ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2872/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 745 din 30 mai 2017, Tribunalul Timiș, secția I civilă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și S.C. C. S.A., având ca obiect obligarea acestora să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 702 mp, situat în jud. Timiș, înscris în CF x a Municipiului Timișoara sub nr. top. x (carte funciară provenită din conversia pe hârtie a CF nr. x); obligarea pârâtei S.C. C. S.A. să desființeze lucrările autonome cu caracter durabil, edificate pe terenul menționat cu rea-credință, iar, în cazul în care aceasta nu se va conforma, să fie autorizați reclamanții să execute lucrarea pe cheltuiala pârâtei; fixarea limitelor de hotar ale terenului suspus litigiului și obligarea corelativă a pârâților să contribuie proporțional cu întinderea zonei de vecinătate la cheltuielile aferente îngrădirii spațiului în discuție, cu cheltuieli de judecată.

Conform mențiunilor din încheierea din 30 septembrie 2015, Tribunalul Timiș, urmare lipsei comunicării relațiilor solicitate de la Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara cu privire la valoarea impozabilă a terenului în litigiu, a luat act de valoarea indicată de reclamanți prin cererea depusă la 7 noiembrie 2014, respectiv 70.200 euro (309.841,74 RON).

Prin Decizia nr. 192 din 16 noiembrie 2017, Cartea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins apelul reclamanților împotriva sentinței.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. recurenții-reclamanți A. și B.

Prin motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reci amanți au susținut, în esență nelegalitatea deciziei atacate, din perspectiva raționamentului contradictoriu al instanței de apel referitor la regimul juridic aplicabil suprafeței de teren în litigiu. Contrarietatea motivelor hotărârii instanței de apel rezidă, în opinia recurenților-reclamanți, și din faptul că s-a reținut că autorul acestora nu a parcurs procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, deși s-a apreciat a fi relevantă depunerea notificării prevăzute de acest act normativ pentru terenul înstrăinat intimatei-pârâte S.C. C. S.A., care provenea din același lot cu terenul revendicat.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (3) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat că instanța de apel a Interpretat și aplicat greșit prevederile art. 3 alin. (1) și art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, întrucât bunul revendicat nu a fost preluat de stat și nu a făcut obiectul unei legi speciale.

Prin încheierea de ședință din 27 aprilie 2018 judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ. până la soluționarea sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, obiect al Dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la care a fost conexat Dosarul nr. x/2018.

Prin Decizia nr. 52 din 18.06.2018 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 17.07.2018 au fost admise sesizările menționate, stabilindu-se că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei nr. 369 din 30.05.2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20.07.2017).

Cauza a fost repusă pe rol din oficiu la data de 18.07.2018, fiind acordat termen de judecată cu citarea părților la 12.09.2018.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor inițiale ale art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supase recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Aplicarea acestei norme a fost prorogată succesiv, ultima dată până la 1 ianuarie 2019, prin articolul unic alin. (1) ai O.U.G. nr. 62/2015 precum și prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013.

Textul legal menționat a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30.05.2017 publicată în Monitorul Oficial al României, Parte I, nr. 582 din 20.07.2017 în ceea ce privește sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", despre care s-a reținut că "legiuitorul nu are îndreptățirea constituțională de a bloca, în funcție de valoarea pretenției dedusă judecății, accesul la calea de atac a recursului, deoarece pune ab iniția cetățenii într-o situație diferită, fără a avea o justificare obiectivă și rezonabilă'’.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că "de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României urmează a se aplica prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

Prin Decizia nr. 52 din 18.06.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Dosarele conexate nr. x/2018 și nr. y/2018, având ca obiect sesizările formulate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosar nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosar nr. x/2014, Curtea de Apel București, secția a V a civilă, în Dosar nr. x/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 609 din 17.07.2018, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30.05.2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20.07.2017).

Având în vedere că decizia Curții de Apel Timișoara este pronunțată într-un litigiu anterior publicării deciziei de neconstituționalitate evocată mai sus, aceasta nefiind incidență cauzei pendinte, regimul juridic al căilor de atac susceptibile a fi exercitate în speță se va stabili potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum era în vigoare înainte de a fi declarat neconstituțional, și anume, cu luarea în considerare a faptului că hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până ia 1.000.000 RON nu sunt susceptibile de recurs.

Se reține, în acest sens, că prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 14.10.2014 având ca obiect revendicare, reclamanții au indicat valoarea bunului la suma de 70.200 euro, adică 309.841,74 RON, conform cursului BNR de la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței de fond.

Cuantumul acestor pretenții se situează sub pragul valoric impus de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, situație față de care Decizia nr. 192 din 16.11.2017 a Curții de Apel Timișoara nu poate fi supusă căii extraordinare de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul reclamanților B., A. împotriva Deciziei nr. 192 din 16 noiembrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B., A., ambii cu domiciliul în județul Timiș împotriva Deciziei nr. 192 din 16 noiembrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Timișoara prin primar, cu sediul în județul Timiș, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, cu sediul în județul Timiș, S.C. C. S.R.L., cu sediul în județul Timiș.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12.09.2018.