ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1353/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1353/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de

față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 191 de la 9

februarie 2005, Tribunalul București, secția l-a penală, în dosarul nr.

33855/3/2005, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării

juridice privind pe inculpatul A.M. din infracțiunea prevăzută de art. 174-175

lit. b) și art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37

lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art.

21 alin. (3) C. pen., cu aplicare art. 13 C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.

A dispus schimbarea încadrării juridice

privind pe inculpatul B.D. din infracțiunea prevăzută de art. 174-175 lit. b)

și art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., în infracțiunea

prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la

art. 211 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

A respins, ca neîntemeiate celelalte

cereri de schimbare a încadrării juridice.

În baza

art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (3) C. pen. și art.

13 C. pen. a condamnat pe inculpatul B.D. la 12 ani și 6 luni

închisoare.

A aplicat inculpatului B.D. pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C.

pen., pe o durată de 6 ani.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a

aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus

prevenția de la 18 martie 2005 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a

menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 116 alin. (1) și (4) C.

pen. a interzis inculpatului dreptul de a se afla în municipiul București o

durată de 5 ani.

Prin aceeași sentință, în baza art. 20 C.

pen. raportat la art. 211 alin. (3) C. pen., cu aplicare art. 37 lit. a) C.

pen. și art. 13 C. pen. a condamnat pe inculpatul A.M. la 12 ani și 6 luni

închisoare.

A aplicat

inculpatului A.M., pedeapsa complementară a

interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 6 ani.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen. în

referire la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen. a contopit pedeapsa de

12 ani și 6 luni închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 516 din 10 mai 1993 a Judecătoriei sector 3 București și a

aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 12 ani și 6 luni închisoare, la

acare a adăugat un spor de 3 ani închisoare, în final inculpatul A.M., având de

executat pedeapsa de 15 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată

de 6 ani.

A făcut

aplicarea art. 71-64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus

prevenția de la 18 martie 2005 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut

măsura arestării preventive a inculpatului.

A constatat că numitul L.B.C. nu are calitate

de parte civilă în cauză.

A constatat că părții vătămate SC S.C.

SRL nu i s-a cauzat niciun prejudiciu.

A obligat pe inculpați, în solidar, la plata

sumei de 10.000 RON daune morale către părțile civile S.P. și N.P.

A respins celelalte pretenții civile.

A

obligat pe inculpați la cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de

fond, după reaudierea inculpaților, a martorilor M.N., C.I., U.I., A.E., A.T., A.M.,

A.S., I.N. și, după analiza materialului probator administrat în faza de

urmărire penală (probe de constatare la fața locului, raport medico-legal

autopsie, declarații martori, declarații inculpați) a reținut următoarea

situație de fapt:

Inculpatul A.M. îl cunoștea de mai multă vreme

pe inculpatul B.D. și pe martorul M.N., acesta din

urmă, cunoscându-l și el pe numitul C.P., toți fiind persoane care au

săvârșit

fapte penale și condamnate în repetate rânduri.

La începutul anului 1996, după eliberarea din

penitenciar a

martorului M.N. și a numitului

C.P., primul l-a contactat

telefonic pe inculpatul A.M., solicitându-i

să participe la sustragerea unei case de bani, aflată în sediul unei societăți

comerciale,

cerându-i totodată să mai

găsească și altă persoană care să se implice în

activitatea

infracțională, întrucât casa de bani fiind foarte grea, era nevoie de efortul

mai multor persoane.

În aceste împrejurări, inculpatul A.M. l-a

contactat pe inculpatul B.D., acesta fiind de acord să participe la sustragerea

casei de bani și, conform înțelegerii din 3 mai 1996, în jurul orelor 18,30,

inculpații A.M., B.D., numitul C.P. și martorul M.N. s-au întâlnit și s-au

deplasat toți, cu autoturismul proprietatea martorului, condus de acesta, în

apropierea locului de unde urmau să sustragă casa de bani, așteptând până în

jurul orelor 23,00, interval de timp în care, martorul M.N. suna la sediul

firmei pentru a constata dacă în acel loc se mai află persoane.

După orele 23,00 inculpatul A.M. și martorul M.N.

( care adusese sculele necesare forțării ușilor de acces, intrarea în sediul

firmei urmând a se face prin efracție ), au urcat la ap. 49, unde se afla

sediul firmei SC S.C. SRL și, întrucât au constatat imposibilitatea de a forța

sistemul de închidere de la ap. 40, au luat hotărârea de a pătrunde, în acel

spațiu, prin apartamentul alăturat, nr. 43.

În acest scop, martorul M.N., după ce a adus

uneltele necesare efracției, și în prezența inculpatului A.M., a forțat

sistemul de asigurare al ușii de acces în apartamentul 43, după care,

inculpatul A.M. s-a deplasat în fața blocului, unde așteptau inculpatul B.D. și

C.P., pe care i-a condus în apartamentul 43.

Prin spargerea

geamului ce despărțea balcoanele corespunzătoare

apartamentelor

nr. 40 și 43, inculpatul B.D. și C.P. au pătruns în apartamentul nr. 40, unde

se afla casa de bani, le-au confirmat celorlalți doi că în sediul exista o casă

de bani, inculpatul A. și martorul M. plecând la autoturismul cu care veniseră

pentru a-l deplasa în spatele blocului.

În continuare, cei doi, au revenit la

apartamentul nr. 40, unde au și intrat, de data aceasta pe ușa de acces,

deschisă din interior de numitul C.P., care Ie-a înmânat cheia de la grilajul

cu care era asigurată intrarea în apartament.

Până la sosirea inculpatului A.M. și a

martorului M.N., inculpatul B.D. și numitul C.P., au fost surprinși în

apartament de victima P.M., angajat al firmei, în calitate de paznic, fapt ce

i-a determinat pe aceștia doi să îi aplice mai multe lovituri și să-l lege de

mâini și de picioare, astfel încât, în momentul în care cei doi, respectiv A.

și B. au intrat în apartament, l-au găsit pe paznic legat, vociferând în limba

turcă, martorul încercând să se înțeleagă cu acesta, însă fără succes.

