ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1353/2008

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 191 de la 9 februarie 2005, Tribunalul București, secția l-a penală, în dosarul nr. 33855/3/2005, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice privind pe inculpatul A.M. din infracțiunea prevăzută de art. 174-175 lit. b) și art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 21 alin. (3) C. pen., cu aplicare art. 13 C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. A dispus schimbarea încadrării juridice privind pe inculpatul B.D. din infracțiunea prevăzută de art. 174-175 lit. b) și art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 211 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. A respins, ca neîntemeiate celelalte cereri de schimbare a încadrării juridice. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (3) C. pen. și art. 13 C. pen. a condamnat pe inculpatul B.D. la 12 ani și 6 luni închisoare. A aplicat inculpatului B.D. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 6 ani. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenția de la 18 martie 2005 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 116 alin. (1) și (4) C. pen. a interzis inculpatului dreptul de a se afla în municipiul București o durată de 5 ani. Prin aceeași sentință, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (3) C. pen., cu aplicare art. 37 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen. a condamnat pe inculpatul A.M. la 12 ani și 6 luni închisoare. A aplicat inculpatului A.M., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 6 ani. În baza art. 39 alin. (1) C. pen. în referire la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen.

a contopit pedeapsa de 12 ani și 6 luni închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 516 din 10 mai 1993 a Judecătoriei sector 3 București și a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 12 ani și 6 luni închisoare, la acare a adăugat un spor de 3 ani închisoare, în final inculpatul A.M., având de executat pedeapsa de 15 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 6 ani. A făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenția de la 18 martie 2005 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

A constatat că numitul L.B.C. nu are calitate de parte civilă în cauză. A constatat că părții vătămate SC S.C. SRL nu i s-a cauzat niciun prejudiciu. A obligat pe inculpați, în solidar, la plata sumei de 10.000 RON daune morale către părțile civile S.P. și N.P. A respins celelalte pretenții civile. A obligat pe inculpați la cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, după reaudierea inculpaților, a martorilor M.N., C.I., U.I., A.E., A.T., A.M., A.S., I.N. și, după analiza materialului probator administrat în faza de urmărire penală (probe de constatare la fața locului, raport medico-legal autopsie, declarații martori, declarații inculpați) a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul A.M.

îl cunoștea de mai multă vreme pe inculpatul B.D. și pe martorul M.N., acesta din urmă, cunoscându-l și el pe numitul C.P., toți fiind persoane care au săvârșit fapte penale și condamnate în repetate rânduri. La începutul anului 1996, după eliberarea din penitenciar a martorului M.N. și a numitului C.P., primul l-a contactat telefonic pe inculpatul A.M., solicitându-i să participe la sustragerea unei case de bani, aflată în sediul unei societăți comerciale, cerându-i totodată să mai găsească și altă persoană care să se implice în activitatea infracțională, întrucât casa de bani fiind foarte grea, era nevoie de efortul mai multor persoane. În aceste împrejurări, inculpatul A.M. l-a contactat pe inculpatul B.D., acesta fiind de acord să participe la sustragerea casei de bani și, conform înțelegerii din 3 mai 1996, în jurul orelor 18,30, inculpații A.M., B.D., numitul C.P.

și martorul M.N. s-au întâlnit și s-au deplasat toți, cu autoturismul proprietatea martorului, condus de acesta, în apropierea locului de unde urmau să sustragă casa de bani, așteptând până în jurul orelor 23,00, interval de timp în care, martorul M.N. suna la sediul firmei pentru a constata dacă în acel loc se mai află persoane. După orele 23,00 inculpatul A.M. și martorul M.N. ( care adusese sculele necesare forțării ușilor de acces, intrarea în sediul firmei urmând a se face prin efracție ), au urcat la ap. 49, unde se afla sediul firmei SC S.C. SRL și, întrucât au constatat imposibilitatea de a forța sistemul de închidere de la ap. 40, au luat hotărârea de a pătrunde, în acel spațiu, prin apartamentul alăturat, nr. 43. În acest scop, martorul M.N., după ce a adus uneltele necesare efracției, și în prezența inculpatului A.M., a forțat sistemul de asigurare al ușii de acces în apartamentul 43, după care, inculpatul A.M.

s-a deplasat în fața blocului, unde așteptau inculpatul B.D. și C.P., pe care i-a condus în apartamentul 43. Prin spargerea geamului ce despărțea balcoanele corespunzătoare apartamentelor nr. 40 și 43, inculpatul B.D. și C.P. au pătruns în apartamentul nr. 40, unde se afla casa de bani, le-au confirmat celorlalți doi că în sediul exista o casă de bani, inculpatul A. și martorul M. plecând la autoturismul cu care veniseră pentru a-l deplasa în spatele blocului. În continuare, cei doi, au revenit la apartamentul nr. 40, unde au și intrat, de data aceasta pe ușa de acces, deschisă din interior de numitul C.P., care Ie-a înmânat cheia de la grilajul cu care era asigurată intrarea în apartament. Până la sosirea inculpatului A.M.

