ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5492/2019

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 15.03.2016, sub nr. x/2016 reclamanta A., în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate, Inspecția de Integritate reclamanta B., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate (ANI), a formulat contestație împotriva Raportului de evaluare nr. x/9.05.2016 prin care a solicitat anularea acestuia pentru nelegalitate și netemeinicie.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 190 din 17 octombrie 2016 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta B. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate cu consecința admiterii acțiunii și anularea Raportului de evaluare nr. x/9.05.2016.

În motivarea opțiunii sale procesuale, reclamanta a susținut următoarele:

În mod greșit instanța de fond ne-a respins apărarea în sensul ca rapoartele de încercare nu sunt acte necesare în vederea eliberării autorizațiilor de mediu, considerând că atâta timp cât rapoartele de încercare au fost indicate de societățile comerciale în documentație, acestea reprezintă acte necesare în fundamentarea deciziilor de emitere a autorizațiilor de mediu, fără a indica un text legal în susținerea punctului său de vedere.

Considerând ca rapoartele de încercare sunt acte obligatorii, instanța de fond încalcă dispozițiile art. 8 alin. (1) din Ordinul nr. 1798 din 19 noiembrie 2007 emis de Ministerul Mediului si Dezvoltării Durabile pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizației de mediu și ale art. 8 alin. (1) din Ordinul nr. 818 din 17 octombrie 2003 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor si Mediului pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizației integrate de mediu.

Daca s-ar accepta raționamentul instanței de fond, identificarea elementelor de încălcare a legislației privind regimul conflictelor de interese s-ar extinde prin analiza oricăror acte depuse de beneficiarii autorizațiilor de mediu peste cele menționate de procedura specială de reglementare.

Fiind instituite cu titlu de excepție, dispozițiile prin care se reglementează conflictul de interese sunt de strictă interpretare și aplicare, astfel încât existența sau inexistența elementelor de încălcare a legislației privind regimul conflictelor de interese se face analizând situația de fapt numai în raport cu documentația prevăzută de legiuitor pentru eliberarea autorizației de mediu și/sau autorizația de mediu integrate, orice act în plus depus de beneficiar neconstituind obiect de analiză.

Rapoartele de încercare sunt documente care conțin rezultatele unor încercări tehnice efectuate pe un produs cu specificarea metodelor utilizate, iar nu "analize tehnice" - cum lasă să se înțeleagă instanța - potrivit O.U.G. nr. 195/2005 prin care se obțin informații asupra cauzelor si consecințelor efectelor negative cumulate, anterioare, prezente și anticipate ale activității în vederea cuantificării impactului de mediu efectiv de un amplasament și analize privind starea amplasamentului, situația poluării existente înainte de punerea în funcțiune a instalației și oferirea unui punct de referință și comparație la încetarea activității (art. 2 pct. 14 și 58 din O.U.G. nr. 195/2005)

Autorizațiile de mediu sunt eliberate numai în baza documentelor prevăzute la art. 8 alin. (1) din Ordinul nr. 1798 din 19 noiembrie 2007 emis de Ministerul Mediului si Dezvoltării Durabile pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizației de mediu, categorii în care nu intră rapoartele de încercare, aspect confirmat prin adresă de Agenția Națională pentru Protecția Mediului.

Nefiind prevăzute de legislația aplicabilă, rapoartele de încercare nu sunt solicitate, consultate sau analizate pe parcursul procedurii de emitere a autorizațiilor de mediu.

Faptul că autorizațiile de mediu sunt eliberate și în lipsa rapoartelor de încercare reiese chiar din considerentele hotărârii, unde se precizează că, la autorizația de mediu nr. x/17.11.2014 pentru societatea C. S.R.L., aceasta societate comercială a solicitat la data de 5.02.2015 rectificarea autorizației de mediu, prin eliminarea din documentație a raportului de încercare nr. 75/14.08.2014 elaborat de societatea D. S.R.L.

Prin urmare, se apreciază că instanța de fond a făcut o aplicare greșita la situația de fapt a dispozițiilor art. 79 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind existența conflictului de interese.