Întrucât victima continua să vocifereze și să

se zbată, pentru a-l determina să tacă, inculpații A.M. și B.D., precum și

numitul C.P., conjugându-și eforturile, după ce i-au mai aplicat lovituri, i-au

pus un căluș în gură și l-au cărat în baie, unde l-au lăsat, victima continuând

să se zbată.

Înainte de a i se

aplica victimei acest tratament, atât cei doi inculpați,

cât

și numitul C.P., cât și martorul M.N., au cărat casa de bani din debara în sufragerie,

însă constatând că le este imposibil să o

deplaseze

în afara apartamentului, martorul M.N. a plecat la

autoturism să aducă o

pătură, acesta revenind, după câteva minute.

După ce martorul M.N. a revenit în apartament,

toți patru au pus casa de bani pe pătură și au încercat să o deplaseze, manevre

în timpul cărora aceștia au constatat că din baia unde se afla nu

se mai auzeau zgomote și au observat că victima nu

se mai mișca, fapt ce

i-a determinat pe inculpatul A.M. și numitul C.P.

să se deplaseze în acea încăpere, unde a venit și inculpatul B.D.

Întrucât victima nu se mai mișca, numitul C.P.

l-a desfăcut la mâini și picioare, a încercat să îi facă respirație

artificială, l-a stropit cu apă, însă victima nu și-a mai revenit.

Față de această situație, cei doi inculpați,

martorul și numitul C.P.

au părăsit locul

faptei, fără a mai lua casa de bani.

Audiați în cursul urmăririi penale, inculpatul A.M.

a

recunoscut că la propunerea martorului M.N.

a consimțit să

participe la sustragerea unei case de bani, relatând o

situație de fapt identică cu cea reținută de instanța de fond, cu excepția

propriei contribuții

la actele de violență

exercitate asupra victimei, arătând că acestea au fost

exercitate numai de către inculpatul B.D. și C.P.,

înainte de

intrarea sa în apartament, împreună cu martorul M.N.

Inculpatul A.M. nu a susținut nici o declarație

dată în cursul urmăririi penale că martorul M.N. ar fi exercitat vreo violență

asupra victimei.

Inculpatul B.D.,

în declarațiile date în cursul urmăririi penale

a

recunoscut consimțământul său la sustragerea casei de bani, relatând aceea și

modalitate de pătrundere în apartament ca și cea reținută de instanța de fond,

susținând, însă că la momentul la care a intrat victima în apartament, în cel

loc se afla și inculpatul A.M.

Același inculpat a arătat că victima a fost

imobilizată de numitul C.P., care l-a și trântit la pământ, inculpatul A. fiind

cel care l-a legat de mâini și de picioare, acesta fiind și cel care, datorită

atitudinii victimei, de a se agita și de a țipa, i-a aplicat victimei mai multe

lovituri cu piciorul în față și în piept, pentru a-l determina să tacă,

susținând că tot

inculpatul i-a pus

victimei călușul în gură și l-a târât în baie.

S-a reliefat faptul că și acest inculpat, în

declarațiile date în cursul

urmăririi penale

nu a susținut, că martorul M.N. ar fi exercitat

vreo violență asupra

victimei.

Ambii inculpați au confirmat că martorul M.N. a

fost plecat din apartament pentru a aduce o pătură.

Spre deosebire de declarațiile date în cursul

urmăririi penale, inculpații A.M. și B.D. și-au modificat declarațiile date în

cursul cercetării judecătorești, în sensul că, actele de violență au fost

exercitate în principal de către martorul M.N. și de către numitul C.P., iar

leziunile constatate pe corpul victimei s-au datorat și faptului că acesta s-a

zbătut.

Inculpatul B.D. a recunoscut că a lovit victima

de mai multe ori, lovituri care au fost aplicate și de numitul C.P., în același

moment, tot ei fiind cei care l-au legat de mâini și că victima aflată în

sufragerie continua să se zbată, urmare comportamentului violent al martorului

M., fapt ce i-a determinat să-i astupe gura și să o ducă în baie, neputând

preciza care dintre ei i-a pus călușul și care l-au dus în baie, precizând,

însă că a participat la căratul victimei în baie.

Instanța de fond a înlăturat susținerile

inculpaților din declarațiile date în cursul cercetării judecătorești

referitoare la exercitarea actelor de violență și de către martorul M.N., având

în vedere declarațiile lor din faza de urmărire penală, când nu aveau niciun

motiv să nu îl împiedice și pe acesta în activitatea infracțională, constând în

exercitarea actelor de violență, de vreme ce participarea acestuia la

sustragerea casei de bani era deja cunoscută organelor de urmărire penală.

Totodată, în înlăturarea acestor susțineri,

instanța de fond a avut în vedere și faptul că, declarațiile din cursul

cercetării judecătorești au fost date după ce, cei doi inculpați au aflat că au

fost denunțați de martor, că acestuia i-a creat o situație mai favorabilă prin

începerea urmăririi penale

numai pentru

infracțiunea de tâlhărie, în forma tentativei și numai după ce,

pentru

aceștia organul de urmărire penală a dispus schimbarea încadrării juridice în

infracțiunea de omor deosebit de grav.

Nu în ultimul rând, declarațiile celor doi

inculpați, date în cursul cercetării judecătorești, trebuie apreciate și prin

prisma faptului că, numitul C.P. nu a putut fi depistat și deci nu i se poate

angaja răspunderea penală.

Având în vedere

că, nici martorul M.N. nu a susținut în

declarațiile date

în cursul urmăririi penale și cea dată în cursul cercetării judecătorești că

inculpatul A.M. ar fi lovit victima și, întrucât nici inculpatul B.D. nu a mai

arătat în declarația din cursul cercetării judecătorești că s-ar fi aplicat

lovituri de către inculpatul A.M., instanța nu a reținut în activitatea

infracțională a acestui inculpat și exercitarea unor astfel de acte de

violență.