și a martorului M.N., inculpatul B.D. și numitul C.P., au fost surprinși în apartament de victima P.M., angajat al firmei, în calitate de paznic, fapt ce i-a determinat pe aceștia doi să îi aplice mai multe lovituri și să-l lege de mâini și de picioare, astfel încât, în momentul în care cei doi, respectiv A. și B. au intrat în apartament, l-au găsit pe paznic legat, vociferând în limba turcă, martorul încercând să se înțeleagă cu acesta, însă fără succes. Întrucât victima continua să vocifereze și să se zbată, pentru a-l determina să tacă, inculpații A.M. și B.D., precum și numitul C.P., conjugându-și eforturile, după ce i-au mai aplicat lovituri, i-au pus un căluș în gură și l-au cărat în baie, unde l-au lăsat, victima continuând să se zbată.

Înainte de a i se aplica victimei acest tratament, atât cei doi inculpați, cât și numitul C.P., cât și martorul M.N., au cărat casa de bani din debara în sufragerie, însă constatând că le este imposibil să o deplaseze în afara apartamentului, martorul M.N. a plecat la autoturism să aducă o pătură, acesta revenind, după câteva minute. După ce martorul M.N. a revenit în apartament, toți patru au pus casa de bani pe pătură și au încercat să o deplaseze, manevre în timpul cărora aceștia au constatat că din baia unde se afla nu se mai auzeau zgomote și au observat că victima nu se mai mișca, fapt ce i-a determinat pe inculpatul A.M. și numitul C.P. să se deplaseze în acea încăpere, unde a venit și inculpatul B.D.

Întrucât victima nu se mai mișca, numitul C.P. l-a desfăcut la mâini și picioare, a încercat să îi facă respirație artificială, l-a stropit cu apă, însă victima nu și-a mai revenit. Față de această situație, cei doi inculpați, martorul și numitul C.P. au părăsit locul faptei, fără a mai lua casa de bani. Audiați în cursul urmăririi penale, inculpatul A.M. a recunoscut că la propunerea martorului M.N. a consimțit să participe la sustragerea unei case de bani, relatând o situație de fapt identică cu cea reținută de instanța de fond, cu excepția propriei contribuții la actele de violență exercitate asupra victimei, arătând că acestea au fost exercitate numai de către inculpatul B.D. și C.P., înainte de intrarea sa în apartament, împreună cu martorul M.N.

Inculpatul A.M. nu a susținut nici o declarație dată în cursul urmăririi penale că martorul M.N. ar fi exercitat vreo violență asupra victimei. Inculpatul B.D., în declarațiile date în cursul urmăririi penale a recunoscut consimțământul său la sustragerea casei de bani, relatând aceea și modalitate de pătrundere în apartament ca și cea reținută de instanța de fond, susținând, însă că la momentul la care a intrat victima în apartament, în cel loc se afla și inculpatul A.M. Același inculpat a arătat că victima a fost imobilizată de numitul C.P., care l-a și trântit la pământ, inculpatul A. fiind cel care l-a legat de mâini și de picioare, acesta fiind și cel care, datorită atitudinii victimei, de a se agita și de a țipa, i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu piciorul în față și în piept, pentru a-l determina să tacă, susținând că tot inculpatul i-a pus victimei călușul în gură și l-a târât în baie.

S-a reliefat faptul că și acest inculpat, în declarațiile date în cursul urmăririi penale nu a susținut, că martorul M.N. ar fi exercitat vreo violență asupra victimei. Ambii inculpați au confirmat că martorul M.N. a fost plecat din apartament pentru a aduce o pătură. Spre deosebire de declarațiile date în cursul urmăririi penale, inculpații A.M. și B.D. și-au modificat declarațiile date în cursul cercetării judecătorești, în sensul că, actele de violență au fost exercitate în principal de către martorul M.N. și de către numitul C.P., iar leziunile constatate pe corpul victimei s-au datorat și faptului că acesta s-a zbătut. Inculpatul B.D.

a recunoscut că a lovit victima de mai multe ori, lovituri care au fost aplicate și de numitul C.P., în același moment, tot ei fiind cei care l-au legat de mâini și că victima aflată în sufragerie continua să se zbată, urmare comportamentului violent al martorului M., fapt ce i-a determinat să-i astupe gura și să o ducă în baie, neputând preciza care dintre ei i-a pus călușul și care l-au dus în baie, precizând, însă că a participat la căratul victimei în baie. Instanța de fond a înlăturat susținerile inculpaților din declarațiile date în cursul cercetării judecătorești referitoare la exercitarea actelor de violență și de către martorul M.N., având în vedere declarațiile lor din faza de urmărire penală, când nu aveau niciun motiv să nu îl împiedice și pe acesta în activitatea infracțională, constând în exercitarea actelor de violență, de vreme ce participarea acestuia la sustragerea casei de bani era deja cunoscută organelor de urmărire penală.

Totodată, în înlăturarea acestor susțineri, instanța de fond a avut în vedere și faptul că, declarațiile din cursul cercetării judecătorești au fost date după ce, cei doi inculpați au aflat că au fost denunțați de martor, că acestuia i-a creat o situație mai favorabilă prin începerea urmăririi penale numai pentru infracțiunea de tâlhărie, în forma tentativei și numai după ce, pentru aceștia organul de urmărire penală a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de omor deosebit de grav. Nu în ultimul rând, declarațiile celor doi inculpați, date în cursul cercetării judecătorești, trebuie apreciate și prin prisma faptului că, numitul C.P. nu a putut fi depistat și deci nu i se poate angaja răspunderea penală.

