s-a stabilit că făptuitorul C.H., după ce a studiat

actele ce i-au fost puse la dispoziție, i-a explicat clientei sale, O.M., care

sunt variantele ce pot fi luate în calcul pentru demararea procesului civil.

Aceasta a fost de acord, semnând contractul de asistență. Nu a rezultat din

nicio împrejurarea că făptuitorii i-au garantat câștigarea tuturor capetelor de

cerere din acțiunea formulată.

C.H. și D.M. au angajat cauza, au

pregătit-o și susținut-o, în conformitate cu pregătirea lor profesională,

respectând contractul de asistență juridică încheiat și respectând dispozițiile

legale înscrise în Legea 51/1990. În cauză s-a reușit obținerea unei hotărâri

judecătorești favorabile clientei, fără să fie adusă vreo atingere drepturilor

acesteia. Faptul că hotărârea judecătorească nu a mulțumit-o pe deplin, nu

echivalează cu săvârșirea unei fapte penale. Hotărârea judecătorească este

rezultatul analizei, deliberării și pronunțării realizate de judecător, în

raport cu cererile formulate și probațiunea administrată și singura cenzură

permisă de lege, este cea a căilor de atac, care în speță au fost parcurse,

făptuitorii îndeplinind și sub acest aspect dispozițiile Legii 51/1990.

Ca atare, pentru infracțiunea

prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. s-a apreciat că nu este întrunită

latura obiectivă. Sub aspectul laturii subiective este nevoie ca înșelăciunea

să fie săvârșită cu intenție directă. Făptuitorul trebuie să-și dea seama că

desfășoară o activitate de inducere în eroare prin care pricinuiește o pagubă,

urmare pe care o dorește. Față de starea de fapt reținută, în cauză, s-a

constatat că nici sub aspectul laturii subiective o asemenea intenție directă

nu e dovedită. Din întreaga conduită profesională desfășurată pe parcursul

judecării cauzei la instanța de fond și la instanțele de control, prin cererile

formulate, probațiunea propusă, căile de atac declarate și motivate, cei doi

făptuitori au demonstrat că slujesc interesul clientei lor.

Drept urmare, pentru făptuitorii C.H.

și D.M. s-a dispus în cauză neînceperea urmăririi penale, pentru neîntrunirea

elementelor constitutive ale infracțiunii, respectiv în conformitate cu

prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru art. 215 alin. (1), (3) C.

pen.

În legătură cu acuzele aduse

făptuitorului M.N., avocatul părții adverse în procesul civil, respectiv

avocatul lui H.A., s-a constatat că, de asemenea nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 246 C. pen., nici acesta nu poate fi în înțelesul legii,

subiect activ al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor.

Analizând acuza adusă acestuia prin

prisma prevederilor art. 215 alin. (1), (3) C. pen. s-a constatat că pentru

existența acestei infracțiuni este necesar ca inducerea în eroare să se

realizeze cu prilejul încheierii unui contract între făptuitor și persoana

vătămată, ori în speță între O.M. și M.N. nu a existat niciun fel de raport,

contractul de asistență juridică fiind încheiat între M.N., ca avocat și

clienta lui, pârâta (din procesul civil) H.A.

Drept urmare s-a dispus față de

acest făptuitor, M.N., neînceperea urmăririi penale conform dispozițiilor art.

10 lit. a) C. proc. pen., fapta nu există.

Este de menționat faptul că, urmare

a infirmării de către procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Târgu-Mureș, a primei soluții, urmându-se îndrumările date, s-a

cercetat în cadrul actelor premergătoare o altă acuză care a răzbătut din

completările plângerilor pe care le-a făcut O.M. în acest dosar.

Mai exact, aceasta a susținut că

sentința civilă nr. 2728 din 20 mai 2002, dată în dosar nr. 4502/2001 al

Judecătoriei Târgu-Mureș a fost falsificată. Astfel, s-a arătat că deși forma

ei originală cuprinde 14 pagini, cu ocazia introducerii acțiunii care a format

obiectul dosarului 9513/2004 al Judecătoriei Târgu-Mureș, a fost depusă în

probațiune o altă formă a aceleiași sentințe care cuprinde 8 pagini. Persoana

vătămată O.M. a solicitat efectuarea de cercetări în cauză pentru identificarea

autorului și tragerea lui la răspundere.