S-a reținut că, inculpatul A.M., împreună cu

inculpatul B.D. și numitul C.P., prin eforturi conjugate, i-au pus căluș

victimei și l-au cărat în baie, unde l-au lăsat să se zbată, fapt confirmat,

atât de martorul M.N., cât și de inculpatul B.D. în declarațiile sale din

cursul urmăririi penale și parțial în cea dată în cursul cercetării judecătorești.

Relevante în sensul nereținerii de către

instanța de fond a aplicării de lovituri de către inculpatul A.M. este și

faptul că, în descrierea faptei de către inculpatul B.D. de către martorii sub

identitatea protejată, acesta nu a susținut că inculpatul A. ar fi aplicat

lovituri victimei.

Conform raportului de expertiză medico-legală

nr. A3/963/1996 din

29 februarie 1007

întocmit de Institutul de Medicină Legală Mina Minovici,

moartea

numitului P.M. a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin

comprimarea căilor respiratorii asociată cu hemoragie meningo-cerebrală

consecutivă unui traumatism cranio-cerebral și cervical. S-a reținut că

leziunile de violență s-au putut produce prin loviri cu corpuri dure și

comprimare.

În ceea ce privește încadrarea juridică,

instanța a apreciat că inculpații nu au acționat cu intenție directă sau

indirectă în suprimarea vieții, ci cu intenție directă în ceea ce privește

tâlhăria, fiind în culpă în ceea ce privește rezultatul mai grav, moartea

victimei. Din modul în care inculpații au acționat (i-au pus victimei călușul

în gură pentru a nu alerta vecinii; loviturile nu au fost de intensitate mare

și nu au vizat zone vitale

ale corpului; au

încercat resuscitarea părții vătămate) nu a rezultat că au

urmărit moartea

victimei și nici faptul că au acceptat acest rezultat.

Pentru aceste

considerente, instanța de fond a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea

prevăzută de art. 174-175 lit. b) și art. 176 lit. d) C. pen.

, cu aplicarea art. 13 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20 C.

pen. raportat la art. 211 alin. 3 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

La individualizarea pedepselor instanța a avut

în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

În ceea ce privește latura civilă inculpații au

fost obligați, în solidar, la 100 milioane lei daune morale către părțile

vătămate S.P. și N.P., frații victimei.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpații A.M. și B.D. și

părțile civile S.P. și K.P.

În motivele de apel, Parchetul de pe lângă

Tribunalul București a criticat soluția instanței de fond pentru nelegalitate

și netemeinicie sub aspectul greșitei schimbări juridice a faptelor comise de

cei doi inculpați, apreciind că încadrarea juridică a faptelor comise de cei

doi inculpați era cea semnalată în actul de sesizare al instanței în baza

cărora trebuiau condamnați în raport cu pericolul concret.

Inculpații în apelurile lor au solicitat

redozarea pedepselor aplicate, în raport cu circumstanțele reale și personale

existente în cauză, iar inculpatul A.M. a solicitat a se constata intervenită

prescrisă fapta.

Părțile civile

S.P. și K.P. nu au depus la dosarul

cauzei motivele de

apel.

Prin decizia penală nr. 335 de la 26 aprilie

2006, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, a desființat în parte sentința penală nr. 191 din 9

februarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția l-a penală, în

dosarul nr. 4954/2005 și în fond:

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat

încadrarea juridică din art. 20 raportat la art. 211 alin. (3) cu aplicarea

art. 13 C. pen. în art. 174-176 lit. d) C. pen., text de lege în baza căruia a

condamnat pe inculpatul B.D. la 15 ani închisoare.

A aplicat inculpatului B.D. pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen. pe o durată de 6 ani.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a aplicat

inculpatului B.D. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A computat prevenția de la 18 martie 2005 la

zi.

A

menținut starea de arest a inculpatului.

Prin aceeași decizie, în baza art. 334 C. proc.

pen. a schimbat încadrarea juridică din art. 20 raportat la art. 211 alin. (3)

cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. în art. 174-176 lit. d) C. pen.,

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat

pe inculpatul A.M. la 17 ani închisoare.

A contopit pedeapsa de 3 ani închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 516 din 10 mai 1993 a Judecătoriei sector 3

București și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mi grea de 17 ani

închisoare.

A aplicat inculpatului A.M. pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen. pe o durată de 6 ani.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a aplicat

inculpatului A.M. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A computat prevenția de la 18 martie 2005 la

zi.

A menținut starea de arest a

inculpatului.

A menținut în rest dispozițiile

sentinței.

A respins, ca nefondate, apelurile părților civile S.P. și K.P. și a

obligat pe fiecare la câte 40 RON cheltuieli judiciare către stat.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de

inculpații A.M. și B.D. și a obligat pe fiecare inculpat la câte 100 RON

cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații A.M. și B.D.,

invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10, 14 și 21

C. proc. pen.

Constatând incidența cazului de casare

prevăzută de art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție a admis apelurile și a trimis cauza spre rejudecare

instanței de apel care s-a conformat dispozițiilor priind citarea părților

civile S.P. și K.P. în Turcia.

Cu ocazia rejudecării apelurilor

declarate, reprezentantul parchetului a criticat soluția instanței de fond sub

aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice din infracțiunea omor

deosebit de grav în tentativă la tâlhărie care a avut drept consecință moartea

victimei.

Probele administrate în cauză au relevat

fără dubiu că inculpații în scopul comiterii unei tâlhării au acționat cu

intenție indirectă și în sensul suprimării victimei, care i-a surprins în

apartament de unde se încerca sustragerea seifului.

Încadrarea juridică corectă a faptei

comise de inculpați este cea semnalată în actul de sesizare al instanței de

judecată, texte de lege în baza cărora trebuie să fie aplicate aceste pedepse

proporționale cu pericolul social concret al faptelor.

De asemenea, trebuie avut în vedere

poziția oscilantă a inculpaților pe parcursul procesului penal și împrejurarea

că nu sunt la prima incidență a legii penale.

Inculpații

A.M. și B.D. prin apărători au solicitat redozarea pedepselor prin reținerea

încadrării juridice dată de instanța de

fond, respectiv

art. 20 raportat la art. 211 alin. (3) C. pen.