În mod greșit instanța de fond a reținut starea de conflict de interese raportat la dispozițiile art. 79 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 70 din Legea nr. 161/2003, întrucât reclamanta a semnat în calitate de director executiv la datele de 30.09.2014 și 22.10.2014 Formularele pentru aprobarea transportului deșeurilor periculoase nr. x, pentru transportatorul societatea E. S.R.L., în condițiile în care Rapoartele de încercare nr. 117/19.09.2014 și nr. 141/30.09.2014 au fost întocmite de societatea D. S.R.L., rapoartele de încercare nefiind acte obligatorii în vederea aprobării Formularului pentru transportul deșeurilor periculoase.

Procedura de reglementare și control al transportului deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României este stabilită prin H.G. nr. 1061/2008, care la art. 4 alin. (7) menționează care sunt obligațiile agenției pentru protecția mediului, iar în exercitarea acestor atribuții se eliberează documentul transportul deșeurilor periculoase, care este "Formularul pentru aprobarea transportului deșeurilor periculoase" iar nu autorizația de mediu sau autorizația de mediu integrate.

Aceste formulare conțin in principal, date cu privire la capacitatea tehnică a expeditorului, transportatorului și destinatarului, astfel încât transportul să poată fi făcut în condiții de siguranță, pentru fiecare cod de deșeu. Codificarea și caracterizarea deșeurilor transportate se face de generator, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor.

Documentele care sunt atașate cererii de solicitare sunt chiar cele înscrise în cuprinsul formularelor, respectiv: autorizații de mediu, licențe de transport mărfuri periculoase, cărți tehnice și taloane pentru mijloacele de transport utilizate, documente despre consilierii de siguranță.

Cu alte cuvinte, un formular este aprobat doar în condițiile în care transportatorul deține mijloacele tehnice necesare conform legii pentru efectuarea transportului, iar destinatarul deține mijloacele tehnice autorizate pentru eliminarea deșeurilor transportate. În cuprinsul acestor formulare nu există nicăieri mențiuni cu privire la rapoartele de încercare, care nu au vreo relevanță în procedura de aprobare a Formularului pentru aprobarea transportului de deșeuri periculoase, aspect confirmat de asemena prin adresă de Agenția Națională pentru Protecția Mediului.

Daca raportul de încercare nu este prevăzut de legiuitor în documentația pentru aprobarea transportului de deșeuri periculoase, dar este totuși depus de către beneficiar, instanța de judecata nu poate în opinia recurentei să constate legalitatea stării unui conflict de interese raportat la dispozițiile art. 79 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

În mod greșit instanța de judecata a respins critica în legătura cu încălcarea dreptului la apărare, recuoscând ca în raportul de evaluare nu au fost indicați în concret și beneficiarii autorizațiilor de mediu, însă consideră ca dreptul la apărare nu a fost încălcat, întrucât beneficiarii autorizațiilor de mediu se regăsesc indicați în adresele APM Argeș nr. 3404/17.02.2015, nr. 6686/16.02.2015 și nr. 40610/04.11.2015 aflate la dosarul ANI.

Faptul ca la un moment dat, după exprimarea punctului său de vedere, la dosarul aflat la ANI au fost atașate înscrisurile provenite de la APM Argeș, nu acoperă neconformitatea procedurii descrise la art. 20 din Legea nr. 176/2010, chiar daca i s-a solicitat un punct de vedere relativ la adresa nr. x/04.11.2015

Era obligația intimatei să-i comunice în scris datele de identificare ale autorizațiilor sau ale beneficiarilor și datele de identificare ale rapoartelor de încercare, prezența reclamantei la sediul intimatei, pentru studierea de fiecare data când are loc complinirea dosarului, nefiind obligatorie.

Din art. 20 din Legea nr. 176/2010 rezultă că reclamanta nu este obligată să se prezinte la sediul intimatei ANI, ci poate transmite un punct de vedere scris. Dar pentru a putea face acest lucru, intimata trebuie să o informeze despre elementele pe care le-a identificat cu privire la conflictul de interese.

