ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 867/2018

Ședința publică din data de 13 martie 2018

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 06.04.2015 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A. și S.C. B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pe pârâta S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A. să actualizeze registrul acționarilor S.C. B. S.A., conform sentinței penale nr. 172/F/25.02.2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a Penală.

Reclamanta a precizat că acțiunea are natura uneia în repunerea părților în situația anterioară, exercitată pe calea acțiunii oblice, având în vedere că prin anularea unor tranzacții frauduloase dispusă prin hotărâre judecătorească penală definitivă, se impune repunerea părților în situația anterioară, care presupune actualizarea registrului acționarilor societății S.C. B. S.A., prin reînscrierea a 1.344 de acționari, care dețin un număr de 978.948 acțiuni.

Prin încheierea din data de 28.09.2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepțiile lipsei de interes, lipsei calității procesuale pasive, prescripției dreptului material la acțiune și autorității de lucru judecat, invocate de pârâte și a calificat excepția inadmisibilității ca o apărare de fond.

Prin sentința nr. 6875/07.12.2015, a admis acțiunea și a obligat pârâta S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A. să actualizeze registrul acționarilor S.C. B. S.A., conform sentinței penale nr. 172/F/25.02.2011 a Tribunalului București, secția a II-a Penală, rămasă definitivă, precum și să plătească reclamantei suma de 20 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe și încheierii din 28.09.2015, S.C. B. S.A. a declarat apel, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1873A/14.11.2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins excepția lipsei de interes, invocată de intimata A. pe calea întâmpinării și a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii, S.C. B. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea sa.

În motivare, a arătat că decizia atacată a fost pronunțată cu greșita aplicare a normelor de drept material; a fost invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prima critică, adusă de recurentă deciziei atacate, vizează greșita aplicare a art. 1.561 C. civ.

În acest sens, a susținut că în mod greșit a reținut instanța că hotărârea de admitere a acțiunii oblice profită tuturor creditorilor, chiar dacă aceștia nu au exercitat acțiunea, de vreme ce reclamanta acționează pentru protejarea unui drept propriu, promovând o acțiune ce aparține debitorului său, care profită și altor persoane.

A arătat recurenta că acțiunea oblică are ca fundament gajul general, reprezentând o măsură de conservare a acestuia, astfel încât, în măsura în care este admisă, creanța sau bunul asupra căruia purta dreptul amenințat cu pierderea este readus în patrimoniul debitorului, urmând să servească la asigurarea gajului general al creditorilor chirografari, fără ca acela care a intentat acțiunea oblică să aibă un drept de preferință.

Or, în speță, acțiunile sunt bunuri individual determinate, existând atâtea drepturi de a solicita executarea silită a sentinței penale câte persoane sunt avute în vedere de aceasta, intimata putând acționa doar în nume propriu, pentru satisfacerea propriei pretinse creanțe, iar nu pentru ceilalți acționari (care și-au realizat drepturile prin diverse alte mijloace procesuale) sau doar în numele S.C. B. S.A.

O altă critică, pe care recurenta a înțeles să o circumscrie aceluiași motiv de recurs, vizează greșita aplicare a art. 33 alin. (1) C. proc. civ.

În opinia recurentei, în mod greșit a respins instanța excepția lipsei de interes, în condițiile în care reclamanta a formulat acțiunea oblică chiar dacă nu exista pericolul producerii vreunui prejudiciu, dreptul său de proprietate asupra celor 735 de acțiuni fiind deja înregistrat în registrul acționarilor.

În continuare, a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1.560 C. civ., apreciind în mod eronat că sunt întrunite condițiile admiterii acțiunii oblice, respectiv existența unui drept de creanță aparținând creditorului, pasivitatea debitorului și prejudiciul cauzat de această pasivitate.

A subliniat recurenta că, în speță, reclamanta nu are un drept de creanță asupra societății, dreptul la dividende fiind doar unul eventual, care nu se naște în virtutea calității de acționar, ci în condițiile unei hotărâri a Adunării Generale a Acționarilor, în sensul repartizării profitului sub formă de dividende și, mai mult, nici S.C. B. S.A. nu deține un drept de creanță asupra S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A., care să fie ocrotit pe calea acțiunii oblice.

