ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 187/2022

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 29 octombrie 2018, sub dosarul nr. x/2018, reclamanții A. și B., în nume propriu și în numele și pe seama pârâtei C. S.A., au solicitat instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și Depozitarul Central S.A., să constate nulitatea registrelor acționarilor C. S.A., emise de Depozitarul Central S.A., la următoarele date de referință: 3 octombrie 2014, 19 noiembrie 2014, 9 februarie 2015, 16 aprilie 2015, 18 aprilie 2015, 1 septembrie 2015, 12 aprilie 2016, 20 iunie 2016, 16 noiembrie 2016, 18 noiembrie 2016, 10 martie 2017, 12 martie 2018, corespunzătoare adunărilor generale ale acționarilor din 30 octombrie 2014, 17 decembrie 2014, 20 februarie 2015, 28 aprilie 2015, 29 aprilie 2015, 20 septembrie 2015, 26 aprilie 2016, 12 iulie 2016, 28 noiembrie 2016, 30 noiembrie 2016, 22 martie 2017, 21 martie 2018; cu cheltuieli de judecată. În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 123 alin. (2) și art. 180 din Legea nr. 31/1990, art. 146 alin. (4) și alin. (5) și art. 243 din Legea nr. 297/2004, art. 92 din Legea nr. 24/2017, precum și cele ale art. 1246 și art. 1325 C. civ. Prin cererea reconvențională, pârâta Depozitarul Central S.A. a solicitat repunerea părților în situația anterioară întocmirii registrelor acționarilor. Prin încheierea de ședință pronunțată la 19 septembrie 2019, de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă cererea de introducere forțată în cauză a tuturor acționarilor societății C. S.A. În considerentele încheierii, s-a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 78 C. proc. civ., având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, precum și temeiul juridic invocat în susținerea acesteia. Astfel, raportul juridic dedus judecății apare ca fiind stabilit între cele două pârâte și se referă la întocmirea registrelor acționarilor, în baza dispozițiilor legale aplicabile în speță. În raport cu argumentele pârâtei, invocate cu ocazia formulării cererii de lărgire a cadrului procesual, dispozițiile art. 78 C. proc. civ. nu fac referire la efectele pe care le poate produce o hotărâre judecătorească față de terți, iar raportul juridic dedus judecății nu impune introducerea în cauză a acționarilor pârâtei C. S.A. Prin sentința civilă nr. 3427 din 25 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, au fost admise excepția inadmisibilității cererii principale, invocată de ambele pârâte și excepția lipsei de interes, în susținerea cererii reconvenționale, invocată de reclamanți. De asemenea, au fost respinse cererea principală, formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâții, ca inadmisibilă, și cererea reconvențională, formulată de pârâtul Depozitarul Central S.A., în contradictoriu cu reclamanții și pârâta C. S.A., ca lipsită de interes. Totodată, a fost admisă, în parte, cererea pârâtului-reconvențional Depozitarul Central S.A., reclamanții A. și B. fiind obligați, în solidar, la plata sumei de 2.750 RON, către această pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 3427 din 25 noiembrie 2019 și a încheierii din 19 septembrie 2019, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, pârâta Depozitarul Central S.A. a declarat apel, solicitând schimbarea hotărârilor atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate, ca inadmisibilă, pentru neîntregirea cadrului procesual pasiv și admiterii cererii reconvenționale. Totodată, împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță, au declarat apel și reclamanții A. și B., solicitând anularea, în parte, a sentinței apelate, în ceea ce privește soluția de admitere a excepției inadmisibilității cererii principale, înlăturarea considerentelor care exced limitelor învestirii instanței și evocarea fondului. Prin decizia civilă nr. 1405 A din 23 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă excepția lipsei de interes, în formularea apelului pârâtei Depozitarul Central S.A. împotriva încheierii pronunțate la 19 septembrie 2019, de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, ca neîntemeiată. Totodată, au fost respinse apelurile declarate de pârâta Depozitarul Central S.A. și de reclamanții A. și B. împotriva sentinței. Împotriva hotărârii pronunțate în apel, atât reclamanții A. și B., cât și pârâta Depozitarul Central S.A. au declarat recurs.

Prin recursul formulat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., reclamanții au solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. În susținerea motivului de nelegalitate, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aceștia au învederat că au fost încălcate dispozițiile art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) C. proc. civ. privind autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 1556 A din 5 octombrie 2017, pronunțate în dosarul nr. x/2015, a deciziei nr. 2121 A din 29 octombrie 2018, pronunțate în dosarul nr. x/2016, a deciziei nr. 1954 A din 6 noiembrie 2017, pronunțate în dosarul nr. x/2016 și a deciziei nr. 2109 A din 25 octombrie 2018, pronunțate în dosarul nr. x/2018, toate ale Curții de Apel București, secția a VI-a civilă. În acest sens, au susținut că, prin aceste hotărâri, instanțele