Intimata era obligată să-i comunice elementele identificate privind conflictul de interese în legătura cu semnarea unor autorizații integrate de mediu și a unor formulare pentru aprobarea transporturilor de deșeuri periculoase, astfel încât să poată formula un punct de vedere față de aceste aspecte, asa cum prevede art. 20 din Legea nr. 176/2010. Or, niciuna din adresele emise de intimată, nu precizează identificarea unor astfel de elemente.

Faptul ca adresa nr. x/04.11.2015 face referire la autorizații de mediu, nu complinește omisiunea în ceea ce privește autorizațiile integrate de mediu și formularele pentru aprobarea transportului de deșeuri, acestea fiind documente distincte, atât ca definiție cât și ca procedură de reglementare.

În mod nelegal instanța de fond a considerat ca nu a fost încălcat principiul neretroactivității legii civile, fapta petrecută în 2007 putând fi evaluată și determinată ca reprezentând conflict de interese în baza Legii nr. 76/2010 intrată în vigoare la data de 05.09.2010, întrucât actul normativ cuprinde doar norme procedurale de constatare si valorificare a rezultatelor verificărilor (care sunt de imediată aplicare) conflictul de interese și regimul incompatibilităților fiind reglementate prin Legea nr. 161/2003, act în vigoare la momentul apariției situației ce a determinat constatarea conflictului de interese.

Legea nr. 76/2010 conține nu numai norme de procedură, ci și norme de drept material.

Fapta imputata s-a produs la data de 22.08.2007, când reclamanta a avizat, în calitate de director executiv trei fițe tehnice pentru obținerea Acordului de mediu în vederea emiterii Acordului Unic pentru fratele și părinții mei, instanța reținând astfel existenta conflictului de interese, conform art. 70 din Legea nr. 176/2010 .

Anterior intrării in vigoare a Legii nr. 176/2010, împotriva sa nu s-a derulat nici o verificare, procedura de inspecție realizându-se în temeiul dispozițiilor art. 8, art. 9, art. 10 lit. b), e) și f), art. 11 și Secțiunea a 3-a din Capitolul I al Titlului II din Legea nr. 176/2010 intrată în vigoare la data de 06.09.2010. Deci, procedura de verificare a vizat un raport juridic născut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010.

Intimata procedând la evaluarea unei fapte din 22.08.2007 în temeiul unui act normativ intrat în vigoare la 5 septembrie 2010, instanța de fond face o aplicare greșită a dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 cu încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituție.

Legiuitorul în art. 34 din Legea nr. 176/2010 nu a prevăzut în dispozițiile sale tranzitorii aplicarea legii noi asupra unor fapte petrecute înainte de intrarea sa în vigoare, ca atare fapta reținută de intimate generatoare a conflictului de interese și confirmată de către instanța de judecata este "facta praeterita".

Instanța de fond a făcut o aplicare greșita a dispozițiilor art. 79 alin. (2) și (3) din Legea nr. 161/2003 considerând că există conflict de interese, chiar și în situația când nu a semnat și nici nu a participat la decizia de avizare a fișele tehnice.

Fapta reținută ca fiind un conflict de interese nu se regăsește în niciuna dintre situațiile prevăzute de lege, întrucât reclamanta nu a participat în nicio modalitate la decizia de avizare a fișelor tehnice, nici la activitățile stabilite din teren privind evaluarea, nesemnând niciun document în acest sens.

Avizarea fișelor tehnice s-a făcut conform art. 18, 20, 21 din procedura și art. 43 alin. (2), în cadrul ședinței CAU - comisiei de acord unic constituită în baza art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 50/1991.

În calitate de director executiv reclamanta a semnat Fișele tehnice în dreptul rubricii "Avizator - APM Argeș" pentru conformitatea documentului, respectiv aplicarea ștampilei APM Argeș, însa decizia, respectiv avizul favorabil a fost acordat de persoana care avea competența legală să o facă, adică dl. F. în calitate de șef serviciu G. și reprezentant al APM Argeș în CAU.