Totodată, a arătat că nu se poate reține pasivitatea debitorului, atât timp cât a încercat să găsească soluții pentru despăgubirea persoanelor menționate în sentința penală, astfel că acelea care și-au manifestat interesul și au întrerupt termenul de prescripție au fost înscrise în registrul acționarilor.

Cu privire la cerința existenței prejudiciului, a susținut că, și dacă prin absurd s-ar reține pasivitatea sa, reclamanta nu a justificat un prejudiciu concret.

În final, a arătat că eronat a reținut instanța de apel că dreptul la actualizarea registrului acționarilor s-a născut la momentul rămânerii definitive a hotărârii penale, neavând relevanță că hotărârea nu a fost atacată doar sub aspectul laturii penale, în condițiile în care de soluția dată acesteia depinde latura civilă a procesului penal.

În opinia recurentei, apărările intimatei bazate pe efectul devolutiv al apelului sunt nefondate, atât timp cât sentința penală a rămas definitivă la data de 25.02.2011 sub aspectul obligației de reînscriere a acționarilor în registrul acționarilor, această parte a dispozitivului nefăcând obiectul cererii de apel.

La data de 06.06.2017, A. a declarat recurs incident, solicitând, în ipoteza admiterii recursului principal, casarea în parte a deciziei atacate și admiterea excepției lipsei de interes, cu consecința respingerii apelului declarat de S.C.B. S.A., ca lipsit de interes.

În motivare, a reiterat situația de fapt și istoricul litigiului, subliniind că recursul său vizează exclusiv modul de soluționare a excepției lipsei de interes a apelantei-pârâte S.C. B. S.A.

În opinia acestei recurente, respingând excepția lipsei de interes, instanța de apel a încălcat și a aplicat greșit dispozițiile art. 33 C. proc. civ. și art. 1.560 C. civ., critici pe care a înțeles să le circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, a arătat că, potrivit art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, actual și personal, astfel că în analiza existenței interesului instanța trebuia să se raporteze la finalitatea urmărită prin exercitarea apelului împotriva sentinței tribunalului.

Or, în speță, observând dispozitivul sentinței apelate, se poate constata că obligația privind actualizarea registrului acționarilor a fost stabilită exclusiv în sarcina S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A., S.C. B. S.A., care a stat în fața primei instanțe în calitate de pârâtă doar în considerarea naturii acțiunii oblice, neavând nicio obligație rezultând din sentință.

Așa fiind, în ipoteza admiterii apelului declarat de S.C. B. S.A. și respingerii acțiunii, se ajungea la negarea dreptului de creanță al apelantei, decurgând din contractul de prestări servicii, cu consecința neactualizării registrului acționarilor și nelegalității tuturor hotărârilor adoptate de Adunarea Generală a Acționarilor.

Pe de altă parte, a susținut că, atât timp cât soluționarea acțiunii oblice presupune cercetarea a două raporturi juridice distincte, respectiv raportul juridic dintre reclamanta-creditoare și pârâta-debitoare S.C. B. S.A. și cel dintre aceasta din urmă, în calitate de creditoare și S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A., în calitate de debitoare a acesteia, S.C. B. S.A. ar fi putut justifica un eventual interes doar în ceea ce privește creanța deținută de reclamantă împotriva sa; or, interpretarea în sensul că debitorul ar avea interes să atace hotărârea judecătorească prin care s-a dispus obligarea debitorului său la executarea unei obligații corelative unui drept deținut de el, echivalează cu încălcarea scopului acțiunii oblice.

În final, a subliniat că lipsa de interes este evidentă, în condițiile în care obligarea pârâtei S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A. la actualizarea registrului acționarilor profită pe deplin chiar apelantei.

La data de 06.06.2017, intimata A. a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat de S.C. B. S.A., prin care a invocat excepția inadmisibilității.