Părțile civile S.P. și K.P. au declarat

apel prin apărători fără a arăta însă motivele pe care se întemeiază cererea

lor.

Prin decizia penală nr. 243 de la 4

iulie 2007 a Curții de Apel

București,

secția l-a penală, pronunțată în dosarul nr. 10617/2/2006 a fost

admis

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de părțile

civile S.P. și K.P.

S-a desființat în parte sentința penală

nr. 191 din 9 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția l-a

penală, în dosarul nr. 4954/2005 și în fond:

În baza

art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea

juridică

din art. 20 raportat la art. 211 alin. (3) cu aplicarea art. 13 C. pen. în art.

174-176 lit. d) C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnat

inculpatul B.D. la 16 ani închisoare.

A fost aplicată inculpatului B.D.

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen. pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a fost

aplicată inculpatului B.D., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a

computat prevenția de la 18 martie 2005 la zi.

S-a

menținut starea de arest a inculpatului.

Prin aceeași decizie, în baza art. 334 C.

proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din art. 20 raportat la art.

211 alin. (3) cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. în art. 174-176

lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., text de lege în baza

căruia a fost condamnat inculpatul A.M. la 18 ani închisoare.

A fost aplicată inculpatului A.M.

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen. pe o durată de 7 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen. cu

referire la art. 34 lit. b) C. pen.

s-a

contopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.

516

din 10 mai 1993 a Judecătoriei sector 3 București cu pedeapsa de 18 ani

închisoare aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea

mai grea de 18 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a

aplicat inculpatului A.M. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a

computat prevenția de la 18 martie 2005 la zi.

S-a

menținut starea de arest a inculpatului.

Au fost obligați inculpații A.M. și B.D.,

în solidar la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale, către părțile

civile S.P. și K.P., respectiv câte 25.000 lei pentru fiecare parte civilă.

Au fost menținute în rest dispozițiile

sentinței.

Au fost respinse, ca nefondate,

apelurile declarate de inculpații A.M. și B.D. și obligat fiecare inculpat la

câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

A fost obligat inculpatul B.D. la 200

lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei onorariul apărător oficiu se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

A fost

obligat inculpatul A.M. la 100 lei cheltuieli judiciare

către

stat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel

a reținut că încadrarea juridică dată faptei se înscrie în dispozițiile art.

174-176 lit. d) C. pen., deoarece inculpații pentru ascunderea infracțiunii de

tâlhărie au acceptat posibilitatea morții victimei P.M.

Susținerea

apărării în sensul că există infracțiunea prevăzută de art.

20 raportat la art. 211 alin. (3) C. pen. este fără fundament legal în

condițiile în care conform probelor dosarului, inculpații au imobilizat

victima, au exercitat violențe asupra acesteia și i-au obturat căile

respiratorii, provocându-i astfel decesul.

De asemenea nu a putut fi primită nici

aprecierea instanței de fond în sensul culpei în care s-au aflat inculpații,

nefiind incidente dispozițiile alin. (3) a art. 211 C. pen., față de

modalitatea de săvârșire a faptei.

Dimpotrivă, probele administrate în

cauză au confirmat că inculpații în scopul comiterii infracțiunii de tâlhărie,

au acționat cu intenție indirectă în sensul suprimării victimei care i-a

surprins în apartamentul nr. 40 în timp ce încercau să sustragă o casă de bani.

Pe fondul tensiunii create și prin

aplicarea călușului, inculpații puteau să prevadă rezultatul faptei lor care

s-a soldat în final cu decesul victimei P.M.

Fiind întrunite, atât sub aspect

obiectiv, cât și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută

de art. 174-176 lit. d) C. pen., curtea de apel în conformitate cu art. 334 C.

proc. pen. a procedat la schimbarea încadrării juridice și la condamnarea

inculpaților pentru această infracțiune cu respectarea dispozițiilor art. 72 C.

pen.

La stabilire pedepselor, instanța de

apel a avut în vedere că inculpații au săvârșit o infracțiune contra vieții, ce

are un grad de pericol social deosebit de ridicat.

Și antecedența penală a inculpaților

reținută în fișa de cazier judiciar, este un element de individualizare în

raport cu îndeplinirea dispozițiilor art. 72 și art. 52 C. pen.

Critica

inculpaților în sensul redozării pedepselor aplicate de instanța

de fond a fost considerat nefondată, față de încadrarea juridică dată

faptei și de periculozitatea deosebită a acestora, motiv pentru s-a făcut și

aplicarea art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

Deși părțile civile nu s-au conformat

dispozițiilor art. 374 C. proc. pen. privind motivarea apelului, curtea de apel

a apreciat că majorarea daunelor morale este în concordanță cu dispozițiile

art. 998 C. civ., față de suferințele psihice cauzate prin decesul fratelui

lor.

Așa fiind, curtea, în baza art. 379 pct.

2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de parchet și de părțile

civile și a procedat în sensul celor mai sus arătate.

La darea

soluției în raport cu natura și gravitatea faptei au fost avute

în vedere prevederile art. 65 C. pen., cât și dispozițiile art. 88 C.

pen. în ceea ce privește perioada de arest preventiv executată.

În conformitate cu art. 379 pct. 1 lit.

b) C. proc. pen. a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii au declarat,

în termenul legal, recursuri inculpații B.D. și A.M., fără a arăta în scris

motivele de recurs.

La termenul de judecată de la 29 august

2007 s-a luat în examinare din oficiu, verificarea legalității detenției

preventive a inculpaților B.D. și A.M., fiind consemnate concluziile părților

și pozițiile

recurenților inculpați din

ultimul cuvânt, după care Înalta Curte, în baza art.

300

2

și a art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. a constatat legală

și

temeinică măsura arestării preventive a inculpaților B.D. și A.M.,

măsură pe care a menținut-o, iar onorariile pentru apărătorii desemnați din

oficiu inculpaților, în sumă de câte 40 lei s-au plătit din fondul Ministerului

Justiției.