Având în vedere că, nici martorul M.N. nu a susținut în declarațiile date în cursul urmăririi penale și cea dată în cursul cercetării judecătorești că inculpatul A.M. ar fi lovit victima și, întrucât nici inculpatul B.D. nu a mai arătat în declarația din cursul cercetării judecătorești că s-ar fi aplicat lovituri de către inculpatul A.M., instanța nu a reținut în activitatea infracțională a acestui inculpat și exercitarea unor astfel de acte de violență. S-a reținut că, inculpatul A.M., împreună cu inculpatul B.D. și numitul C.P., prin eforturi conjugate, i-au pus căluș victimei și l-au cărat în baie, unde l-au lăsat să se zbată, fapt confirmat, atât de martorul M.N., cât și de inculpatul B.D.

în declarațiile sale din cursul urmăririi penale și parțial în cea dată în cursul cercetării judecătorești. Relevante în sensul nereținerii de către instanța de fond a aplicării de lovituri de către inculpatul A.M. este și faptul că, în descrierea faptei de către inculpatul B.D. de către martorii sub identitatea protejată, acesta nu a susținut că inculpatul A. ar fi aplicat lovituri victimei. Conform raportului de expertiză medico-legală nr. A3/963/1996 din 29 februarie 1007 întocmit de Institutul de Medicină Legală Mina Minovici, moartea numitului P.M. a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin comprimarea căilor respiratorii asociată cu hemoragie meningo-cerebrală consecutivă unui traumatism cranio-cerebral și cervical.

S-a reținut că leziunile de violență s-au putut produce prin loviri cu corpuri dure și comprimare. În ceea ce privește încadrarea juridică, instanța a apreciat că inculpații nu au acționat cu intenție directă sau indirectă în suprimarea vieții, ci cu intenție directă în ceea ce privește tâlhăria, fiind în culpă în ceea ce privește rezultatul mai grav, moartea victimei. Din modul în care inculpații au acționat (i-au pus victimei călușul în gură pentru a nu alerta vecinii; loviturile nu au fost de intensitate mare și nu au vizat zone vitale ale corpului; au încercat resuscitarea părții vătămate) nu a rezultat că au urmărit moartea victimei și nici faptul că au acceptat acest rezultat. Pentru aceste considerente, instanța de fond a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 174-175 lit. b) și art. 176 lit. d) C. pen.

, cu aplicarea art. 13 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. 3 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. La individualizarea pedepselor instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. În ceea ce privește latura civilă inculpații au fost obligați, în solidar, la 100 milioane lei daune morale către părțile vătămate S.P. și N.P., frații victimei. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpații A.M. și B.D. și părțile civile S.P. și K.P. În motivele de apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a criticat soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei schimbări juridice a faptelor comise de cei doi inculpați, apreciind că încadrarea juridică a faptelor comise de cei doi inculpați era cea semnalată în actul de sesizare al instanței în baza cărora trebuiau condamnați în raport cu pericolul concret.

Inculpații în apelurile lor au solicitat redozarea pedepselor aplicate, în raport cu circumstanțele reale și personale existente în cauză, iar inculpatul A.M. a solicitat a se constata intervenită prescrisă fapta. Părțile civile S.P. și K.P. nu au depus la dosarul cauzei motivele de apel. Prin decizia penală nr. 335 de la 26 aprilie 2006, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat în parte sentința penală nr. 191 din 9 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția l-a penală, în dosarul nr. 4954/2005 și în fond: În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din art. 20 raportat la art. 211 alin. (3) cu aplicarea art. 13 C. pen.

în art. 174-176 lit. d) C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpatul B.D. la 15 ani închisoare. A aplicat inculpatului B.D. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 6 ani. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului B.D. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A computat prevenția de la 18 martie 2005 la zi. A menținut starea de arest a inculpatului. Prin aceeași decizie, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din art. 20 raportat la art. 211 alin. (3) cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. în art. 174-176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpatul A.M.

la 17 ani închisoare. A contopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 516 din 10 mai 1993 a Judecătoriei sector 3 București și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mi grea de 17 ani închisoare. A aplicat inculpatului A.M. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 6 ani. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului A.M. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A computat prevenția de la 18 martie 2005 la zi. A menținut starea de arest a inculpatului. A menținut în rest dispozițiile sentinței. A respins, ca nefondate, apelurile părților civile S.P.

și K.P. și a obligat pe fiecare la câte 40 RON cheltuieli judiciare către stat. A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A.M. și B.D. și a obligat pe fiecare inculpat la câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații A.M. și B.D., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10, 14 și 21 C. proc. pen. Constatând incidența cazului de casare prevăzută de art. 385 9 pct. 21 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis apelurile și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel care s-a conformat dispozițiilor priind citarea părților civile S.P. și K.P.

în Turcia. Cu ocazia rejudecării apelurilor declarate, reprezentantul parchetului a criticat soluția instanței de fond sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice din infracțiunea omor deosebit de grav în tentativă la tâlhărie care a avut drept consecință moartea victimei. Probele administrate în cauză au relevat fără dubiu că inculpații în scopul comiterii unei tâlhării au acționat cu intenție indirectă și în sensul suprimării victimei, care i-a surprins în apartament de unde se încerca sustragerea seifului. Încadrarea juridică corectă a faptei comise de inculpați este cea semnalată în actul de sesizare al instanței de judecată, texte de lege în baza cărora trebuie să fie aplicate aceste pedepse proporționale cu pericolul social concret al faptelor.