Efectuând verificări, s-au solicitat

Judecătoriei Târgu-Mureș trimiterea pentru consultare a dosarelor 4502/2001 și

9513/2004, constatându-se următoarele:

La dosar 4502/2001 al Judecătoriei Târgu-Mureș,

între filele 118-125 se află sentința civilă 2728 din 20 mai 2002, compusă din

14 pagini, din analiza ei putându-se observa că este redactată la o mașină de

scris.

La Judecătoria Târgu-Mureș s-a

înregistrat la data de 17 noiembrie 2004 dosarul 9513/2004, având ca obiect o

acțiune în pretenții, prin care O.M., prin avocații săi C.H. și D.M., au chemat

în judecată pe H.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de

286.001.295 lei (reprezentând contravaloarea imobilului din Târgu-Mureș). Alăturat

acestei acțiuni, s-a depus la dosar în probațiune o copie legalizată a

sentinței civile 2728 din 20 mai 20 februarie La dosar 9513/2004 s-a constatat

că această copie legalizată a sentinței se află între filele 6 și 9 și cuprinde

doar 8 pagini, în loc de 14. De asemenea, s-a constatat că dispozitivul ei

diferă în conținut de dispozitivul sentinței originale aflată la dosar

4502/2001, modificările descoperite fiind descrise de procuror în procesul-verbal

încheiat la 12 martie 2008 (aflat la dosar).

În cadrul actelor premergătoare

pentru elucidarea acestei împrejurări, au fost audiați făptuitorii C. și D.,

s-au efectuat verificări în înscrisurile aflate la arhiva Judecătoriei Târgu-Mureș

și s-au studiat dosarele 4502/2001 și 9513/2004 mai exact dispozițiile cuprinse

în încheierile instanței, constatându-se următoarele:

La mapa cu sentințe civile

pronunțate în luna mai 2002, cu nr. cuprinse între 26012 și 2800, a fost identificată sentința civilă 2728 din 20 mai 2001, cuprinzând 14 pagini, redactate la

mașina de scris.

În registrul general de dosare,

corespunzător anului 2001 la numărul 4502/2001, se află înregistrate mai multe

cereri și mențiuni (descrise de procuror în procesul-verbal încheiat la 8 mai 2008),

cea care interesează în prezenta cauză fiind cea din 5 mai 2004, din care a

rezultat „O.M. - leg. + inv.”, ceea ce înseamnă că O. a solicitat legalizarea

și investirea sentinței pronunțată în acest dosar.

Dat fiind faptul că pe ștampila de

legalizare a sentinței 2728/2001 (cea cu 8 pagini ) apare data legalizării 07

aprilie 2004 sau 7 mai 2004, explică existența unei legături între data

solicitării legalizării 05 mai 2004 și data legalizării efective 07 mai 2004.

În raport cu această mențiune, din

registrul general de dosare s-a găsit necesar să se stabilească cine a făcut

solicitarea legalizării sentinței, stabilindu-se că făptuitorul C.H. nu s-a

ocupat de înregistrarea acțiunii care a format obiectul dosarului 9513/2004, ci

colaboratoarea sa, făptuitoarea D.M. Audiată fiind aceasta din urmă a declarat,

că din câte își aduce aminte, ea a solicitat arhivei judecătoriei, atât

eliberarea unei copii după hotărâre, cât și legalizarea ei, motivând cu aceea

că în situația în care depui hotărârea la arhivă, solicitând doar legalizarea,

taxa de timbru este de 17.000 lei (vechi), spre deosebire de situația în care

se solicită eliberarea unei copii și legalizarea ei, când taxa de timbru este

de 51.000 lei. Verificând ștampila de legalizare s-a constatat că taxa de

timbru plătită cu cea ocazie a fost de 51.000 lei.

Aceasta înseamnă că la nivelul

arhivei Judecătoriei s-a eliberat acea copie a sentinței 2728, care a fost

legalizată în forma ei cuprinzând 8 pagini în loc de 14.

În legătură cu făptuitorul C.H. s-a

constatat, atât pe baza declarațiilor lui, cât și ale făptuitoarei D.M., cât și

din studiul încheierilor dosarului 9513/2004, că nu s-a ocupat de înregistrarea

acțiunii și depunerea probelor în cauză, acest lucru fiind făcut de D.M.