de judecată au respins acțiunile în constatarea nulității hotărârilor adunării generale reținând că hotărârea A.G.A. nu poate fi anulată pentru încălcarea obligației de actualizare a registrului acționarilor. Or, prima instanță a reținut, în prezenta cauză, că încălcarea obligației de actualizare a registrului acționarilor nu este sancționată însă cu nulitatea acestuia, ci, eventual, cu nulitatea actelor juridice emise în considerarea situației atestate de acest mijloc de evidență. Instanța de apel a încălcat, astfel, art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) C. proc. civ., întrucât sintagma "dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă" trebuie interpretată în sensul că există legătură între cele două litigii, atunci când susțineri și argumente similare cu privire la același raport juridic sunt deduse judecății. În acțiunile având ca obiect anularea hotărârilor A.G.A., adoptate de acționarii înscriși în registrul acționarilor la datele de referință respective, instanțele de judecată au reținut că prevederile art. 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 stabilesc "un criteriu clar în ceea ce privește identificarea acționarilor îndreptățiți să participe la adoptarea unei hotărâri ca fiind cei înscriși în registrul acționarilor". Prin urmare, anterior, instanțele de judecată au apreciat că sunt lipsite de relevanță și că nu afectează validitatea hotărârilor A.G.A. actele juridice emise în considerarea situației atestate de registrul acționarilor. În acest context, recurenții-reclamanți au susținut că instanța de judecată nu putea respinge ca inadmisibilă acțiunea în constatarea nulității registrului acționarilor la datele de referință, cu motivarea că emiterea nelegală a acestora nu atrage nulitatea acestora, ci a actelor emise în baza acestora, în condițiile în care, în soluționarea acțiunii în anularea hotărârilor A.G.A., instanțele au considerat contrariul. Totodată, recurenții-reclamanți au susținut că hotărârea recurată a fost dată și cu încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 6875 din 7 decembrie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a, în dosarul nr. x/2015, prin care s-a dispus obligarea recurentei-pârâte să actualizeze Registrul Acționarilor C. S.A., și a sentinței penale nr. 172F/2011, prin care s-a dispus reînscrierea părților civile în registrul acționarilor. Prin urmare, prin susținerile primei instanțe, privind calea procesuală de urmat, respectiv aceea a rectificării sau a actualizării, sunt încălcate dezlegările obligatorii prin care se constată că această cale procesuală a actualizării s-a urmat și actualizarea s-a dispus, astfel încât emiterea registrelor acționarilor, atacate prin prezenta acțiune, s-a făcut cu încălcarea hotărârii judecătorești. De asemenea, recurenții-reclamanți au arătat că au fost încălcate și art. 22 alin. (6) și art. 9 C. proc. civ., în ceea ce privește depășirea limitelor învestirii, întrucât instanța de apel a apreciat că prima instanță a reținut pertinent că, în situația în care înregistrările din registrele acționarilor nu reflectă realitatea juridică, acestea pot fi rectificate, iar în cazul în care înregistrările din registrul acționarilor au la bază diferite tranzacții, prealabil rectificării mențiunilor se impune analizarea și, eventual, anularea tranzacțiilor care au stat la baza înscrierii acționarilor în registre. Prima instanță nu s-a limitat să constate că este inadmisibilă acțiunea în nulitate și să indice acțiunea în actualizare, ci a verificat și condițiile acestei acțiuni și a apreciat asupra condițiilor acesteia. Instanța de apel a reținut, în mod nelegal, că asemenea dezlegări ar face parte din motivarea hotărârii, conform art. 425 C. proc. civ. Apoi, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au invocat și încălcarea art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sens în care au susținut că posibilitatea de a redacta și depune acțiunea nu reprezintă exercitarea deplină a dreptului de acces la o instanță, de vreme ce instanța de judecată a respins ca inadmisibilă acțiunea, fără să se pronunțe tocmai cu privire la problema nelegalității registrelor acționarilor, respectiv la problema dedusă judecății. Urmare a deciziei recurate se neagă dreptul de acces la instanță, cu motivarea că în cadrul acțiunilor în anularea hotărârilor adunării generale nu se poate analiza legalitatea registrelor acționarilor, întrucât art. 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 ar limita controlul la respectarea informațiilor din cuprinsul registrului acționarilor la data de referință; acțiunea în anularea registrelor acționarilor, care cuprind informații necorespunzătoare adevărului, ar fi inadmisibilă. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți invocă încălcarea art. 1 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât instanța de apel a reținut că nu a fost încălcat dreptul reclamanților de proprietate asupra acțiunilor, deoarece existența drepturilor recunoscute acestora, prin hotărârile judecătorești invocate, nu a fost contestată și că nu se poate reține că sentința atacată ar reprezenta o ingerință neproporțională în dreptul de proprietate al acționarilor. Prin urmare, eventualul drept de proprietate al acestor terți, decurgând din eventuale tranzacții asupra cărora instanțele nu s-au pronunțat nu poate reprezenta un motiv care să justifice ingerința în dreptul de proprietate al acționarilor. Tot cu privire la acest motiv de nelegalitate, se invocă și încălcarea prevederilor art. 1.324 si art. 1.166 C. civ. În acest sens, recurenții-reclamanți au arătat că instanța de apel a reținut că, pentru a fi in prezența unui act juridic, nu este suficientă existența unei manifestări de voință, ci este necesar și ca efectele juridice, constând în nașterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic concret, să se producă în temeiul manifestării de voință respective, nu în puterea legii, independent de voința autorului actului. Însă, conform art. 1.324 C. civ., actele unilaterale se deosebesc de actele bilaterale sau plurilaterale, prin numărul manifestărilor de voință, nicidecum prin faptul că ar crea drepturi sau obligații în sarcina emitentului sau destinatarului. Eventualele drepturi sau obligații se nasc în temeiul legii. Nu există niciun act juridic care să producă efecte juridice numai în temeiul voinței părților sau numai în temeiul dispozițiilor legale. Susținerea instanței potrivit căreia registrul acționarilor produce efecte independent de voința pârâtei Depozitarul Central S.A. este greșită, întrucât, emițând un act prevăzut de lege, cu un anumit conținut, recurenta-pârâtă își manifestă o voință juridică. Totodată, recurenții-reclamanți au mai susținut că, prin decizia atacată, au fost încălcate dispozițiile art. 1.246 și art. 1.254 C. civ., sens în care au arătat că registrele atacate sunt emise cu încălcarea condițiilor pentru emiterea valabilă, de vreme ce acestea trebuie să reflecte realitatea acționarilor, nicidecum să confirme ca fiind acționari persoane care dețin acțiuni în baza unor tranzacții frauduloase anulate definitiv sau să nu includă ca acționari persoane cărora li s-a recunoscut definitiv această calitate. În aceste condiții, este nelegală susținerea instanței de apel că registrele acționarilor, care condiționează exercitarea drepturilor specifice calității de acționar, ar putea fi emise cu orice conținut, pentru că acestea ar putea fi doar rectificate sau actualizate și că încălcarea obligației de actualizare a registrului acționarilor nu este sancționată cu nulitatea acestuia. Cu referire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au învederat că instanța de apel își fundamentează motivarea pe faptul că registrul acționarilor nu este un act juridic și că poate fi doar rectificat sau actualizat, neputând fi aplicată sancțiunea nulității, chiar în ipoteza încălcării obligației de actualizare. Totuși instanța de apel reține explicit că registrul acționarilor condiționează exercitarea drepturilor specifice calității de acționar, iar înscrierea acționarilor în registrul acționarilor dă dreptul de a încasa dividende, dreptul de a vota în cadrul ședințelor adunării generale a acționarilor. Totodată, instanța de apel reține că, pentru ca dreptul de proprietate să poată fi pe deplin exercitat, este necesar ca această calitate să fie înscrisă în registrul acționarilor. Prin urmare, instanța de apel arată expres care sunt efectele juridice ale registrului acționarilor, respectiv cum acesta naște un raport juridic, constând în drepturile acționarilor înscriși și obligațiile corelative ale societății, motiv pentru care concluzia potrivit căreia registrul acționarilor nu ar fi un act juridic este contradictorie cu toate susținerile anterioare. La 29 martie 2021, intimata-pârâta C. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului reclamanților, ca nul, iar, în subsidiar, ca nefondat, iar la 29 aprilie 2021, recurenta-pârâtă Depozitarul Central S.A., prin întâmpinarea depusă, a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat. Recurenții-reclamanți au depus, la 26 aprilie 2021, răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepției nulității recursului.

Prin recursul formulat la 22 ianuarie 2021, pârâta D. S.A. a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În dezvoltarea motivului de recurs, aceasta a arătat că, în mod greșit, instanța de apel a apreciat că încheierea de ședință pronunțată la 19 septembrie 2019 de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, este motivată, în realitate, aceasta încălcând regulile de procedură prevăzute de art. 233 și următoarele C. proc. civ. privitoare la motivarea încheierilor. În aprecierea recurentei-pârâte, încheierea atacată ar fi trebuit să cuprindă o motivare în fapt și în drept în raport de toate circumstanțele cauzei, respectiv un raționament propriu, care să justifice soluția respingerii cererii de introducere în cauză a persoanelor care ar fi afectate de anularea registrelor acționarilor, ca urmare a acțiunii intimaților din dosar. În lipsa unei motivări corespunzătoare și complete, dreptul de acces la un proces echitabil este profund afectat, deoarece este redusă posibilitatea exercitării unui control judiciar real asupra încheierii. Prin urmare, încheierea apelată a fost pronunțată cu greșita aplicare a prevederilor art. 78 C. proc. civ., întrucât consorțiul procesual, în acest caz, nu poate fi limitat doar la intimați, societatea emitentă