ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4150/2019

Ședința publică din data de 24 septembrie 2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, anularea Deciziei nr. 55473/02.09.2015 emise de pârâtul Ministerul Sănătății în soluționarea plângerii prealabile formulate, precum și anularea Adresei nr. x/07.07.2015 emise de pârâta Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, prin care i s-a comunicat refuzul de aprobare a sumei de 1.996,10 Euro, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces,.

Prin actele administrative atacate s-a comunicat refuzul de decontare a unor facturi de medicamente pentru tratamentul necesar, procedură supusă Ordinului Ministerului Sănătății nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate.

Prin sentința civilă nr. 3644 din 18 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția inadmisibilității și excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiate.

S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., împotriva pârâților Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București s-a dispus anularea adresei nr. x/02.09.2015 emisă de pârâtul Ministerul Sănătății și a adresei nr. x/07.07.2015 emisă de pârâta Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, în ceea ce privește refuzul explicit de aprobare a decontării contravalorii medicamentelor, în sumă de 1996,10 euro.

Au fost obligați pârâții la plata către reclamant a sumei de 4.638,25 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 1.2, au formulat recurs pârâții Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătatea Publică a Municipiului București criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 24 septembrie februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta B. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursurile declarate de autoritățile pârâte Direcția de Sănătatea Publică a Municipiului București și Ministerul Sănătății au fost încadrate în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii de instanța de fond atât în ceea ce privește soluționarea excepțiilor invocate cât și în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii dispusă pe fondul cauzei.

Prin sentința atacată s-a dispus respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii invocate de recurenta-pârâtă Direcția de Sănătatea Publică a Municipiului București și excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de ambele recurente.

Pe fond acțiunea reclamanților a fost admisă, fiind anulate adresele de răspuns emise în ceea ce privește refuzul de aprobare a decontării contravalorii medicamentelor în sumă de 1996,10 Euro.

Aspectele de nelegalitate invocate de recurente privesc respingerea excepțiilor și soluția de admitere pe fond a acțiunii.

În ceea ce privește tardivitatea acțiunii astfel cum a fost invocată de ambele recurente și soluționată ca excepție a prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului se invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 11 alin. 1 și (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv a situației de fapt, care a reprezentat un motiv temeinic care să justifice depășirea termenului de 5 luni pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ.

În esență instanța de fond a apreciat că cele 5 deplasări efectuate în Austria în vederea internării justifică depășirea termenului de 6 luni și formularea cererii în termenul de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii se arată că prima instanță a interpretat și aplicat greșit art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 calificând adresele de răspuns contestate ca fiind acte administrative unilaterale în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 pe care le-a apreciat nelegale și pe care le-a anulat prin sentința atacată.

Se susține că adresele contestate nu sunt acte administrative de natură să nască raporturi juridice de sine stătătoare.

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurenta-pârâtă Direcția se arată faptul că în greșit a fost respinsă fără a se ține cont de competențele specifice și de faptul că această autoritate a acționat ca intermediar, părțile din raportul juridic fiind Ministrul Sănătății și reclamantul-persoană fizică beneficiară a serviciilor.

Pe fondul cauzei ambele recurente invocă nelegalitatea sentinței atacate prin care a fost recunoscut dreptul reclamantului la decontarea medicamentelor achiziționate din afara țării. Se susține că instanța de fond a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 1 alin. 2 și art. 6 din OMS nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate se arată că reclamantul nu are dreptul legal la acordarea sumei solicitate cu titlu de decontare medicamente deoarece medicamentele puteau fi procurate din țară, nefiind aplicabile dispozițiile art. 6 alin. 2 din OMS nr. 50/2004.

În ambele recursuri pe fond se solicită admiterea și casarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca nefondată.

La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, cu obligarea recurentelor la plata de cheltuieli de judecată.

Curtea analizând recursurile declarate în cauză apreciază pentru următoarele considerente comune ambelor recursuri, că acestea sunt nefondate, în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

În opinia Curții, ca instanță de recurs sentința atacată este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 atât în ceea ce privește soluția de respingere a excepțiilor invocate cât și în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii.

În ceea ce privește criticile privind soluționarea excepțiilor acestea nu sunt fondate, excepțiile fiind corect apreciate ca neîntemeiate și respinse ca atare în raport de obiectul cauzei.