Semnătura pe Fișele tehnice, în calitate de director executiv a fost una formală, pentru conformitatea documentului, nefiind similară cu semnătura pentru luarea unei decizii.

Conform art. 23 din Legea nr. 176/2010, în cazul constatării conflictului de interese, toate autorizațiile/autorizațiile integrate de mediu și Formularele pentru transportul deșeurilor periculoase menționate in Raportul de evaluare vor fi lovite de nulitate absolută. În aceasta situație se ajunge la situația absurdă în care vor fi emise noi autorizații, în baza prevederilor legale menționate mai sus, în lipsa oricăror rapoarte de încercare. Practic situația viitoare va fi identică cu situația de fapt prezentă.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului reclamantei apreciind că hotărârea instanței de fond este legală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material, considerând că reclamanta s-a aflat în stare de conflict de interese.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea contestației formulată de reclamanta B. având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x/9.05.2016 prin care, autoritatea pârâtă arată că au fost identificate elemente de încălcare a legislației privind regimul conflictului de interese în materia administrativă, întrucât reclamanta a semnat în intervalul 30.09.2014 - 12.01.2015, având un interes patrimonial al soțului său, în calitate de administrator al societății D. S.R.L., un număr de 9 autorizații de mediu și un număr de 8 Autorizări transporturi de deșeuri periculoase, pentru 10 societăți comerciale solicitante, având atașate documentației Rapoarte de încercare întocmite de societății D. S.R.L., situație care ar constitui conflict de interese, în raport cu dispozițiile art. 79 alin. (1) lit. c) coroborate cu dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003.

S-a mai reținut că reclamanta a vizat la data de 22.08.2007 având un interes patrimonial al părinților săi două Fișe tehnice "pentru obținerea Acordului de mediu în vederea emiterii Acordului Unic" având ca beneficiari rude de gradul I, situație ce ar constitui conflict de interese, în raport cu dispozițiile art. 79 alin. (1) lit. c) coroborate cu dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantei apreciind că din analiza stării de fapt rezultate în urma probatoriului administrat rezultă că reclamanta, deținătoare a unei funcții publice de conducere în cadrul A.F.M. Argeș s-a aflat în conflict de interese, situație juridică constatată de inspectorii intimatei cu respectarea dreptului la apărare al reclamantei și cu aplicarea legală a normelor judidice aplicabile.

Soluția instanței de fond este legală, reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Criticile reclamantei recurente referitoare la aplicarea retroactivă a dispozițiilor Legii nr. 176/2010 în privința faptelor calificate ca fiind conflicte de interese săvârșite în anul 2007, sunt nefondate.

Legea nr. 176/2010 a intrat în vigoare la data de 5.09.2010, după ce reclamanta în calitate de director executiv în anul 2007 a avizat Fișele tehnice "pentru obținerea Acordului de mediu în vederea emiterii Acordului Unic" având ca beneficiari părinții săi.

Însă așa cum a reținut în mod just instanța de fond, acest act normativ prezintă relevanță numai sub aspectul competențelor Agenției Naționale de Integritate și procedurii de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor și a incompatibilităților persoanelor vizate de acest act normativ, conținând preponderent norme de procedură administrativă, de imediată aplicare din momentul intrării sale în vigoare.

Declanșarea investigațiilor în privința reclamantei după intrarea în vigoare a acestuia act normativ, impunea, spre respectarea principiului legalității, după care se ghidează în activitatea sa și Agenția Națională de Integritate, ca evaluarea și constatarea unui eventual conflict de interese în persoana sa să fie făcute în raport de exigențele și competențele nou atribuite de acest act normativ.

Activitatea de evaluare a situației juridice a reclamantei sub aspectul existenței conflictului de interese s-a derulat în intervalul 20.11.2015 (data sesizării Agenției Naționale de Integritate) - 9.05.2016 (data emiterii raportului de evaluare contestat în cauză), fiind situată din punct de vedere temporal în perioada de activitate a Legii nr. 176/2010.