În considerentele încheierii, instanța

de recurs a constatat că

măsura arestării

preventive este legală și temeinică și având în vedere că

temeiurile

care au determinat arestare preventivă a inculpaților subzistă și că impun

privarea de libertate în continuare, a dispus în consecință, așa cum rezultă

din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 14 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 6

septembrie 2007, în recurs, Înalta Curte a apreciat ca întemeiată cererea de

amânare a cauzei formulată de recurenții inculpați, pentru a-și angaja

apărător, asistența juridică fiind obligatorie în cauză, potrivit art. 171 C.

proc. pen. și art. 6 din C.E.D.O. și constatând lipsă de procedură cu

intimatele părți civile a considerat că se impune citarea acestora conform art.

385

1

alin. (1) cu referire la art. 177 alin. (4)

combinat cu art. 177 alin. (8) și (8

1

) C. proc. pen., amânând cauza

la 15 noiembrie 2007 pentru când vor fi citata intimatele părți civile K.P. și

S.P. prin Ministerul Justiției, iar intimata parte civilă SC E. SRL București

prin afișare la Consiliul Local al

Sectorului

2 București, stabilind termen intermediar la data de 4 octombrie

2007

pentru verificarea legalității arestării preventive a inculpaților B.D.

și A.M., menținând delegația apărătorului

desemnat din

oficiu, potrivit consemnărilor din încheierea de ședință de

la acea dată, aflată la fila 22 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 4 octombrie 2007

s-a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalității detenției preventive

a inculpaților B.D. și A.M., fiind consemnate concluziile părților și ultimul

cuvânt al recurenților inculpați, după care, Înalta Curte, în baza art. 300

2

și a art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut ca legală

și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților B.D. și A.M., iar

onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpaților, în sumă de câte 40 lei s-a

plătit din fondul Ministerului Justiției.

În considerentele încheierii, instanța de

recurs a constatat că măsura arestării preventive este legală și temeinică și

având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a

inculpaților subzistă

și că impun în

continuare privarea de libertate, a dispus în consecință, așa

cum

rezultă din încheierea de la acea dată, aflată la fila 60 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 15 noiembrie

2007, în recurs, Înalta Curte apreciind ca întemeiată cererea de amânare a

cauzei formulată de apărătorul recurentului inculpat, pentru a i se da

posibilitatea acestuia să pregătească apărarea, constatând lipsă de procedură

cu recurenții-inculpați și cu intimatele părți civile a fixat termen

intermediar pentru verificarea legalității arestării preventive a inculpaților B.D.

și A.M. la data de 29 noiembrie 2007 și a amânat cauza la 27 martie 2008 pentru

când vor fi citate intimatele părți civile K.P. și S.P. prin Ministerul

Justiției, cu menținerea delegației apărătorului desemnat din oficiu, așa cum

rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 69 dosarul Înaltei

Curți.

La termenul de judecată de la 29 noiembrie 2007

s-a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalității detenției preventive

a

inculpaților B.D. și A.M., fiind

consemnate concluziile

părților și pozițiile recurenților inculpați din

ultimul cuvânt, după care Înalta Curte, în baza art. 300

2

și a art.

160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut ca fiind legală și

temeinică măsura arestării preventive a

inculpaților

B.D. și A.M., fixând termen intermediar în vederea discutării măsurii arestării

preventive la data de 17 ianuarie 2008,

termenul pentru judecarea

recursului fiind fixat la data de 27 martie 2008, iar onorariul pentru apărarea

din oficiu a inculpaților, în sumă de câte 40 lei se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

În considerentele încheierii, instanța de

recurs a constatat că

măsura arestării

preventive este legală și temeinică și, având în vedere că

temeiurile

care au determinat arestarea preventivă a inculpaților subzistă și că impun în

continuare privarea de libertate în continuare, a dispus în consecință, așa cum

rezultă din încheierea de la acea dată, aflată la fila 97 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 17 ianuarie 2008

s-a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalității detenției preventive

a

inculpaților B.D. și A.M., fiind

consemnate concluziile

părților și pozițiile recurenților inculpați din

ultimul cuvânt, după care Înalta Curte, în baza art. 300

2

și a art.

160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut ca legală și

temeinică măsura arestării preventive a inculpaților B.D. și A.M., fixând

termen intermediar în vederea discutării stării de arest la data de 13 martie

2008, termenul pentru judecarea recursului fiind fixat la data de 27 martie

2008, iar onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpaților, în sumă de câte

40 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției

În considerentele încheierii, instanța de

recurs a constatat că

măsura arestării

preventive este legală și temeinică și având, în vedere că

temeiurile

care au determinat arestarea preventivă a inculpaților subzistă și că impun în

continuare privarea de libertate în continuare, a dispus în consecință,

potrivit încheierii de la acea dată, aflată la fila 149 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de

judecată de la 13 martie 2008 s-a luat în examinare,

din

oficiu, verificarea legalității detenției preventive a inculpaților B.D. și A.M.,

fiind consemnate concluziile părților și pozițiile

Recurenților

inculpați din ultimul cuvânt, după care Înalta Curte, în baza art.

300

2

și a art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut ca

legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților B.D. și A.M.,

termenul pentru judecarea recursului, fiind fixat la data de 27 martie 2008,

iar onorariul pentru apărare din oficiu a inculpaților, în sumă de câte 40 lei,

se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

În considerentele încheierii, instanța de

recurs a constatat că

măsura arestării

preventive este legală și temeinică și, având în vedere că

temeiurile

care au determinat arestarea preventivă a inculpaților subzistă și că impun în

continuare privarea de libertate în continuare, a dispus în consecință, așa cum

rezultă din încheierea de la acea dată, aflată la fila 153 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de

judecată de la 27 martie 2008, în recurs s-a referit că

la

dosar s-a depus o cerere de către apărătorul recurentului inculpat A.M., avocat

S.A., prin care a solicitat amânarea judecării cauzei, întrucât se află în

imposibilitate de prezentare din motive medicale.