Ca atare, față de el s-a dispus

neînceperea urmăririi penale, în conformitate cu prevederile art. 10 lit. c) C.

proc. pen. pentru infracțiunile prevăzute de art. 288 (fals în înscrisuri

oficiale) și art. 291 C. pen. (uz de fals).

Față de făptuitoarea D.M., pentru

infracțiunile reclamate - art. 88 și art. 291 C. pen., s-a dispus neînceperea

urmăririi penale, existând un dubiu care profită acesteia, conform prevederilor

art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru următoarele argumente:

1)

-

făptuitoarea nu avea acces la mapele Judecătoriei Târgu-Mureș;

2)

- nu

avea posibilitatea să o modifice atâta timp cât hotărârea a

fost redactată la o mașină de scris

și nu pe calculator, sistem care i-ar fi permis o modificare nu doar prin

xeroxare eliminând 5 pagini, ci și o modificare în conținutul dispozitivului;

3) - pe baza ștampilei de legalizare

s-a stabilit că taxa de timbru achitată de făptuitoare este corespunzătoare

eliberării unei copii și legalizării ei și nu doar legalizării acesteia, ca

atare nu ea a depus copia ci aceasta a fost eliberată la nivelul Judecătoriei Târgu-Mureș;

4) - pe baza consemnărilor aflate în

încheierile de ședință din 16 decembrie 2004 și 23. februarie 2005 ale

dosarului 9513/2004, s-a constatat că făptuitoarea personal a solicitat în mod

repetat instanței de judecată investită cu soluționarea dosarului 9513/2004,

acvirarea dosarului 4502/2001, împrejurare care ar fi dat posibilitatea

constatării modificării sentinței 2728 din 20 mai 2002, ori în situația în

care, ea ar fi făcut această modificare n-r fi avut un interes să fie supusă

controlului instanței:

- făptuitoarea nu avea obligația și

nici posibilitatea ca la primirea copiei legalizare să verifice dacă aceasta

este conformă cu originalul. Această obligație revenea grefierului instanței,

îndrituit conform atribuțiilor de serviciu să verifice înainte de legalizarea

actului, dacă acesta este conform cu originalul.

În raport cu cele prezentate s-a

dispus față de D.M. neînceperea urmăririi penale pentru art. 288 C. pen.,

conform prevederilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., existând un dubiu care

profită acesteia. Pentru infracțiunea prevăzută de art. 291 C. pen. s-a dispus

neînceperea urmăririi penale conform art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru

neîntrunirea elementelor constitutive. Mai exact, este necesar conform textului

legal ca înscrisul oficial folosit să se cunoască de făptuitor că este fals,

ceea ce în speță nu s-a demonstrat, făptuitoarea luând cunoștință de existența

modificării sentinței 2728, cu ocazia aducerii la procuror. De asemenea este

necesar ca înscrisul să fie folosit în vederea producerii unei consecințe

juridice. E important de menționat că deși copia modificată a sentinței 2728

legalizată, depusă în probațiune în dosar 9513/2004, era aptă să producă

consecințe juridice, aceste consecințe juridice nu s-au produs, deoarece

instanța de judecată în dosarul 9513/2004 s-a pronunțat pe o excepție (prescripția

dreptului la acțiune) și nu a analizat fondul cauzei, astfel că sentința 2728

nu a avut rol în probațiune.

Hotărârea dată în dosar 9513/2004 pe

prescripția dreptului la acțiune, respectiv sentința civilă 1483 din 23 martie 2005,

a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia 1361/R din 9 decembrie 2005,

dată în dosar 2515/2005 al Tribunalului Mureș.

Deși pe baza actelor premergătoare

desfășurate nu s-a putut stabili care este persoana care a întocmit, redactat

sau eliberat copia sentinței civile 2728, în forma ei modificată cu 8 pagini,

s-a stabilit cu certitudine că această modificare există și că funcționarul

angajat la arhiva Judecătoriei Târgu-Mureș, care conform atribuțiilor de

serviciu legaliza copii după hotărâri, avea obligația să verifice dacă în speță

copia este conformă cu originalul, pentru că legalizarea certifică tocmai acest

lucru.