La data de 24.07.2017, S.C. B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului incident declarat de A., iar la data de 26.07.2017, S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului incident.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Analizând recursurile, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 172/F/25.02.2011, rămasă definitivă în recurs prin decizia nr. 1585/15.05.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, Tribunalul București, secția a II-a Penală, pronunțându-se asupra laturii civile în procesul penal, a dispus anularea tranzacțiilor de vânzare de acțiuni încheiate de persoanele condamnate și repunerea acționarilor prejudiciați în dreptul de proprietate și a obligat deținătorul registrului de acțiuni să reînscrie părțile civile în registrul acționarilor S.C. B. S.A.

În speță, reclamanta A. a solicitat, pe calea acțiunii oblice, obligarea S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A. la actualizarea registrului acționarilor S.C. B. S.A., conform sentinței penale nr. 172/F/25.02.2011 a Tribunalului București, secția a II-a Penală.

Acțiunea oblică este mijlocul juridic prin care creditorul exercită drepturile și acțiunile debitorului său atunci când acesta refuză sau neglijează să le exercite.

În speță, dreptul S.C. B. S.A., exercitat pe cale oblică de reclamantă, este corelativ obligației S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A. de actualizare a registrului acționarilor, care îi revenea acesteia din urmă potrivit contractului de prestări servicii încheiat între sus-menționatele societăți și care fusese impusă în sarcina sa prin hotărârea penală evocată mai sus.

Or, un asemenea drept nu are conținut patrimonial, pentru că nu produce nicio mutație de o astfel de natură în patrimoniul S.C. B. S.A., atât timp cât acțiunile aparțin deținătorilor acestora, iar nu societății emitente.

Prin urmare, nici obligația corelativă de prestare a serviciului constând în actualizarea registrului acționarilor, ce revine S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A., nu poate fi una evaluabilă, ci reprezintă o veritabilă obligație de a face neevaluabilă în bani.

Numai în măsura în care acționarii, înțelegând să apeleze la acțiunea directă, iar nu la cea oblică, ar fi solicitat obligarea S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A. la reînscrierea lor în registrul acționarilor S.C. B. S.A., o atare obligație ar fi avut caracter evaluabil în bani, întrucât acțiunea prin care urmăreau valorificarea dreptului lor corelativ ar fi avut aptitudinea de a le afecta patrimoniile, în condițiile art. 98 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Însă, atât timp cât mijlocul procedural ales de parte nu l-a constituit o acțiune directă, natura nepatrimonială a dreptului S.C. B. S.A. (de a se actualiza registrul acționarilor), exercitat pe cale oblică de către reclamantă, împrumută același regim juridic dreptului valorificat într-o atare modalitate și, pe plan procesual, îi imprimă acțiunii un caracter neevaluabil în bani.

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv (...)."

În speță, considerentele expuse mai sus relevă că hotărârea atacată a fost pronunțată într-o cerere privind o obligație de a face neevaluabilă în bani, prevăzută la art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ.

Este adevărat că, în speță, litigiul a fost soluționat în primă instanță de tribunal, iar nu de judecătorie, a cărei competență ar fi trebuit atrasă de obiectul cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială trebuie invocată de părți ori de judecător in limine litis.

Chiar dacă, în speță, necompetența materială nu a fost invocată în condițiile legii, această împrejurare nu poate conduce spre concluzia că o hotărâre pronunțată într-o cerere privind o obligație de a face neevaluabilă în bani este supusă recursului.

Altfel spus, împrejurarea că cererea de chemare în judecată a fost soluționată în primă instanță de tribunal, nu este suficientă, prin ea însăși, să deschidă calea de atac a recursului, într-un litigiu din categoria celor pentru care legiuitorul a suprimat-o.

Prin urmare, raportat la considerentele expuse mai sus, decizia atacată este una definitivă, nesupusă recursului.

Potrivit art. 491 rap. la art. 472 alin. (2) C. proc. civ., recursul incident rămâne fără efect în măsura în care recursul principal este respins ca inadmisibil.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 491 rap. la art. 472 C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. și ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1873A/14.11.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva aceleiași decizii.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 martie 2018.