Instanța de fond a calificat corect obiectul cererii reclamantului acesta contestând ca nejustificat refuzul expres al autorităților pârâte de a-i deconta medicamentele conform cererilor formulate. Acest refuz, pentru motivele invocate în adresă a fost comunicat reclamantului prin adresa nr. x/2.09.2015 emisă de recurentul-pârât Ministerul Sănătăți și prin adresa nr. x/7.07.2015 emisă de Direcția de Sănătatea Publică a Municipiului București.

Ambele adrese au fost emise de recurentele-pârâte și în consecință în raport de petitul cererii de chemare în judecată ambele autorități pârâte au calitate procesuală pasivă în raport de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii aceasta în mod corect a fost respinsă deoarece acțiunea reclamantului vizează contestarea unui pretins refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, contestat ca act administrativ asimilat conform dispozițiilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

Adresele de răspuns contestate nu reprezintă acte administrative tipice în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. "c" din Legea nr. 554/2004 ci acte administrative asimilate prin care s-a materializat refuzul explicit de a nu rezolva favorabil cererea reclamantului, cerere având ca obiect decontarea valorii medicamentelor procurate în străinătate cu ocazia tratamentului efectuat la o clinică de specialitate din Austria.

Reclamantul a contestat aceste adrese conform art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 solicitând anularea lor și recunoașterea dreptului pretins în calitate de persoană vătămată conform art. 2 alin. 1 lit. "a" din Legea nr. 554/2004, acțiunea fiind admisibilă în baza dispozițiilor legale menționate.

În ceea ce privește soluționarea excepției tardivității în mod corect pe situația de fapt prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 apreciind că acțiunea nu este prescrisă, în cauză fiind aplicabil termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. 2 din legea nr. 554/2004 pentru introducerea acțiunii.

În cauză în mod corect s-a reținut existența unor motive temeinic justificate, pe situația de fapt a reclamantului motive care au justificat depășirea termenului de prescripție de 6 luni pentru introducerea acțiunii și aplicarea în cauză a termenului de 1 an pentru introducerea acțiunii, termen prevăzut de art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

Afirmațiile din recurs nu pot fi reținute deoarece motivele temeinice nu sunt echivalente forței majore, fiind împrejurări de fapt concrete care justifică obiectiv depășirea termenului de 6 luni pentru introducerea cererii conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește soluția dispusă pe fond Curtea apreciază că aceasta este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1 alin. 2, și art. 4 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 50/2004, reclamantul având dreptul de a-i fi decontate medicamentele solicitate. Aceasta deoarece reclamantul a îndeplinit toate condițiile legale pentru a fi trimis la Viena pentru efectuarea transplantului pulmonar în anul 2013, iar medicamentele pentru care s-a solicitat decontarea care a fost refuzată fac parte din schema de tratament și controlul posttransplant. Achiziționarea acestor medicamente de la Viena a fost în perioada în care reclamantul s-a aflat la clinica medicală din afara țării pentru tratamentul postoperator, iar în cadrul acestuia medicamentele au fost prescrise și achiziționate ca atare de către reclamant.

Nu este contestat faptul că afecțiunea reclamantului s-a încadrat între cele care nu puteau fi tratate în țară, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. 2 din Ordinul nr. 50/2014. Medicamentele achiziționate în străinătate, în cadrul tratamentului postoperator erau absolut necesare reclamantului pentru afecțiunea sa care nu puteai fi tratată în țară neputându-se reține că dispozițiile art. 6 din Ordinul nr. 50/2004 interzic în mod absolut decontarea unor medicamente care pot fi procurate în țară.

În condițiile în care reclamantul a îndeplinit toate condițiile prevăzute de Ordinul nr. 50/2004 pentru a fi trimis la Viena pentru efectuarea transplantului pulmonar în anul 2013 și achiziționarea medicamentelor, medicamente imunosupresoare care fac parte din tratament și care erau absolut necesare reclamantului puteau fi decontate conform Ordinului nr. 50/2004. Aceasta deoarece a avut aprobare pentru efectuarea transplantului în străinătate, afecțiunea sa neputând fi tratată în România.

În mod corect prima instanță a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererilor sale în raport de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. "i" din Legea nr. 554/2004 având ca obiect decontarea medicamentelor parte din tratamentul aprobat a fi efectuat în străinătate, cererile sale îndeplinind condițiile Ordinului nr. 50/2004.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 -497 C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

În baza art. 451 C. proc. civ. va obliga recurenții la plata sumei de 15.00 cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A., cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.. Reducerea a fost dispusă în raport de complexitatea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătatea Publică a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 3644 din 18 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenții la plata sumei de 1500 de RON cheltuieli de judecată către intimatul - reclamant A., cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi24 septembrie 2019.