De asemenea, trebuie avut în vedere poziția oscilantă a inculpaților pe parcursul procesului penal și împrejurarea că nu sunt la prima incidență a legii penale. Inculpații A.M. și B.D. prin apărători au solicitat redozarea pedepselor prin reținerea încadrării juridice dată de instanța de fond, respectiv art. 20 raportat la art. 211 alin. (3) C. pen. Părțile civile S.P. și K.P. au declarat apel prin apărători fără a arăta însă motivele pe care se întemeiază cererea lor. Prin decizia penală nr. 243 de la 4 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția l-a penală, pronunțată în dosarul nr. 10617/2/2006 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de părțile civile S.P.

și K.P. S-a desființat în parte sentința penală nr. 191 din 9 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția l-a penală, în dosarul nr. 4954/2005 și în fond: În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din art. 20 raportat la art. 211 alin. (3) cu aplicarea art. 13 C. pen. în art. 174-176 lit. d) C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul B.D. la 16 ani închisoare. A fost aplicată inculpatului B.D. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 6 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a fost aplicată inculpatului B.D., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a computat prevenția de la 18 martie 2005 la zi. S-a menținut starea de arest a inculpatului. Prin aceeași decizie, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din art. 20 raportat la art. 211 alin. (3) cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. în art. 174-176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul A.M. la 18 ani închisoare. A fost aplicată inculpatului A.M. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 7 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 39 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 34 lit. b) C. pen.

s-a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 516 din 10 mai 1993 a Judecătoriei sector 3 București cu pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului A.M. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a computat prevenția de la 18 martie 2005 la zi. S-a menținut starea de arest a inculpatului. Au fost obligați inculpații A.M. și B.D., în solidar la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale, către părțile civile S.P.

și K.P., respectiv câte 25.000 lei pentru fiecare parte civilă. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A.M. și B.D. și obligat fiecare inculpat la câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat. A fost obligat inculpatul B.D. la 200 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei onorariul apărător oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. A fost obligat inculpatul A.M. la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că încadrarea juridică dată faptei se înscrie în dispozițiile art. 174-176 lit. d) C. pen., deoarece inculpații pentru ascunderea infracțiunii de tâlhărie au acceptat posibilitatea morții victimei P.M.

Susținerea apărării în sensul că există infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (3) C. pen. este fără fundament legal în condițiile în care conform probelor dosarului, inculpații au imobilizat victima, au exercitat violențe asupra acesteia și i-au obturat căile respiratorii, provocându-i astfel decesul. De asemenea nu a putut fi primită nici aprecierea instanței de fond în sensul culpei în care s-au aflat inculpații, nefiind incidente dispozițiile alin. (3) a art. 211 C. pen., față de modalitatea de săvârșire a faptei. Dimpotrivă, probele administrate în cauză au confirmat că inculpații în scopul comiterii infracțiunii de tâlhărie, au acționat cu intenție indirectă în sensul suprimării victimei care i-a surprins în apartamentul nr. 40 în timp ce încercau să sustragă o casă de bani.

Pe fondul tensiunii create și prin aplicarea călușului, inculpații puteau să prevadă rezultatul faptei lor care s-a soldat în final cu decesul victimei P.M. Fiind întrunite, atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 174-176 lit. d) C. pen., curtea de apel în conformitate cu art. 334 C. proc. pen. a procedat la schimbarea încadrării juridice și la condamnarea inculpaților pentru această infracțiune cu respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen. La stabilire pedepselor, instanța de apel a avut în vedere că inculpații au săvârșit o infracțiune contra vieții, ce are un grad de pericol social deosebit de ridicat. Și antecedența penală a inculpaților reținută în fișa de cazier judiciar, este un element de individualizare în raport cu îndeplinirea dispozițiilor art. 72 și art. 52 C. pen.

Critica inculpaților în sensul redozării pedepselor aplicate de instanța de fond a fost considerat nefondată, față de încadrarea juridică dată faptei și de periculozitatea deosebită a acestora, motiv pentru s-a făcut și aplicarea art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. Deși părțile civile nu s-au conformat dispozițiilor art. 374 C. proc. pen. privind motivarea apelului, curtea de apel a apreciat că majorarea daunelor morale este în concordanță cu dispozițiile art. 998 C. civ., față de suferințele psihice cauzate prin decesul fratelui lor. Așa fiind, curtea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de parchet și de părțile civile și a procedat în sensul celor mai sus arătate.

La darea soluției în raport cu natura și gravitatea faptei au fost avute în vedere prevederile art. 65 C. pen., cât și dispozițiile art. 88 C. pen. în ceea ce privește perioada de arest preventiv executată. În conformitate cu art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri inculpații B.D. și A.M., fără a arăta în scris motivele de recurs. La termenul de judecată de la 29 august 2007 s-a luat în examinare din oficiu, verificarea legalității detenției preventive a inculpaților B.D. și A.M., fiind consemnate concluziile părților și pozițiile recurenților inculpați din ultimul cuvânt, după care Înalta Curte, în baza art. 300 2 și a art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc.