Fiind întrebat de către instanță, recurentul

inculpat A.M. a precizat că nu dorește să fie asistat de apărătorul din oficiu,

solicitând amânarea judecării cauzei pentru a se prezenta apărătorul său ales.

Reprezentantul Ministerului Public, față de

cererea formulată care nu a fost întemeiată pe dovezi și față de faptul că

apărătorul ales al recurentului inculpat nu și-a asigurat substituirea pentru

acest termen a apreciat că apărarea în cauză poate fi asigurată de apărătorul

din oficiu care are delegație mai veche în dosar.

S-a prezentat, totodată, mama recurentului

inculpat A.M.

, care a precizat că nu

cunoaște de ce nu s-a prezentat apărătorul

și a solicitat lăsarea cauzei

mai la urmă.

La a doua strigare a cauzei, recurentul

inculpat A.M. a arătat că stăruie ca apărătorul său ales să fie prezent.

Reprezentantul Ministerului Public, față de

manifestarea de voință a recurentului inculpat a solicitat acordarea unui

termen în continuare, în conformitate cu dispozițiile art. 291 alin. (6) C.

proc. pen.

Înalta Curte, față de cererea de amânare

formulată de recurentul inculpat, în vederea prezentării apărătorului său ales

și în raport de efectuarea cu dificultate a procedurii de citare în străinătate

a părților, a

apreciat că se impune

aplicarea dispozițiilor art. 291 alin. (6) C. proc. pen., în prezenta cauză,

respectiv că judecata rămâne în continuare, în

sensul că părțile și

celelalte persoane care participă la proces nu se mai citează cu excepția

recurenților inculpați arestați ce urmează a fi citați la locul de deținere,

amânând cauza la 10 aprilie 2008 și punând în vedere apărătorului ales al

recurentului inculpat A.M. să dovedească prin act medical imposibilitatea de

prezentare la acest termen și să-și asigure substituirea cu 3 zile înainte de

termenul fixat, pentru asigurarea unei apărări efective, menținând delegația

apărătorului desemnat din oficiu, așa cum rezultă din consemnările efectuate în

încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 174 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi, 10 aprilie 2008, în

recurs, apărătorul

recurentului inculpat A.M.

a învederat că nu are un act medical

doveditor al imposibilității de

prezentare la termenul anterior, dar că va depune la dosar acest act, arătând

că se află în concediu medical și în prezent.

Înalta Curte a apreciat că se impune ascultarea

recurenților inculpați, în conformitate cu dispozițiile art. 6 §1 din C.E.D.O.

și jurisprudența Curții Europene, deoarece nu au fost ascultați de instanța de

apel și indiferent de motivele de recurs, aducând la cunoștința acestora

prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. și anume dreptul de a nu face nicio

declarație, atrăgându-li-se, totodată

atenția

că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.

Recurenții inculpatul au arătat că se

prevalează de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

Apărătorul recurentului inculpat A.M., avocat S.A.,

în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazurile de casare prevăzute de

art. 385

9

pct. 9, 17, 18 și 14

C. proc. pen.,

solicitând admiterea

recursului declarat, casarea hotărârii atacate, arătând

referitor la

primul temei de casare, că decizia instanței de apel nu este motivată, fiind

doar o copie fidelă a deciziei anterior casate, drept pentru care se impune

casarea deciziei pentru lipsa motivării.

În susținerea celui de-al doilea motiv de

recurs a solicitat casarea deciziei și menținerea încadrării juridice dată de

instanța de fond, în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen.,

arătând că instanța de apel nu a acordat importanță unor declarații ale

coinculpatului M.N., care confirmă că victima era deja imobilizată când a venit

inculpatul A.M.

Referitor la al treilea temei de casare a

susținut că instanța a comis

o gravă eroare

de fapt, pronunțând condamnarea inculpatului, în raport cu

probele din

dosar, care dovedesc că inculpatul nu a participat la imobilizarea și lovirea

victimei, ci doar la tâlhărie, faptă pe care a recunoscut-o.

Totodată a solicitat și reducerea pedepsei

aplicată inculpatului.

în concluzie, apărătorul recurentului inculpat A.M.

a solicitat, în principal, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre

rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel București, iar, în subsidiar,

schimbarea

încadrării juridice din

infracțiunea prevăzută de art. 174-176 C. pen. în

infracțiunea prevăzută

de art. 20 raportat la art. 211 alin. (3) C. pen. și reducerea pedepsei

aplicate în conformitate cu gradul de participație al inculpatului. Cu privire

la latura civilă a cauzei, a învederat că instanța de apel a admis în mod

nejustificat apelul părții civile, deși nu erau îndeplinite condițiile

prevăzute de lege, întrucât instanța nu a fost investită legal cu o cerere de

acordare a despăgubirilor civile.

Apărătorul

recurentului inculpat B.D., în concluziile orale, în dezbateri a solicitat

casarea hotărârii atacate, invocând cazurile de casare

prevăzute

de art. 385

9

pct. 9, 17 și 14 C. proc. pen.. în acest sens, a arătat

că instanța de apel nu a motivat decizia referitor la schimbarea încadrării

juridice a infracțiunii, apelul fiind în mod greșit sub acest aspect. Referitor

la al doilea motiv de recurs a solicitat casarea hotărârii și menținerea

încadrării juridice a faptei dată de instanța de fond. În subsidiar, a

solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului, ca urmare a reținerii

circumstanțelor prevăzute de art. 74 lit. c) – art. 76 C. pen., invocând

atitudinea inculpatului, ulterioară săvârșirii infracțiunii.

Concluziile reprezentantului Ministerului

Public asupra recursurilor declarate de inculpați, precum și pozițiile

recurenților inculpați, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în

partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând

recursurile declarate de recurenții inculpați B.D.

și A.M.

împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele de recurs invocate

oral, de către apărătorul fiecărui recurent, ce se vor analiza prin prisma

cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct.