și depozitarul acțiunilor, în condițiile în care actul a cărui anulare se solicită vizează și pe cumpărătorii acțiunilor, înregistrați în Registrul Acționarilor. Spre deosebire de hotărârile A.G.A., unde instanța se pronunță asupra aspectelor formale vizând legala ținere a hotărârii acționarilor, acțiunea introductivă vizează însăși proprietatea asupra acțiunilor societății emitente, iar pentru a se pronunța în sensul anulării, prima instanță trebuia să decidă în contradictoriu cu toate părțile vizate. Instanța de apel a ignorat efectele juridice pe care înregistrările efectuate în registrele acționarilor le pot produce cu privire la dreptul de proprietate asupra acțiunilor emise de C. S.A. ori asupra legalității hotărârilor adunării generale a acționarilor acestei societăți. Față de cadrul procesual fixat prin cererea introductivă, acțiunea trebuia soluționată în prezența tuturor părților vizate de această cerere, abia apoi putându-se analiza în ce măsură cererea intimați lor este admisibilă sau nu, prin prisma faptului că actele atacate nu reprezintă veritabile acte juridice susceptibile de a fi anulate. Contrar celor reținute prin decizia atacată, în eventualitatea în care registrele acționarilor ar fi anulate, fără ca această cauză să se soluționeze în cadrul legal corespunzător în raport cu proprietarii acțiunilor, ar fi lipsite de efecte considerentele deciziei civile nr. 525 din 7 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2017, prin care s-a menținut soluția de respingere a acțiunii în anularea Hotărârii A.G.A. C. S.A. din 17 decembrie 2014, tocmai pentru că nu s-au lămurit chestiunile legale de proprietatea acțiunilor în contradictoriu cu toate părțile. Printr-o altă critică, recurenta-pârâtă susține că, în mod greșit, instanța de apel a considerat că sentința apelată este legală sub aspectul soluționării cererii reconvenționale și a aplicat greșit prevederile art. 33 C. proc. civ., privitoare la actualitatea interesului. În acest sens, a arătat că cererea reconvențională a fost formulată în considerarea faptului că intimații au solicitat anularea registrelor acționarilor intimatei-pârâte C. S.A., dar și a numeroaselor dispute existente între părți, ceea ce face ca recurenta-pârâtă să aibă interesul de a solicita repunerea în situația anterioară prin transferul acțiunilor din contul acționarilor pe care intimații îi consideră reflectați în mod greșit în Registrul Acționarilor în contul părților vătămate prin tranzacțiile frauduloase, respectiv de a clarifica definitiv situația acestor acționari. Eroarea în raționamentul instanței de apel consta în modalitatea în care instanța se raportează la actualitatea interesului, din perspectiva art. 33 C. proc. civ.. Actualitatea interesului de a acționa trebuia analizată prin raportare la momentul formulării cererii reconvenționale, iar nu prin raportare la un moment ulterior, astfel cum a procedat prima instanță, soluție pe care instanța de apel a menținut-o. La 29 martie 2021, recurenții-reclamanți au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului declarat de pârâta Depozitarul Central S.A., ca nefondat, iar, prin întâmpinare depusă la aceeași dată, intimata-pârâtă C. S.A., a solicitat admiterea recursului pârâtei Depozitarul Central S.A., în parte, exclusiv cu privire la soluția de respingere a cererii de întregire a cadrului procesual pasiv, în condițiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., prin introducerea forțată a tuturor acționarilor. Referitor la criticile recurentei-pârâte, cu privire la menținerea soluției de respingere a cererii reconvenționale de către prima instanță, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 28 ianuarie 2021. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea din 14 septembrie 2021, în complet de filtru, constatând întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune puncte de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, recurenții-reclamanți și intimata-pârâtă. înțelegând să-și exercite dreptul de a depune puncte de vedere cu privire la raport, la 12 octombrie 2021. Prin încheierea din 16 noiembrie 2021, în complet de filtru, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului reclamanților, invocată de intimata-pârâtă C. S.A. și a admis în principiu recursurile declarate în cauză. I. Înalta Curte, analizând decizia atacată, în raport cu criticile formulate de recurenții-reclamanți, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate de aceștia, constată că este nefondat recursul, pentru următoarele considerente: Prealabil, având în vedere că, potrivit art. 486 C. proc. civ., obiectul căii extraordinare de atac este hotărârea pronunțată de instanța de apel și nu hotărârea primei instanțe, iar recurenții și-au conceput motivarea recursului prin reluarea criticilor formulate în fața instanței de prim control judiciar, se cuvine precizarea că analiza motivelor de nelegalitate va fi efectuată în măsura în care există o corespondență în considerentele hotărârii atacate cu recurs, în limitele învestirii, considerente valabile pentru ambele recursuri declarate de reclamanți și de pârâtă. Cu privire la cadrul judecății, se reține că reclamanții s-au adresat instanței cu solicitarea de a se constata nulitatea