ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2999/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Prin încheierea de ședință de la 8 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului U.E.V.

S-a menținut starea de arest a inculpatului U.E.V.

S-a reținut că prin rechizitoriul nr. 11237/P/2008 al Parchetului pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București s-a dispus trimiterea judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului U.E.V., cetățenie română, studii 10 clase, necăsătorit, muncitor necalificat la SC L.T. SRL, recidivist,  pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), c) și alin. (2)

1

lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 99 și art. 37 lit. a) C. pen., constând în aceea că în data de 22 noiembrie 2008 a deposedat, prin violență, partea vătămată B.A.F. de un telefon mobil marca L.G., în care se afla cartela  sim  cu nr. 0767.775.858, creând un prejudiciu de 700 lei.

Prin sentința penală nr. 714 din 10 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, inculpatul U.E.V. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 86

4

C. pen. raportat la art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani și 3 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1971 din 25 septembrie 2007 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă la data de 12 februarie 2008 prin nerecurarea Deciziei penale nr. 63 din 01 februarie 2008 a Tribunalului București, secția I penală, pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată anterior prin sentința penală nr. 714 din 10 aprilie 2009, urmând ca inculpatul că execute în final pedeapsa de 7 ani închisoare.

Prin Decizia penală nr. 477/A din 03 august 2009, Tribunalul București, secția a II-a penală a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul U.E.V. împotriva sentinței penale nr. 714 din 10 aprilie 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen. „în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b

.”

Astfel, și la acest moment procesual, Curtea apreciază că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului U.E.V. se mențin și impun, pe mai departe, privarea sa de libertate.

Analizând temeiurile care au fost avute în vedere în vedere la luarea măsurii arestării preventive, prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., Curtea apreciază că acestea se mențin și în prezent.

Astfel, sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de textul menționat, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cercetată, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Pericolul pentru ordinea publică rezultă din natura și gravitatea faptei deduse judecății, urmarea produsă, de circumstanțele personale ale inculpatului, care nu este la primul conflict cu legea penală, fiind recidivist.

Ca urmare, având în vedere dispozițiile art. 160

b

raportat la art. 300

2

C. proc. pen., și art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, Curtea apreciază că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului impun în continuare privarea sa de libertate și în consecință, va menține starea de arest.

II.

Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs inculpatul U.E.V., criticând-o ca netemeinică, solicitând casare ei și cu ocazia rejudecării a se dispune punerea sa în libertate.

Din oficiu, la termenul de judecată de astăzi 23 septembrie 2009, Înalta Curte a pus în discuție admisibilitatea prezentului recurs, având în vedere că acesta vizează o încheiere pronunțată în calea de atac a recursului.

Se are în vedere cu titlu de premisă că în conformitate cu dispozițiile art. 385

1

alin. (2) C. proc. pen. „încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs”.

Întrucât în prezenta cauză a fost atacată cu recurs o încheiere de ședință a unei curți de apel pronunțată ca instanță de recurs, rezultă fără echivoc pe calea unui silogism logico-formal și juridic că recursul de față contrazice flagrant dispozițiile legale imperative suscitate și atentează în consecință la ordinea de drept și constituțională existentă.

Așa fiind, prezentul recurs declarat de inculpatul U.E.V. se privește ca inadmisibil, nefiind îngăduit în mod obiectiv de legea procesual penală și urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul U.E.V. împotriva încheierii de ședință din 8 septembrie 2009 a Curții de Apel București, secția II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 270/4/2009 (2028/2009).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2009.