Împrejurarea că a fost verificată și evaluată ca fiind conflict de interese o faptă săvârșită în anul 2007, nu demonstrează că Legea nr. 176/2010 a primit o aplicare retroactivă, pentru că sub acest aspect prezintă relevanță perioada de activitate a normei juridice care definește și stabilește regimul juridic al incompatibilităților și conflictului de interese, situație în care nu se regăsește, așa cum s-a arătat în precedent, actul normativ indicat.

Regimul juridic al conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice este stabilit prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, act normativ în vigoare la momentul evenimentelor analizate, care în art. 79 alin. (1) lit. c) caracterizează conduitele care sunt considerate de legiuitor ca fiind conflict de interese de natură administrativă, reținute ca atare în raportul de evaluare contestat.

Neîntemeiate sunt și criticile reclamantei referitoare la încălcarea dreptului său la apărare.

Sub acest aspect reclamanta recurentă pretinde că în temeiul art. 20 din Legea nr. 176/2010 intimata era obligată să-i comunice elementele concrete privind semnarea unor autorizații integrate de mediu și a unor formulare pentru aprobarea transporturilor de deșeuri periculoase, de natură a califica această conduită ca fiind conflict de interese.

Potrivit art. 20 din Legea nr. 176/2010 dacă, în urma evaluării datelor și informațiilor pe care le deține în mod legal, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenței unui conflict de interese, informează despre aceasta persoana în cauză pe care are obligația de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere, pe care-l poate expune verbal sau în scris, asistată sau nu de un avocat.

Or, așa cum a reținut instanța de fond reclamanta a fost înștiințată de declanșarea verificărilor în privința sa sub aspectul existenței conflictului de interese prin adresa nr. x/03.03.2014, prin adresa nr. x/4.11.2015 a fost informată că au fost identificate elemente în sensul existenței unui conflict de interese, iar prin adresa nr. x/12.01.2016 persoana evaluată a fost informată că au fost identificate elemente în sensul existenței unui alt conflict de interese, în privința fiecăruia fiind circumstanțiate suficient faptele pentru ca reclamanta să realizeze în ce constau acestea, de natură a-i permite să întocmească un punct de vedere pertinent, ceea ce a și făcut.

Obligația instituită prin art. 20 din Legea nr. 176/2010 nu presupune că reclamantei în calitate de persoană cercetată să-i fie comunicate datele de identificare ale autorizațiilor sau ale beneficiarilor și datele de identificare ale rapoartelor de încercare reținute în procedura de verificare derulată în ceea ce o privește, de vreme ce aceste informații se regăseau la dosarul administrativ, pe care a fost invitată să-l studieze și să emită un punct de vedere. Acesta pentru că obligația de informare, îndeplinită așa cum s-a arătat, nu variază ca întindere și conținut în funcție de alegerea reclamantei, permisă de altfel de lege, de a se prezenta sau nu pentru studierea tuturor informațiilor colectate de organul administrativ în ce o privește.

Prin îndeplinirea obligației de informare prevăzută de art. 20 din Legea nr. 167/2010, în parametrii instituiți prin această normă, reclamantei i-a fost respectat dreptul la apărare în procedura administrativă, pe care și l-a exercitat prin punctele de vedere exprimate. Circumstanțele concrete, de detaliu, i-au fost comunicate prin intermediul raportului de evaluare, când prevalându-se de vătămarea produsă, reclamanta și-a exercitat plenar dreptul la apărare în fața instanțelor de contencios admnistrativ.

Nu pot fi validate nici criticile reclamantei referitoare la fondul cauzei.

Sub acest aspect reclamanta susține că nu s-ar afla în conflict de interese întrucât rapoartele de încercare întocmite de societatea D. S.R.L., al cărui administrator era soțul ei, care au complinit documentația care a stat la baza a celor nouă autorizații de mediu și celor opt autorizări de transporturi de deșeuri periculoase semnate în perioada 30.09.2014 - 12.01.2015, nu ar fi înscrisuri obligatorii și necesare în procedura de emitere a acestor acte administrative.