registrelor acționarilor societății pârâte C. S.A. emise de Depozitarul Central S.A. la datele de referință corespunzătoare adunărilor generale ale acționarilor organizate la 3 octombrie 2014, 19 noiembrie 2014, 9 februarie 2015, 16 aprilie 2015, 18 aprilie 2015, 1 septembrie 2015, 12 aprilie 2016, 20 iunie 2016, 16 noiembrie 2016, 18 noiembrie 2016, 10 martie 2017 și 12 martie 2018, pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 177 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990 și de contractul de prestări servicii de registru nr. x din 1 august 2007 privind actualizarea înregistrărilor, conform unei hotărâri judecătorești penale, prin care s-a dispus anularea tranzacțiilor frauduloase privind acțiunile societății și reînscrierea a 1344 persoane prejudiciate, în calitate de acționari, reprezentând 7,3188% din capitalul societății pârâte. Prima instanță a admis excepția inadmisibilității care vizează o sancțiune irevocabilă de ordin obiectiv, în sensul în care drepturile reclamanților, în cadrul procesual propus prin cererea de chemare în judecată, nu puteau fi ocrotite pe calea aleasă în mod greșit, sentința fiind confirmată prin respingerea apelului reclamanților, ca nefondat. Revenind la recursul reclamanților, Înalta Curte reține că aceleași critici - circumscrise dispozițiilor art. 488 pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ. - privind depășirea limitelor învestirii și considerentele străine de cauză din cuprinsul hotărârii pronunțate de prima instanță, au fost invocate în apel și înlăturate, în mod corect, prin hotărârea recurată. Astfel, instanța de apel a constatat că soluția primei instanțe privind inadmisibilitatea acțiunii și considerentele care sprijină această soluție, prin care au fost analizate cererile și apărările pârâtelor nu au depășit obiectul și limitele procesului potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. și, deci, nu alcătuiesc considerente străine de obiectul și natura cauzei. Instanța de prim control judiciar a constatat că instanța fondului nu a negat nici existența drepturilor recunoscute reclamanților prin hotărârile judecătorești de care s-au prevalat privind funcționarea legală a societății și nici obligația Depozitarului Central de actualizare a evidențelor privind acțiunile societății C. S.A., atunci când a apreciat că se impune lămurirea situației tuturor acțiunilor și tranzacțiilor ulterioare anulării pentru caracter fraudulos, pronunțate de instanța penală. Considerentele hotărârii criticate au avut de răspuns și apărărilor formulate de cele două pârâte în apel, legate de particularitățile cauzei, respectiv listarea societății emitente C. S.A. pe piața de capital, ceea ce face ca frecvența schimbării titularilor de acțiuni ori a numărului de acțiuni deținute să fie crescută, urmare a tranzacțiilor ulterioare efectuate în piață, ceea ce impune protecția juridică a cumpărătorilor de bună-credință. Prin urmare, Înalta Curte reține că dezlegările instanței de apel s-au încadrat în limitele procesuale proprii căii de atac, privind ceea ce s-a supus judecății la prima instanță și ceea ce s-a apelat (potrivit dispozițiilor art. 477 și 478 C. proc. civ.). Recurenții-reclamanți, în cadrul aceluiași motiv întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., susțin și încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul negării dreptului de acces la instanță. Nici aceste argumente nu pot fi reținute. Art. 6 din convenție garantează oricărei persoane dreptul de a aduce în fața unei instanțe orice pretenție referitoare la drepturile și obligațiile cu caracter civil. În dosarul nr. x/2015, instanța civilă a admis cererea reclamantei B. (recurentă în cauză), în calitate de acționar, care se regăsea printre cele 1344 persoane ale căror drepturi au fost fraudate și a obligat pârâta Depozitarul Central să actualizeze registrul acționarilor societății C., conform sentinței penale, învederându-se înregistrarea în registrul acționarilor a recurentei-reclamante. Referirea recurenților la hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2015, în sensul obligării pârâtei Depozitarul Central la actualizarea registrului acționarilor, nu poate constitui un argument al nelegalității soluției pronunțate de instanțele devolutive, care au reținut inadmisibilitatea acțiunii, excepție cu caracter absolut, în temeiul art. 247 alin. (1) C. proc. civ., ce vizează greșita alegere a căii de procedură, cu consecința neanalizării fondului. Accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări (v. hotărârea CEDO pronunțată în cauza Lungoci contra României), neputând fi primite, în acest context, argumentele privind cadrul limitat determinat de conținutul art. 