ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 490/2009

Ședința

publică de la 18 februarie 2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 62 din 6 februarie

2008, Tribunalul Bihor a respins excepția lipsei interesului, ridicată de

pârâtă.

A admis acțiunea comercială introdusă de

reclamantul B.Z. cu domiciliul ales în Oradea, județul Bihor în contradictoriu

cu pârâta SC H.S.C. SRL cu sediul în Oradea, județul Bihor, constatând că

pârâta nu este îndreptățită să perceapă comisionul stabilit prin convenția nr. 1933

din 9 octombrie 2003, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că, între părțile în litigiu a intervenit convenția

nr. 1933 din 9 octombrie 2003, prin care pârâta, în calitate de intermediar, se

obliga să prezinte reclamantului, în calitate de cumpărător, un apartament din

3 - 4 camere care să se încadreze în prețul de 25.000 Euro.

Pentru serviciul de intermediere,

cumpărătorul se obliga să achite pârâtei comisionul de 3 % din prețul vânzării.

Privind excepția lipsei de interes a

reclamantei în promovarea acțiunii, ridicată de pârâtă, instanța a reținut că

aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Interesul în promovarea unei acțiuni

constă în folosul practic urmărit de reclamant, care trebuie să fie legitim,

născut și actual, personal și direct. S-a apreciat că, reclamantul justifică un

interes în cauză, care întrunește toate condițiile legale, scopul practic

urmărit de reclamant fiind acela de a se stabili că pârâta nu este îndreptățită

la încasarea comisionului de 3 % din prețul vânzării, deoarece nu și-a

îndeplinit obligația contractuală, în caz contrar, dacă nu ar fi recurs la

acțiune, s-ar fi expus unui prejudiciu decurgând din punerea în executare a

Ordonanței nr. 6483/2005 pronunțată de Judecătoria Oradea.

Pentru aceste considerente, instanța a

respins ca neîntemeiată excepția lipsei interesului, ridicată de către pârâtă.

Sub aspectul fondului cauzei, instanța a

reținut următoarele:

Potrivit art. 160 C. proc. civ., în cazul

declarării necompetenței, dovezile administrate în instanța necompetentă rămân

câștigate judecății și instanța nu ca dispune refacerea lor decât pentru motive

temeinice.

Cu cei doi martori audiați în cauză la

Judecătoria Oradea, reclamantul a înțeles să dovedească împrejurări de fapt,

respectiv modul în care pârâta a înțeles să-și execute obligațiile

contractuale, care pot fi probate prin orice mijloc de probă, nefiind incidente

dispozițiile art. 1191 alin. (1) și (2) C. civ. Drept urmare, depozițiile celor

doi martori audiați în cauză, rămân câștigate judecății, potrivit textului

legal susmenționat.

Martorul P.D., care este coleg de

serviciu cu reclamantul și vecin cu vânzătorul imobilului, a declarat că el l-a

condus pe reclamant la acest apartament, ocazie cu care reclamantul și

vânzătorul s-au cunoscut.

Martorul T.L., vânzătorul apartamentului

confirmă faptul că reclamantul i-a fost prezentat de către martorul P.D.,

vecinul său și că încheierea contractului de vânzare-cumpărare s-a făcut fără

serviciile de intermediere a societății pârâte.

Instanța a reținut că reclamantul, cu

martorii audiați în cauză, a făcut dovada susținerilor sale din acțiune, și

anume, că pârâta nu și-a îndeplinit obligația contractuală, nefiind

îndreptățită să perceapă comisionul stabilit prin contract.

Pentru aceste considerente, în temeiul

dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., a fost admisă ca întemeiată acțiunea

reclamantului, fără cheltuieli de judecată, reprezentanta reclamantului

învederând instanței că nu mai înțelege să le solicite.

Împotriva hotărârii pronunțate de prima

instanța a declarat apel, în termen și legal timbrat apelanta SC H.C.S. SRL

Oradea, solicitând instanței admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței

atacate, în sensul respingerii ca inadmisibile a acțiunii reclamantului, cu

obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr. 48

din 29 aprilie 2008, a admis apelul pârâtei și a schimbat în parte sentința

atacată în sensul respingerii ca inadmisibilă a acțiunii formulate de

reclamantul B.Z. , având ca obiect acțiune în constatare, menținându-se restul

dispozițiilor sentinței apelate.

Pentru a pronunța această decizie

instanța de apel a reținut, în esență, că ordonanța în somație de plată nr. 6483/2005

a Judecătoriei Oradea nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul

raporturilor dintre părți, examinat în prezenta cauză, că reclamantul are

interes în promovarea prezentei acțiuni dar că prin această acțiune a solicitat

instanței să constate o stare de fapt, respectiv faptul că vânzarea -

cumpărarea apartamentului pe care l-a achiziționat nu a fost intermediat de

pârâtă și că nu are niciun fel de obligație de plată față de aceasta și nu

constatarea existenței sau inexistenței unui drept, cum cer prevederile art. 111

C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, în termen, reclamantul B.Z. solicitând admiterea acestui recurs și

modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtei ca

nefondat.

În motivarea, succintă, a recursului său,

întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.,

reclamantul apreciază că instanța de apel a dat o greșită interpretare

obiectului acțiunii și a aplicat greșit prevederile art. 111 C. proc. civ.

întrucât el a solicitat constatarea inexistenței dreptului la comision iar nu

constatarea unei stări de fapt. El nu putea formula, ca debitor, o acțiune în

realizare iar dreptul la apărări de fond în judecarea somației de plată ia fost

îngrădit de art. 10 alin. (2) al O.G. nr. 5/2001, proces în care s-a discutat

fondul raporturilor dintre părți.

Examinând recursul prin prisma motivelor

invocate Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

În soluționarea apelului pârâtei instanța

de apel a interpretat corect actul dedus judecății, respectiv acțiunea

reclamantului ca fiind o acțiune în constatarea unei situații de fapt și, drept

urmare, a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale, mai exact a art. 111 C.

proc. civ.

Motivarea primei instanțe a soluției de

admitere a acțiunii reclamantului vizează exclusiv starea de fapt stabilită, cu

martori, iar din practicaua ordonanței de somație de plată (fila 12 fond)

rezultă că reclamantul B.Z. (pârât în somația de plată) nu a invocat

neexecutarea contractului de către pârâtă ci doar faptul că respectiva „creanță

nu este certă, lichidă și exigibilă, nefiind stabilit prețul imobilului”. De

altfel B.Z., în procedura somației de plată, deși nu putea administra probe cu

martori, se putea apăra opunând reclamantei din somația de plată neexecutarea

contractului de către aceasta, aspect pe care nu l-a invocat.

În acest sens corect a reținut instanța

de apel că reclamantul B.Z., prin acțiunea formulată, urmărește lipsirea de

efecte a unei hotărâri judecătorești irevocabilă pronunțată împotriva sa,

cerând constatarea unei stări de fapt privitoare la executarea ori neexecutarea

unei obligații contractuale. Ca atare, apreciind corect că nu se află în

ipotezele prevăzute de art. 111 C. proc. civ., instanța de apel, în mod legal,

a admis apelul pârâtei și a respins acțiunea în constatare a reclamantului.

Față de cele arătate Înalta Curte urmează

ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul ca nefondat, iar în

temeiul art. 274 C. proc. civ. va obliga pe recurentul-reclamant să plătească

intimatei-pârâte cheltuielile de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul

B.Z. împotriva deciziei nr. 48/C/2008 – A din 29 aprilie 2008, pronunțată de

Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant să plătească

intimatei-pârâte SC H.C.S. SRL Oradea suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 februarie 2009.