Pentru reținerea existenței conflictului de interese în sarcina funcționarului public conform art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 este necesar a se stabili existența unui interes patrimonial ale soțului acestuia care poate influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice.

Această dispoziție legală devine incidentă ori de câte ori interesul parimonial influențează sau are potențialul de a influența îndeplinirea atribuțiilor funcționarului public cu imparțialitate si obiectivitate, conform statutului profesiei reglementat la nivel de lege organică.

Sub acest aspect este de menționat că, în pofida caracterului pretins nenecesar sau neobligatoriu al rapoartelor de încercare, solicitanții autorizațiilor de mediu și a autorizărilor de transporturi de deșeuri periculoase analizate de Agenția Națională de Integritate au inclus în documentația necesară și aceste înscrisuri, având convingerea caracterului lor obligatoriu pentru obținerea actelor administrative solicitate.

Acest caracter a fost întărit și de împrejurarea că în procedura de verificare documentară aceste rapoarte de încercare au fost înregistrate și vizate de autoritatea publică emitentă, respectiv Agenția Fondului de Mediu Argeș, în cadrul căreia reclamanta deținea o funcție publică de conducere, acestea fiind menționate chiar ca temei documentar al actelor administrative emise, fără ca în procedura de cenzură derulată aceste înscrisuri să fie înlăturate și restituite solicitanților pentru motiv de inutilitate.

Această practică administrativă, la care în mod evident a contribuit și reclamanta, a inoculat solicitanților, persoane juridice specializate, care în activitatea lor interacționau permanent cu autoritatea de mediu competentă, convingerea că astfel de rapoarte de încercare sunt obligatorii, stare de spirit care le-a reglat conduita în sensul obținerii acestor înscrisuri, astfel că neobligativitatea lor din punct de vedere nelegal nu prezintă relevanță în cauză și nu făcea obiect de analiză pentru instanța de fond.

Rapoartele de încercare analizate au fost întocmite de societatea D. S.R.L., a căror contravaloare au contribuit la rezultatul financiar al acestei societăți, cu efecte directe în situația patrimonială a soțului reclamantei, care era administratorul acestei societăți, astfel că perpetuarea unei astfel de practici administrative de către A.F.M. Argeș, fără o informare clară a solicitanților de autorizațiilor de mediu și a autorizărilor de transporturi de deșeuri periculoase cu privire la inutilitatea rapoartelor de încercare, menținea sau chiar suplimenta cererea cu privire la aceste analize de specialitate, de care beneficia și soțul reclamantei.

Prin urmare, este evident interesul patrimonial al soțului reclamantei, apt de a influența deciziile reclamantei care era funcționar public într-un domeniu cu relevanță pentru activitatea societății al cărui administrator era.

Nefondate sunt și criticile reclamantei referitoare la inexistența faptei de conflict de interese care constă în avizarea în calitate de director executiv a fișelor tehnice necesare "pentru obținerea Acordului de mediu în vederea emiterii Acordului Unic" având ca beneficiari părinții săi.

Avizele reprezintă exprimarea unei opinii de specialitate, care indiferent de caracterul lor conform sau consultativ, constituie un element de legalitate al deciziei administrative, în cauză fișele tehnice, la a căror fundamentare stau.

Prin urmare, este irelevant că reclamanta a semnat în calitate de director executiv Fișele tehnice în dreptul rubricii "Avizator - APM Argeș" pentru conformitatea documentului, respectiv aplicarea ștampilei APM Argeș, însă decizia, respectiv avizul favorabil, a fost acordat de o altă persoană care avea competențe legale specifice în acest sens, pentru că în lipsa avizului reclamantei, derularea procedurii administrative finalizate cu aceste acte administrative, favorabile părinților săi, era blocată.

În concluzie, în cauză sunt îndeplinite condițiile conflictului de interese în persoana reclamantei și atragerii răspunderii administrative sub acest aspect, raportul de evaluare care consacră o atare stare de fapt și de drept fiind legal întocmit și emis, iar hotărârea instanței de fond care-l validează este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta B. împotriva sentinței nr. 190/F-CONT din 17 octombrie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2019.