În cadrul actelor premergătoare nu

s-au făcut demersuri pentru identificarea acestei persoane, deoarece în raport

de calitatea unui asemenea angajat (grefier) competența nu aparține Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș și nici nu au fost identificate cazuri

de indivizibilitate sau conexitate care să atragă reținerea cauzei la parchet.

Astfel, sub acest aspect, cauza s-a

declinat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureș, pentru competentă

soluționare.

Față de ceilalți făptuitori: H.A., M.A.,

C.D. și M.P., pentru care s-a solicitat cercetarea sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen., respectiv art. 194 C.

pen. de asemenea nu s-a dovedit (în raport de activitatea acestora) nicio

împrejurare privind existența vreunui caz de indivizibilitate sau conexitate cu

activitatea făptuitorilor D.M., C.H. și M.N., astfel că pentru competentă

soluționare cauza s-a declinat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureș.

În completarea plângerii făcută la 9

iulie 2007, în acest dosar, persoana vătămată O.M. a solicitat efectuarea de cercetări

față de funcționarul Judecătoriei Târgu-Mureș, care ar fi informat fals

instanța desemnată cu soluționarea dosarului 9513/2004, despre faptul că

dosarul 4502/2001, s-ar afla la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție.

În raport de această acuză și de

calitatea persoanei care ar fi oferit instanței această informație - respectiv

aceea de grefier la Judecătoria Târgu-Mureș, s-a constatat că, de asemenea,

competența aparține Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureș, motiv

pentru care și sub acest aspect s-a declinat cauza parchetului competent.

Împotriva acestei ordonanțe a

formulat plângere, petenta, care prin ordonanța din 17 iulie 2008 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș a fost

respinsă, ca neîntemeiată, apreciind că în ordonanța atacată nu există niciun

motiv de nelegalitate.

Împotriva acestei soluții petenta a

formulat plângere la instanța de judecată în temeiul art. 278

1

C.

proc. pen.

Cu privire la făptuitorii I.S. și I.O.,

instanța a apreciat că față de infracțiunile reclamate de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen.), neglijență în serviciu (art.

249 C. pen.) și conflict de interese (art. 253

1

C. pen.), a

intervenit prescripția răspunderii penale, termenul maxim de prescripție în

cazul acestor infracțiuni (de 5 ani), fiind îndeplinit la data de 26 ianuarie

2005, astfel că împlinirea termenului de prescripție prevăzut de lege are drept

consecință înlăturarea posibilității aplicării sancțiunilor de drept penal,

verificarea îndeplinirii termenului de prescripție fiind anterioară oricărui

examen a fondului cauzei. Prin urmare, soluția procurorului este corectă.

Cu privire la acuzele aduse de

petentă făptuitorilor C.H., D.M. și M.N. - avocați ai Baroului Mureș, referitor

la infracțiunea de abuz n serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de

art. 246 C. pen., instanța a apreciat că în mod corect a apreciat procurorul că

față de dispozițiile Legii nr. 51/1995 avocații nu pot fi subiecți activi ai

infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., astfel că în mod corect cercetările

au fost extinse cu privire la alte posibile infracțiuni comise de cei trei

avocați.

Din actele dosarului nu a rezultat

că cei trei făptuitori ar fi comis infracțiunea de înșelăciune, sub aspectul

căreia s-au efectuat acte premergătoare, întrucât în nicio situație C.H. și D.M.

nu au indus-o în eroare pe petentă, ci dimpotrivă i-a prezentat variantele care

puteau fi luate în calcul la demararea procesului civil, iar aceasta a fost de

acord cu una din variantele propuse de avocați care în final cu condus la

câștigarea procesului în instanță, în mod irevocabil.

Cu privire la făptuitorul M.N., s-a

constatat că între petentă și făptuitor nu a existat niciun raport juridic astfel

că nu putea să o inducă în eroare pe petentă, acesta fiind avocatul

făptuitoarei H.A.

Cu privire la acuza petentei că s-a

falsificat sentința civilă nr. 2728 din 20 mai 2002, dată în dosarul nr.

4502/2001 al Judecătoriei Târgu-Mureș, în mod corect a reținut procurorul că nu

s-a putut stabili cu exactitate persoana care a întocmit, redactat pagini,

fiind nevoie de cercetări suplimentare, care nu atrag competența Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș, însă din probele administrate nu s-a putut

reține că aceasta ar fi fost falsificată de făptuitorii C.H. sau D.M.

