ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1433/2019

Ședința publică din data de 24 septembrie 2019

Asupra cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea formulată și precizată la data de 28.08.2009, depusă în dosarul nr. x/2009 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Comercială (în prezent Civilă), reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., să se dispună obligarea societății comerciale pârâte la readucerea, pe cheltuiala sa, în starea inițială a imobilului (teren indiviz, partea de construcție, precum și părți și instalații comune) din București, str. x, precum și la plata unor daune pentru lipsirea de folosință evaluate provizoriu la suma de 19.000 RON începând de la 10.10.2007; de asemenea, a arătat că solicită cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 351/12.02.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2009 s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, așa cum a fost modificată și precizată, a fost obligată pârâta la readucerea, pe cheltuiala sa, în starea inițială, a imobilului situat în București, Str. x, în sensul că instanța a dispus următoarele: - dărâmarea porțiunii de zid ce blochează accesul reclamantului la părțile comune de la parter, respectiv la cele două holuri de la parter, în suprafață de 3,25 m

2

și de 2,33 m

2

, la holul de la subsol, în suprafață de 9,81 m

2

, precum și la pivnița în suprafață de 16 m

2

; - repunerea unei uși după realizarea lucrării de la prima liniuță; - restabilirea accesului la părțile comune de la etaj, respectiv la holul în suprafață de 7,32 m

2

, precum

și la pod; - delimitarea spațiilor comune, respectiv a celor două holuri de la parter, prin reamplasarea a două uși; - reamplasarea ușii de acces la curtea interioară de lumină; a respins cererea de chemare în judecată în ceea ce privește celelalte capete de cerere, ca neîntemeiată; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 6.756,3 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantul A. și pârâta S.C. B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 2645 din 18 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-au respins apelurile formulate de apelantul - reclamant A. și de apelanta - pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 351/12.02.2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2009 în contradictoriu cu intimata - pârâtă C., ca nefondate; s-a respins cererea de cheltuieli de judecată pentru faza procesuală a apelului, formulată de apelantul - reclamant, ca nefondată.

Instanța de apel a reținut că prin apelul formulat, pârâta a susținut faptul că în mod corect a efectuat respectivele lucrări de amenajare, care ar corespunde modului de partajare al proprietății și care ar fi avut și acordul (chiar dacă neautentic) al reclamantului.

S-a reținut că astfel de aserțiuni sunt vădit contrare efectului pozitiv al lucrului judecat, corect constatate de instanța de fond prin raportare la hotărârile pronunțate în dosarul x/2013 (sentințele nr. 4300/2015, nr. 9371/2015 - completare dispozitiv, ale Tribunalului București, precum și decizia 322/2017 a Curții de apel București, secția a VIII-a).

Astfel, prin acestea se stabilește cu autoritate de lucru judecat (al cărei efect pozitiv trebuie respectat și în prezenta speță) că autorizația de construire nr. x din 26.09.2005 a fost nelegală atât cu privire la lipsa acordului reclamantului și intervenientei din prezenta speță (în forma cerută de lege), cât și cu privire la modul de compartimentare, prin raportare la părțile care au rămas comune în urma contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. x/27.11.1976.

Aceeași este situația și cu existența unui acord al reclamantului, indicat ca fiind dat prin convenția din 05.08.2009, în condițiile în care acest acord nu produce efecte de sine stătătoare, ci doar prin raportare la autorizația de construire nr. x din 26.09.2005, pentru care s-a constatat irevocabil inexistența unui astfel de acord valabil.

În ceea ce privește eventualele afectări ale structurii de rezistență ce ar fi posibile dacă s-ar menține modificările solicitate de reclamant - alegație a apelantei-pârâte, instanța de apel a reținut două aspecte esențiale: 1) modificările impuse de instanța de fond vizează aducerea imobilului în situația anterioară efectuării "amenajărilor", care nu era o situație de pericol cu privire la structura de rezistență, 2) modul de efectuare al modificărilor nu este impus expres de instanța de fond, ci doar tipul și natura lor, putând fi astfel alese soluții tehnice care să mențină și chiar să întărească structura de rezistență a clădirii; de altfel, instanța de fond nu a dispus distrugerea/afectarea niciunui element al structurii de rezistență, iar modificarea celorlalte elemente trebuie făcută, în mod evident, cu protejarea elementelor adiacente ce ar putea face parte din structura de rezistență.

Cât privește faptul că nu ar fi clar delimitate părțile comune, trebuie observat că s-a stipulat clar în deciziile instanțelor care părți ar fi în proprietate exclusivă, fiind logic ca tot restul să fie proprietate comună, fiind vorba de un imobil clădire greu, dacă nu imposibil de partajat în integralitate. De aceea susținerea apelantei în sensul că în absența unei astfel de delimitări nu se poate stabili o eventuală îngrădire a drepturilor reclamantului este în mod evident nepertinentă, din moment ce, în calitate de coproprietar, reclamantul trebuie să aibă acces la toate părțile care nu sunt în proprietatea exclusivă a altui coproprietar.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru efectuarea expertizei tehnice în specialitatea construcții și a unei expertize tehnice în specialitatea topografie.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă susține că în mod greșit instanța de apel a considerat că pârâta a încercat să eludeze autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește anularea autorizației de construire nr. x/26.09.2005.

Învederează instanței de recurs faptul că regimul proprietății nu a făcut obiectul cercetării judecătorești, iar actul de partaj voluntar a fost ignorat la momentul soluționării apelului; actul de partaj este un act autentic, care a avut la bază o autorizare și un plan avizat spre neschimbare atașat acestuia.