pen. a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților B.D. și A.M., măsură pe care a menținut-o, iar onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu inculpaților, în sumă de câte 40 lei s-au plătit din fondul Ministerului Justiției. În considerentele încheierii, instanța de recurs a constatat că măsura arestării preventive este legală și temeinică și având în vedere că temeiurile care au determinat arestare preventivă a inculpaților subzistă și că impun privarea de libertate în continuare, a dispus în consecință, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 14 dosarul Înaltei Curți. La termenul de judecată de la 6 septembrie 2007, în recurs, Înalta Curte a apreciat ca întemeiată cererea de amânare a cauzei formulată de recurenții inculpați, pentru a-și angaja apărător, asistența juridică fiind obligatorie în cauză, potrivit art. 171 C. proc.

pen. și art. 6 din C.E.D.O. și constatând lipsă de procedură cu intimatele părți civile a considerat că se impune citarea acestora conform art. 385 1 alin. (1) cu referire la art. 177 alin. (4) combinat cu art. 177 alin. (8) și (8 1 ) C. proc. pen., amânând cauza la 15 noiembrie 2007 pentru când vor fi citata intimatele părți civile K.P. și S.P. prin Ministerul Justiției, iar intimata parte civilă SC E. SRL București prin afișare la Consiliul Local al Sectorului 2 București, stabilind termen intermediar la data de 4 octombrie 2007 pentru verificarea legalității arestării preventive a inculpaților B.D. și A.M., menținând delegația apărătorului desemnat din oficiu, potrivit consemnărilor din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 22 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 4 octombrie 2007 s-a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalității detenției preventive a inculpaților B.D. și A.M., fiind consemnate concluziile părților și ultimul cuvânt al recurenților inculpați, după care, Înalta Curte, în baza art. 300 2 și a art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților B.D. și A.M., iar onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpaților, în sumă de câte 40 lei s-a plătit din fondul Ministerului Justiției. În considerentele încheierii, instanța de recurs a constatat că măsura arestării preventive este legală și temeinică și având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților subzistă și că impun în continuare privarea de libertate, a dispus în consecință, așa cum rezultă din încheierea de la acea dată, aflată la fila 60 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 15 noiembrie 2007, în recurs, Înalta Curte apreciind ca întemeiată cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul recurentului inculpat, pentru a i se da posibilitatea acestuia să pregătească apărarea, constatând lipsă de procedură cu recurenții-inculpați și cu intimatele părți civile a fixat termen intermediar pentru verificarea legalității arestării preventive a inculpaților B.D. și A.M. la data de 29 noiembrie 2007 și a amânat cauza la 27 martie 2008 pentru când vor fi citate intimatele părți civile K.P. și S.P. prin Ministerul Justiției, cu menținerea delegației apărătorului desemnat din oficiu, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 69 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 29 noiembrie 2007 s-a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalității detenției preventive a inculpaților B.D. și A.M., fiind consemnate concluziile părților și pozițiile recurenților inculpați din ultimul cuvânt, după care Înalta Curte, în baza art. 300 2 și a art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților B.D. și A.M., fixând termen intermediar în vederea discutării măsurii arestării preventive la data de 17 ianuarie 2008, termenul pentru judecarea recursului fiind fixat la data de 27 martie 2008, iar onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpaților, în sumă de câte 40 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

În considerentele încheierii, instanța de recurs a constatat că măsura arestării preventive este legală și temeinică și, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților subzistă și că impun în continuare privarea de libertate în continuare, a dispus în consecință, așa cum rezultă din încheierea de la acea dată, aflată la fila 97 dosarul Înaltei Curți. La termenul de judecată de la 17 ianuarie 2008 s-a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalității detenției preventive a inculpaților B.D. și A.M., fiind consemnate concluziile părților și pozițiile recurenților inculpați din ultimul cuvânt, după care Înalta Curte, în baza art. 300 2 și a art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc.

pen. a menținut ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților B.D. și A.M., fixând termen intermediar în vederea discutării stării de arest la data de 13 martie 2008, termenul pentru judecarea recursului fiind fixat la data de 27 martie 2008, iar onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpaților, în sumă de câte 40 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției În considerentele încheierii, instanța de recurs a constatat că măsura arestării preventive este legală și temeinică și având, în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților subzistă și că impun în continuare privarea de libertate în continuare, a dispus în consecință, potrivit încheierii de la acea dată, aflată la fila 149 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 13 martie 2008 s-a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalității detenției preventive a inculpaților B.D. și A.M., fiind consemnate concluziile părților și pozițiile Recurenților inculpați din ultimul cuvânt, după care Înalta Curte, în baza art. 300 2 și a art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților B.D. și A.M., termenul pentru judecarea recursului, fiind fixat la data de 27 martie 2008, iar onorariul pentru apărare din oficiu a inculpaților, în sumă de câte 40 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

În considerentele încheierii, instanța de recurs a constatat că măsura arestării preventive este legală și temeinică și, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților subzistă și că impun în continuare privarea de libertate în continuare, a dispus în consecință, așa cum rezultă din încheierea de la acea dată, aflată la fila 153 dosarul Înaltei Curți. La termenul de judecată de la 27 martie 2008, în recurs s-a referit că la dosar s-a depus o cerere de către apărătorul recurentului inculpat A.M., avocat S.A., prin care a solicitat amânarea judecării cauzei, întrucât se află în imposibilitate de prezentare din motive medicale. Fiind întrebat de către instanță, recurentul inculpat A.M.

a precizat că nu dorește să fie asistat de apărătorul din oficiu, solicitând amânarea judecării cauzei pentru a se prezenta apărătorul său ales. Reprezentantul Ministerului Public, față de cererea formulată care nu a fost întemeiată pe dovezi și față de faptul că apărătorul ales al recurentului inculpat nu și-a asigurat substituirea pentru acest termen a apreciat că apărarea în cauză poate fi asigurată de apărătorul din oficiu care are delegație mai veche în dosar. S-a prezentat, totodată, mama recurentului inculpat A.M. , care a precizat că nu cunoaște de ce nu s-a prezentat apărătorul și a solicitat lăsarea cauzei mai la urmă. La a doua strigare a cauzei, recurentul inculpat A.M. a arătat că stăruie ca apărătorul său ales să fie prezent.