Cu privire la declinarea de

competență a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș, referitor la

făptuitorii H.A., M.A., C.D., M.P., a persoanei de la arhiva Judecătoriei Târgu-Mureș

și a persoanei de la Judecătoria Târgu-Mureș care a informat instanța desemnată

să soluționeze dosarul nr. 9513/2004 a Judecătoriei Târgu-Mureș, prima instanță

a apreciat că în mod corect s-a dispus disjungerea cauzei, întrucât nu există

în speță vreun caz de indivizibilitate sau de conexitate cu ceilalți făptuitori

care să atragă competența Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș.

Față de considerentele expuse, prima

instanță, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost

respinsă, plângerea petentei, ca nefondată.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., prima instanță a obligat petenta la plata sumei de 150 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat, în termenul legal, recurs petiționara O.M., prin procurator,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a arăta inițial motivele

de recurs.

La dosarul cauzei, în recurs au fost

depuse precizări formulate de recurentă, aflate la filele 12-13 dosarul Înaltei

Curți, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a

instanței supreme sub nr. 34701 la 21 noiembrie 2008, în care arată că faptele

pentru care a formulat plângere penală le-a dovedit cu înscrisuri și le susține

în continuare, evidențiind cu titlu exemplificativ că avocații angajați de

aceasta, C. și D., deși au primit de la instanță oficial, cu dovadă, sentința

în cauza 4502/2001 de 14 file, au depus odată cu cererea de chemare în judecată

într-o cauză ulterioară ce o privea, aceeași sentință care de data aceasta avea

numai 8 file. Sentința fusese în prealabil parțial redactilografiată și

îngrijit renumerotată, în scopul de a obține efecte juridice false în favoarea

părții adverse. În mod inexplicabil, sentința falsificată a fost semnată de

către președintele Judecătoriei Târgu Mureș, de președintele completului de

judecată și de alți 3 grefieri și funcționari ai judecătoriei, fiind aplicate

și 4 sigilii oficiale, pentru a-i da acesteia o credibilitate sporită. Mai

departe, pentru a pune judecătorul cauzei în imposibilitatea de a primi de la

arhiva judecătoriei dosarul 4502/2001 din care provine sentința falsificată au

fost organizate alte falsuri. Recurenta petiționară a mai menționat că

funcționarii arhivei au comunicat instanței că „dosarul cerut se află la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție” și nu l-au trimis instanței pentru

documentare. Instanța a acceptat această justificare și a judecat cauza

folosind spre informare numai sentința falsificată. Ulterior a dovedit că

dosarul se afla însă în arhiva Judecătoriei Târgu Mureș.

De asemenea, a arătat că peste doi

ani de cercetări nu se știe cine a falsificat sentința, nu se cunoaște cine a

comunicat instanței informațiile false și nu se cunoaște cine din grupul

infracțional a organizat întreaga stare de fapt.

Recurenta petiționară a criticat

modul în care procurorul a dispus disjungerea cauzei, pe de-o parte cei trei

avocați, notarul și soțul acesteia „sunt considerați nevinovați”, iar pe de

altă parte, ceilalți, adică „învinuiții” necunoscuți încă și învinuiții

nominalizați de ei neaudiați, urmează să fie cercetați de Parchetul de pe lângă

Judecătoria Târgu Mureș, că toți aceștia au participat activ într-un fel sau

altul la aceleași procese fraudate și că au avut același scop infracțional este

evident.

De asemenea, recurenta petiționară

consideră că disjungerea unei cauze numai după „rangul juridic”, respectiv după

dispozițiile art. 28

1

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., așa cum a fost

modificat prin Legea nr. 79/2007 privind competența parchetului de pe lângă

curtea de apel și competența parchetului de pe lângă judecătorie, este un act

de injustiție, aspect pe care legiuitorul nu l-a avut în vedere. În continuare

judecătorul efectiv în două termene procesuale, fiecare de câte 15 minute, a

respins, ca nefondată plângerea sa, făcând însă o sentință penală pompoasă,

care să impresioneze un necunoscător al justiției, împreună cu încheierea de

ședință, parte integrantă a sentinței, aceasta are 22 de file, solicitând instanței

admiterea plângerii formulate și a se dispune recercetarea cauzei, odată cu tot

grupul infracțional, tot așa cum au săvârșit faptele.