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 ce nu ar fi permis și analiza, pe cale incidentală, asupra legalității registrului acționarilor de către instanțele sesizate în alte cauze de reclamanți, cu soluționarea unor acțiuni în nulitatea hotărârilor AGA. Astfel cum corect a reținut instanța de apel, legiuitorul a identificat și a normativizat remediile procesuale corespunzătoare naturii raporturilor juridice de conflict din litigiul pendinte. Potrivit art. 21 C. civ., cu valoare de principiu, înscrierile inexacte se corectează pentru a reda exact situația juridică la care se referă prin operațiunile simetrice de radiere sau modificare, având funcția de a se permite sistemului de evidență furnizarea informațiilor actualizate, totodată cu respectarea în cauză a condițiilor și termenelor stabilite prin reglementările speciale incidente, privind transferul valorilor mobiliare. Recurenții se prevalează de pronunțarea hotărârilor prin care s-a dispus reînscrierea părților civile (acționari) în registrul acționarilor și obligarea la actualizarea registrului acționarilor, invocând nesocotirea efectului negativ al autorității lucrului judecat, cu încălcarea art. 431 alin. (1) C. proc. civ., deși constatarea acestui motiv de nelegalitate ar fi condus tot la respingerea acțiunii formulate de reclamanți, ca inadmisibilă. De asemenea, se mai susține și încălcarea dispozițiilor art. 430 alin. (2) și 431 alin. (2) C. proc. civ., în legătură cu deciziile pronunțate în soluționarea acțiunilor în constatarea nulității Hotărârilor AGA, reiterându-se existența legăturii evidente cu soluționarea prezentei cauze, critici ce vor fi înlăturate. În primul rând, încălcarea autorității de lucru judecat alcătuiește conținutul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ. Instanța de apel a constatat corect că prima instanță, analizând obiectul și cauza acțiunii în anulare, nu a negat obligația de actualizare, conform celor stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, ci a indicat calea procedurală corectă a rectificării (ce include radierea, îndreptarea, corectarea înregistrărilor ce nu corespund situației juridice reale) ori a actualizării registrului, în deplin acord cu dezlegările date prin hotărârile invocate de reclamanți. Dacă în manifestarea care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească o a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente, părți, obiect și cauză și care, în speță, nu se regăsește, efectul pozitiv al hotărârii este demonstrat de modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a fi contrazise, impunându-se în al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior. Înalta Curte constată că limitele judecării cauzei în apel se rezumau la ceea ce s-a judecat în prima instanță, care nu a analizat fondul, prin urmare și verificarea incidenței autorității lucrului judecat, care a fost invocată în cadrul criticilor din apel, în mod necesar se raportează la soluția dată aceleiași chestiuni litigioase. Or, contrar susținerilor din calea extraordinară de arac, prin hotărârile judecătorești invocate de recurenții-reclamanți nu s-a dezlegat chestiunea admisibilității acțiunii în anularea registrului acționarilor, aceștia nefiind în situația unei exclusivități a hotărârilor judecătorești anterioare. Recurenții invocă și motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., însă argumentele expuse, privind efectele juridice ale registrului acționarilor și concluzia că acesta nu ar fi un act juridic nu relevă o contrarietate a considerentelor, ci nemulțumirea față de dezlegarea dată acestei probleme de drept de către instanțele fondului, urmând a fi analizată in extenso în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată că motivarea hotărârii pronunțate de instanța de apel este în concordanță cu soluția pronunțată în dispozitiv și vine să expliciteze într-un mod coerent și logic soluția de respingere a apelului reclamanților. În egală măsură, Înalta Curte constată că nu pot fi reținute nici criticile privind încălcarea art. 1 din Protocolul I la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Înalta Curte reține că recurenții nu ar putea pretinde existența unei ingerințe în exercitarea dreptului de proprietate asupra acțiunilor decât în măsura în care hotărârea contestată s-ar referi la "bunuri", care în sensul acestor dispoziții ar însemna bunuri actuale ori valori patrimoniale, ceea ce nu este cazul. Hotărârea recurată a confirmat legalitatea și temeinicia sentinței prin care acțiunea în anulare nu a primit o dezlegare în fond, cauza fiind soluționată în temeiul unei excepții de procedură, iar acțiunea reclamanților nici nu a privit exercitarea unui drept al Depozitarului Central asupra acțiunilor. De altfel, se remarcă și inconsecvența logică a raționamentului juridic propus spre analiză, din moment ce în cuprinsul cererii de recurs, reclamanții deși pretind încălcarea dreptului de proprietate al acționarilor prin soluția de respingere a acțiunii în nulitatea registrului acționarilor, recunosc, totodată, și că acesta din urmă nu conferă însuși dreptul de proprietate asupra acțiunilor. În substanța lor, criticile privesc tot o pretinsă încălcare a dreptului de acces la instanță, motiv analizat anterior, prin considerentele aferente motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. În cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenții reclamă încălcarea art. 1166, art. 1246 și art. 1254 C. civ. privind nulitatea și desființarea contractului, fiind, de fapt, reiterate susținerile privind fondul cauzei, în sensul că nulitatea absolută, în subsidiar relativă invocată prin cererea de chemare în judecată formulată în nume propriu și în numele societății pârâte ar constitui unicul remediu, prin efectul