ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 942/2009

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 3 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

penală și de minori, în dosarul penal nr. 3525/84/2008, s-a dispus menținerea

măsurii arestării preventive a inculpatului M.V.I., în conformitate cu dispozițiile

art. 300

2

C. proc. pen., raportat la art. 160

b

alin. (1)

și (3) C. proc. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că

verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a

inculpatului, a constatat că aceasta a fost luată cu respectarea dispozițiilor

legale, impunându-se menținerea, în continuare, a

stării de arest.

Împotriva încheierii pronunțată, la data de 3 martie 2008, de către

Curtea de Apel Cluj au declarat recurs inculpatul M.V.I. solicitând casarea

acesteia și în cadrul rejudecării să se dispună revocarea măsurii arestării

preventive întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs

invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

, constată că

recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Prin sentința penală nr. 8 din 4 februarie 2009 pronunțată de

Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. 3525/84/2008, s-a dispus, printre altele, condamnarea

inculpatului minor M.V.I., la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prevăzută de art. 208 C. pen., raportat

la art. 209 alin. (1) lit. d) și g) C pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C.

pen., art. 74 raportat la art. 76 lit. d) și art. 109 C. pen., respectiv

infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat

la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 109 C. pen. și art. 74 și 76

lit. d) C. pen.

În fapt, s-a reținut că, în noaptea de 9 spre 10 noiembrie 2008,

inculpatul major F.A. împreună cu inculpatul minor

M.V.

I. au aplicat părții vătămate F.A. multiple lovituri cu palmele și

picioarele în zona capului, cauzându-i leziuni corporale vindecabile în 50-55

zile îngrijiri medicale, punându-i-se viața în primejdie.

În aceeași noapte, inculpatul F.A. a sustras telefonul mobil aparținând

părții vătămate F.A., iar inculpatul minor M.V.I., în noaptea de 9 spre 10

noiembrie 2008, profitând de imposibilitatea părții vătămate de a-și exprima

voința, a sustras din locuința acesteia un număr de 12 CD-uri, o canistră de

benzină, un încărcător de telefon mobil, 5 șurubelnițe, un patent, 15 chei

fixe, o cheie tubulară, o daltă, o șurubelniță pentru undiță și o pereche de

mănuși.

Împotriva sentinței au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul

Sălaj și inculpații F.A. respectiv

M.V.I.

La termenul din 3 martie 2009, fixat pentru judecarea apelurilor,

instanța de control judiciar, verificând legalitate și temeinicia arestării

preventive, a menținut starea de arest a inculpaților, pronunțând încheierea

atacată cu recurs în prezenta cauză.

Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte constată

următoarele:

Potrivit dispozițiile art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța

de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să

verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol, „când

instanța constată că

temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată,

menținerea măsurii arestării preventive.”

În cauză, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor

dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de

drept, art. 148 lit. f) C. proc. pen., care au stat la baza luării măsurii

arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de

libertate a inculpatului.

Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a

infracțiunilor, inculpații au săvârșit faptele împreună cauzând victimei

leziuni grave care i-au pus viața în primejdie,

sustrăgând mai multe bunuri

din locuința acesteia, corelat cu natura

relațiilor sociale lezate, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului

prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică.

Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică, astfel cum este

reglementat de dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., nu se confundă cu

pericolul social al faptei, ca trăsătură a infracțiunii, având un sens mult mai

larg și presupune o rezonanță deosebită a faptei în rândul colectivității, de

natură a stimula temerea că împotriva unor persoane

periculoase organele judiciare nu au reacționat eficient.

Totuși nu se poate face abstracție, în cadrul analizei asupra

menținerii detenției provizorii, de gravitatea concretă a faptelor săvârșite,

după cum nu se poate ignora nici faptul că, în

cazul unor infracțiuni grave-

cum este cea reținută în sarcina

inculpatului recurent, pericolul concret pentru ordinea publică subzistă chiar

dacă detenția preventivă se prelungește în timp.

Pe altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea

inculpatului, hotărârea de condamnare, chiar

nedefinitivă, constituind un

temei suficient de puternic pentru a se

constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se,

astfel, atât dispozițiile cuprinse în legea internă cât și prevederile C.E.D.O.

În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare

nedefinitivă nu alterează nici prezumția de nevinovăție și nici dreptul

inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății

acestuia încadrându-se în limitele legii.

Toate aceste aspecte, justifică

dispoziția instanței de apel în sensul

menținerii

arestării preventive, astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul M.V.I.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul M.V.

I. împotriva încheierii din 3 martie

2009 a Curții de Apel Cluj, secția

penală

și de minori, pronunțată în dosarul nr. 3525/84/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16

martie 2009.