Astfel, arată că actul de partaj voluntar a fost autentificat sub nr. x/27.11.1976 și s-a finalizat prin Adresa nr. x/08.12.1976, care are atașat planul avizat spre neschimbare; loturile au fost formate potrivit voinței părților, ca urmare a înțelegerii autentice.

Recurenta-pârâtă susține că în mod greșit instanța de apel a considerat că aducerea imobilului în situația anterioară nu prezintă risc, deoarece nu ar fi existat o situație de pericol cu privire la structura de rezistență.

De asemenea, consideră că în mod eronat instanța de apel a apreciat că modificările nu sunt impuse expres, ci doar tipul și natura lor sunt enumerate, putând fi alese soluții tehnice care să mențină structura de rezistență.

Susține că, pentru a aduce imobilul în starea dispusă de instanță, are nevoie de o altă autorizație de construire, care de asemenea nu se va putea obține fără acordul autentic al pretinșilor proprietari.

Recurenta arată că la momentul la care i-a fost respinsă proba cu expertiză în specialitatea construcții a cerut a se stabili dacă modificările dispuse ar afecta rezistența clădirii, unde ar apărea fisuri și care este modul de comportament al clădirii după modificările solicitate de reclamantă, tocmai pentru a putea dovedi riscul seismic al clădirii.

Susține că a solicitat probatoriu pentru a scoate în evidență starea de pericol în care se află imobilul la momentul efectuării modificărilor și care este situația acestuia al momentul actual (cu trimitere la gradul de risc, inclusiv seismic al clădirii).

Față de împrejurarea că nu se poate ignora actul de partaj încheiat în anul 1976 cu planul anexă vizat spre neschimbare, recurenta a arătat instanței de apel că este necesară efectuarea unei expertize în specialitatea topografie pentru a putea identifica pretinsele părți comune ale întregului imobil așa cum acestea sunt în prezent, cu raportare la întinderea și localizarea acestora în actul de partaj și planul vizat spre neschimbare din anul 1976.

Recurenta-pârâtă consideră că judecarea apelului s-a făcut cu ignorarea actelor de proprietate și cu înlăturarea în tot a probatoriului solicitat de aceasta.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului declarat de pârâtă, întrucât motivele invocate vizează aspecte de netemeinicie, dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. fiind invocate formal.

Înalta Curte, potrivit art. 316, raportat la art. 298 și la art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, va analiza cu prioritate excepția nulității recursului în raport de prevederile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. de la 1865 și de modul în care recurenta a înțeles să motiveze recursul raportat la considerentele deciziei atacate.

Art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. de la 1865 prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum și dezvoltarea lor.

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ. de la 1865, iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Art. 304 C. proc. civ. de la 1865 permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu are posibilitatea de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

Chiar dacă textul de lege sus-menționat nu prevede în mod expres necesitatea ca aceste critici să combată soluția instanței de apel, în raport de argumentele de fapt și de drept avute în vedere de această instanță, este fără dubiu că aceste critici trebuie să vizeze considerentele instanței anterioare, în caz contrar neexistând fundamentul exercitării unui control judiciar asupra hotărârii recurate.

Recurenta-pârâtă, deși a indicat prin cererea de recurs motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865, din dezvoltarea criticilor formulate nu rezultă niciun element care să se subsumeze ipotezelor reglementate de acestea.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este nelegal raționamentul instanței de apel.

Raportându-se la hotărârea instanței de control judiciar, din perspectiva situației de fapt și a probatoriului administrat în cauză, recurenta nu a prezentat niciun motiv concret pentru care decizia recurată ar fi nelegală ca urmare a faptului că instanța ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății sau ar fi aplicat greșit legea, pronunțând o hotărâre nemotivată sau care să cuprindă motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Nu s-a arătat în ce mod raționamentul instanței este de natură să încalce legea și nici nu s-au indicat dispozițiile legale care au fost greșit interpretate sau greșit aplicate de către instanța de apel.

Criticile referitoare la regimul proprietății imobilului, autorizația de construire din 2005, actul de partaj voluntar încheiat în anul 1976, respingerea probelor solicitate și necesitatea încuviințării unor probe noi nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865, deoarece vizează exclusiv modul în care instanța a stabilit situația de fapt, în funcție de probele administrate. De asemenea, solicitarea de a se stabili o altă situație de fapt în această fază procesuală, ca urmare a reevaluării probatoriului, excede caracterului nedevolutiv al căii de atac a recursului.

Or, succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu a fost structurată din punct de vedere juridic astfel încât să se poată rețină măcar din oficiu vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865, în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar în recurs.

În calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii pronunțate în apel. Simpla nemulțumire a părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. de la 1865, nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, neinvocarea unor veritabile motive de recurs fiind sancționată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

În consecință, Înalta Curte, văzând dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. de la 1865, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a III-a din același cod va admite excepția nulității recursului invocată de intimatul-reclamant și, în consecință, va constata nul recursul declarat.

Față de soluția pronunțată, Înalta Curte constată întemeiată cererea formulată de intimatul-reclamant A., privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât recurenta a căzut în pretenții, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, aceasta va fi obligată să plătească intimatului cheltuielile de judecată, efectuate în acest stadiu al litigiului și dovedite prin chitanțele aflate la dosarul acestei instanțe, cheltuieli în sumă de 3300 RON, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului invocată de intimatul-reclamant A..

Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2645 din 18 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 3300 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2019.