retroactiv, pentru încălcarea de către Depozitarul Central a condițiilor privind emiterea valabilă a registrului acționarilor. De altfel, deși instanța de apel își fundamentează soluția de respingere ca nefondat a apelului reclamanților pe alte dispoziții legale, respectiv pe art. 18 alin. (2), art. 20 alin. (1), art. 21 din C. civ., pe art. 177 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, precum și pe Regulamentele CNVM, reclamanții nu formulează critici în sensul încălcării sau aplicării greșite a acestor norme. În combaterea concluziei instanței de apel că registrul acționarilor nu ar fi susceptibil de anulare, recurenții susțin încălcarea dispozițiilor art. 1324 C. civ. privind actul juridic unilateral, argumentându-se că ținerea registrului acționarilor, potrivit dispozițiilor art. 123 din Legea nr. 31/1990, reprezintă atât o obligație legală, cât și contractuală a Depozitarului Central, ceea ce determină răspunderea acestuia pentru realitatea informațiilor conținute, producând efecte juridice constitutive. Înalta Curte reține că, deși executarea obligațiilor inerente unei activități profesionale, asumate prin convenția părților de către pârâta Depozitarul Central, în calitate de furnizor de servicii de depozit și registru, în virtutea autorizării sale legale, poate fi privită ca un act juridic, iar debitorul obligației de "a face" respectiv de a pune la dispoziția societății emitente-creditoare informațiile deținute și extrasul conținând lista acționarilor, este ținut să execute obligația cu diligență, în condițiile art. 1480 alin. (2) C. civ., argumentele recurenților în sensul nelegalității și casării hotărârii recurate nu pot fi primite. În cauză, acțiunea în "anularea registrelor acționarilor" întemeiată pe dispozițiile privind nulitatea contractului a fost formulată în nume propriu, ca acțiune directă și ca acțiune oblică, în numele și pe seama societății emitente C. S.A. - mijloc juridic prin care creditorul exercită drepturile și acțiunile debitorului său atunci când refuză sau neglijează să le exercite. Acțiunea este promovată în legătură cu un interes procesual mediat al reclamanților, determinat de dificultățile întâmpinate în dovedirea nulității hotărârilor adunării generale contestate în instanță, solicitându-se anularea registrelor acționarilor de la datele de referință menționate prin cererea de chemare în judecată, la care au fost adoptate hotărârile societare. Calitatea de acționar, cu toate drepturile pe care le presupune, cunoaște un cadru legislativ de drept societar de drept comun care se suprapune, în cauză, nivelului special normativ al legislației pieței de capital și impune formalismul înregistrării în registrul acționarilor, în caz contrar neputând fi exercitate drepturile aferente deținerii acțiunilor. Dreptul de participare la adunările generale ale societății și, în consecință, dreptul de vot aferent acțiunilor deținute se analizează prin raportare la un anume reper temporal, față de care sunt identificați acționarii, potrivit art. 123 din Legea nr. 31/1990. Data de referință este momentul la care se interoghează registrul acționarilor, pentru a se extrage lista acționarilor și numărul de voturi deținute în temeiul acțiunilor, iar calitatea de acționar îndreptățit să participe la o anumită adunare generală, în cazul societății listate, cum este societatea C. S.A., se constată pe baza listei acționarilor de la data de referință primită de emitent de la Depozitarul Central. Reglementările de drept societar și ale pieței de capital sunt lipsite de echivoc în declararea modalității de dovedire a dreptului de proprietate asupra acțiunilor și anume, prin înscrierea în registrul acționarilor al societății, care îndeplinește funcția de registru independent, realizată de pârâta Depozitarul Central. Registrul acționarilor îndeplinește funcția de probă și de asigurare a opozabilității față de terți, funcție care își păstrează pe deplin conținutul, potrivit art. 20 alin. (1) teza finală C. proc. civ., chiar și în situația în care formalitățile prevăzute prin dispozițiile speciale condiționează chiar constituirea dreptului și efectele juridice proprii calității de acționar, printre care și dreptul de vot în adunarea generală. Instanțele fondului au reținut corect lipsa de congruență a cadrului procesual al acțiunii în anularea registrului acționarilor, a obiectului și a cauzei, fiind de natură să afecteze securitatea juridică a acționarilor cu care, în mod evident, societatea pârâtă C. S.A. nu se poate confunda. Nulitatea contractului pe care își fundamentează acțiunea introductivă recurenții-reclamanți este o sancțiune care determină retroactiv lipsa actului juridic civil de efectele contrare cerințelor legale, impuse pentru încheierea sa valabilă, în cauză în legătură cu condițiile pe care le presupune prezumția de exactitate și de veridicitate a registrului acționarilor. Or, deși reclamanții își întemeiază acțiunea pe nulitatea subsecventă anumitor tranzacții frauduloase de acțiuni, constatate de instanța penală, acțiunea nu se referă și nici nu se limitează la operațiunile de înregistrare care privesc acțiunile în legătură cu care s-a dispus anularea tranzacțiilor. Astfel cum este configurată acțiunea recurenților-reclamanți, deși