9, 17, 18 și 14 C. proc. pen., în ceea cel privește pe

recurentul inculpat A.M. și art. 385

9

pct. 9, 17 și 14 C. proc.

pen.

referitor la recurentul inculpat B.D.,

Înalta Curte

constată recursurile inculpaților ca fiind nefondate pentru

considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului

materialului probator administrat rezultă că instanța de apel în mod judicios

și motivat a evaluat criticile formulate de apelanți, prin raportare la

mijloacele de probă administrate și a stabilit vinovăția inculpaților A.M. și B.D.

în săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav în stare de recidivă

postcondamnatorie prevăzută de art. 174-176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art.

37 lit. a) C. pen. de către inculpatul A.M. și infracțiunii de omor deosebit de

grav prevăzută de art. 174-176 lit. d) C. pen. de către inculpatul B.D., în

conformitate cu art. 334 C. proc. pen., prin schimbarea încadrării juridice din

art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen. și art. 13 din același cod în ceea cel privește pe inculpatul A.M.,

tentativă la infracțiunea de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei în

stare de recidivă postcondamnatorie în condițiile legii penale mai favorabile

și respectiv art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (3) C. pen., cu

aplicarea art. 13 din același cod, tentativă la infracțiunea de tâlhărie care a

avut ca urmare moartea victimei în condițiile legii penale mai favorabile

referitor la inculpatul B.D., în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că prima instanță de

control judiciar a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare

la aprecierea probelor, stabilind că faptele inculpaților A.M. și B.D., care în

seara de 3 mai 2006, deplasându-se la sediul societății „S.C." SRL aflată

în apartamentul nr. 40 al imobilului situat în București, împreună cu

inculpatul C.P. și învinuitul M.N., față de aceștia, cauza fiind disjunsă

pentru continuarea cercetărilor, au pătruns prin efracție în apartament,

încercând să sustragă o casă de bani și fiind surprinși de victima P.M., paznic

al firmei, inculpații au imobilizat-o, lovit-o, în mod repetat și conjugat, cu

pumnii și picioarele, au lega-o de mâini și de picioare cu niște cabluri și

cârpe aflate în apartament, punându-i un căluș în gură pentru a nu striga și

târând-o în baia apartamentului, ca ulterior aceștia, nemaiauzind strigăte, să

constate decesul victimei, împrejurare în care au abandonat casa de bani,

întrunesc, atât obiectiv, cât și subiectul conținutul constitutiv al

infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174-176 lit. d) C. pen.

, în sarcina fiecăruia dintre inculpații A.M. și B.D.

,

iar referitor la primul, cu reținerea și a dispozițiilor art. 37 lit. a) C.

pen., a stării de recidivă posteondamnatorie, față de o condamnare anterioară.

Înalta Curte consideră că nu poate reține prima

critică formulată de către ambii recurenți inculpați, în sensul că decizia

instanței de apel nu este motivată, deoarece, așa cum rezultă, din

considerentele hotărârii atacate, prima instanță de control judiciar a examinat

punctual fiecare motiv de apel al inculpaților și prin prisma motivului de apel

al parchetului care viza greșita încadrare juridică a faptei în tentativa la

infracțiunea de

tâlhărie, care a avut ca

urmare moartea victimei reținută de prima instanță,

combătând

argumentele apărării, prin prezentarea actelor de executare comise de

inculpați, prin prisma criteriilor distinctive între cele două infracțiuni puse

în discuție și concluzionând că probele administrate dovedesc contribuția

inculpaților, modalitatea de săvârșire, prin aplicarea conjugată de lovituri

multiple cu pumnii și picioarele asupra victimei, pe care au imobilizat-o, prin

legarea acesteia de mâini și de picioare cu cabluri și cârpe, culminând cu

punerea unui căluș în gură pentru a nu mai striga, obturându-i căile

respiratorii, evidențiind și forma de vinovăție cu care inculpații au acționat

și anume intenția indirectă în suprimarea vieții victimei, pentru a ascunde

infracțiunea de tâlhărie, reținând că faptele acestora, se circumscriu

infracțiunii de omor deosebit de grav, așa încât

prezentarea argumentelor în condițiile menționate îndeplinește

exigențele

unei motivări.

Totodată, instanța de apel a prezentat

argumentele și cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate

inculpaților, având în vedere schimbarea încadrării juridice a faptei,

reținerea unei infracțiuni

mai grave,

raportându-se la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.,

evidențiind

natura faptei comise de inculpați, gradul de pericol social deosebit de

ridicat, antecedența penală, combătând critica din apelurile inculpaților, în

sensul redozării pedepselor aplicate de instanța de fond, față de încadrarea

juridică reținută și periculozitatea deosebită a inculpaților, ceea ce reflectă

analiza asupra motivului de apel invocat.

Așadar, în

raport cu cele menționate, motivul de recurs formulat este nefondat, așa încât

nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte constată că nu

poate fi avut în vedere nici cel de-al doilea motiv de recurs formulat de către

ambii recurenți inculpați, prin apărători, referitor la greșita încadrare

juridică a faptei, în

sensul reținerii

infracțiunii de omor deosebit de grav în sarcina acestora, în loc de tentativă

la infracțiunea de tâlhărie, care a avut ca urmare moartea

victimei,

apreciată just de prima instanță, în raport cu probele administrate în cauză,

întrucât, dimpotrivă materialul probator administrat în cauză dovedește

activitatea infracțională concretă a inculpaților, materializată prin acte de

executare ce evidențiază că inculpații A.M. și B.D. au acționat în scopul suprimării

vieții paznicului P.M., care i-a surprins în timp ce încercau să sustragă casa

de bani, împrejurare care i-a determinat să acționeze conjugat pentru a nu le

fi descoperită fapta pe care o săvârșeau, exercitând violențe multiple, prin

aplicarea de lovituri cu pumnii și picioarele, imobilizarea acestuia, prin

legarea de mâini și de picioare cu cabluri și cârpe din apartament, culminând

cu obturarea căilor respiratorii, prin punerea unui căluș în gură și târârea

victimei în baia apartamentului, constatând ulterior decesul acesteia și

abandonând casa de bani

Totodată, contribuția efectivă a

inculpaților a reflectat și atitudinea subiectivă pe care aceștia au

exteriorizat-o, respectiv intenția indirectă și anume chiar dacă nu au urmărit

moartea paznicului, au acționat însă, în scopul suprimării vieții acestuia,

prin acceptarea producerii rezultatului letal.