La termenul de judecată de la 27

noiembrie 2008, în recurs, s-a referit că intimații C.H. și D.M. au depus la

dosar o cerere prin care au solicitat acordarea unui nou termen de judecată în

vederea angajării unui apărător și pregătirii apărării, cerere față de care

reprezentantul Ministerului Public nu s-a opus, iar Înalta Curte a apreciat ca

întemeiată cererea de amânare formulată de intimații C.H. și D.M., pentru a li

se da posibilitatea acestora să-și angajeze apărător, acordând termen la 29

ianuarie 2009, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data menționată,

aflată la fila 16 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei a fost înaintat instanței

supreme, cu adresă, de la Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală, un înscris

depus de petiționara O.M. prin mandatar O.I., la instanța arătată, acesta fiind

în prealabil înregistrat prin Registratura Generală sub nr. 36602 la 8

decembrie 2008 și aflat la filele 17-20 dosarul Înaltei Curți, în care

petiționara O.M. a arătat că a contestat, atât ordonanța procurorului din

cadrul parchetului de pe lângă curtea de apel în dosarul nr. 79/P/2007 din 17

mai 2008, cât și aceea a procurorului general adjunct nr. 179/VII/2008 din 17

iunie 2008 prin care a fost dispusă și disjungerea cauzei privind pe H.A., C.D.,

M.A., M.P. și alte două persoane neidentificate din cadrul Judecătoriei Târgu

Mureș.

La al doilea termen de judecată din

6 octombrie 2008 când instanța a judecat fondul cauzei, dar și la termenul

anterior în documentația procesuală care a consultat-o nu a identificat și

dosarul nr. 9451/P/2007 de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș

indicat mai sus, deși se judeca temeinicia și legalitatea disjungerii acestuia.

În aceste condiții, recurenta arată că susține și dovedește că judecătorul nu a

avut posibilitatea să constate temeinicia rezoluției pronunțate de procuror,

așa cum legiuitorul a stabilit în art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen.

Recurenta petiționară a mai arătat

că în urma consultării încheierii de ședință din 6 octombrie 2008 încheiere ce

face parte integrantă din sentința 32 emisă de instanță nu a identificat că

s-ar fi notat și faptul că dosarul de cercetări ce privește persoanele

enumerate mai sus nu a fost atașat la dosarul de judecare a cauzei.

La termenul din 6 octombrie 2008,

judecătorul cauzei a recunoscut în ședință că dosarul de cercetări sus-precizat,

nu este atașat la dosarul de judecată, fapt care, deși neconsemnat în încheierea

de ședință, este înregistrat pe banda audio a ședinței de judecată.

De asemenea, recurenta prin

procurator a menționat că a trimis alăturat și un exemplar al procurii speciale

de împuternicire.

De asemenea, la dosarul cauzei în

recurs au mai fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin

Registratura Generală a instanței supreme sub nr. 1576 la 15 ianuarie 2009 și

aflate la filele 29-44 dosarul Înaltei Curți, precizări formulate de recurenta

petiționară O.M., la care a anexat și fotocopiile unor înscrisuri.

În precizările formulate, recurenta

petiționară a criticat sentința penală nr. 32 din 13 octombrie 2008 pentru

nelegalitate și netemeinicie, precizând că ordonanța la care se referă

judecătorul „din 20 septembrie 2007” a fost emisă într-adevăr în același dosar

de cercetări și a fost soluționată anterior, în primă instanță, în dosarul

820/43/2007 de Curtea de Apel Târgu Mureș și în recurs de către Înalta Curte de

Casație și Justiție, fiind emisă decizia nr. 762/3 martie 2008.

Recurenta petiționară a mai

menționat faptul că procurorul a cercetat superficial și tendențios cauza, că

nu a cercetat cine și de ce în aceste condiții a semnat a doua variantă a

sentinței falsificate, de 8 file, investită cu formulă executorie, că în aceste

condiții a formulat o nouă plângere penală ce a fost înregistrată sub nr.

159/P/2008 la Parchetul Curții de Apel Târgu Mureș, în care procurorul a avut

nevoie de numai circa o lună să constate vinovăția persoanei cercetate, avocata

M.D. învinuită în cauza din dosarul 286/43/2008, pe rol la Înalta Curte de

Casație și Justiție, că ordonanța emisă la data de 22 decembrie 2008 în dosarul

159/P/2008 al Curții de Apel Târgu Mureș a fost în termen contestată, pentru clarificarea

completă a stării de fapt.

