ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1395/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul R.P. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței ca în contradictoriu cu aceasta să dispună anularea parțială a Hotărârii nr. 20136 din 12 iulie 2006 emisă de pârâtă cu consecința recunoașterii drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 noiembrie 2005. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este îndreptățit să i se recunoască statutul de persoană refugiată și că neîntemeiat pârâta i-a respins cererea. Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 535 din 31 octombrie 2007 a respins acțiunea reclamantului ca tardiv introdusă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că față de data de 11 august 2006 când i-a fost comunicată hotărârea atacată reclamantului, introducerea acțiunii la data de 17 iulie 2007 este tardivă, fiind depășit termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 pct. 4 din Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul R.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a arătat că este nemulțumit de sentința instanței de fond, întrucât aceasta nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (4) teza întâi din O.G. nr. 105/1999 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000 „hotărârea Comisiei pentru aplicarea O.G.nr.

105/1999, poate fi contestată la instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare”. O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este un act normativ, cu caracter de lege specială, care cuprinde norme derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ reglementat prin Legea nr. 554/2004. Așa fiind, dispozițiile Legii nr. 554/2004, sunt aplicabile în domeniul la care se referă O.G. nr. 105/1999, numai în măsura în care prevede aspecte nereglementate de această lege specială. În cauză, reclamantului i-a fost comunicată hotărârea contestată la data de 11 august 2006 iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 17 iulie 2007, cu depășirea termenului prevăzut de art. 7 pct. 4 din Legea nr. 189/2000.

Deși la termenul din 25 octombrie 2007 reclamantul a depus un înscris prin care invocă motivele care l-au împiedicat să înregistreze în termen acțiunea, urmează să se constate așa cum a reținut și instanța de fond că acest înscris nu este echivalent cu o cerere de repunere în termen, conform art. 103 C. proc. civ. Astfel, instituția repunerii în termen funcționează în cazuri și pentru motive strict determinate de lege. În acest sens dispozițiile art. 101 - art. 104 referitoare la termenele procedurale vorbesc de repunerea în termen în caz de forță majoră. Cum în cauză nu suntem în prezența unei cereri exprese de repunere în termen și cum nu sunt îndeplinite nici condițiile forței majore, în mod corect instanța de fond a dispus respingerea acțiunii formulată de reclamant ca tardivă.

Față de cele ce preced recursul declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.P. împotriva sentinței civile nr. 535 din 31 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2008.