Reprezentantul Ministerului Public, față de manifestarea de voință a recurentului inculpat a solicitat acordarea unui termen în continuare, în conformitate cu dispozițiile art. 291 alin. (6) C. proc. pen. Înalta Curte, față de cererea de amânare formulată de recurentul inculpat, în vederea prezentării apărătorului său ales și în raport de efectuarea cu dificultate a procedurii de citare în străinătate a părților, a apreciat că se impune aplicarea dispozițiilor art. 291 alin. (6) C. proc. pen., în prezenta cauză, respectiv că judecata rămâne în continuare, în sensul că părțile și celelalte persoane care participă la proces nu se mai citează cu excepția recurenților inculpați arestați ce urmează a fi citați la locul de deținere, amânând cauza la 10 aprilie 2008 și punând în vedere apărătorului ales al recurentului inculpat A.M.

să dovedească prin act medical imposibilitatea de prezentare la acest termen și să-și asigure substituirea cu 3 zile înainte de termenul fixat, pentru asigurarea unei apărări efective, menținând delegația apărătorului desemnat din oficiu, așa cum rezultă din consemnările efectuate în încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 174 dosarul Înaltei Curți. La termenul de astăzi, 10 aprilie 2008, în recurs, apărătorul recurentului inculpat A.M. a învederat că nu are un act medical doveditor al imposibilității de prezentare la termenul anterior, dar că va depune la dosar acest act, arătând că se află în concediu medical și în prezent. Înalta Curte a apreciat că se impune ascultarea recurenților inculpați, în conformitate cu dispozițiile art. 6 §1 din C.E.D.O.

și jurisprudența Curții Europene, deoarece nu au fost ascultați de instanța de apel și indiferent de motivele de recurs, aducând la cunoștința acestora prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. și anume dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-li-se, totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa. Recurenții inculpatul au arătat că se prevalează de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. Apărătorul recurentului inculpat A.M., avocat S.A., în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9, 17, 18 și 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului declarat, casarea hotărârii atacate, arătând referitor la primul temei de casare, că decizia instanței de apel nu este motivată, fiind doar o copie fidelă a deciziei anterior casate, drept pentru care se impune casarea deciziei pentru lipsa motivării.

În susținerea celui de-al doilea motiv de recurs a solicitat casarea deciziei și menținerea încadrării juridice dată de instanța de fond, în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen., arătând că instanța de apel nu a acordat importanță unor declarații ale coinculpatului M.N., care confirmă că victima era deja imobilizată când a venit inculpatul A.M. Referitor la al treilea temei de casare a susținut că instanța a comis o gravă eroare de fapt, pronunțând condamnarea inculpatului, în raport cu probele din dosar, care dovedesc că inculpatul nu a participat la imobilizarea și lovirea victimei, ci doar la tâlhărie, faptă pe care a recunoscut-o. Totodată a solicitat și reducerea pedepsei aplicată inculpatului.

în concluzie, apărătorul recurentului inculpat A.M. a solicitat, în principal, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel București, iar, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 174-176 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (3) C. pen. și reducerea pedepsei aplicate în conformitate cu gradul de participație al inculpatului. Cu privire la latura civilă a cauzei, a învederat că instanța de apel a admis în mod nejustificat apelul părții civile, deși nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege, întrucât instanța nu a fost investită legal cu o cerere de acordare a despăgubirilor civile.

Apărătorul recurentului inculpat B.D., în concluziile orale, în dezbateri a solicitat casarea hotărârii atacate, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9, 17 și 14 C. proc. pen.. în acest sens, a arătat că instanța de apel nu a motivat decizia referitor la schimbarea încadrării juridice a infracțiunii, apelul fiind în mod greșit sub acest aspect. Referitor la al doilea motiv de recurs a solicitat casarea hotărârii și menținerea încadrării juridice a faptei dată de instanța de fond. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului, ca urmare a reținerii circumstanțelor prevăzute de art. 74 lit. c) – art. 76 C. pen., invocând atitudinea inculpatului, ulterioară săvârșirii infracțiunii.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursurilor declarate de inculpați, precum și pozițiile recurenților inculpați, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii. Examinând recursurile declarate de recurenții inculpați B.D. și A.M. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele de recurs invocate oral, de către apărătorul fiecărui recurent, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9, 17, 18 și 14 C. proc. pen., în ceea cel privește pe recurentul inculpat A.M. și art. 385 9 pct. 9, 17 și 14 C. proc. pen. referitor la recurentul inculpat B.D., Înalta Curte constată recursurile inculpaților ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanța de apel în mod judicios și motivat a evaluat criticile formulate de apelanți, prin raportare la mijloacele de probă administrate și a stabilit vinovăția inculpaților A.M. și B.D. în săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 174-176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. de către inculpatul A.M. și infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174-176 lit. d) C. pen. de către inculpatul B.D., în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

și art. 13 din același cod în ceea cel privește pe inculpatul A.M., tentativă la infracțiunea de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei în stare de recidivă postcondamnatorie în condițiile legii penale mai favorabile și respectiv art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 din același cod, tentativă la infracțiunea de tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei în condițiile legii penale mai favorabile referitor la inculpatul B.D., în raport cu situația de fapt reținută. Înalta Curte consideră că prima instanță de control judiciar a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilind că faptele inculpaților A.M.