Astfel,

Înalta Curte constată că din coroborarea procesului-verbal de

cercetare la fața locului și planșele foto (filele 8-43 voi. I dosarul

parchetului), cu denunțul numitului M.N. (filele 73-75 din voi. II dosarul

parchetului), cu declarația învinuitului M.N.,

dată în prezența apărătorului, avocat E.M., în fața procurorului, la

data

de 3 martie 2005 ( filele 84-87 voi. II dosarul parchetului ), cu declarațiile

inculpatului B.D., dată în prezența apărătorului, în fața procurorului la 14

martie 2005 și în primă instanță (filele 135-140 vol. II dosarul parchetului și

filele 63-64 dosarul tribunalului), cu procesul-verbal de confruntare din data

de 16 martie 2005 privind pe învinuitul M.N. și inculpatul B.D. (filele 167-171

vol. II dosarul parchetului), cu declarațiile martorilor sub o altă identitate G.I.

și U.I. ( filele 190; 192 voi. II dosarul parchetului și filele 112-113 dosarul

tribunalului, privind declarația martorului „R." - U.I.) cu raportul

medico-legal de autopsie nr. A3/963/96 din 29 februarie 1997 întocmit de INML

Mina Minovici și planșele fotografice ( filele 46-55 vol. I dosarul Parchetului)

rezultă contribuția conjugată a celor doi inculpați de lovire a victimei, în

scopul suprimării vieții acestuia, în vederea ascunderii infracțiunii de

tâlhărie.

În declarația dată în calitate de

învinuit M.N. a arătat că „...Nu mai știu cine, dar unul din cei trei rămași în

interior, B., C. sau A. mi-a spus că omul din baie a murit. ...Precizez că la

acest moment omul respectiv era legat și la gură cu niște cârpe. P. a încercat

să-i facă și masaj cardiac, cred că l-a și stropit cu apă pe față. P. mi-a

confirmat că bărbatul e mort. în acel moment le-am spus că eu plec, că nu mai

avem nimic și ceilalți trei au fost de acord că cel mai bine e să plecăm. Până

să aflăm că bărbatul este mort am încercat să punem casa de bani pe pătură.

Pătura mea a rămas în sediul firmei respective, nu am mai luat-o la plecare. Ulterior

C.P. mi-a spus că B. și cu A. au astupat gura bărbatului pentru că acesta

țipa....".

În

declarația dată în cursul urmăririi penale, în prezența apărătorului,

inculpatul B.D. a menționat că "...C.P. s-a dus la ușă și a

așteptat să se deschidă ușa. Ușa s-a deschis și în locuință a intrat un bărbat.

C.P. l-a imobilizat și l-a pus jos, iar A. l-a legat de mâini cu niște cabluri

pe care A. Ie-a luat din casă, l-am cărat toți trei (eu, M. și C.P.) din hol în

sufragerie...în acest timp, individul pe care l-am imobilizat țipa și dădea din

mâini și din picioare. Din cauza

zgomotului

pe care îl făcea, individual legat l-a enervat pe A. care l-a

lovit de

câteva ori cu piciorul pentru a-l determina să tacă. Acesta nu s-a potolit fapt

ce l-a determinat pe A. să-i bage un căluș în gură și să-l lege după care l-a

apucat de umeri și l-a tras în baie...".

Inculpatul B.D. în declarația dată în

cursul cercetării judecătorești, în primă instanță a arătat că „...Precizez că

rămânând singur cu C. în apartament, a venit victima, primul a lovit-o C. dar

nu

pot preciza zona după care am lovit-o și

eu, victima însă nu a căzut la sol.

După ce am aplicat aceste lovituri

victimei, atât eu, cât și C. am depus eforturi pentru a face victima să nu

țipe, în sensul că îl țineam de gură...".

În

procesul-verbal de confruntare întocmit la 16 martie 2005 întocmit

între învinuitul M.N. și inculpatul B.D. s-a consemnat „...Ce aveți de

spus despre afirmațiile numitului M.N.

?

Răspuns :Cu privire la cele declarat de către M.N.,

vreau să fac următoarele

precizări: în momentul în care cetățeanul turc a intrat în apartamentul prevăzut

cu gratii (unde s-a săvârșit fapta), M.N. era în apartamentul alăturat. Știu că

a intra ulterior și acesta, dar nu mai rețin dacă a pătruns prin geamul spart

de mine dintre

balcoane sau pe ușa de acces

a apartamentului. Știu sigur și am observat

personal cum C.P. a

imobilizat-o pe victimă de mâini în timp ce

A.

o lega pe victimă cu un cablu electric; știu că acel cablu A. l-a

luat

din apartament, dar nu rețin de la ce apartament. Menționez că și eu am ținut-o

pe victimă de picioare, în timp ce A. o lega pe aceasta de

mâini. Arăt faptul că în momentul în care a intrat

M. în apartament,

noi deja o legasem pe victimă, pe care am imobilizat-o

pe al doilea hol, situat între baie și sufragerie. Cred că victima s-a lovit la

față, în timp ce se zbătea când noi o imobilizam. în timp ce scoteam casa de

bani din nișa de la hol victima a început să vorbească turcește și să țipe,

drept pentru care A., care s-a enervat a luat niște cârpe (probabil din debara),

a lovit-o pe victimă cu picioarele în față și în piept și i-a introdus cârpele

respective în gură. Precizez că A. ulterior a tras-o pe victimă din sufrageria,

care era legată și cu călușul în gură, în baie. M.N. a sosit cu o pătură pe

care a adusese din autoturismul Dacia Break, întrucât stabilisem să transportăm

casa de bani cu acea pătură, întrucât turcul continua să țipe, am intrat în

baie și am sucit-o pe victimă...".

Martorul cu altă identitate G.I. în

declarația dată în cursul urmăririi