cauza este determinată de o presupusă nulitate subsecventă a actelor juridice, obiectul acțiunii în anulare îl formează extrasele in integrum din registrul acționarilor, aferente datelor de referință menționate în cererea de chemare în judecată, emise potrivit dispozițiilor regulamentare și contractuale, prin urmare evidențele Depozitarului Central în dimensiunea doveditoare și pentru opozabilitate a acestora. Ceea ce s-a susținut de către recurenții-reclamanți, în sprijinul nulității registrelor acționarilor de la datele de referință indicate, a fost că situația juridică făcută publică de către Depozitarul Central nu ar fi corespuns în integralitate unei situații juridice reale, urmare a neîndeplinirii obligației legale și contractuale de prestare a serviciului constând în actualizarea acestora, fiind dedus judecății raportul juridic dintre cele două pârâte. Or, efectuarea înregistrărilor privind acțiunile societății pârâte cu care Depozitarul Central a încheiat, în acest sens, contractul de prestări servicii nu constituie decât o operațiune derivată, complementară, subsecventă și grevată pe o operațiune principală anterioară. Nici în situația de excepție a înregistrărilor cu caracter constitutiv, adică atunci când acestea produc ipso iure efectele juridice în vederea cărora au fost încheiate actele juridice între părți și față de terți, ele nu își pierd caracterul complementar și nu se pot identifica cu actul juridic generator și nici cu situația juridică propriu-zisă la care au dat naștere. Având în vedere că acțiunile supuse înregistrării în registrul acționarilor aparțin deținătorilor acestora, nu societății emitente, evidențierea acestora necorespunzătoare de către Depozitarul Central, invocată ca motiv de nulitate, nu poate primi o dezlegare în cauză exclusiv din perspectiva raportului juridic dedus judecății dintre cele două pârâte, adică dintre societatea emitentă și furnizorul serviciului de registru. Efectul nulității tranzacțiilor frauduloase este repunerea în situația anterioară, ceea ce impune tranșarea, în prealabil, a aspectelor litigioase în raporturile juridice dintre acționari, cu aplicarea regulilor din materia transferurilor mobiliare. În modalitatea propusă de reclamanți prin acțiunea în anularea registrelor acționarilor, pentru prestarea necorespunzătoare a obligațiilor Depozitarului Central, privind înregistrarea acțiunilor pentru publicitate și opozabilitate față de terți, sancțiunea s-ar răsfrânge retroactiv, în mod nepermis, asupra acționarilor față de care validitatea înscrierii nici nu a fost pusă în discuție, apărările pârâtei-recurente privind atingerea adusă principiului securității juridice fiind întemeiate. Este de menționat, în acest sens, și decizia civilă definitivă nr. 1124 A din 25 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă pronunțată într-un alt litigiu, prin care instanța, deși recunoaște existența deplină a dreptului tuturor persoanelor interesate și al terților care se întemeiază cu bună-credință pe mențiunile din registrul acționarilor C. S.A., ținut de Depozitarul Central, privind identificarea operațiunilor având ca obiect acțiunile fraudate și căruia îi corespunde obligația identificării acestora, corelativă, a societății de registru, constată, totodată, că nu intră în atribuțiile acesteia din urmă și rezolvarea chestiunilor litigioase determinate de anularea tranzacțiilor ulterioare celor frauduloase reținute de instanța penală. II. Recurenta-pârâtă Depozitarul Central a invocat în susținerea căii sale extraordinare de atac, dispozițiile art. 488 pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi primite, pentru următoarele considerente: În legătură cu motivarea încheierii de ședință din 19 septembrie 2019, criticile din recurs nu se referă la considerentele instanței de apel, care a respins apelul pârâtei, ci la modul de soluționare a cauzei de către tribunal, în primă instanță, recurenta limitându-se să reia, integral, criticile valorificate prin cererea de apel și care au primit o soluționare prin decizia atacată cu recurs. De asemenea, având în vedere conținutul celorlalte critici, circumscrise art. 488 pct. 5 C. proc. civ., respectiv privind existența interesului procesual, în sensul art. 33 C. proc. civ. și art. 1254 C. civ., al formulării unei cereri reconvenționale pentru repunerea în situația anterioară anulării registrelor acționarilor solicitate prin acțiunea principală, precum și privind necesitatea soluționării cauzei într-un cadru procesual complet, cu includerea tuturor persoanelor vizate prin soluționarea acțiunii principale, adică și a deținătorilor acțiunilor, potrivit art. 78 C. proc. civ., critici aflate în directă legătură cu modul de soluționare a acțiunii principale în fond, având în vedere că aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă, iar recursul reclamanților este nefondat, aspecte analizate prin considerentele precedente, nu mai este utilă analiza acestor motive de recurs. Având în vedere considerentele mai sus expuse și constatând că nu se relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea soluției adoptate, Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de reclamanții A. și B. și de pârâta Depozitarul Central S.A., ca nefondate.