și B.D., care în seara de 3 mai 2006, deplasându-se la sediul societății „S.C." SRL aflată în apartamentul nr. 40 al imobilului situat în București, împreună cu inculpatul C.P. și învinuitul M.N., față de aceștia, cauza fiind disjunsă pentru continuarea cercetărilor, au pătruns prin efracție în apartament, încercând să sustragă o casă de bani și fiind surprinși de victima P.M., paznic al firmei, inculpații au imobilizat-o, lovit-o, în mod repetat și conjugat, cu pumnii și picioarele, au lega-o de mâini și de picioare cu niște cabluri și cârpe aflate în apartament, punându-i un căluș în gură pentru a nu striga și târând-o în baia apartamentului, ca ulterior aceștia, nemaiauzind strigăte, să constate decesul victimei, împrejurare în care au abandonat casa de bani, întrunesc, atât obiectiv, cât și subiectul conținutul constitutiv al infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174-176 lit. d) C. pen.

, în sarcina fiecăruia dintre inculpații A.M. și B.D. , iar referitor la primul, cu reținerea și a dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen., a stării de recidivă posteondamnatorie, față de o condamnare anterioară.

Înalta Curte consideră că nu poate reține prima critică formulată de către ambii recurenți inculpați, în sensul că decizia instanței de apel nu este motivată, deoarece, așa cum rezultă, din considerentele hotărârii atacate, prima instanță de control judiciar a examinat punctual fiecare motiv de apel al inculpaților și prin prisma motivului de apel al parchetului care viza greșita încadrare juridică a faptei în tentativa la infracțiunea de tâlhărie, care a avut ca urmare moartea victimei reținută de prima instanță, combătând argumentele apărării, prin prezentarea actelor de executare comise de inculpați, prin prisma criteriilor distinctive între cele două infracțiuni puse în discuție și concluzionând că probele administrate dovedesc contribuția inculpaților, modalitatea de săvârșire, prin aplicarea conjugată de lovituri multiple cu pumnii și picioarele asupra victimei, pe care au imobilizat-o, prin legarea acesteia de mâini și de picioare cu cabluri și cârpe, culminând cu punerea unui căluș în gură pentru a nu mai striga, obturându-i căile respiratorii, evidențiind și forma de vinovăție cu care inculpații au acționat și anume intenția indirectă în suprimarea vieții victimei, pentru a ascunde infracțiunea de tâlhărie, reținând că faptele acestora, se circumscriu infracțiunii de omor deosebit de grav,

așa încât prezentarea argumentelor în condițiile menționate îndeplinește exigențele unei motivări. Totodată, instanța de apel a prezentat argumentele și cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților, având în vedere schimbarea încadrării juridice a faptei, reținerea unei infracțiuni mai grave, raportându-se la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., evidențiind natura faptei comise de inculpați, gradul de pericol social deosebit de ridicat, antecedența penală, combătând critica din apelurile inculpaților, în sensul redozării pedepselor aplicate de instanța de fond, față de încadrarea juridică reținută și periculozitatea deosebită a inculpaților, ceea ce reflectă analiza asupra motivului de apel invocat.

Așadar, în raport cu cele menționate, motivul de recurs formulat este nefondat, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. De asemenea, Înalta Curte constată că nu poate fi avut în vedere nici cel de-al doilea motiv de recurs formulat de către ambii recurenți inculpați, prin apărători, referitor la greșita încadrare juridică a faptei, în sensul reținerii infracțiunii de omor deosebit de grav în sarcina acestora, în loc de tentativă la infracțiunea de tâlhărie, care a avut ca urmare moartea victimei, apreciată just de prima instanță, în raport cu probele administrate în cauză, întrucât, dimpotrivă materialul probator administrat în cauză dovedește activitatea infracțională concretă a inculpaților, materializată prin acte de executare ce evidențiază că inculpații A.M.

și B.D. au acționat în scopul suprimării vieții paznicului P.M., care i-a surprins în timp ce încercau să sustragă casa de bani, împrejurare care i-a determinat să acționeze conjugat pentru a nu le fi descoperită fapta pe care o săvârșeau, exercitând violențe multiple, prin aplicarea de lovituri cu pumnii și picioarele, imobilizarea acestuia, prin legarea de mâini și de picioare cu cabluri și cârpe din apartament, culminând cu obturarea căilor respiratorii, prin punerea unui căluș în gură și târârea victimei în baia apartamentului, constatând ulterior decesul acesteia și abandonând casa de bani Totodată, contribuția efectivă a inculpaților a reflectat și atitudinea subiectivă pe care aceștia au exteriorizat-o, respectiv intenția indirectă și anume chiar dacă nu au urmărit moartea paznicului, au acționat însă, în scopul suprimării vieții acestuia, prin acceptarea producerii rezultatului letal.