De asemenea, recurenta petiționară a

mai precizat că tot datorită modului tendențios de care a dat dovadă în

cercetarea cauzei procurorul, Poliția Târgu Mureș, cercetează acum în dosarul

392/A/2008 faptul că avocații angajați să-i apere în instanță interesele H.C.

și M.D., în scopul de a nu-și realiza obligația preluată, ar fi beneficiat de

unele suprafețe de terne din fondul funciar, primite ilegal de la pârâta

cauzei, secretarea unei comisii de fond funciar, menționând că anexează cererea

prin care a cerut eliberarea unui certificat, care nu l-a primit, anexa M 2,

roagă instanța să observe înscrisul din anexa M 3, emis la cererea sa de către

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș că din analiza textului a

constatat că dosarul disjuns a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, la data de 30 mai 2008 sub nr. 5541/P/2007.

Referitor la data primirii dosarului

disjuns 30 mai 2008 arată că ordonanța nr. 179/VIII/17 iunie 2008 emisă de

către procurorul general adjunct este nelegală și netemeinică, că procurorul,

deși s-a pronunțat și la aspectul privind disjungerea cauzei la data de 17

iunie 2008, cât și la alte aspecte din ordonanța 79/P/2008 nu era în posesia

dosarelor de cercetări. Așa cum reiese din anexa M 3, documentația era deja la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, de la data de 30 mai 2008.

Totodată, recurenta petiționară a

mai arătat că judecătorul s-a pronunțat în dosarul 286/43/2008 asupra

legalității și temeiniciei ordonanței arătate, deși nici acesta nu a avut în

instanță, jumătate din documentația procesuală, făcând referire la anexa M 3,

că prima instanță nu a ținut seama nici de faptul că, contestația la ordonanța

procurorului nr. 79/P/2008 nu a fost soluționată de procurorul general al

Parchetului Curții de Apel Târgu Mureș căruia i s-a adresat, ci de către

procurorul general adjunct al aceluiași parchet, solicitând să se dispună

recercetarea cauzei, complet, competent și eficient, de către procuror.

La termenul de astăzi, s-a prezentat

intimatul C.H., lipsind recurenta petiționara O.M. și mandatarul acesteia O.I.,

lipsind și intimații D.M., M.N., I.S. și I.O., procedura de citare fiind legal

îndeplinită.

Înalta Curte constatând că până la

ora strigării cauzei, 15,01, nu a fost depusă la dosar nicio cerere de amânare

sau imposibilitate de prezentare, a apreciat cauza în stare de judecată și a

acordat părților, cuvântul, în dezbateri, potrivit art. 385

13

C.

proc. pen.

Intimatul C.H. a solicitat

respingerea, ca nefondat a recursului, susținând că soluția procurorului este

corectă.

Reprezentantul Ministerului Public a

pus concluzii de respingere, ca nefondat a recursului, apreciind că hotărârea

pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, întrucât din actele

premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii privitoare la săvârșirea

unei fapte prevăzute de legea penală.

Examinând recursul declarat de

recurenta petiționară O.M. prin mandatar O.I. împotriva sentinței pronunțată de

prima instanță, conform art. 278

1

alin. (10) cu referire la art.

385

1

alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele

invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată recursul petiționarei prin mandatar ca fiind

nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că în mod

judicios și motivat prima instanță, în temeiul art. 278

1

alin. (8)

lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta O.M.

prin mandatar O.I.

Înalta Curte consideră că au fost

evaluate corect actele premergătoare efectuate în cauză, ce au condus la

soluția de neîncepere a urmăririi penale față de C.D.M. și M.N. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., în conformitate cu prevederile art.

10 lit. a) C. proc. pen.; neînceperea urmăririi penale față de I.S. și I.O.

pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 249 și art. 253

1

C.

pen., în conformitate cu prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen., disjungerea

cauzei și trimiterea ei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureș pentru

competentă soluționare față de H.A., C.D., M.A., M.P. și o persoană neidentificată

de la arhiva Judecătoriei Târgu-Mureș.