Astfel, Înalta Curte constată că din coroborarea procesului-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto (filele 8-43 voi. I dosarul parchetului), cu denunțul numitului M.N. (filele 73-75 din voi. II dosarul parchetului), cu declarația învinuitului M.N., dată în prezența apărătorului, avocat E.M., în fața procurorului, la data de 3 martie 2005 ( filele 84-87 voi. II dosarul parchetului ), cu declarațiile inculpatului B.D., dată în prezența apărătorului, în fața procurorului la 14 martie 2005 și în primă instanță (filele 135-140 vol. II dosarul parchetului și filele 63-64 dosarul tribunalului), cu procesul-verbal de confruntare din data de 16 martie 2005 privind pe învinuitul M.N. și inculpatul B.D.

(filele 167-171 vol. II dosarul parchetului), cu declarațiile martorilor sub o altă identitate G.I. și U.I. ( filele 190; 192 voi. II dosarul parchetului și filele 112-113 dosarul tribunalului, privind declarația martorului „R." - U.I.) cu raportul medico-legal de autopsie nr. A3/963/96 din 29 februarie 1997 întocmit de INML Mina Minovici și planșele fotografice ( filele 46-55 vol. I dosarul Parchetului) rezultă contribuția conjugată a celor doi inculpați de lovire a victimei, în scopul suprimării vieții acestuia, în vederea ascunderii infracțiunii de tâlhărie. În declarația dată în calitate de învinuit M.N. a arătat că „...Nu mai știu cine, dar unul din cei trei rămași în interior, B., C. sau A. mi-a spus că omul din baie a murit…

Precizez că la acest moment omul respectiv era legat și la gură cu niște cârpe. P. a încercat să-i facă și masaj cardiac, cred că l-a și stropit cu apă pe față. P. mi-a confirmat că bărbatul e mort. în acel moment le-am spus că eu plec, că nu mai avem nimic și ceilalți trei au fost de acord că cel mai bine e să plecăm. Până să aflăm că bărbatul este mort am încercat să punem casa de bani pe pătură. Pătura mea a rămas în sediul firmei respective, nu am mai luat-o la plecare. Ulterior C.P. mi-a spus că B. și cu A. au astupat gura bărbatului pentru că acesta țipa… ". În declarația dată în cursul urmăririi penale, în prezența apărătorului, inculpatul B.D. a menționat că "...C.P. s-a dus la ușă și a așteptat să se deschidă ușa.

Ușa s-a deschis și în locuință a intrat un bărbat. C.P. l-a imobilizat și l-a pus jos, iar A. l-a legat de mâini cu niște cabluri pe care A. Ie-a luat din casă, l-am cărat toți trei (eu, M. și C.P.) din hol în sufragerie...în acest timp, individul pe care l-am imobilizat țipa și dădea din mâini și din picioare. Din cauza zgomotului pe care îl făcea, individual legat l-a enervat pe A. care l-a lovit de câteva ori cu piciorul pentru a-l determina să tacă. Acesta nu s-a potolit fapt ce l-a determinat pe A. să-i bage un căluș în gură și să-l lege după care l-a apucat de umeri și l-a tras în baie...". Inculpatul B.D. în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, în primă instanță a arătat că „...Precizez că rămânând singur cu C. în apartament, a venit victima, primul a lovit-o C. dar nu pot preciza zona după care am lovit-o și eu, victima însă nu a căzut la sol.

După ce am aplicat aceste lovituri victimei, atât eu, cât și C. am depus eforturi pentru a face victima să nu țipe, în sensul că îl țineam de gură...". În procesul-verbal de confruntare întocmit la 16 martie 2005 întocmit între învinuitul M.N. și inculpatul B.D. s-a consemnat „...Ce aveți de spus despre afirmațiile numitului M.N. ? Răspuns :Cu privire la cele declarat de către M.N., vreau să fac următoarele precizări: în momentul în care cetățeanul turc a intrat în apartamentul prevăzut cu gratii (unde s-a săvârșit fapta), M.N. era în apartamentul alăturat. Știu că a intra ulterior și acesta, dar nu mai rețin dacă a pătruns prin geamul spart de mine dintre balcoane sau pe ușa de acces a apartamentului.

Știu sigur și am observat personal cum C.P. a imobilizat-o pe victimă de mâini în timp ce A. o lega pe victimă cu un cablu electric; știu că acel cablu A. l-a luat din apartament, dar nu rețin de la ce apartament. Menționez că și eu am ținut-o pe victimă de picioare, în timp ce A. o lega pe aceasta de mâini. Arăt faptul că în momentul în care a intrat M. în apartament, noi deja o legasem pe victimă, pe care am imobilizat-o pe al doilea hol, situat între baie și sufragerie. Cred că victima s-a lovit la față, în timp ce se zbătea când noi o imobilizam. în timp ce scoteam casa de bani din nișa de la hol victima a început să vorbească turcește și să țipe, drept pentru care A., care s-a enervat a luat niște cârpe (probabil din debara), a lovit-o pe victimă cu picioarele în față și în piept și i-a introdus cârpele respective în gură.

Precizez că A. ulterior a tras-o pe victimă din sufrageria, care era legată și cu călușul în gură, în baie. M.N. a sosit cu o pătură pe care a adusese din autoturismul Dacia Break, întrucât stabilisem să transportăm casa de bani cu acea pătură, întrucât turcul continua să țipe, am intrat în baie și am sucit-o pe victimă...". Martorul cu altă identitate G.I. în declarația dată în cursul urmăririi