Așa cum a rezultat din actele și

lucrările dosarului, criticile formulate de petiționară au fost examinate, în

raport cu persoanele și faptele pretinse ca fiind comise de către acestea,

procurorul, efectuând acte premergătoare pe care le-a analizat, stabilind în

mod complet situația de fapt și motivând temeinic, în drept, soluțiile dispuse

prin ordonanța de la 20 septembrie 2007 în dosarul nr. 79/P/2007 al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș.

Înalta Curte constată că prima

instanță a dat eficiență dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc.

pen. și în baza propriului examen asupra ordonanței date de procuror, a

constatat, în mod temeinic motivat, ca fiind nefondate criticile formulate de

petiționară prin mandatar, în plângerea adresată instanței, evidențiind în mod

concret argumentele pentru fiecare dintre făptuitor cu privire la faptele

pretins a fi comise.

Astfel, prima instanță în mod legal

a considerat că față de făptuitorii I.S. și I.O. sub aspectul infracțiunilor

reclamate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 46 C. pen.),

neglijență în serviciu (art. 249 C. pen.) și conflict de interese (art. 253

1

C. pen.) a intervenit prescripția răspunderii penale, termenul maxim de

prescripție în cazul acestor infracțiuni (de 5 ani), fiind îndeplinit la data

de 26 ianuarie 2005, astfel că împlinirea termenului de prescripție prevăzut de

lege are drept consecință înlăturarea posibilității aplicării sancțiunilor de

drept penal, iar această cauză de înlăturare a răspunderii penale prevalează

examinării fondului cauzei, așa încât soluția dispusă de procuror de neîncepere

a urmăririi penale față de persoanele menționate este legală.

De asemenea, prima instanță a

examinat criticile formulate de petiționara O.M. prin mandatar și cu privire la

făptuitorii C.H., D.M. și M.N., avocați ai Baroului Mureș, referitor la

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de

art. 246 C. pen. și în mod corect a constatat că procurorul în mod legal a

făcut aplicarea dispozițiilor Legii nr. 51/1995, în sensul că avocații nu pot

fi subiecți activi ai infracțiunii mai sus menționate, precum și că cercetările

au fost extinse cu privire la alte posibile infracțiuni comise de cei trei

avocați.

Totodată, prima instanță, examinând

actele dosarului a reținut că nu rezultă că cei trei făptuitori ar fi comis

infracțiunea de înșelăciune, sub aspectul căreia s-au efectuat acte

premergătoare, deoarece în nicio situație C.H. și D.M. nu au indus-o în eroare

pe petentă, ci dimpotrivă i-a prezentat variantele care puteau fi luate în

calcul în inițierea procesului civil, iar aceasta a fost de acord cu una din

variantele propuse de avocați, care a condus la câștigarea procesului în

instanță, în mod irevocabil, iar referitor la făptuitorul M.N., s-a constatat

că între petentă și făptuitor nu a existat niciun raport juridic, astfel că nu

putea să o inducă în eroare pe petentă, acesta fiind avocatul făptuitorul H.A.

Înalta Curte consideră că prima

instanță în mod concret a analizat și critica petiționarei referitoare la

falsificarea sentinței civile nr. 2728 din 20 mai 2002 dată în dosarul nr.

4502/2001 al Judecătoriei Târgu-Mureș, care a apreciat că procurorul în mod

corect a reținut că nu s-a putut stabili cu exactitate persoana care a

întocmit, redactat și eliberat copia acestei sentințe, în forma ei modificată

de 8 pagini, ceea ce impune în mod necesar de cercetări suplimentare, care nu

sunt de competența Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș, însă nu

s-a putut reține că aceasta ar fi fost falsificată de făptuitorii C.H. sau D.M.

De asemenea, prima instanță a

examinat și declinarea de competență a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș,

referitor la făptuitorii H.A., M.A., C.D., M.P., a persoanei de la arhiva

Judecătoriei Târgu-Mureș și a persoanei de la Judecătoria Târgu-Mureș care a informat instanța desemnată să soluționeze dosarul 9513/2004 a

Judecătoriei Târgu-Mureș, apreciind că soluția disjungerii este corectă,

deoarece nu există în speță vreun caz de indivizibilitate sau de conexitate cu

ceilalți făptuitori care să atragă competența Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Târgu-Mureș.

Înalta Curte, la râ